2,455 matches
-
din armată, așa cum a făcut și tata. Luându-și încă odată rămas bun ieși pe ușă să continue treburile ce și le rânduise. Fetele cele mici, Maricica și Lențâca ieșiră să meargă în livadă, poate or mai găsi ceva nuci căzute sau prune albe și dulci, iar mama Elena spuse: − Doamne, Marie, mă gândesc câte necazuri ai avut de tras de când ai venit la Pungești. Oare n-ar fi fost mai bine dacă luai pe băiatul acela din Rafaila? − Mamă, să
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
este și iazul cu pește; nu numai noi am cărat „căchițele” de fân, ci și alde moș Costică Pârțac și Alexandru Pârțac, vecinii noștri și Ghiță Nașcu și Dumitru Vieru, toți, toți au cărat căchițele cu fânul adunat iar ploaia căzută săptămâna trecută a înviorat iarba și fâșlerul din jurul iazului a crescut o frumusețe, numai bun să-l pască cu poftă ghițăii și cârlanii. N-ar fi bine să duci tu cârlanii și ghițăii acolo la păscut? spuse Gheorghiță gândindu-se
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
cu glonțul vrăjmaș, șocul fiind prea puternic, n-am simțit durerea și dacă rana ar fi fost de altă natură, aș fi trecut în lumea de dincolo, mirându-mă și întrebându-mă - ce-i cu mine?, așa cum fiecare din cei căzuți au trecut pragul acestei lumi în liniște spre pacea eternă, cu mulțumire că mi-am făcut datoria de ostaș! Au trecut anii, cu bune și mai puțin bune. Nu mi-a fost ușor în viață! În momente de cumpănă am
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
197 4.2. Comitetul de Acțiune pentru Democratizarea Armatei / 203 Epilog / 211 Introducere De 25 de ani se tot vorbește de nevoia de a cunoaște adevărul despre Revoluția din '89. În fiecare decembrie al fiecărui an merg la cimitirele celor căzuți și cei ce au scăpat atunci și rudele celor morți dar și cei ce au comandat și instrumentat marea aglomerare. În fiecare an mai aflăm ceva despre acele evenimente și astfel imaginea se compune bucată cu bucată, chiar dacă lipsesc marile
Aşa neam petrecut Revoluţia by Sorin Bocancea, Mircea Mureşan [Corola-publishinghouse/Memoirs/893_a_2401]
-
-nfunde în nisipurile Saharei. În octombrie, niște ploi cum n-au mai fost văzute au transformat deșertul într-un lac, astfel încât acum se află artere de circulație pe care nu se mai poate înainta, șoseaua fiind pur și simplu ruptă, căzută, tăiată-n două. Pe un astfel de drum ne-a purtat Mitică și am fi petrecut restul excursiei printre dune, dacă n-ar fi scos Dumnezeul nostru și Allahul lor un camion în cale, care ne-a purtat spre liman
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
de muzică, cu mobilier stil Louis XV, picturi și un pian Stainway. Cam aceștia erau vecinii noștri din Pocitos și "casele lor". Clădirea ambasadei României n-avea nici stil baroc, nici neoclasic, era o construcție stil "realist socialist", cu tencuiala căzută, roasă de igrasie, cu o grădină în față sălbăticită, o Cenușăreasă care putea arăta bine dacă era îngrijită. Și mi-am asumat eu rolul de a o face să strălucească. Pentru orice lucrare în orice țară al cărei beneficiar este
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
de sus și de alta care vine de jos. Axa aceasta trece ca un fir de ață invizibil prin cap, gât, coloana vertebrală - dar mai Întâi trupul trebuie să aibă o ținută dreaptă. Dacă stăm fără efort, leneși, cu umerii căzuți, capul aplecat, spatele Încovoiat, această legătură verticală nu se produce. Fără efortul de a Îndrepta axa trupului, rămânem sub influența energiei greoaie, care ne trage În jos. Acest exercițiu de senzație interioară l-am Încercat, probabil instinctiv, pe când mă jucam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
ghidonul bicicletei mele Enfield, transformând-o Într-o versiune proprie a unui model de curse. Rulam pe cărările parcului, pe urmele lăsate În ziua precedentă de modelul cauciucurilor Dunlop; ocolind cu grijă cocoașele din rădăcinile copacilor; alegând câte o crenguță căzută ca s-o retez cu sensibila roată din față; șerpuind Între două frunze plate și apoi Între o pietricică și gaura din care fusese dislocată În seara precedentă; bucurându-mă de scurta suprafață netedă a unui podeț peste un pârâu
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
cât mă apropiam mai mult de sfârșitul poeziei, deveneam tot mai sigur că tot ce vedeam În fața ochilor vor vedea și alții. În timp ce Îmi concentram privirea asupra unui strat de flori În formă de rinichi (și observam o petală roz căzută pe pământ și o mică furnică investigându-i marginea descompusă) sau contemplam coaja ca o diafragmă a unui trunchi de mesteacăn pe care un huligan o despuiase de Învelișul ca o hârtie pepit, eram convins că toate acestea le va
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
femeie) trimiteau la clasa negustorilor sau a clerului. Tatăl ei, care, din câte am Înțeles, nu prea se interesa de familia lui, era administratorul unei mari moșii, undeva În sud. Toamna a venit devreme În anul acela. Straturile de frunze căzute ajungeau până la glezne la sfârșitul lui august. Fluturi negri catifelați din specia Camberwell Beauties, tiviți cu crem, roiau prin luminișuri. Preceptorul distrat, În grija căruia fusesem Încredințați fratele meu și cu mine În acel sezon, avea obiceiul să se ascundă
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
s-au lipit câteva pietricele peste care tocmai a alunecat furtunul), Încât diversele situări geografice - Berlin, Praga, Franzensbad, Paris, Riviera, din nou Paris, Cap d’Antibes și așa mai departe - Își pierd autonomia, Își mobilizează laolaltă generalii pietrificați și frunzele căzute, Își cimentează prietenia aleilor lor Înlănțuite și se unesc Într-o confederație de lumini și umbre, prin care copii grațioși cu genunchii goi alunecă pe patine cu rotile zornăitoare. Ici și colo, un petic cunoscut de fundal istoric contribuie la
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
L-am rugat pe Mateiaș ca pe Dumnezeu l-am rugat să-l slobozească pe Vlad din temniță, ca, împreună, să stăm de strajă la Dunăre. Am rămas eu... singur... Și, totuși, ai mers înainte... Trebuia cineva să ridice steagul căzut. Am fost noi destul de nebuni să facem începătura... Papa, Veneția, principii Europei, Mateiaș al Ungariei, Craiul Cazimir al Poloniei, Uzum-Hassan, regele Georgiei, cneazul Moscovei, și nu numai ei, adunați într-o "Ligă antiotomană", ne-am înțeles să pornim o cruciadă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mai strâmb mușcându-și limba, drept pedeapsă că a luat-o pe dinaintea gândului. Mă bucur că ți-ai recăpătat duhul atât de ascuțit odinioară. Tăcere... Ștefan tușește ușor: Maria, mâine, la biserica Mirăuților, prăznuim, facem pomenire mare de sufletul vitejilor căzuți. Și... și crezi că trebuie să vin și eu? Tu ce crezi? Măcar atâta... oftează Ștefan. Pun și ei o vorbă bună "Acolo Sus"... Scoatem și racla cu moaștele Mare-mucenicului Ioan. Avem nevoie de atâta ajutor... Drept să-ți spun
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
învăluitoare, să-i ia cu el imaginea din urmă: așa cum stă, în mijlocul paraclisului, cu ochii plecați, slăbuță, mică, mică, tremurând toată. Șoptește: Altfel nu se poate, Voichițo... Și pleacă fără să se uite înapoi... Voichița, singură, în mijlocul încăperii, cu umerii căzuți, cu brațele moi, cu bărbia în piept, îngenunchează, se întinde pe piatra rece, o îneacă plânsul, bolborosește: Sfântă Fecioară... Sfântă... Undeva, departe, bate toaca... De ceva timp, în ușa de taină, ca o fantomă în negru, stă Doamna Maria și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Ucid! Pradă! Siluiesc! Robesc! Numai cenușă și moarte!... E cumplit! Prăpădu' de pe lume! Și nimeni nu le stă împotrivă... spune el cu durere și își șterge cu palmele obrajii șiroind cât de sudoare, cât de lacrimi. Ștefan, împietrit, cu umerii căzuți, privește pământul, bolborosește: Am și eu niște vecini să-mi trăiască! Și Cazimir aista măcar din părțile tătărești să mă fi apărat; a jurat doar... Și năvrapii? Câți?! Câți?! Să tot fie la douăzeci de mii... Unii îndeamnă spre Cetatea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
intrare) cu neglijența comerțului socialist, noi și doamna Bebello, venită în vizită de la Cluj, stăm lângă o masă de tablă, în picioare - căci e deja destul de frig: amurgește - și bem must (sau cumva bere?). Peste tot în jur multe frunze căzute. Atât. * O formă a trufiei omenești (cel puțin de la J.J. Rousseau încoace) e de a te considera mai sensibil decât alții. Eu, cel puțin, am căzut în păcatul acestei trufii. Eram în anul II când, într-o dimineață însorită de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
Ca nenorocirea să fie completă, mai mureau însă și dintre cei care nu aveau ochi albaștri: Virgil Mazilescu (în august 1983), Ioana Creangă (în februarie 1987). Între 1983-1987 redacția revistei România literară a pierdut nu mai puțin de șase oameni, căzuți, unul după altul, ca secerați. În octombrie 1987 ne-a părăsit, discret, Dana Dumitriu (pe care n-o pot despărți de România literară, deși cu puțin înainte se mutase la Secolul 20) iar în luna decembrie a aceluiași an - fatidic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
ajung și eu în turmă Ta! 10.08.2003 Maria Grădină Ghetsimani Era odată-o tainica grădină în care Domnul Se ruga plângând Iar fata Lui cea plină de lumină Era-ntristată până la mormânt. De multe ori, cu fața Lui căzută El se ruga cu lacrimi de nespus Să treacă Tatăl, să nu-I dea paharul Paharul suferinței lui Iisus! O, Ghetsimani, grădină rugăminții, în tine plânge Domnul cu amar El se îmbracă-n suferinței Și-și pregătește drumul spre calvar
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
ciudă cumplită, pentru că eu aveam condiții așa de bune pentru dezvoltare, iar băiatul ei era așa de chinuit și de umilit. După terminarea războiului, vărul Ghoerghe și-a adus aminte de ce învățase la turnătorie, a adunat metale de la motoarele avioanele căzute, le-a topit și a turnat vase de bucătărie, ceaune, cratițe, chiar și linguri, din duraluminiul pe care-l găsea la motoarele avioanelor căzute. În zăpăceala care era în țară după 23 august 1944, moș Ion, tata lui Gheorghe, a
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
vărul Ghoerghe și-a adus aminte de ce învățase la turnătorie, a adunat metale de la motoarele avioanele căzute, le-a topit și a turnat vase de bucătărie, ceaune, cratițe, chiar și linguri, din duraluminiul pe care-l găsea la motoarele avioanelor căzute. În zăpăceala care era în țară după 23 august 1944, moș Ion, tata lui Gheorghe, a făcut bani pe obiectele turnate de fiul său Gheorghe. După satisfacerea stagiului militar, vărul Gheorghe a lucrat ca operator de cinema, la Casa Armatei
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
trebuia să avem ac și ață și să coasem sau să întărim nasturii de la tunică sau de la pantaloni. Dacă lucrurile par normale, ele totuși nu erau normale, pentru că instructorii noștri ne obligau ca și atunci când n-aveam nasturi slăbiți sau căzuți, să coasem nasturii. Elevilori (soldați) care spuneam că nu avem ce coase, instructorul venea și ne rupea nasturii de la tunică pentru a avea ce coase. Prindea tunica de cel mai slab nasture și o învârtea în aer până ce se rupea
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
creatoare, târându-mă către banala ladă cu gunoi a existenței fără entuziasm. Septembrie Aceeași paralizie a voinței. Uneori îmi doresc chiar moartea: să nu mă mai trezesc din somn, s-o iau haihui pe imensitatea căilor onirice. Sunt o frunză căzută deja din pomul vieții? Durerea mea nu are leac, e sterilă. Caut prilejuri de a iubi viața din nou, vreau să mă angajez în inima cuiva. Orașul strălucește cu fețe urâte și frumoase, orașul e plin de valuri venind din
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
și ale căror frunze și crengi mi-au dat binecuvântarea de dimineață, m-au consolat de secretele inimii mele, care nu pot fi împărtășite nimănui pentru că secretele sunt secrete, și arborii numai ei pot înțelege asta. Am cules frunze (deja căzute), rămânând să le „studiez” și desenez în caietele mele secrete, cele care după un timp vor fi distruse, date focului, asta după ce totul va fi memorat și trăit, transpus în visele mele diurne și nocturne. În toate țările vizitate, grădinile
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
care „eroul meu”, Carol al XII-lea, a fost încoronat când era încă adolescent, dar pe drum către biserică i-a căzut coroana de pe cap, împietrindu-i pe toți cei de față. Însă tânărul rege a râs, a luat coroana căzută, punând-o din nou pe cap, cu un surâs în care era sfidat tot destinul său și toată lipsa de romantism a timpului. Erau oameni destul de vulgari, care contau numai prin bătăliile victorioase, numai învingătorii, pe când regele tânăr conta chiar
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
să ajutăm oamenii care aveau apă în gospodărie. Apele s-au retras destul de repede, fără prea mari pagube în realitate, dar cu mari pagube raportate. Copacii au înverzit parcă mai repede ca în alți ani, iar fânețele umezite de ploile căzute s-au umplut de iarbă și de flori. Țăranii au scos animalele dornice de libertate și de verdeață la pășunat. Oamenii erau veseli, mai siguri pe ei și mai prietenoși. Era frumos la țară. Mergeam încet, la pas, iar bătrânul
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]