2,446 matches
-
spre ea gluga căscată, fără chip. Marie se rostogoli ghemuindu-se, Își apucă arma și se ridică dintr-un salt. Strălucirea unui fulger lumină preț de o clipă imensa abație. Goală. Cumplitele cuvinte se repetau nemilos În capul Mariei. Blestemată, blestemată, blestemată... Furtuna izbucni atunci cu furie deasupra ei, revărsînd puhoaie de apă. Marie o luă la goană. Tocmai ajunsese la intrare sub ploaia torențială cînd o nouă siluetă purtînd glugă răsări drept În fața ei, barîndu-i ieșirea. În elanul ei, Marie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ea gluga căscată, fără chip. Marie se rostogoli ghemuindu-se, Își apucă arma și se ridică dintr-un salt. Strălucirea unui fulger lumină preț de o clipă imensa abație. Goală. Cumplitele cuvinte se repetau nemilos În capul Mariei. Blestemată, blestemată, blestemată... Furtuna izbucni atunci cu furie deasupra ei, revărsînd puhoaie de apă. Marie o luă la goană. Tocmai ajunsese la intrare sub ploaia torențială cînd o nouă siluetă purtînd glugă răsări drept În fața ei, barîndu-i ieșirea. În elanul ei, Marie se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
noaptea. Să se ducă dracului toți. N-am să le spun nimic. Știam unde se dusese Nicolas. Și Chantal, de altfel. Îi văzusem dînd tîrcoale În jurul jandarmeriei noaptea trecută. Știam că erau Împreună. Știam că nu se vor mai Întoarce. Blestemați să fie! Aș fi putut, cu un singur cuvînt, să pun capăt cercetărilor. Întrebărilor. Neliniștii. Cuvîntul ăsta nu l-am rostit. *** Marie stătea așezată la volan, cu capul peste brațele Îndoite, cînd Lucas deschise portiera și se așeză alături, punîndu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
trase mîna. Fără bruschețea care Însoțește revolta și pe care Lucas oricum ar fi preferat-o În locul resemnării care aducea a depresie. - Ar trebui să fugi de mine, șopti ea. Aduc nefericire tuturor celor din jurul meu. Gura i se strîmbă. - Blestemată, blestemată... călugării fără cap o știau... - Uită-te la mine, Marie. Ridică tonul fără succes și dădu brusc cu pumnul În masă, transformînd farfurioara În băltoacă și făcînd-o pe Anne să iasă din bucătăria unde se refugiase. - Uită-te la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
mîna. Fără bruschețea care Însoțește revolta și pe care Lucas oricum ar fi preferat-o În locul resemnării care aducea a depresie. - Ar trebui să fugi de mine, șopti ea. Aduc nefericire tuturor celor din jurul meu. Gura i se strîmbă. - Blestemată, blestemată... călugării fără cap o știau... - Uită-te la mine, Marie. Ridică tonul fără succes și dădu brusc cu pumnul În masă, transformînd farfurioara În băltoacă și făcînd-o pe Anne să iasă din bucătăria unde se refugiase. - Uită-te la mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
crezuse invincibil pe mare... Apoi se strecură gîndul cel mai cumplit: și dacă se scufundase din cauza ei? Dacă, din cauza atitudinii ei și a rupturii lor, Încetase să mai lupte și se lăsase dus de mare? O dată mai mult, se simți blestemată. Mobilul Începu să sune. Era Lucas. Nu răspunse. El Închise, Împărțit Între Îngrijorare și mînie că nu putea să dea de ea, așa cum o rugase. Apoi Înțelese că și ea auzise desigur comunicatul de la radio. Simțea fără Îndoială nevoia de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
iar chipul pe care-l Întoarse În cele din urmă spre fiica ei avea expresia celor Învinși. - Ce s-a petrecut În noaptea de 20 mai 1968? stărui Marie. Jeanne Închise ochii pe jumătate. O noapte blestemată pentru o legendă blestemată. Care Începe printr-un joc și se termină cu o dramă. Un far care nu funcționează. Niște copii care agită felinare. Un vas care se zdrobește de colțurile de stînci ieșite din apă. - Cine mai era, În afară de frații mei? Întrebă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
se anunța cu un sughiț înecăcios, urmat la scurtă vreme de darea ochilor peste cap și un sforăit vibratil și leneș, ca un tors de pisică. Cum de nu-și dăduse atâta vreme seama că mirosul emanat de hârtiile astea blestemate este același cu cel degajat de patul străbunicului?! Sunt cincizeci de ani de atunci, dar mirosul acela nu-l poate uita; amestecul acela de urină, săpun, de leșie, balsam și smirnă... și alte elixire cu care-l pomăda străbunica. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
la tactici noi. Pînă atunci, două animale care aveau ceva de împărțit recurgeau la lupta dreaptă. Asta fusese legea primordială: cel mai puternic să învingă. Dar n-a mai fost destul. Și de aici a început totul. În ziua aceea blestemată, lupul era plecat după hrană. Erau o familie fericită: armonia deplină se reinstalase între părinți; Lupino creștea frumos; în scurt timp urmau să pătrundă împreună în adîncul pădurii. Lupul avea să-i prezinte fiului împrejurimile. Avea să-l învețe sentimentul
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
unul din pistilele din bronz. Nu am de gând să mă omor, ci numai să Înlesnesc, prin luarea acestui leac, ieșirea bilei din vârful vaselor sale, ca să se ducă, odată cu afecțiunile ei, pe căile naturale. Așadar, dă-mi ierburile astea blestemate, Înainte să te Înșfac de gât! Se căi de Îndată pentru acel gest de mânie, grăbindu-se să Își lase mâna În jos. Spițerul urmărise cu atenție acel raționament chinuit. Nu părea jignit de tonul său arogant. Dimpotrivă, părea bucuros
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
priorule. — Messer Manetto? Ce voia? — Te căuta pe dumneata. Un individ răutăcios, acru ca o lămâie. A zis ceva despre niște conturi. A zis că are să se ducă la fratele dumitale, dacă nu plătești. Dante simți cum ia foc. Cămătar blestemat. Să vină după el de-a dreptul la Priorat! Și câinele acela de polițai care Îl tot fixa rânjind. — Fă repede ce ți-am cerut, porunci el sec. Observă plin de ciudă expresia plictisită a omului care se Îndrepta fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
celebri În breasla lor... Poate că de acolo scot mari câștiguri, ori poate că dispun de alte venituri. Messer Teofilo, de pildă, cu prăvălia lui, nu e sărac deloc, dacă e să ne gândim la cât costă doftoriile spițerilor ăstora blestemați... Dante ridică fruntea ca ars, făcând un pas spre secretar, care dădu Înapoi intimidat. Pe dată, Își aminti și el că priorul aparținea și el Artei spițerilor. Își mușcă limba blestemându-se singur, În timp ce Încerca să găsească un remediu la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Înainte să se urnească. Două misiuni În intervalul a numai câteva minute trebuie că erau prea inoportune pentru unul ca dânsul. Dante Îl așteptă impasibil pană când se apropie Îndeajuns, iar apoi Îi administră un dos de palmă violent. — Leneș blestemat, vreau ca ordinele mele să fie executate iute ca gândul. Ba chiar mai grabnic, dacă e cu putință. Și trebuie să fie cu putință, pentru tine, dacă vrei să rămâi sănătos, șuieră el, lipindu-i un șut În timp ce omul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
călugări vânduți, au răspândit printre acești nenorociți lăsați În voia sorții zvonul că la Roma Își vor găsi vindecarea suferinței. Vor să se folosească de masa asta imundă Împotriva cetăților inamice. — Și mai trebuie să Îi mai și Îngrijim pe blestemații aceia. La Ospedale Maggiore a fost deja pregătită o subterană pentru dânșii, dar ar putea să nu fie de ajuns. Leproșii Își ispășesc păcatele prin răul care Îi devorează. Dante se gândea la altceva. Povestea cu leproșii părea să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
meschinărie la care asistase În adunările florentine; la entuziasmul cu care se aproba expolierea unui Învins și la precauția cu care se Înfrunta semeția unui prepotent. Dacă ar mai fi existat măcar doi la fel ca el, În orașul acela blestemat... Dar era inutil să se gândească la asta... Scutură din cap, trecându-și mâna peste fruntea asudată. În minte Îi reveni moartea mozaicarului. Iarăși. Avea să rezolve acel mister. Numai că trebuia să se Întoarcă la templul crimei, de unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
naturii... Oricât s-ar fi străduit, nu izbutea să găsească nici un grup semnificativ compus din cinci elemente. Cei șapte Înțelepți, cele șapte minuni ale lumii, cele nouă ceruri, cei doisprezece apostoli... ca și când cinci ar fi fost cu adevărat un număr blestemat, exclus din numărătoarea condiției umane. Puteau fi cinci obiecte. Sau cinci condiții. Sau cinci vârste, lucrul cel mai evident. Dintr-o dată, Îi reveniră În amintire frânturile de fraze, cuvintele pe care le auzise uneori șoptite În unele săli rezervate din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
de mătase. Avea niște ochi reci, lipsiți de inteligență și Învolburați de nu puține păcate capitale. Încă din ușă, poetul apucase să recite o rugăciune scurtă Împotriva deochiului, urmată de o rapidă invocare a Fecioarei Maria. „Blestemat! De trei ori blestemat! se gândi priorul. Vreau vești despre mortul de la San Giuda. Ce ai descoperit la examinarea trupului său? zise el apoi. Medicul șef Își recăpătase aerul de superioritate. — Nimic. E mort. Părea sincer surprins. Ce-ar fi trebuit să descopăr? Dante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
gemete și de mirosuri. Parcă spiritul său explora acea piele sfâșiată aidoma unui explorator Într-o țară necunoscută. Tăieturile nu erau făcute la voia Întâmplării: lama executase exact cinci trăsături În forma unei pentagrame. Din nou acel simbol, acel număr blestemat. Își ridică privirea spre călugăr. Era inutil să Încerce să scoată informații de la dânsul. Mai ușor ar fi fost să violeze un mormânt și să interogheze un cadavru. Numai cu un fier Înroșit În ochi ar fi vorbit, se gândi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
bisericești. Dante rămase impasibil. În fond, se așteptase ca, mai devreme sau mai târziu, cineva să coreleze acele sonete care făceau aluzii la el, cu toate că avusese grijă să le pună În circulație doar În copii anonime. Însă dinaintea acelor ipocriți blestemați nu avea să retracteze nimic. — Se vede treaba că ai mei concetățeni au În privința mea o părere ceva mai măgulitoare, dacă e să ținem seama că mi-au Încredințat destinele lor, se mărgini el să răspundă. Poate că ai dumitale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
expresia de șoarece. Nu-l cunosc. Unul nou, care de câteva zile dă târcoale prin părțile astea și cere de pomană fără permisiunea Breslei. Sunt mulți ca el, de o vreme Încoace, veniți cine știe de unde. — Mulți? — Da, tare mulți. Blestemații! Dante se rezemă de pilastru, respirând adânc pentru a-și potoli agitația, iar apoi Își deschise drum prin mijlocul gloatei, spre tavernă. În prag, Teofilo avea aerul că Îl aștepta. Intră hotărât, urmat de spițer, care se dăduse la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
cu dumneata? Spițerul se apropie și ridică mâinile până când Îi atinse umerii. Ea Îi urmărea impasibilă mișcările. Bărbatul Începu să dezlege șireturile care Îi Închideau rochia, dezvăluindu-i Încetul cu Încetul trupul arămiu. 13 20 iunie, În cursul dimineții — Negustori blestemați. Oameni de nimic, șuiera Dante străbătând Înainte și Înapoi atriumul sediului Calimalei, Arta negustorilor de stofe, cea mai importantă din Florența. Bogați, Înfumurați și neobrăzați. Cel puțin jumătate dintre funcționarii Comunei erau, mai mult sau mai puțin fățiș, În serviciul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
spre ieșire. Apoi se opri, Înșfăcând iarăși cupa. Voia să o golească, Înainte să plece. Dar părea lipită de masă și nu izbuti să o ridice nici măcar ajutându-se cu cealaltă mână. Trebuia să fi fost Încă o glumă a blestematului de cârciumar. — Ciung nenorocit! strigă el. Blestematul! Afară, vântul umed și cald Îl izbi peste față ca o scatoalcă. Simțea cum, pe gât, picăturile de sudoare se condensau și Înghețau. Pământul pe care pășea era moale și Îi ceda sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Însoțea pașii. Se Întoarse brusc, gândindu-se că Îl va zări pe Veniero În spatele său. Dar era altcineva, ascuns În scobitura unui arc, care supraveghea un punct aflat de cealaltă parte a curții. Purta livreaua oamenilor lui Bargello. Îl spionau, blestemații. Se Întoarse anevoie și se duse spre dânsul cu un aer amenințător. Omul nu părea tulburat. Pe fața lui se zărea o lucire azurie. Dante se opri nesigur, trecându-și mâna peste frunte. — Tu? Necunoscutul nu spuse nimic, mărginindu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
trebuie că fugise de puțin timp, fiindcă trupul victimei Încă se zvârcolea În spasmele agoniei, mi s-a spus. — A fugit? Pe unde? Prăvălia are o singură ieșire, spre stradă. Cum de nu l-a văzut nimeni, dintre idioții ăștia blestemați? Îți spun că e o forță diavolească dincolo de toate astea! Poetul nu Îl mai asculta. Privirea lui străbătea Întreg localul, examinând din nou fiecare amănunt. Pereții păreau din piatră compactă și erau perfect vizibili, cu excepția spațiului dinapoia raftului pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Stinche, doar nu vei fi crezând cu adevărat că dulcile ei mâini sunt pătate de sânge. Blestematul acela de cârciumar Îi ascunsese acest fapt. L-ar fi azvârlit pradă Inchiziției, pentru asta. Ca să Îi smulgă și celălalt braț. Ticălosul acela blestemat ar fi sfârșit putrezind În temniță. Acolo, moartea l-ar fi ajuns pentru a cincea oară, și ar fi fost ultima, În sfârșit. — Știți Încotro se Îndreaptă? Întrebă el, scuturându-se din acele gânduri. O umbră se lăsă pe chipul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]