KorAP: Find »[drukola/base=cătun & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...81 82 83 ...92 >

2,283 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241

lungul liniei de coastă. Înspre stânga, către sud, recunoscu portul despre care Îi vorbiseră țăranii, un simplu chei din pari, abia adăpostit Într-un golfuleț micuț, ocrotit de o scurtă limbă de pământ. Împrejur, câteva colibe din lemn alcătuiau un cătun de pescari. Însă un alt amănunt Îi atrase atenția. Mai Înainte, la vreo sută de coți depărtare de coastă, zări silueta neagră a unei galere ce Încerca să iasă În larg sub impulsul pânzei umflate de vânt. Îmbarcațiunea era lipsită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602

grăbești? Doar nu te silește nimeni să te grăbești. Profită de asta, cât timp mai poți. În locul dumitale m-aș duce pe țărm, aș face o baie în mare, m-aș plimba. În sfârșit, dacă ai chef, du-te în cătun. Ia-l pe amicul dumitale, doctorul Dinu, să-ți arate plăcerile cătunului. În mocirlă, la vânat de cerbi, și prin case la vânat de văduve”. Și râsese cu poftă, foarte mulțumită de umorul ei. Mă plânsesem că Bătrânul uitase parcă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
cât timp mai poți. În locul dumitale m-aș duce pe țărm, aș face o baie în mare, m-aș plimba. În sfârșit, dacă ai chef, du-te în cătun. Ia-l pe amicul dumitale, doctorul Dinu, să-ți arate plăcerile cătunului. În mocirlă, la vânat de cerbi, și prin case la vânat de văduve”. Și râsese cu poftă, foarte mulțumită de umorul ei. Mă plânsesem că Bătrânul uitase parcă de mine după ce mă chemase acolo. Trecuseră mai multe săptămâni de la sosirea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
ieșit pe țărm, am făcut o baie în mare, care m-a înviorat de-a binelea, după care m-am dus să-l caut pe Dinu. În definitiv, ideea Moașei nu era deloc rea. Tot nu fusesem eu niciodată în cătun. Îl cunoșteam numai din poveștile exaltate ale bătrânilor, cărora le străluceau ochii când vorbeau despre acea mică așezare de pescari, de dincolo de baltă, ca despre un paradis interzis. Dar Dinu mi-a spus că abia după-amiază, când se mai debarasa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
orice scuză; în fapt, mărinimoșii te pot umili mai rău decât cei mai cârcotași acuzatori, acoperindu-ți eșecul, ca pe o murdărie, cu mila lor. Uneori, înclin să cred că, dacă ar fi rugați să spună ce știu, pescarii din cătun ar ridica din umeri, tăcând, apoi s-ar uita țintă în ceștile lor de cafea pentru a-i da de înțeles celui care i-a întrebat că din punctul lor de vedere discuția e încheiată. Așa făceau și cu noi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
ei ar adăuga plictisiți: „Au ars niște bălării”. „Și cerbii?” „Care cerbi?” „Un sculptor pretinde că a cioplit pietre funerare în stâncile de marmură de pe țărmul mării și că vâna aici în mlaștină cerbi”. „A trecut unul cam nebun prin cătun, e drept, dar nu mai știm nimic despre el. Cât privește cerbii, au existat cândva cerbi în pădurea de sălcii de lângă mlaștină, dar a dat o molimă în ei și au pierit cu toții. Asta s-a întâmplat demult”. După care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
misterios pentru mine ca problema vieții pe Marte. 4 Ca să ajungi la baltă, trebuia să mergi de-a lungul țărmului și apoi să cotești, lăsând marea în spate. Imediat vedeai pata întunecată a stufărișului care se lăbărțase pe marginile bălții. Cătunul era dincolo. La mal se găseau, priponite, câteva bărci vechi, rudimentare, dar destul de sigure, și am luat una dintre ele. Vâsleam eu. Dinu se uita la stufărișul care amenința să cotropească într-o zi toată balta și se juca vârându

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
dar la vânătoare nu fusesem niciodată. L-am mințit: „Firește”. Nu vroiam să recunosc că eram novice. Ar fi însemnat să accept un handicap față de Dinu care, rezervat, timid și fragil cum era, ținea totuși două puști de vânătoare în cătun. Răspunsul meu i s-a părut normal pentru că a zis: „Bănuiam”. Eram, datorită ipohondriilor, febrelor mele ciudate și stărilor proaste pe care le aveam uneori, cărora li se adăuga ulcerul, prea dependent de medici ca să-i pot iubi. Când apelam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
ochiului. Că sunt un vânător cu experiență? Poate chiar un dur”... Țineam minte foarte bine vorbele individului de la care aflasem prima oară de acele locuri. „E adevărat, zicea el, țărmul e cam pustiu. Nu există nimic în jur. Doar un cătun de pescari, dincolo de o baltă pe care trebuie s-o treceți cu barca. Și chiar acei pescari sunt cam ciudați. Nu vin niciodată la azil. Își petrec timpul pe mare, pescuind, sau în fața cafenelei din mijlocul cătunului unde stau ceasuri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
jur. Doar un cătun de pescari, dincolo de o baltă pe care trebuie s-o treceți cu barca. Și chiar acei pescari sunt cam ciudați. Nu vin niciodată la azil. Își petrec timpul pe mare, pescuind, sau în fața cafenelei din mijlocul cătunului unde stau ceasuri întregi cu câte o ceașcă de aramă dinainte, plină cu un fel de lichid negru, cafea spun ei. Uneori fără să schimbe o vorbă de când vin până când se scoală să plece. Din respect, poate, pentru șeful lor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
pescarii sunt ostili azilului, dar nimeni nu pricepe de ce. S-ar putea să fie tot o întâmplare veche, pe care ceilalți au uitat-o, numai ei o țin minte și, în numele ei, rumegă gânduri de răzbunare. Câteodată, mai merg în cătun doctori sau inși din administrație. Deh, acolo văduvele sunt totdeauna bucuroase să vadă un bărbat străin. Iar în apropierea cătunului există, da, să nu vă mire, o rezervație de cerbi. Se pot organiza acolo vânători în mlaștină, singurele evenimente care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
ceilalți au uitat-o, numai ei o țin minte și, în numele ei, rumegă gânduri de răzbunare. Câteodată, mai merg în cătun doctori sau inși din administrație. Deh, acolo văduvele sunt totdeauna bucuroase să vadă un bărbat străin. Iar în apropierea cătunului există, da, să nu vă mire, o rezervație de cerbi. Se pot organiza acolo vânători în mlaștină, singurele evenimente care îi scoală de la mesele lor pe pescari”... Atunci ascultasem destul de absent. Dar acum aveam puțin trac. Se învălmășeau în mine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
desfășurat vânătoarea și n-aveam nici un chef să se uite la mine cu simpatie ironică. Preferam să fiu socotit o canalie decât un neajutorat. Prin azil circulau fel de fel de povești despre tăcerea bizară a pescarilor, despre văduvele din cătun care își alungau singurătatea cum puteau, dar vânătorile de cerbi incendiau pur și simplu imaginația unora ca Mopsul și Dominic. „Pe toți dracii, ofta Mopsul, o asemenea vânătoare trebuie să fie ceva de neuitat”. Și el, și Dominic ar fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
vânătoare trebuie să fie ceva de neuitat”. Și el, și Dominic ar fi vrut să poată urmări măcar una singură, dar, vorba Călugărului, nu toți pot participa la împărțirea plăcerilor pământului; lor, bătrânilor, nu li se permitea să meargă în cătun. Era limpede că dacă nu mă dovedeam la înălțimea unui privilegiu care lor le era interzis, Mopsul ar fi bombănit: „Ce, ăsta-i bărbat?”, iar alții i-ar fi ținut isonul: „Simpatic, drăguț sculptorul, dar...” complimente care în urechile mele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
nu ne silește nimeni să mai venim”. Am strâns mâinile pe vâsle, hotărât: „Te voi sili să mă admiri, domnule Dinu”. După ce-am legat barca și am străbătut o bucată de drum printre cioturi de sălcii, am ajuns în cătun. Părea gol. Nu se zărea nimeni prin curți, reparând plase, bărci sau unelte pescărești, cum mă așteptasem. Mirosea însă violent a pește fript și a mâl dospit la soare. Înșirate de o parte și de alta a uliței, singura, casele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
înțeles despre ce anume vorbea. Ne aflam în dreptul unei case încă și mai prizărită decât celelalte, cu o singură fereastră, acoperită de o perdea murdară. În curtea plină de urzici, nici un semn de viață. Totul părea, ca și în restul cătunului, ațipit; ai fi zis că numai muștele și vrăbiile erau treze la ora aceea; că pescarii erau duși în larg cu năvoadele, iar femeile își făceau somnul de după-amiază pentru ca noaptea, când se întorceau bărbații lor, să fie proaspete. Apoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
într-o zi îi spusesem lui Dinu, mai mult din antipatie împotriva lui Aristide pe care aș fi vrut să-l prind cu minciuna, că doream s-o cunosc; îl rugasem chiar să-mi arate casa la primul drum în cătun, dar nu-mi închipuisem că Dinu mă va lua în serios și că mă socotea în stare să dau buzna peste o femeie necunoscută. Eram în încurcătură. Nu știam ce să fac. Mă deranja gândul că Dinu m-ar fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
aceea i-am spus pe un ton degajat: „Să nu te duci singur la mlaștină”. Și am împins portița din gard, pătrunzând pe lângă un gutui sălbatec în curtea invadată de urzici. Eram mai calm acum. Mi se părea că în cătunul acela izolat nu mai funcționau regulile obișnuite de bună-cuviință și pe urmă n-am avut niciodată prea dezvoltat simțul situațiilor ridicole. Am înaintat cu grijă, ca să evit urzicile, ocolind o barcă unsă cu catran care nu mai văzuse cu siguranță

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
ciudate sunt femeile. Alt regn, cum zicea, în glumă, Dinu. La început, Marta ar fi fost în stare să se apere cu cuțitul de mine. Mai târziu m-a înduioșat cu tandrețea ei. Dinu mă aștepta la cafeneaua din mijlocul cătunului. Mă rog, să-i zic cafenea. Semăna mai curând a magazie, cu o singură fereastră, năpădită de păianjeni și pătată de muște. Înlăuntru nu era nimeni. Doar iarna se strângea lumea acolo. Acum, pescarii stăteau toți afară, la niște măsuțe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
să ne grăbim. Dinu a lăsat două monede pe masă, și-a luat o pușcă, mi-a întins mie alta, și a pornit-o pe uliță. Eu după el. Ne-am îndreptat spre pădurea de sălcii, aflată la ieșirea din cătun, la câteva sute de pași, unde trăiau și se înmulțeau nenumărați cerbi. Nu știu cum se pripășiseră tocmai acolo și ce anume îi făcea să nu plece, mai ales că nu exista nici o împrejmuire. Se speriau, poate, de golul din jurul pădurii și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
ca să iasă la suprafață. Noroiul nu ierta, urca mereu, le prindea treptat nările, asfixiindu-i. Am dus pușca la ochi și am tras. Apoi am țintit și celălalt cerb, grăbit; agonia lui îmi făcea rău. Între timp, pescarii ieșiseră în marginea cătunului și, nemișcați, înghesuiți unul în altul, urmăriseră toată scena. După ce-au auzit împușcăturile, s-au întors la fel de tăcuți să bea ce mai rămăsese pe fundul ceștilor de cafea. M-am trântit lângă Dinu pe iarbă. Simțeam nevoia să mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
în gură ori să pice glontele care să-i scape de asta. Și de ce să ne mințim? Cine e aiuritul care să se dorească vânat, nu vânător? Dinu tăcea. Dar, spune-mi, l-am întrebat, de ce mai ții puștile în cătun? — Împușc ciori, mi-a zis el, ridicându-se brusc. Hai să mergem. La întoarcere, am trecut prin dreptul cafenelei fără să ne mai oprim acolo. Când am ajuns la baltă și ne-am suit în barcă, soarele cobora și însângera

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
să mă afund și mai rău și atunci am strigat după ajutor. Strigătul m-a trezit. Era noapte neagră, de-afară nu se auzea decât vuietul mării, stins, ritmic, legănător și am readormit și m-am visat din nou în cătun. Atrăgeam în mlaștină femeile după ce mă culcam cu ele, dar la un moment dat pescarii s-au întrebat de ce dispăreau văduvele care plecau cu mine și, pentru că tăceam, s-au hotărât să-mi smulgă limba. Atunci am strigat din nou

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
să ajungă într-o zi în țările calde. Se mințeau, înțelegeam asta. Dar oare nu există situații când, dacă nu te lași legănat de minciuni, nu te lași legănat de nimic? N-aveau voie să treacă balta și de aceea cătunul era pentru ei un eldorado interzis. Se duceau câteodată până la marginea bălții și se uitau dincolo, la căsuțele de chirpici pe care nu le văzuseră niciodată de aproape. Nu îndrăzneau să se urce în bărci. Consemnul suna limpede: cine trece

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
la căsuțele de chirpici pe care nu le văzuseră niciodată de aproape. Nu îndrăzneau să se urce în bărci. Consemnul suna limpede: cine trece nu mai e primit înapoi. Și nu m-a surprins când, după prima mea vizită în cătun, m-au asaltat cu întrebări. „Cum a fost? E adevărat că există văduve care tremură de bucurie când apare un străin?” „Și pescarii ce fac? Stau chiar așa, în fața cafenelei, fără să scoată o vorbă?” „Dar de ce tac? Nu v-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]