2,486 matches
-
le Înălța ca un fel de preludiu la vreme de seară, privind cu teamă cuiburile mari cât niște anvelope de tractor ce acopereau În lung și În lat satul. Mulți Își aduceau aminte că, Înainte de colectivizare, satul fusese invadat de ciori. Acum veniseră berzele. Oare era acesta un semn de bun augur!? Nu cumva le punea din nou bunul Dumnezeu credința la Încercare!? Străinul venit din nu știu ce Îndepărtată galaxie Îi Îndrugase Mașei verzi și uscate despre trup și suflet și despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
grijă, murmură cu oareșicare Întârziere oaspetele. Îi vom face să se Înmulțească ca Înainte de potop... Desigur, Mașa nu știa cum și cât se Înmulțise lumea Înainte de potop, pe semne, Își zicea, că trebuia să se fi Înmulțit cum se Înmulțiseră ciorile Înainte de colectivizare, că nu mai Încăpeai În sat de ele, sau cum se Înmulțeau acum berzele, că a trebuit să trimită puhoi de apă ca să-i mai stârpească. Acum Însă nu mai era nevoie de nici un potop, În satul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
a face cu un Dumnezeu cam iubitor de sine?“, continuă să se frământe Mașa. Întrebările se Învălmășeau În capul ei. Formau un adevărat vârtej. Nu scăpa bine de una, când locul ei Îl lua alta. Erau asemenea unui stol de ciori ce se rotesc seara deasupra unui câmp proaspăt arat. Oare cine o inspira să vorbească astfel? Nu cumva oaspetele străin, care sforăia acum pe canapea? Gândurile ei nu cumva erau gândurile pe care i le insufla el, tocmai ca să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
cred În nimic și nici nu respectă singura entitate care se roagă pentru toți?!“ Probabil oaspetele glumise sau voise să-i Încâlcească mintea și așa destul de Încâlcită după atâta sporovăială fără rost... Da, Întrebările sale roiau asemenea unui stol de ciori. Ciorile umblau prin mintea ei, răscoleau cu ciocurile lor negre solul proaspăt arat și semănat, căutau viermi și semințe de Îndoială. Pe unde treceau, rămânea În urma lor prăpăd. Întrebările semănau neliniște și teamă În inima Mașei. „Dacă Dumnezeul nostru nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
În nimic și nici nu respectă singura entitate care se roagă pentru toți?!“ Probabil oaspetele glumise sau voise să-i Încâlcească mintea și așa destul de Încâlcită după atâta sporovăială fără rost... Da, Întrebările sale roiau asemenea unui stol de ciori. Ciorile umblau prin mintea ei, răscoleau cu ciocurile lor negre solul proaspăt arat și semănat, căutau viermi și semințe de Îndoială. Pe unde treceau, rămânea În urma lor prăpăd. Întrebările semănau neliniște și teamă În inima Mașei. „Dacă Dumnezeul nostru nu crede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Într-un an, „cotele“ - a trebuit să coboare toți sacii de grâu din pod și să Încarce știuleții din hambar, ca să-i ducă, pe cheltuiala sa, la centrul de colectare. Iar În următorul an, colectivizarea... Dar Înainte de asta au venit ciorile. A fost o adevărată invazie. Oamenii se uitau cu Îngrijorare la copacii pe care atârnau ciorchini de păsări negre, le ascultau croncănitul amenințător și clătinau cu Îngrijorare din cap. Se așteptau să se Întoarcă războiul. Sau foametea. Ciuma sau holera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
se Întoarcă războiul. Sau foametea. Ciuma sau holera. Sau reforma monetară. Din cauza căreia mulți Își pierduseră agoniseala de o viață. Zadarnic trăgeau clopotele. Zadarnic tămâiau copacii și se rugau fierbinte la icoane, căutând să scape satul de năpastă. Puhoiul de ciori creștea În fiecare zi. Stoluri negre soseau de dincolo de graniță. Poposeau pe stâlpii de telegraf, pe vagoanele de marfă staționate În gară. Înnoptau pe acoperișul școlii, se aciuau În clopotniță, Își curățau pliscurile de crucile Înghețate. Dimineața Își luau zborul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
iepuri pe sub temeliile șurilor și ale caselor. Stolurile păreau că izvorăsc de undeva de pe graniță, de sub zăpada ce acoperea arăturile. Privind rândurile de sârmă ghimpată și stâlpii frumos vopsiți În trei culori, spuneai că a sosit vremea lui Anticrist; invazia ciorilor era doar un semn că Într-adevăr acest timp e pe aproape. Unii povesteau că ar fi văzut bulgării de pământ arat zvârcolindu-se sub nămeți și luând Înfățișarea funestelor păsări, alții ziceau că până și pietrele și rădăcinile plantelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
până și pietrele și rădăcinile plantelor și ale arbuștilor s-au transformat În ciocuri și gheare, ce se ridicau, iată, acum În aer, plutind amenințător deasupra caselor și creștetelor Înspăimântate ale oamenilor. Alții, furați de negre presimțiri, asemuiau stolurile de ciori, ce se Învolburau pe cer, cu pașii Necuratului ce, Încetul cu Încetul, avea să potopească inimile și viețile oamenilor, ademenindu-i ba cu una, ba cu alta, pentru a-i duce În cele din urmă la pierzanie. Ispitirea avea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
ci cu șatra, răspundea bărbatul, destul de detașat. Rămâne pustiu În urma lor...“ Atunci s-a auzit și glasul babulei, care: „Da, da, numai șatra e de vină, a bodogănit. Șătrarii au adus toată nenorocirea... Dacă nu veneau ei, nu veneau nici ciorile. Acum, poftim la ce le-a trebuit căminul cultural...“ Într-adevăr, cu puțin timp Înainte ca satul să fie invadat de ciori, fusese construit căminul cultural. Pentru aceasta, oficialitățile aduseseră mai multe șatre de țigani cărămidari, care, trudind din greu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
șatra e de vină, a bodogănit. Șătrarii au adus toată nenorocirea... Dacă nu veneau ei, nu veneau nici ciorile. Acum, poftim la ce le-a trebuit căminul cultural...“ Într-adevăr, cu puțin timp Înainte ca satul să fie invadat de ciori, fusese construit căminul cultural. Pentru aceasta, oficialitățile aduseseră mai multe șatre de țigani cărămidari, care, trudind din greu o vară Întreagă, arseră atâtea cărămizi, Încât s-ar fi putut construi nu un cămin sătesc, ci un adevărat palat. O parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
ce i-au Înseninat copilăria. Numărul morților creștea În fiecare an. În jurul ei oamenii se răreau Încetul cu Încetul. Dintre cei pe care-i cunoscuse În copilărie mai trăiau câțiva. Vremurile se schimbaseră și ele. Mai Întâi veniseră invazia de ciori și colectivizarea, apoi locul ciorilor Îl luară berzele. Pământul le-a fost confiscat și din nou restituit. Dar cine mai avea acum nevoie de pământ!? Satul Îmbătrânise. Livezile se acoperiseră de omizi, curțile de bălării. Bisericile căzuseră și ele În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Numărul morților creștea În fiecare an. În jurul ei oamenii se răreau Încetul cu Încetul. Dintre cei pe care-i cunoscuse În copilărie mai trăiau câțiva. Vremurile se schimbaseră și ele. Mai Întâi veniseră invazia de ciori și colectivizarea, apoi locul ciorilor Îl luară berzele. Pământul le-a fost confiscat și din nou restituit. Dar cine mai avea acum nevoie de pământ!? Satul Îmbătrânise. Livezile se acoperiseră de omizi, curțile de bălării. Bisericile căzuseră și ele În ruină. În locul ciorilor, pe câmp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
apoi locul ciorilor Îl luară berzele. Pământul le-a fost confiscat și din nou restituit. Dar cine mai avea acum nevoie de pământ!? Satul Îmbătrânise. Livezile se acoperiseră de omizi, curțile de bălării. Bisericile căzuseră și ele În ruină. În locul ciorilor, pe câmp umblau acum fâlfâind din aripi și din poale berzele și notarii. Babulea Tatiana se ținea În urma lor, amenințându-i cu bastonul. Oare ce-o apucase pe Mașa să-și aducă aminte de toate aceste lucruri? Nu cumva bătrânețea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
fustă, evantai, genunchi, ciorapi, pantofi, cizmă, pinten, copită de cal, ochi de viezure, șold, sân, gleznă, țigară de foi, oliță de noapte, lighean de bărbierit, cremă de ghete, biberon, foarfece de tablă, sfârc de madonă, fereastră, scaun, ușă de biserică, cioara de pe gard, vrabia din mână, fum de tămâie, mosc, negrul de sub unghie, bătătura de pe talpă, pilea de găină, corn de rinocer... - Oho, dar ați prins limbariță, nu glumă, exclamă Mașa, pe care comparațiile oaspetelui avură darul s-o liniștească pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
stau iarna cu el, să învățăm împreună, să trăim din ce este și-o fi tot împreună...Și așa, înlocuindu-l la ore câte odată, am ajuns suplinitor de suplinitor. Cât lucram cu isteții copii, Iancu arunca alice în vântul ciorilor că alt animal n-a reușit să ochească sau aranja aventura mișcării unei bote de vin mănăstiresc, circa 20 de litri, pentru a deschide seria șezătorilor de iarnă, o minunată defilare de obiceiuri, povești, voroave și spuse nespuse. Jucam teatru
Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
perete, dar nu simți nici un fel de durere. Și atunci gândurile negre i se așezară pe umeri și pe creștet. Masterandul Își Întinse brațele În sus, căutând să ajungă cu degetele până-n tavan, unde se afla Înșurubată, În loc de bec, o cioară. Oliver scoase mai Întâi un cârârit, Încercând să se ridice În aer. Picioarele Îi prinseseră Între timp rădăcini pe linoleum, țintuindu-l de podea... Creștetul său acoperit cu pene de un galben roșiatic tindea să se Înalțe spre tavan, În timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Nu mai e nimic de făcut. Nu mai e nimic de făcut... „Mathilda, Mathilda, unde ai dispărut, Mathilda?! Ca un melc mă târăsc pe urmele tale... Unde ești?!” ...Zbor neliniștit de păsări. Dimineață. Seară. Și din nou dimineață. Țipete de ciori ce se așază și apoi Își iau zborul de pe cupolele bisericilor, de pe acoperișurile caselor năpădite de păr, lung, negru, cârlionțat. De hornuri, de pe copaci, de pe statuile acoperite de un mușchi verde... Clopot vuind greu Într-un aer vâscos. Mathilda, Mathilda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
jumătate și dinăuntrul lui a dispărut orologiul care indica de departe ora exactă, iar fără el Întregul edificiu pare să n-aibă nici un Dumnezeu, sentimentul de mândrie locală persistă și călătorul admiră măcar cerul Înalt al Iașilor și stolurile de ciori ce se oglindesc În cele două laturi ale imobilului placate În termopan, contrastând cu partea centrală, rămasă În ruină, unde se oploșesc pisicile, și câinii, și „șobolanii străzii”, Înarmați cu pungi fumurii de aurolac, iar ca să-și uite tristețea care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
parte evenimentele ce se derulaseră În toată această perioadă. Ținea minte că ieșise din casă dimineața, iar acum era aproape seară. Clădirile și trenurile Își Întindeau umbra peste șinele de cale ferată ce se intersectau Între ele. O mulțime de ciori fâlfîiau din aripi, așezându-se cârduri-cârduri pe acoperișurile vagoanelor de călători, dar și de mărfuri, cu vopseaua scorojită și ferestrele murdare sau sparte, abandonate pe liniile moarte, În care noaptea Își făceau culcuș copiii străzii și boshetarii cu fața puhavă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
și potcovarul sunt oameni ce merită tot respectul. Acum însă să ne întoarcem la Salî aga turcul...Numai că... Numai că ce, părinte? Numai că aceste locuri de case au stat în mâna lui Salî aga turcul taman cât stă cioara în par. Adică ce a făcut cu ele? Ascultă ce spune diacul care a făcut rezumatul zapisului din 22 noiembrie 1667 (7176): „Altu zapis, de la Salî aga turcul, întru care scrie că,...au vândut...loc de trei case și cu
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
hatmanul stăpânul acestor case. Apoi asta-i la mintea cocoșului, fiule. Le-a vândut și gata! Ia adu-ți aminte de zapisul întocmit de hatman la 7 iunie 1726 (7234). Aceste case au stat în mâna hatmanului cam cât stă cioara-n par - cum s-ar spune. Stau puțin să-mi amintesc cum motivează hatmanul vânzarea caselor... Mi-am adus aminte, părinte. Iaca ce spune el în zapisul dat lui Ștefan Gane pârcălab: „Cumpărîndu eu niște casă, cu loc cu pivniță
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
din bronz, strivite prin căderea peste ea a unui perete masiv, tânărul în costum de mire năvăli, asudat și confuz, în lărgimea de lespezi a curții fostei Primării urbane, lărgime vrâstată de pieile șerpilor năpârliți în primăvară, de hoituri de ciori și de cadavre de câini eutanasiați de către veterinarii de la Consiliul popular municipal. Oooo! acolo se juca fotbal cu un bidon de vopsea, pe post de minge, a cărui crustă uscată în interior tempera hodorogitul strident. Erau numai cinci jucători în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
o plută au fost salvați în ultima clipă, readuși la viață, hrăniți să se întremeze și trimiși înapoi. La hochei câștigă întotdeauna ungurii, suntem slabi la tenis, am îmbulinat-o și la fotbal, pe stadioane s-a strigat să-și ia ciorile zborul, Nae a comentat, ca de obicei, povestea asta. La noi a stat ploaia, s-a întărit leul, nimeni nu înțelege de ce. Dar e bine. Se revitalizează exportul. Au fost repatriate niște fete de pe piața occidentală. Reportaje de la aeroport. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
nu-s, deși sunt în proximitatea ta. Ăștia te-aruncă-n paradox direct de pe laviță, îți trag rogojina de sub picioare și se zgâiește la tine abisu’. Da’ se poate? Te uiți în ochii lor ca-n pălăria fără fund a sperietorii de ciori? „Ptiu, numa’ tu să fii ca tine...” cum stupesc muierile de la țară când îs cu burta la gură și le iese-n cale câte-o urâtanie sau un șontorog. - Și noi, Voievoade? Noi? - A, noi?... Noi... Păi noi, noi suntem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]