13,186 matches
-
o poate înfrunta nedându-i cine știe ce atenție. Ce se întâmpla în lume i se părea că nu-l va atinge direct, nici chiar războiul despre a cărui iminență semnele se înmulțeau („Întâmplările mari se scurgeau una după alta cu repeziciune. Bunicul a ciulit urechile doar când Polonia a fost atacată. Eu cred că el știa ce se petrece dar socotea, cu un fel de înțelepciune care-l cârmuise de-a lungul timpului, că nu trebuie să vorbești de rău pentru că așa
Drama clasei mijlocii by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/4769_a_6094]
-
poate influența cu adevărat viața lui și a celor din preajma lui”). A evita, a ocoli, a nu lua în seamă ceva ce perturbă cursul normal al vieții. O psihologie și un mod de a proceda care nu erau doar ale bunicului ci ale întregii sale lumi („un spectacol schizoid de mare amploare”). Războiul și evenimentele care au urmat vor dovedi ineficiența strategiei bunicului care pierde tot ce adunase prin muncă și, în plan moral, acea liniște după care tânjise toată viața
Drama clasei mijlocii by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/4769_a_6094]
-
perturbă cursul normal al vieții. O psihologie și un mod de a proceda care nu erau doar ale bunicului ci ale întregii sale lumi („un spectacol schizoid de mare amploare”). Războiul și evenimentele care au urmat vor dovedi ineficiența strategiei bunicului care pierde tot ce adunase prin muncă și, în plan moral, acea liniște după care tânjise toată viața. Drama nu este numai a lui, cum spuneam, ci a întregii clase mijlocii românești sortite lichidării. Un roman dens, o temă de
Drama clasei mijlocii by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/4769_a_6094]
-
mediul în care trăiesc. De-a mă simți acasă oriunde, indiferent dacă cei la care mergeam erau săraci sau bogați. Am fost învățată să nu mă simt nici mai prejos, dar nici mai presus de alții. Așa au crescut și bunicii și părinții mei. Cum reușești să-ți păstrezi echilibrul emoțional în locuri ca acelea pe care le-ai amintit? Empatizezi cu cei pe care-i întîlnești acolo? Da, încerc. Dar aș vrea să precizez că e o diferență între empatie
Anna Luyten: „Cînd am ajuns în București, am simțit nevoia să scriu din nou poezie“ by Ana Chirițoiu () [Corola-journal/Journalistic/5026_a_6351]
-
Și ei, la fel ca pasagerii de pe vasul Pisces, ieșeau din casa lor. Amram Aburbeh s-a născut în 1892, era nepotul lui R. Jose Aburbeh și strănepotul lui Jacon Jalfon. La paisprezece ani s-a stabilit la Ierusalim cu bunicul Jose. A fost dayan în Petah Tikva. A tradus în iudeospaniolă cartea de mistică Shibje HaAri și a scris o carte despre Shujam Aruj, care s-ar traduce Masa pusă, de Joseph Caro, un compendiu de legi prescurtate ca toată lumea
Esther Bendahan - Lasă, o să ne întoarcem () [Corola-journal/Journalistic/5028_a_6353]
-
operei cu vigilența unui nebun, solicitând sume exorbitante, intervenind în colocvii cu insulte adresate participanților, făcând scandal și tapaj de fiecare dată când undeva în lume cineva îi închina lui Joyce o manifestare, neobosit câine de pază al memoriei unui bunic pe care pretinde, nu numai a-l iubi ca nimeni altul, ceea ce e posibil, dar și a fi singurul care îl cunoaște cu adevărat, ceea ce e greu de acceptat. Ce este și mai grav decât dificultățile pe care Stephen le-
Meridiane () [Corola-journal/Journalistic/5030_a_6355]
-
stau pe gânduri între a alege câștigul material sau a permite retipărirea și analiza operei pe care au moștenit-o. Stephen este un om bogat, la 80 de ani, de pe urma „muncii” (cunoscătorii lui Joyce știu că e cuvântul nimerit) unui bunic mereu în pană financiară. Trăiește pe insula Ré, unde mult detestații „joyceni” promit, de bucurie că au scăpat de abuzurile lui, să-i ofere, pe 13 ianuarie, nici o zi mai târziu, un spectacol, arborând pancarte uriașe pline de citate din
Meridiane () [Corola-journal/Journalistic/5030_a_6355]
-
făcut muncă de documentare. În plus, eram deja destul de bun la istorie - mi-erau cunoscute cărțile despre retragerea nemților și tratatele de pace. Ați vorbit cu vreo rudă rămasă în țară? Da, am găsit o doamnă care-l cunoscuse pe bunicul meu, ceea ce a fost emoționant, pentru că nu mă așteptam să mai găsesc pe cineva. Ultimii veri pe care-i mai aveam în România au murit acum zece ani, așa că nu mă așteptam să mai găsesc pe cineva. Am avut o
Jean Mattern: „Nu mă interesează realitatea, ci adevărul“ by Ana Chirițoiu () [Corola-journal/Journalistic/5045_a_6370]
-
interzis. În fine, acesta a fost doar unul dintre sentimentele pe care le-am trăit venind aici. Îmi imaginez că un alt sentiment era acela de recuperare a ceva ce stătea să se piardă. „Recuperare” e un cuvînt foarte potrivit: bunicul meu a părăsit România în 1957, cînd statul român l-a expropriat. Mulți dintre prietenii mei români îmi spun că ar trebui să încerc să recuperez casa care i-a fost luată atunci - o casă foarte mare, cu care de
Jean Mattern: „Nu mă interesează realitatea, ci adevărul“ by Ana Chirițoiu () [Corola-journal/Journalistic/5045_a_6370]
-
dată, însoțit doar de câinele lui, din care își va face legatarul universal. Deși nu-l condusese la Byron, cum era firesc, ci la fata cârnățarului înamorată de poet. Destin deloc plictisitor pentru un filosof al plictisului ca Arthur Schopenhauer! Bunicul din America E vorba de Paul Rosenberg, faimosul colecționar și negustor de artă, bunicul Annei Sinclair, jurnalista de televiziune de până mai ieri, celebră azi mai ales ca soție a lui Dominique Strauss- Kahn, în memoria căruia nepoata a publicat
Meridiane () [Corola-journal/Journalistic/4774_a_6099]
-
nu-l condusese la Byron, cum era firesc, ci la fata cârnățarului înamorată de poet. Destin deloc plictisitor pentru un filosof al plictisului ca Arthur Schopenhauer! Bunicul din America E vorba de Paul Rosenberg, faimosul colecționar și negustor de artă, bunicul Annei Sinclair, jurnalista de televiziune de până mai ieri, celebră azi mai ales ca soție a lui Dominique Strauss- Kahn, în memoria căruia nepoata a publicat recent o carte intitulată 21, rue La Boétie. Titlul reprezintă adresa galeriei pariziene a
Meridiane () [Corola-journal/Journalistic/4774_a_6099]
-
apartament de pe aceeași stradă, unde Anne Sinclair îl vizita o dată pe an până la moartea pictorului în 1973. Cu Matisse a purtat o lungă corespondență. În 1940 s-a refugiat cu întreaga familie (Anne nu se născuse încă, prima fotografie împreună cu bunicul, când ea avea doi sau trei ani, datează din deceniul șase) în SUA, unde s-a stabilit definitiv. În galeria pariziană, în locul tablourilor, confiscate de nemți, ca și cele pe care Paul Rosenberg încercase să le scoată din Franța ocupată
Meridiane () [Corola-journal/Journalistic/4774_a_6099]
-
în 2009 a fost votată o lege care permitea funcționarului de la starea civilă a prefecturii să elibereze urmașilor adeverințe de cetățenie pentru persoane decedate. A fost împrejurarea care a trezit interesul jurnalistei pentru istoria familiei ei dinspre mamă și pentru bunicul din America. Publicitate paradoxală S-au împlinit 30 de ani de la moartea timpurie a lui Georges Perec (1936-!982), romancier din grupul Oulipo, care milita în anii 1950-1960 pentru le Nouveau Roman francez. Cu această ocazie a fost tipărit prima
Meridiane () [Corola-journal/Journalistic/4774_a_6099]
-
Dobrescu, în colecția “Raftul Denisei”, coordonată de Denisa Comănescu. Cronică în piatră (fragment) - Ai slăbit, îmi zise bunica. Trebuie să mergi pentru câteva zile la tata-mare. Îmi plăcea nespus de mult să merg în vizită la tata-mare (așa îi spuneam bunicului din partea mamei). Îmi plăcea pentru că acolo peisajul era mai frumos și mai colorat și pentru că nu era foametea de la noi. În casa noastră mare, poate din cauza coridoarelor, a cotloanelor, a debaralelor și a bolților, foametea era resimțită mai aprig. Și
ISMAIL KADARE - Cronică în piatră Vremea nebuniei by Marius Dobrescu () [Corola-journal/Journalistic/4789_a_6114]
-
economat. Gândiți-vă câte astfel de magazine ar trebui să deschidem pentru cei 6 milioane de pensionari. Sunt de părere că pensionarii trebuie sprijiniți concret prin măsuri stabile. Mărirea pensiilor o văd ca fiind singura alternativă convenabilă pentru părinții și bunicii noștri, dar ca și salariile, pensiile trebuie mărite doar după calculele specialiștilor", a conchis președinteșe PDL Diaspora, William Brînză.
William Brînză: Salariile şi pensile mărite, doar după calculele specialiştilor! () [Corola-journal/Journalistic/47934_a_49259]
-
i-au iertat pe denunțătorii lor. Mulți dintre protagoniști sunt încă în viață, bărbați și femei de 80-90 de ani, vecini de apartament sau de cartier cu cei nenăscuți în anii 40, dar care știau ce au pățit părinții sau bunicii lor. Emoția provocată de film are o explicație simplă: amploarea denunțurilor și a consecințelor lor iese abia acum cu adevărat la iveală. Dacă numele celor care au salvat vieți în timpul Ocupației sunt bine cunoscute și răsplătite, numele majorității celor care
Meridiane () [Corola-journal/Journalistic/4791_a_6116]
-
colecție de rețete. Iată cum începe, de pildă, povestirea Adrianei Bittel: „Mamei, Alice, nu-i plăcea să gătească. Aprecia însă mâncărurile făcute de alții. În vremurile bune, când era domnișoară, de bucătărie se ocupa o bucătăreasă, sub supravegherea și cu ajutorul bunicii mele, Frida. Aceasta alcătuia meniurile zilnice după ce se consulta cu soțul și stăpânul ei, Efraim, zis Mache, director de bancă și gourmet, dedat la rafinamente culinare din timpul studiilor la Paris.” Despre „mâncărurile mizeriei” din primii ani ai comunismului povestește
Povești cu savoare by Luminița Corneanu () [Corola-journal/Journalistic/4704_a_6029]
-
continuîndu-și studiile la Iași. N-au practicat decît scurtă vreme specializările de ingineri agronomi dobîndite, pe la diverse ocoale silvice; în rest au fost profesori la școli agricole și licee industriale. În prima copilărie, Alexandru și Natalia au crescut avînd alături bunicii din partea mamei, Iulia (Sudîk pe numele ei de fată, de la care mai tîrziu autorul își va forma pseudonimul literar Sudinski) și Vladimir Marchievici. Alexandru și-a adorat bunicii, poate și în compensație cu educația severă, de-a dreptul cazonă, primită
Alexandru Monciu-Sudinski [restituiri biografice] by Dan Dăncescu () [Corola-journal/Journalistic/4708_a_6033]
-
licee industriale. În prima copilărie, Alexandru și Natalia au crescut avînd alături bunicii din partea mamei, Iulia (Sudîk pe numele ei de fată, de la care mai tîrziu autorul își va forma pseudonimul literar Sudinski) și Vladimir Marchievici. Alexandru și-a adorat bunicii, poate și în compensație cu educația severă, de-a dreptul cazonă, primită de la tatăl său, cu care a fost permanent într-un conflict ireconciliabil. De la bunici va învăța să scrie și să citească rusește și românește, încă de la vîrsta de
Alexandru Monciu-Sudinski [restituiri biografice] by Dan Dăncescu () [Corola-journal/Journalistic/4708_a_6033]
-
celălalt versant, privat, al biografiei autorului. Copilăria și adolescența prelungită până în pragul primelor angajări se suprapun peste perioadele tulburi ale anilor optzeci și, decurgând mizerabilist din ei, nouăzeci. Motorul real, oricât de bine disimulat, îl reprezintă două tragedii familiale (moartea bunicului matern și a tatălui), de unde și titlul, citit în sensul lui propriu, care, în chip firesc, îl precedă pe acela injurios. Fără a forța explicații prea savante pentru necesitățile unei cronici, trebuie să spun, totuși, că de la această cezură de
Biografii contemporane by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4400_a_5725]
-
și cu noi, cei de mâine și de poimâine. Și, vrem ori nu vrem să recunoaștem, într-o anumită măsură, vremea cartelelor n-a trecut. Atâta ai, atâta mănânci. Numai că ele nu se mai decupeaza cu foarfeca, așa cum făcea bunicul meu pe mușamaua din bucătărie, ci se taie cu o foarfecă mai nemiloasă, cu deficite și datorii, după care nu doar trebuie să rabzi, dar ele mai trebuie și plătite”, mai scrie Varujan Vosganian. Considerându-i drept ”fii vitregi” pe
Vosganian: Ţara asta a mea, ca la nimenea () [Corola-journal/Journalistic/44253_a_45578]
-
în perioada asta, să fiu Rosetti. Dacă vine vreun Moruzi la guvern, devin Moruzi. După cum e cazu’. Ca românu’ imparțial! (Văzând fețele hipnotizate ale celorlalți, izbucnește întrun râs deșucheat.) Bine, sunt și Cantacuzino... și Mavrocordat, că mai am un alt bunic... un Mavrocordat. Că ăștia s-au cam... mavrocordat între ei, mă-nțelegeți!... Iar noi, urmașii lor, suntem cam verișori unii cu alții. De-aia e bine să schimbăm sângele cât mai des! Cu alții, bun înțeles! Cu poporul, de!... (Râde
A DOUA SCRISOARE PIERDUT| sau TRENUL TOGOLEZ NU OPREȘTE LA PARIS Comedie post-caragialiană în patru acte (fragmente) by Eugen Șerbănescu () [Corola-journal/Journalistic/4434_a_5759]
-
Iuliano (n.r. primul deputat al comunității italiene) și se oferea pentru ajutor. De la bun început, el ne-a precizat că nu este italian, că este român get-beget. După un timp a început să își mai schimbe poziția și afirma că bunicul soției este de fapt italian, dar nu putea justifica nimic cu acte", a mai spus Finatti. Pentru a lămuri situația l-am contactat și pe Mircea Grosaru pentru a-l confrunta cu acuzațiile care i se aduc. Domnule cred că
Cum a ajuns Mircea Grosaru reprezentantul italienilor în Parlament () [Corola-journal/Journalistic/46071_a_47396]
-
de relevanță! Cum mă întrebați pe mine dacă sunt italian, doar avem și asociație, sunt parlamentar", a explicat pentru DeCe News, Mircea Grosaru. Întrebat care îi este descendența italiană Grosaru a ezitat, dar în cele din urmă a declarat că bunicul său a fost de fapt italian și îl chema Lorenzo Masseri. Fiind descendent pe linie bărbătească, l-am întrebat pe Grosaru cum de nu poartă numele bunicului său în continuare. "În vremea aia se obișnuia ca italienii ajunși în România
Cum a ajuns Mircea Grosaru reprezentantul italienilor în Parlament () [Corola-journal/Journalistic/46071_a_47396]
-
descendența italiană Grosaru a ezitat, dar în cele din urmă a declarat că bunicul său a fost de fapt italian și îl chema Lorenzo Masseri. Fiind descendent pe linie bărbătească, l-am întrebat pe Grosaru cum de nu poartă numele bunicului său în continuare. "În vremea aia se obișnuia ca italienii ajunși în România să își schimbe numele", a declarat Grosaru. Mircea Grosaru susține că a intrat în Asociația Italienilor în anul 1990 ca și consilier al lui Valentino Iuliano, în calitate de
Cum a ajuns Mircea Grosaru reprezentantul italienilor în Parlament () [Corola-journal/Journalistic/46071_a_47396]