2,157 matches
-
Înapoi la pupă. — E-n regulă. SĂ urce cei șase. Domnul Sing și cubanezul care vîslea abia reușeau să controleze barca, cu toate că mareea era slabă. Domnul Sing le-a spus ceva În limba gălbejiților și ei au dat să se cațere pe punte, pe la pupă. CÎte unu’, pe rînd, le-am spus. Le-am mai zis ceva și apoi, unul În spatele celuilat, cei șase gălbejiți au urcat. Erau tipi de toate mărimile. — Condu-i tu, i-am spus lui Eddy. — Pe-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
aș fi cu Kate aici“. Sparse În grabă suprafața, simțind că are apă-n ochi și În urechi. Probabil că Încercase să respire cînd era Încă dedesubt. — A fost perfect. Absolut fărĂ greșeală, Îi strigă Kate de pe doc. Nick se cățĂră pe scară. — Unde-s băieții? — Înoată În larg, tocmai În golf, Îi răspunse Odgar. Nick se așeză lîngă ei pe doc. Îi auzea pe Untură și pe Bill cum Înoată departe, În Întuneric. — Ești un săritor minunat, Wemedge, Îi spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
unde s-o iei. Și chiar dacă știi, tot e urît. Mai jos de mlaștina aia e locul secret. Și-acum să mergem - trebuie să trecem de partea grea. Acum trecuseră de porțiunea grea și de cea foarte grea. Nick se cățĂrase pe o grămadă de bușteni care Îl depășeau În Înățime și pe alții care-i veneau pînĂ la talie. Lua pușca, o punea pe buștean, după care o trăgea și pe soră-sa, și după ce treceau peste buștean ea se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
n-aș vrea să te plictisești de păstrăvi. — Tu te-ai săturat vreodată de păstrăvi? — Nu. Da’ cică mulți oameni se satură. — Eu nu m-aș sătura de ei. De știu că te saturi imediat. Dar de păstrăv sau de cățĂrat nu te saturi niciodată. Știu asta, Nickie. Vorbesc serios. Nici de știuca de apă dulce nu te saturi. Doar de rechin. Doamne, de Ăla chiar că te saturi. — Nici Ăia cu oase multe nu-mi plac. SÎnt pești din care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
s-a născut pe o stea. A botezat locul de unde vine Ana „Steaua Iubirii”. Dacă mă întrebați pe mine, eu nu cred că Ana s-a născut pe o stea. Poate pe o planetă. Pentru că stelele ard. Nu te poți cățăra și ghemui pe ele, că te prăjești. Uitați-vă la Soare, dacă puteți. Soarele e și el o stea. Adică mai bine nu vă uitați, că puteți orbi. Ați înțeles că nu se poate naște o fetiță pe așa ceva? Primul
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
sînt numai flăcări, rupînd În bucăți totul de la podea pînă-n tavan de-a lungul pereților tapetați și decrepiți. SÎntem prinși În capcană. Fumul jegos și compact ne umple plămînii. Singura noastră opțiune e să mergem la bucătărie și să ne cățărăm afară pe burlanul din spate. CÎnd ajungem În aer liber, vîndul ne lovește În urechi și simțim că sîntem la o Înălțime atît de mare. Cerul de deasupra noastră e de un albastru deschis frumos cu nori În formă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
care a năvălit Înăuntru Înaintea ta și te oprești doar parțial Îngropat În maldărul de combustibil fosil Întunecat și urît-mirositor care l-a Înmormîntat În buncăr. Însă nu poți să vezi nimic. Încerci să-ți recapeți simțurile pe cînd te cațeri din cărbune spre lumină. Ți se pare că ți-a umplut plămînii, praful ăla negru și gros, dar urli STEVIE! Paznicul de noapte vine În timp ce tu apari Înnegrit din mormanul ăla de cărbuni. Țipă la tine, dar tu te menții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
Teodora, i-a luat pupăza, a pus-o în poalele fustei, ș-a dezlegat-o întrebând: - Da’ poate zbura? Spre necazul băiatului, îi dăduse drumul. A doua zi o revăzu la scorbura nucului, undeva, mai sus de capul lui. Se cățără pe tulpină, sprijinindu-se cu picioarele încolăcite în jurul ei. Îl ajuta la urcat și scoarța crăpată a copacului. Cuprinsese, cât putuse ajunge cu mâna stângă tulpina, iar dreapta și-o introdusese în scorbură. Pupăza nu s-a zbătut, s-a
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
spaima pe care i-o ghicea, îi dădu drumul. Repetă joaca asta de câteva ori, până-ntr-o zi. Erau coapte cireșele și plouase puțin. Ca de obicei, era singurul paznic al grădinii. Voind să ia din nou pupăza, se cățără pe tulpina groasă. Când reuși să prindă pasărea, picioarele îi alunecară pe trunchiul umed, corpul rămânându-i atârnat de mâna prinsă în scorbură. Se înfioră, amintindu-și pocnetul pe care-l auzise atunci dinspre cot. Cu greu își trăsese mâna
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
noi să mergem acasă”... ― Apoi nu ne-om așeza de-a curmezișul, frate Toadere. Mai ales că mâine tot Împreună vom fi. Când au ieșit În curtea „hanului”, i-a năpădit o lumină argintie trimisă de discul unei luni pline, cățărată deasupra dealurilor Ciricului. Petrică a rămas dus pe gânduri, uitând parcă de prezența musafirilor. Într-un târziu, i s-a auzit glasul: ― Îți mai aduci aminte, Toadere? Era cam pe vremea asta. Și o noapte cu lună plină... ― Da, da
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
se închinau, le băteau mătănii, cu binecuvîntarea înaltului for mitropolitan. Și-a apărut curcubeul! Antofiță era gata să pășească pe el. L-a prins, a pășit! După Antofiță, alți comilitoni și comilitoane, "de toate armele, de toate gradele", s-au cățărat pe Rainbow. Arătau ca androizii reglați: gata s-o ia, în pas alergat, peste ocean. Dacă li se cerea, l-ar fi asfaltat. Alinierea! Urăsc exprimările de genul "acest popor nu mai e capabil să..."; "acest popor nu poate să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
ca un bătrân obișnuit - avea și ochelari și baston și barbă până la bărbie. Numai că era caraghios să vezi un pensionar cam verde stând în vârful stâlpului din Centrul Orașului. Și trebuia să dea autografe. Și copiii mai mari se cățărau până la el și-l trăgeau de barbă. - Barba lui verde. - Exact... Și mai după aceea a avut barba până la picioare!... Da, și a murit acolo, dar... - Pe stâlpul ăla... - Da, și l-au dus... l-au dus pe o planetă
Poveştile mele de pe vremea când nu ştiam să scriu by Drago ş -Sebastian Meri ş ca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91582_a_92386]
-
scriu la calculator tot ce se discută și se întâmplă în cameră. Și, desigur, vorbesc în numele Crabului-zâmbitor și al Mihaelei Cosânzeana, dacă e cazul. *** Crabul (cu ajutorul lui tati) o pune pe Mihaela-Cosânzeana undeva sus de tot în bibliotecă. Dragoș-Sebastian se cațără după ea, cu greu, dar o scapă din nefericire (păpușica e foarte mică) printre vrafurile de reviste care sunt peste tot... Îmi cere o lanternă și un băț ca să o aducă la suprafață, dintre hârtiile și revistele de după rafturi, adunate
Poveştile mele de pe vremea când nu ştiam să scriu by Drago ş -Sebastian Meri ş ca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91582_a_92386]
-
E o altă lume, alt spațiu, altă climă, alți sori. Aceasta e impresia mea; n-aș fi crezut că, după Grădiște, așa brusc, parcă ieșit din negură, Începe imperiul libertății și al sărăciei. În partea dinspre oraș, vile cochete se cațără În sus, Înconjurate de vii ca-ntr-o zonă montană, pentru ca pe partea opusă să descindem În Evul Mediu. Aflat printre casele săpate pe jumătate În pământ, ochiul Îți fuge spre apele și sălciile din față, ce-nchid orice șansă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
crispată pe piatră, mângâind-o spasmodic; era transfigurată, absentă față de orice, față de mine. O surprinsese faptul că urcasem, că nu avusesem nevoie de ajutorul ei; sperase să alunec, să mă sprijine ea, ca fiind mai experimentată. Ca să braveze, s-a cățărat pe un perete foarte periculos să culeagă o floare de prăpastie; n-am oprit-o (nu o putea opri nimeni), s-a strecurat timp de o oră pe verticala stâncii (putea să cadă oricând), n-am privit-o, am așteptat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
privi o clipă și pe urmă spuse întorcînd capul: ― Țăranii! 4 ― Dă-te jos de acolo, măi băiete, că-mi dărâmi portița, fire-ai al dracului! strigă baba Ioana, bosumflată ca totdeauna, către copilul lui Vasile Zidaru, care se legăna, cățărat pe ulucile portiței, lălăind cât îl țineau plămânii. Ioana dădea de mâncare purcelului mai în fundul ogrăzii, care era una cu grădina. Îi ținea ceaunul cu lături și-l îndemna: "Mănîncă, băiețelul mamei, hai mănîncă!" Porcul însă își scoase deodată râtul
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
poartă. Atriul era cufundat în întuneric. În mijloc, întunericul își făcuse miez, putea fi orice, statuie ori pom. Petrache știa și, ca de obicei, îi dădu binețe, apoi, tot ca de obicei, se duse în ungherul dinspre răsărit și se cățără cu îndemânare pe ieșiturile din perete. Sub zidurile cetății se căsca o prăpastie al cărei afund zăcea înecat încă în cețuri. În schimb, cerul era limpede ca un geam lipsit de abureală. În ceruri nu respira nimeni. Apoi, dintr-odată
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
mișcarea lui făcea un piept uriaș să tresalte. Ascunse săculețul cu mere în spatele lăzii cu scule și se întoarse spre călăreț. Ceva nu era ca de obicei, dar Petrache nu pricepea ce. Și, ca totdeauna, în astfel de situații, se cățără pe zid, să stea de vorbă cu soarele. În diminețile pâcloase, valea părea un abis între el și răsărit, de data asta însă lumina se despăturea ca un covor până la poalele castelului, urcând apoi pe ziduri, cu mii de piciorușe
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de loc pe care desfăcu legătura de crengi. Deșertă deasupra o sticluță cu gaz și le dădu foc. Ramurile se aprinseră dintr-odată, de parcă focul zăcuse până atunci în ele și acum se eliberase. Flăcările se înălțară tot mai sus, cățărându-se unele pe altele, scânteile urcau și mai departe, mistuindu-se în aer ca niște licurici zburători. Crengile pârâiau și se zbăteau, de parcă focul le dădea viață, adunându-le într-un stâlp orbitor. Apoi, la fel de brusc cum izbucniseră, limbile de
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
pe trotuar, poate că așa se face când omul moare. „Ce rost avea să faci conturul cu creta, omul acela mișca, imaginează-ți, strângea spasmodic între degete smocurile de iarbă dintre dale, ca și cum nu vrusese să cadă, ci să se cațăre...“ Priviră în sus și numărară cele cinci etaje, balustrada balconului era ușor de trecut pentru un bărbat în toată firea. Cosmina se întrebă, pentru o clipă, dacă o încălecase ori se suise cu tălpile pe ea, înainte de a sări. Pe
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ca liliecii. Scoase un șnur și își legă părul coadă la spate. Apoi, cu un al doilea, își făcu și din barbă codiță. Deja începe să semene, ce zici ? zâmbi. Se prinse de scara metalică lipită de perete și se cățără, la început cu agilitate, apoi, pe măsură ce se apropia de tavan, cu băgare de seamă. În timpul ăsta striga din răsputeri, pentru a se face auzit de cei doi care îl urmăreau, cu cefele înțepenite și mâna streașină la ochi : Pentru nebuni
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
lângă gară. Oamenii se uitau la blocuri ca la niște ciudățenii, cei care stăteau în ele se fuduleau că au apă caldă. Și-acum, uite, sunt generații întregi care nici nu mai știu ce înseamnă casă la curte. Te-ai cățărat vreodată într-un copac ? — Nici măcar pe o motocicletă, râse ea. — Hai să te duc acasă. Fata ezită, făcându-și de lucru cu mâinile. — Ești ciudat. Bărbații îți cer tot felul de lucruri... Nu te-ar duce acasă din prima nici
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
mare. Căuta cu rătăcirea celui ce știe că nu poate găsi. Dintr-odată, în colțul stâng al catapetesmei îi întâlni privirile cu atâta putere, încât simți că el este celălalt. Își duse mâinile la obraz, își mângâie părul sârmos, barba cățărându-se pe pomeți, ochii sticlind de o lumină întunecată. Dar celălalt chip al său îl privea într-un fel straniu. Capul stătea bine înfipt între umerii osoși, acoperiți cu o tunică sălbăticită. Dar brațul ținea în mână o tipsie pe
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ultimul timp am tot stat lângă heleșteul meu. Îmbrăcată de gală ca o paiață, mă uit la țestoase și la broaște. Dimineața, soarele zăbovește deasupra grădinii și două țestoase înoată alene. Plutesc o vreme la suprafața apei și apoi se cațără pe o piatră netedă ca să se odihnească. Încet, una se urcă peste cealaltă și stau nemișcate, în aceeași poziție, ore întregi, iar eu stau cu ele. Frumoșii ochi larg deschiși par morți, deși ținuta ei este dreaptă, iar costumu-i e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
mă strâng și ma împiedică să respir. Chipurile bătrâne s-au îngrămădit asupra mea precum norii negri care alunecă pe cer. — Târfă! înjură ele. Acum roagă-te lui Buddha înainte de a muri! Deodată, atenția gloatei este distrasă. An-te-hai s-a cățărat pe poartă și aruncă de acolo cu tărtăcuțe umplute cu pietre. — Fantome fără dinți! urlă el. Înapoi! Înapoi în sicriele voastre! 9 Îl trimit pe An-te-hai după eunucul-șef Shim. Când acesta sosește, îl primesc în ținuta mea oficială de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]