2,546 matches
-
apere. Își iau la revedere, apoi medicul pleacă grăbit. Un lung șir de ambulanțe tocmai intră în curtea din fața spitalului. Zgomotul motoarelor și scrâșnetul roților sparg liniștea, tăiată până atunci doar de foșnetul vântului și ciripitul păsărelelor, în mii de cioburi, ca un vas de porțelan scăpat pe jos. Câteva infirmiere apar în hol, zorind să iasă pe ușă. Afară, Marius o vede pe sora Maria cum ajută grijulie un soldat să se așeze pe targă. Ar fi vrut să își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Ricăi cei doi se privesc o clipă, apoi izbesc puternic cu picioarele în zona mânerului. Ieșită din balamale, ușa se prăbușește peste scaunul frânt și el în bucăți sub violența loviturii. Rafale lungi de automat ciuruiesc pereții, geamurile explodează și cioburi tăioase se împrăștie haotic peste dușumeaua fără covor a încăperii. Firimituri din tencuială galben pal cad peste mobilierul sfărâmat. Urmează o liniște încordată. Departe, se aud bubuiturile antiaerienei precum și huruitul gros al avioanelor. Gaie, să-i radem! N-am chef
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
mai scoatem la capăt, strigă Manfred înghesuindu-se să intre înăuntru. Trebuie să terminăm cu ăștia. O scurtă pauză urmează vorbelor lui, ca imediat oglinda laterală stânga să zboare în bucăți în timp ce geamul din spate explodează cu zgomot puternic, aruncând cioburile în interior. Un geamăt surd de durere îi scapă printre buze lui Manfred. Scapă automatul din mână. Ești rănit? Așa se pare, dar nu-i momentul pentru îngrijiri medicale ... Tu? Sunt în regulă! Bine. Dă-i bice! Marius calcă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
foc măruntaiele crispate ale soldaților: Halt! Wer da?154 În același moment, o împușcătură izbește întunericul cu brutalitate. Imediat pornită de la un geam, rafala scurtă a unui automat strălucește ca un fulger. O armă se descarcă către fereastră și numeroase cioburi cad cu zgomot infernal pe piatra peronului. În picioare, sfidând tirul sporadic dinspre clădire, Marius se întoarce către soldații din jur: Pe ei, băieți! O mitralieră instalată pe acoperiș începe să toace mărunt, în serii scurte. Gloanțele zboară către atacatori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
cu ușile sfărâmate sau date de perete. Într-una din ele, doi militari montează o mitralieră la ferestră. Pretutindeni sunt prezente urmele luptei. Pereți ciuruiți, mozaicul zgâriat și spart, geamuri țăndări, tuburi goale de cartușe, mese răsturnate, dulapuri trântite. Numeroase cioburi de sticlă pocnesc ascuțit sub tălpile bocancilor. La capătul culoarului, câteva trepte duc către subsol. Le coboară grăbit. Se succed câteva săli, bucătăria, magazia de alimente, spălătoria, sala de mese. Ajunge în fața unei uși, păzită de un soldat. Stinge lanterna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
pânzei kaki. Își dă seama că a rămas mai singur ca niciodată. Smaranda, prietenii, camarazii, cu toții s-au dus, spulberați ca norii de vânturile mari ale înălțimilor cerești. Oftează îndelung și trist, cu sufletul redus doar la o mână de cioburi. Adio dragostea mea. Visul frumos s-a destrămat. Împreună, tu, eu, copiii noștri... Își îndreaptă spatele și salută. Onorul unui militar către alt camarad de arme. Pentru că ea asta fusese. Un soldat fără uniformă aflat permanent în bătaia focului, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
el?... - îl trimitem în RFG, - douăsprezece kilograme pe lună... - Și cât vă dă pe el?... - Ne dă în schimb, brice, mașini de tuns, - asta ne dă... - Ai dracului nemți!... Românii mi se păruseră atunci niște papuași, care dădeau aur pe cioburi de sticlă colorate.
4 ianuarie 1957 by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/8381_a_9706]
-
a-l asocia de atîta vreme: o natură de erudit a cărei cuprindere atinge pragul culturii enciclopedice, dublată de o muncă arhivistică de veritabil arheolog livresc. Numai așa îți poți explica cum a putut autorul să refacă din bucățele și cioburi - din publicistica franceză și română a vremii, din corespondența Elenei Bibescu, din fotografii găsite după decenii de căutare și din descifrarea unor epitafe descoperite în cimiterele Franței - cum a putut să refacă atmosfera unei epoci și viața unei pianiste. "Odată
Pianista princiară by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8671_a_9996]
-
de sfârșit de septembrie. De fapt mă distram, deși ciocnirea mea cu Calistrat, lipsită de un fond de conflict real, avea în ea ceva gratuit, vag abstract. Paharul care i se făcuse țăndări în frunte era însă foarte concret, un ciob i-ar fi putut nimeri într-un ochi și la gândul că s-ar fi putut să rămână individul chior, mă înviorai și nevoia mea de violență și vulgaritate se potoli. V Cum se împacă însă ideea armoniei conștiinței noastre
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
Ai făcut-o cu intenție, îi spusei. Dacă nu-ți place să stai la mine, atunci de ce ai mai venit?" Intră tot atunci doamna Cucu și îmi spuse că fetița a stricat arzătorul de la sobă. Mă răsucii și văzui consternat cioburi de șamotă împrăștiate pe covor. Doamna Cucu îmi dăduse o mică sobă care mergea cu gaze (să suplinesc caloriferele când erau reci), flăcările se urcau printr-un soi de fluiere cu găuri mari, așezate deasupra arzătorului. Încălzeau soba, dar și
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
să separe mecanismul ușii suficient de repede; se dădu înapoi, ridică țeava vibratorului. La impactul proiectilelor, geamul cu trei straturi se făcu țăndări, desenând o stea prin care caporalul se aruncă înăuntru. Bărbatul pătrunse în sală într-o explozie de cioburi: cometă umană cu coadă de cristal. Se rostogoli pe jos până la femeia care se sufoca. Monstrul reușise să-și înfășoare coada puternică în jurul gâtului ei și se apropia de față. Degetele lui Hicks se încleștară pe picioarele acestuia și trase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
aș fi dat orice să-l fi crescut, format și cules la momentul potrivit sau, mai bine zis, la toate momentele potrivite. Copilăria ei îmi părea decalată, frântă, pudrată cu nostalgii violente, uneori și cu urmele lor: o palmă, un ciob de la un glob spart de Crăciun, flacăra de aragaz pișcându-i degetele micuțe, bara ruginită de la un bătător de covoare. De patruzeci și șase de ani, de când fusese construit și umplut cu oameni, Pajura deplasa pe alei și prin părculețe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Până și prăjiturile fugeau de ele. Degetele aranjau discret cremele răsturnate în tavă, echilibrând îmbrăcămintea victimei: nu era tartă sau „Diplomat“ care să n-aibă un șorț de frișcă pe cap. Uneori, întregul tavan al unei amandine se prăbușea, în cioburi de blat și cacao, peste pălăria unei „africane“. Drama nu putea trece neobservată: imediat năvălea șefa, chemată din depozit. Cu-o lingură într-o mână și-un carton în cealaltă, bătea bine supraviețuitorii, până nu mai mișca unul. Nici fantasmele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
curgea pe linia unei puști de lemn fără baionetă, dar cu încărcător metalic, țintind un avion. Linia invizibilă ce lega glonțul de aripile duble ale Fokker-ului fusese parcursă, distanțele scurtate, iar impactul făcut vizibil, într-o explozie de metal și cioburi lovind casca pilotului. Dedesubt, la sol, lângă umărul care ținea pușca, se încorda un soldat - englez, australian sau multinațional, nu-ți puteai da seama, pentru că trăgea cu spatele, avea uniforma pătată de noroi și bombănea în limba franceză, pe gustul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mână lui Leo și el mi-a acordat încrederea lui, vă întind și vouă o mână să ne unim în lupta împotriva consumului de droguri, a curiozității și ispitei care o reprezintă pentru generația noastră. Este ca și cum ai păși pe cioburi de sticlă sau pe cărbuni aprinși. Fără îndoială vor rămâne urme. Să ne păstrăm curați pentru viitorul nostru, să ne informăm pentru a ne feri de acest flagel al secolului. către viitorul meu, deci nu voi consuma droguri.
Vreau să zbor. In: Fii conştient, drogurile îţi opresc zborul! by PRICOP LUCIAN, Apostol Mariana () [Corola-publishinghouse/Science/1132_a_1969]
-
năzărit; eu unul nu știu... îngăimă Parfion. Zâmbetul blând de pe față nu-i stătea bine în acest moment, de parcă s-ar fi spart ceva în acest zâmbet și Parfion, oricât se străduia, nu era în stare să lipească la loc cioburile. — Ce-ai de gând, pleci iar în străinătate? întrebă el și adăugă deodată: mai ții minte cum am venit amândoi cu trenul de la Pskov, la sfârșitul toamnei, eu aici, iar tu... cu pelerina, mai ții minte ghetrele? Și Rogojin râse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
să ezite dacă n-ar fi bine cumva să cadă în capul vreunuia dintre bătrânei, însă deodată se aplecă în direcția opusă, spre nemțotei, care, îngrozit, de-abia apucă să sară în lături, și se prăbuși pe parchet. Bubuitul, țipetele, cioburile scumpe împrăștiate pe covor, sperietura, uimirea - o, e dificil și aproape inutil de descris ce era în sufletul prințului! Însă nu putem să nu pomenim o senzație ciudată, care îl uluise chiar în clipa aceea și care i se limpezise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
vedea totul, dar stătea parcă detașat cu desăvârșire, ca un om care nu participă la nimic și care, precum ființa nevăzută din basme, pătrunsese în cameră și acum observă niște oameni străini, dar interesanți pentru el. Vedea cum erau măturate cioburile, auzea discuțiile grăbite, o vedea pe Aglaia, care era palidă și îl privea ciudat, foarte ciudat: în ochii ei nu era deloc ură, nici mânie; îl țintuia cu o privire speriată, dar plină de simpatie, în timp ce la ceilalți se uita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
trestia”, „o transfuziune pală din mână în crepuscul”, „vorbele sunt ca lampioane în sărbătoarea pădurii”, „atâtea invizibile călătorii te leagă de-o formă virtuală” etc. etc. pretutindeni sunt căutate interferența, ecoul, reverberația culorii, conjugarea straturilor temporale: Să-ți amesteci cu cioburile ecourilor amintirea și sângele Atunci în palma minții se va opri o lăcustă divină Atunci de porțiile de bronz ale ploii se va izbi un buzdugan invizibil ...................................... Vei fi deodată vuiet și liniște. Revelația, miracolul, misterul, despre care vorbește poetul
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
calmă, Umplând ca o coroană de foi pădurea veche, Azurul ca un cântec pe crengile de alamă, Și în torente ochiul pietrelor stând de veghe, Veți auzi-n legumă clopote minerale, Veți auzi cum aripi cresc în huliții semeni, Și, cioburi, râsul vostru rămas între cristale, Vă vor răni gâtlejul și vocile de-asemeni. (Să întârzii la acest profil) Același lucru se poate spune și despre alte secvențe ce mărturisesc, cu o intensă vibrație, năzuința unei regăsiri fraterne printre semeni, după ce
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
rime ascunse. Intensitatea emoțională vine din nevoia de tandrețe, care înconjoară cele câteva „personaje” de aici. Poezia, încifrată și cantabilă, cu balansul ei între două glasuri și între două culturi, celebrează pe zeul Cupidon, în aspirația de a reface din cioburile realului o pereche mitică. Cartea Prizonieră în oglindă (1993) este una din primele încercări postmoderne ale romanului românesc. Scriere „de sertar”, abordând voalat problema cenzurii în anii dictaturii ceaușiste, ea se deschide cu o adunare de partid „fulger” într-un
VIANU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290511_a_291840]
-
și complex al Întregii dinamici sociale și culturale. Astfel privite lucrurile, arheologia literară, concentrată asupra lucrărilor „de raftul doi”, departe Însă de caracterul vetust pe care i-l atribuie prejudecățile estetizante, poate rămâne un demers actual și plin de prospețime. Cioburile literare, odată spălate de zgura anilor și modelor, Îți dezvăluie străluciri nebănuite și vechea amforă prinde din nou contur. Iar lectura operei, făcută azi cu ochii și sufletul celui care a scris-o În trecut, se poate apropia de rigorile
Transilvania mea. Istorii, mentalități, identități by Sorin Mitu () [Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
primele secunde ale filmului prin transformarea unei svastici negre - acum „acvila” e roșie. Ambulanța-dric, scăpată de sub control, glisează la vale și lovește o mașină roșie. În paralel, privind totul de sus, de la o fereastră, Theodorescu își taie venele cu un ciob, după care se împușcă. Îmi amintesc discuțiile dintre spectatori după vizionare : „Ai văzut, domne, svastica s- a făcut cioară roșie, e comunismu’, și mașina aia roșie e Partidu’ lovit de Securitate ! Nebunu’ ăla era nea Nicu, ce mai ! Aplaudau ăia
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912-1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
adiacent să propună o decrispată arhitectură "modernă" (mai precis: post-Art Deco) de felul celei pe care același arhitect nu, dar mulți dintre colegii săi români o profesau deja de peste un deceniu prin Bucureștii emancipați din jurul Parcului Bonaparte. Ca într-un ciob holografic, în ezitările lui Marcu se pot străvedea ambiguitățile unei arhitecturi cu mai multe viteze, precum cea interbelică din România. Or, arhitectura, împreună cu pandantul ei localizator -urbanismul - sunt oglinzi mai degrabă fidele ale societății care le generează. Iată pentru ce
[Corola-publishinghouse/Science/85066_a_85853]
-
de oră. Ei trăgeau, noi trăgeam și când am văzut că nu au mai continuat focul ne-am oprit. A doua zi pe la 7,00, când am ieșit afară am văzut cum a venit unul și a început să măture cioburile, că le spărseserăm geamurile. Apoi a izbucnit scandalul că am vrut să-i omorâm. Au mers cu Nicolescu și au verificat ceea ce le-am spus noi și am impresia că au găsit tuburi. S.B.: Păi, tuburi trebuia să găsească. D.R.
Revoluția română: militari, misiuni și diversiuni () [Corola-publishinghouse/Science/84991_a_85776]