7,416 matches
-
animăluț de budoar. Putea să jure că Hermelinul încă nu își revenise. Într-adevăr, îl găsi în picioare, gata de fugă. Nu apucase să se încalțe, dar îmbrăcase o cămașă cu jabou din dantelă și pantaloni de mătase. Julien îl cântări lung, printre gene. Nu arăta deloc rău. Arăta chiar nesperat de bine pentru un bastinasí. ― Acum poți să pleci! îi porunci pe un ton autoritar. Hermelinul se repezi spre ușă. țțț! îl opri valetul. Schimbă tonul, marcând fiecare silabă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
școlii era alcătuită, pe trei sferturi, din cărți cumpărate de noi, maică-ta și cu mine, din amărâtul nostru de salariu. Fiind puține, fiecare volumaș avea istoria lui, alta decât cea din text... Eram țărani, țăranul nu cumpără orice, el cântărește, prețăluiește, el trebuie să știe că acel ceva pe care a dat banul merită cumpărat... Sigur: o nenorocită de bibliotecă școlară dintr-un cătun pârlit din Înapoiata Basarabie - dar erau cărți, domnule! Era bibliotecă! Și, uite, năvălesc, cu șleapca pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
facem politică, noi n-avem treabă cu politica, numai cu sportul, care-i curat: ești mai bun, câștigi; nu ești, pierzi... Mă uitam la ei... Eram de-al lor, dă-mă dracului - dar parcă nu prea - dovadă: Îi vedeam, Îi cântăream... Nu era mare deosebirea Între ei, din grupul de ficiori ardeleni și, să zic, colegii mei de lagăr din Rusia - dintr-un vagon de dubă, dintr-o Închisoare de tranzit, din lagăre de muncă; și Basarabenii noștri, adunați În „Centrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
După arătarea uneltelor - care putea foarte bine să ocupe Întreaga... activitate, iar Moș Iacob să nu mai ajungă să le și folosească - venea arătarea-lemnului. Lua În mână câte o bucată de lemn; o trecea În cealaltă mână, o pipăia, o cântărea, o mirosea, și-o lipea de obraz, uneori o atingea cu limba - ca să afle dacă are și va avea gust-bun - și o descânta-meneà: - Măi băieti, măi (de acea dată, nu mie mi se adresa - eu eram băi’țălu-moș’lui): ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
ani și uite, Încă cinci luni - nu chiar cinci În cap, dar patru tot sunt. Nici mama nu știe asta. Nu simte; sau nu vrea să, tot una. În calidor. Mama ia În mâini câte un lucru. Îl privește, Îl cântărește, Îi vorbește. Pe unele le Învelește, le caută loc În bagaje. Pe câte unul Îlscoate. Îl pune la locul lui, din casă: - Tu stai aici!, Îi spune mama lucrului. Tu stai aici și ne-aștepți - s-a-nțeles? Cum să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
negru care-i apăruse în fața ochilor parcă pentru a-i semnala sfârșitul dispăruse cu totul, ridică de jos proiectilul care-i dăduse acea lovitură dureroasă. Tremurând, citi biletul care îl însoțea. O oră mai târziu, stătea încă amețit pe găleată, cântărind posibilitățile ciudate de afecțiune. Oare era dragoste? se întreba. Oare nu era dragoste? Cum de se poate? Era oare o pervertire, o malformație a realității? O păcăleală? Bătând cu putere în ușă, sora sa cea mai mică strigă: — Ieși de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
munții Sidi-el-Madia. Acolo n-o să mă găsească nimeni. Și dacă refuz? — Va trebui să te omor și mă va duce unul dintre ei. — N-o vor face dacă nu le dau eu ordin. Celălalt îl privi îndelung, ca și cum ar fi cântărit prostia vorbelor pe care le spusese: — N-or să te asculte dacă ești mort, conchise. N-am nimic împotriva lor, adăugă. Nici împotriva ta. Făcu o pauză și spuse calm: — E bine să știi când câștigi și când pierzi. Tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
parte. Și îmi place să simt cum vântul trece printre trestiile din sheriba - făcu o pauză. Alah nu ne poate vedea când ne ascundem sub acoperișuri de piatră. — Alah ne vede oriunde. Chiar și în cea mai adâncă dintre temnițe. Cântărește suferințele noastre și ne va răsplăti dacă le îndurăm pentru o cauză dreaptă. îl privi în ochi. — Și cauza mea e dreaptă - încheie. — De ce? îl privi nedumerit. — Cum adică, de ce? — De ce cauza ta e mai dreaptă decât a lor? Toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
orice slăbiciune, nemaivăzând nimic în fața ochilor, în afara unui trup și a unui chip, rămânând perfect lucid totodată, conștient că nu poți iubi această zidire mai mult decât pe Ziditorul ei. O disperare lucidă, da, care te îndeamnă să cumpănești, să cântărești, să migălești, să-ți dedici viața, da, e de tot râsul să-ți dedici viața unei femei sau, dacă te țin curelele, mai multor femei. Dacă ai vocație pentru așa ceva, dacă ai sânge-n instalație, iar privirea lui, rotindu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
-ți imaginezi cum un procuror avea să-l pună pe Derek În boxa martorilor și cum va Încerca să-l Întărâte, pentru a le arăta membrilor juriului cât de Înalt și de solid e, citind apoi cu voce tare cât cântărea Linda și ce Înălțime avea. Ca și culoarea pielii acesteia. Rachel avea dreptate. — Cu cine avem de-a face, de fapt? am spus eu Într-un târziu. Brian și Fliss nu mi se par suspecți, doar dacă nu cumva unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
acolo, În birou. — Dacă nu cumva e chiar el vinovatul, spuse Rachel de Îndată, aplecându-se Înainte. — Jeff o omoară În birou - cu pereții aia atât de transparenți, ar fi fost cam prea În văzut lumii, nu? am Întrebat eu, cântărindu-i cuvintele. Oricine ar fi putut să vadă ce se petrecea Înăuntru. Poate s-a Întâmplat În altă parte, dar la asta o să ne mai gândim... Deci, se uită Împrejur, e În regulă, nu e nimeni. O ridică și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
formă. Acum, aș vrea să ți-i prezint pe Jim și Betty Ashley. El e petrolist, dar ea e cea care contează. Dacă nu e pe placul nevestei... Îmi aruncă o scurtă privire. Îmi place la nebunie rochia! adăugă ea, cântărindu-mă din ochi. Ce fată cuminte. Iar ghetele sunt perfecte. Adevăratul stil boem englezesc! Ne croisem deja drum către celălalt capăt al sălii, lângă una dintre cele două ferestre circulare. Acolo stătea o femeie, ai cărei Înălțime și conformație, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
spre 15 aprilie 1912, În largul Insulei Terra Nova, cea mai prestigioasă dintre victime era o carte, unicul exemplar al Rubaiatelor lui Omar Khayyam, Înțelept persan, poet, astronom. Voi vorbi doar În treacăt despre acest naufragiu. Alții decât mine au cântărit nenorocirea În dolari, alții decât mine au inventariat cum se cuvine cadavrele și ultimele cuvinte. După șase ani, nu mă mai obsedează decât acea ființă de carne și cerneală, al cărei nevrednic păstrător am fost pentru o vreme. Oare nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Isfahan, Bagdad, Damasc, Buhara, Merv, Cairo, Samarkand: nimic altceva decât niște oaze pe care o clipă de nepăsare le-ar transforma din nou În deșert. Mereu la cheremul unei furtuni de nisip! Printr-o fereastră situată la stânga sa, cadiul a cântărit cu o privire expertă poziția soarelui. S-a ridicat. — E vremea să mergem În Întâmpinarea suveranului nostru, spune el. Bate din palme. — Să ni se aducă oarece pentru drum! Căci Îi stă În obicei să-și ia cu sine niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
cele mai frumoase pagini din autorii pe care-i admiră. Câteodată, se pornește o discuție, dar aceasta se oprește imediat. Când Hasan vorbește despre certitudini, ridică tonul, proclamă „adevăruri indiscutabile”, Își somează tovarășul să le recunoască, Omar rămâne sceptic, Întârzie cântărind diferite păreri, face arareori alegeri, Își etalează bucuros ignoranța. Pe buzele sale revin necontenit cuvintele: „Ce vrei să-ți spun, aceste lucruri sunt Învăluite, suntem, tu și cu mine, de aceeași parte a vălului, iar când acesta va cădea, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
În Piața Zarafilor, călători și neguțători de toate originile, andaluzi, greci sau chinezi, forfotesc În jurul prețuitorilor de monede, care, Înzestrați cum se cuvine cu balanța lor regulamentară, râcâie un dinar de la Kirman, Nishapur sau Sevilla, adulmecă un tanka de la Delhi, cântăresc În palmă un dirham de la Buhara sau strâmbă din nas În fața unei subțiri nomisma de la Constantinopole, căreia de curând i-a scăzut prețul. Portalul divanului, sediu al stăpânirii și reședință oficială a lui Nizam al-Mulk, nu este departe. Trâmbițașii din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Nizam, sună a bătaie de joc. Acesta Își pierde răbdarea și se ridică: — N-am chef să stau la gâlceavă cu tine. Ți-am spus ce Îți ofer și ce aștept de la tine. Du-te, gândește-te la propunerea mea, cântărește În liniște pentru sau Împotrivă, și Întoarce-te mâine cu un răspuns. XIII Khayyam nu mai este În stare, În acea zi, să mediteze, să cântărească, să judece. Ieșind de la divan, se afundă În cea mai Îngustă ulicioară din bazar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Îți ofer și ce aștept de la tine. Du-te, gândește-te la propunerea mea, cântărește În liniște pentru sau Împotrivă, și Întoarce-te mâine cu un răspuns. XIII Khayyam nu mai este În stare, În acea zi, să mediteze, să cântărească, să judece. Ieșind de la divan, se afundă În cea mai Îngustă ulicioară din bazar, se strecoară printre oameni și animale, Înaintează pe sub bolțile de stuc printre grămezi de mirodenii. Cu fiecare pas, ulicioara devine tot mai Întunecoasă, mulțimea pare să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Ce ne sfătuiești să facem? Nizam este cel care pune Întrebarea. Abu Taher are ideea pregătită, o enunță cu Încetineala declarațiilor solemne: — E vremea ca steagul selgiucizilor să fluture deasupra Samarkandului. Chipul vizirului se luminează, apoi se Întunecă. — Cuvintele tale cântăresc cât greutatea lor În aur. De ani de zile nu Încetez să-i repet sultanului că imperiul trebuie să se Întindă către Transoxiana, că orașele Însemnate și, de asemenea, bogate, ca Samarkandul și Buhara, nu pot să rămână În afara puterii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Fazel cu glas tare, limpede și liniștitor. Apoi adaugă, ca un ordin: Acum e rândul nostru să-i speriem. Le ceru ajutoarelor sale să ne Încredințeze puști. Între Howard și mine a avut loc un schimb de priviri aproape amuzat; cântăream În mâini, cu fascinație și dezgust, acele obiecte reci. — Instalați-vă la ferestre, spuse Fazel, și trageți asupra oricui s-ar apropia. Eu trebuie să vă părăsesc, le rezerv o surpriză acestor barbari! De-abia ieșise, și bătălia Începu. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
și cu blugi marca Levi’s. Dar și el a recunoscut că nu văzuse nimic, probabil că doamna purta sutien de plumb. Asta precis că era o minciună, pentru că plumbul e greu și otrăvitor, întrebaserăm noi la chimie, pe când doamna cântărea puțin, iar frumusețea ei n-avea cusur. Bluza albă și-o încheia până sus de tot. Uneori, când o priveam, începeau să-mi ardă obrajii. Unii ziceau despre doamna că are o slăbiciune, că adică îi dă inima ghes când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
și se repede să ia în brațe femeia. Ea se ridică pe vârfuri, întoarce capul spre umăr și îl lasă să cadă pe spate, de parcă ar fi foarte greu. Sărutările sunt grele, ele fac femeilor capul greu. Sărutările de la despărțire cântăresc cincizeci de kilograme, dar sunt ușoare de tot când le dau mamele. După ele se doarme bine. Când vin sărutările unde limba joacă un rol principal, scena se termină. După asta se adoarme târziu. Dacă aș fi fost mai mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
Când un câine se cheamă Rex, e mai înțelept să te ții departe de el. Ușa era înaltă și, cu siguranță, greu de deschis. Mai bine așa. O sonerie cu cap de leu și butonul în gură. Servitorul m-a cântărit din priviri și mi-a aranjat părul, pieptănându-l cu degetele. Cine exploatează un servitor este un dușman de clasă. Dar am preferat să păstrez pentru mine gândul, mai ales din cauza prezenței lui Rex. Câinii sunt idioți pretutindeni în lume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
tine. Cât timp o ai, și forța gravitației e mai mare și nu poți să umbli decât târându-ți picioarele pe podea. Apoi, cu săpunul din reclamă, devii mai ușor. Însă tata și după spălat arăta mereu ca și cum ar fi cântărit o sută de kilograme. Era încordarea din el. „Ascult-o pe doamna Sanowsky”, mi-a spus. „Te simpatizează. Și dacă vrei, poți să-i scrii deja signorei Maria.” Privind pe fereastră și printre treptele scării de incendiu, i-am văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
băieții mai mari ascultau cu gura căscată. Eu așteptam câteva secunde, până când unul din ei își pierdea răbdarea și începea să strige: „Ți-ai înghițit limba? Hai, spune mai departe ce fac indivizii ăia de pe alte planete.” Atunci eu îl cântăream pe ăla din priviri și ziceam: „Poate că pe tine te-au inspectat deja peste tot. Nu poți ști niciodată. Ți-au măsurat cocoșelul și ți-au montat aparate de interceptare în creier.” Toți se scuturau de râs, repetând: „I-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]