KorAP: Find »[drukola/base=coadă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...81 82 83 ...662 >

16,530 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865

într-o vrie și un dans nebun. Făcea pas schimbat cu picioarele din față în timp ce bătea tactul din coada sa rigidă ca într-o baterie. Spune-mi numele! Spune-mi numele! Și animalul se învârtea ca o sfârlează, bătând cu coada pământul într-un ritm nebun și urla din răsputeri. Privea stupefiată la animalul ce se zbătea în iarbă și într-un efort sublim de concentrare o lumină albă se așeza încet pe fața ei, în timp ce gându-i zbura la Damiel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-mi repede numele! Numele tău nu poate fi decât Rumpelstiltskin! îi strigă ea, în timp ce animalul se volatiliza, ca și cum n-ar fi fost, doar pirueta lui a stăruit suspendată pentru o clipă în aer, ca o umbră, ca o nebuloasă, alături de coada de Armadillo ce rămase o vreme în urmă, torcând și irizând aerul ca un fuior. Somnul. Trandafirul și Privighetoarea În ziua în care a aflat despre boala ei, a venit acasă și cât se poate de calmă s-a așezat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
în urma unei traume psihice și că nu s-a putut constata vreo problemă a sistemului său motor. Într-una din zile i-a scris exasperată lui Damiel că a renunțat de tot să-l mai întâlnească pe Jorge. Sunt niște cozi interminabile zilnic explică ea -, stai cu orele și aștepți, iar speranța de a-l vedea în ziua respectivă este destul de mică. Ea nu avea puterea și răbdarea să aștepte. Desigur, te poți programa, dar atunci îți vine rândul peste câteva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
în atmosferă. Poți vizita grădina deliciilor ca pe un muzeu, în orele în care Jorge nu somnambulizează sau în zilele lui libere. E o adevărată grădină botanică cu arbuști exotici și pomi fructiferi. Dar numai și pentru asta te așteaptă cozi interminabile, doar pentru a atinge cu pasul urmele unde calcă Jorge în timpul somnului său peripatetic. Cred că am să plec în câteva zile, mai spune ea. Nu mă simt nici mai bine, nici mai rău. Nu mă simt nicicum. Asta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
întors pentru o clipă către mine. Prietena mea s-a întors în loc și a început să înoate spre mal, dar, de data asta, cu viteza maximă. Rechinii s-au întors și ei, cu toții în același timp, au despicat apele cu cozile lor grațioase și s-au strâns în jurul ei cu gurile larg deschise, ca și cum i-ar vorbi, cu ochiul lor albastru și lateral ce o priveau intens din toate unghiurile. Viteza cu care ea înainta pe unda de apă, propulsată de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
zăceau nemișcate la soare. La vârsta la care citise "Bătrânul și Marea" nu văzuse încă "leii de mare", drept care se gândise la ei nu ca la niște foci, ci ca la niște lei puternici, fusiformi; aveau coamele de solzi și cozile de aur ce se îmbrățișau și se rostogoleau în mare. În pas legănat, dar parcă prea susținut pentru picioarele sale tăfăloage, "taurul", sau deținătorul haremului cu leoaice de mare, baleiază teritoriul de la intrarea în plajă, cu capul semeț, dat pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
a fura prada din gura unei alte zburătoare. Fregatele nu au nevoie să fie buni vânători sau scufundători atâta timp cât celelalte păsări trebuie să vâneze pentru ca să mănânce. Ele fură subtil peștele din ciocul harnicelor zburătoare sau ciupesc din zbor aripile și cozile altor păsări pentru a le face să scape din cioc hrana destinată puilor sau consorților lor în timpul gestației oului. În mai puțin de un an, puii lor vor fi inițiați în arta zborului, dar mai ales a hoției! Ultima zi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
fie albe și imaculate, oricât de întunecate ți-ar fi gândurile. Abadiania este un univers al veșmintelor albe, o lume hiperaglomerată de îngeri căzuți ce mișună în toate direcțiile, așteptând cu o răbdare neomenească să le crească aripile. Peste tot, cozi interminabile; către camerele de energie, unde se desfășoară consultațiile sau operațiile spirituale; la farmacie, la băile de cristale, să intri la cascada sacră, pentru supa rituală făcută la "Casa" ce încheie o zi de lucru. Oamenii stau disciplinați cu câte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
experiență luminoasă. Mai ales la orele matinale, de multe ori, tubul sau conul de lumină ce învăluie cascada este dens ca o ceață sau mai degrabă o spumă, asemănător ectoplasmei (acea materie eliberată de medium în care se materializează spiritele). Coada de așteptare pentru locul sfânt se face în spatele unei portițe de lemn cu cârlig de rafie ce stă închisă simbolic atunci când cineva este sub cascadă, pentru a nu-i perturba intimitatea. Aici poți sta pe o bancă și te poți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
când în când, câte unul se individualizează din mulțime și ține câte o cuvântare pe amvonul din holul de la intrarea în "Casa". Holul "Casei" este un loc de inițiere pentru toate procedurile desfășurate aici, dar și locul unde se formează cozile de intrare. Rătăcit pe platforma de filmare, tu îți cauți rolul tău. Rolul tău este să stai disciplinat într-una din cozile: prima vez sau secunda vez și să apari în fața lui Joao cu o bucată de hârtie în mână

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
Holul "Casei" este un loc de inițiere pentru toate procedurile desfășurate aici, dar și locul unde se formează cozile de intrare. Rătăcit pe platforma de filmare, tu îți cauți rolul tău. Rolul tău este să stai disciplinat într-una din cozile: prima vez sau secunda vez și să apari în fața lui Joao cu o bucată de hârtie în mână, unde sunt traduse neglijent și fără prea mare convingere afecțiunile sau problemele tale. Interpretul, dacă se va întâmpla să fie vreunul în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792

o străpunse în ochiul drept și, prin glandele lacrimale, pătrunse în lobul frontal. Aici se opri o clipă să-și tragă sufletul. Și să crească. Până la dimensiunile unui ac de cusut (mediocru). Deveni mai palidă, cu vârful roșu aprins și coada cu irizări orange-verzui. Era pasărea colibri a ideii. În curs de formare, în refugiul din miliardimea secundei de după naștere. N-avea niciun sens să se întrebe cine e și de unde vine. Știa că are de trasat o cale și de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
spre casă, tot orașul era un univers de piuituri. Girofarul ambulanțelor se rotea în sensul invers al acelor de ceasornic și sirena suna de la Do la Si în octava a II-a. Un câine fugărea prin iarbă o pisică, cu coada ridicată ca o lance, vibrând amenințător pe la botul mâței, care se retrăgea zbârlită strategic cu dosul spre înainte. Știrile de la un radio portabil au început cu informațiile meteo și cele sportive, pe dos ca de obicei: dezastrele din China, autoflagelările

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
să cazi în sus, ai să cazi în sus! Ecoul Cazi sus! Cazi sus! Cazi sus! Cazi sus! Amestec de Voci, dans de tonuri, conglomerat de ritmuri, cor aritmic. Mâța zgârie podelele cu furie și, luându-și azimutul, țâșni cu coada înainte spre mormanul de carne sforăitor. Aterizarea forțată declanșă o tobă de eșapament spartă. Un patinaj țipător de pneuri frânate brusc, plescăit, bolborosirea bulelor de gaz din vulcanii noroioși. Releul talamusului a preluat într-o milionime de secundă informațiile intero

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
Voce da, regii Franței spuneau noi Ludovic al XIV-lea și la noi, Io, Mircea Voievod. Dă-i românului mintea de pe urmă ironiză cealaltă voce. Dar dacă tot te-ai trezit, poți să ne spui de ce? Vocea amuțea, trăgând cu coada ochiului la fițuicile dublurii ei, proasta, neștiind că ele, Vocile, erau la fel și colo și colo, fiind de natură geometrică și orice triunghi deștept Aici, era la fel de ascuțit Dincolo, văzut în picioare sau stând în cap. Dar cum inegalitatea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
a se mai ușura de birurile grele, mai dă o speranță, o promisiune, un jurământ, o stigmatizare, o neantizare, cutărei sau cutărei opere, cutărui sau cutărui curent de muzică, de pictură, de poezie, de stil, de filosofie, moartea își vâră coada și ea și își creează curente și stiluri, e o modă de a muri, un stil neimitabil, o moarte unicat, așa cum în teatru nimeni nu e de neînlocuit, dar fiecare este unic, așa că înlocuirea cu un alt actor creează altă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
ora de vânt, clipele de filosofare ale berzei, poziția Lunii, numărul de pași până la camera ei, înălțimea pragului, mărimea pernelor, gândurile patului, linia monodică a torsului pisicii. Mamele deveniseră siameze, un trup cu două capete, patru mâini, patru picioare, două cozi, una de sirenă, cealaltă de iguană: o reptilă și o mutantă acvatică. Și, ca un făcut, și legumele se uniră pe tarabe, acum hibrizi de struguri cu măsline, pepeni din care țâșneau castraveți, jumătate roșii, jumătate mere, cartofolămâi, perecepoase, țelineconopidate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
susură prin sevă din adâncurile enciclopedice ale lumii. Mulțimile de Mioare adunau în ordinea liniară a cuvintelor, a propozițiilor indecise, uneori neterminate sau nelegate prin conjuncții, extrăgeau din dadaism și baroc frumusețea logică a poveștii fiecăruia, cu suspansurile terminațiilor în coadă de pește sau cu final neașteptat, uneori greșite din punct de vedere gramatical, pentru că sufletul nu e filolog și nici savant, ci un burete care absoarbe fără a analiza estetica urâtului din kilometrii de cunoaștere cu muzica divină a frumuseții

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
rochiei, se substituia Timpului, intra ca o actriță în pielea personajului și toate simțămintele lui. Mioara însușindu-și-le, le reda așa cum erau, murdare sau gălăgioase, subtile sau nealterate. O lovitură puternică. Balaurul timpului dezechilibrat se atingea cu propria lui coadă într-o stare de prostrație. Ridicat pe labele dinapoi, Mangusta privește țintă. Nu vede nimic, dar simte ceasul Primăriei și pe cel din centrul orașului care îl măsoară mecanic, dar fals. Gablonzul Timpului mușca mecanic zilele și anii din Timpul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
și de altul, pe aceleași structuri, dar mereu altfel, mai moderne, mai conștiente că există, mai frumoase prin ceea ce transmiteau, trecerea Ființei în veșnicie și apoi din Neființă în altă Neființă, pentru ca, în cele din urmă, șarpele să-și înghită coada și să devină un balon rotitor cu toate treptele într-o deplină ordine, disciplinate valoric, după vârste și crez, după culoarea lor, într-o singură formă tubulară, o verighetă imensă, pe degetul zeiței cu numele Viață. Chiar dacă n-am înțeles

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
Sfinția Sa și-a trimis avocați, economiști, psihologi și spioni, tot unul și unul, elita subtilității, ca entități existente și Sus și Jos, încât toate demersurile, cerințele, ingerințele, dorințele, suferințele, rugămințile, umilințele au dat greș. Cel mai tare își mușcă din coadă de necaz Timpul. Supărat fleașcă și leoarcă de transpirație, împărțindu-se într-un fel în Brăila și cu totul altfel în afara ei. A căutat să înmulțească trenurile, avioanele, vapoarele, dar ministrul Transporturilor avea cap de cauciuc, așa că undele telepatice transmise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
pe rând câinii care îl însoțiseră pe Ghiborț. Au diabet! spuse el. Au băut spumă de drojdie de la fabrica de bere și s-au îmbolnăvit. Poate să spună ăla cu trei picioare. Câinele confirma prin lătrături, scriind în aer cu coada: vrem mămăligă. Da' ce, suntem la pușcărie? zise Ghiborț. Pâine albă, fraților! Avem din belșug pâine. Erau la poarta Cimitirului "Sfântul Constantin" și, profitând de lipsa paznicilor și de liniștea nopții, morții ieșiseră la plimbare. Măi, tu, grasule, cum te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
a-i descoperi inima și secretul puterii acestui tărâm și anihilarea neamului ăstuia de barbari cu paștele mă-sii cu tot, dar nici noi nu eram proști, cunoșteam tactica șobolanilor, dacă ar fi avut minte nu și-ar fi târât cozile, după urmele lor ne luam, oricât de mare, subtilă sau crâncenă ar fi fost dorința lor de supraviețuire, oricât de mult curaj le-ar fi dat-o frica și dorința lor de sacrificiu pentru Regele căruia îi chițăiau osanale și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
Căpcăunu și-aducea aici repetenții (soarele de mult a dispărut de pe strada aceea!), dar ce veselie pe bulevardul cu castani! Se-nalță zmeie îmi șoptea casa Șepcarului. Știu, i-am răspuns cu mândrie, tramvaiele agățau cu pantograful colile albastre cu cozi multicolore. Lasă, zicea Grasu, mai am acasă o sută, ah, mama băiatului înecat, femeia tânără cu plete albe care vedea pe fiul ei în fiecare dintre noi atunci când ne-ntorceam seara obosiți de apă și soare, ah, femeia tresărea ori de câte ori

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
este oare vântul?) de ochii grijulii ai mamelor noastre mereu tinere, mereu frumoase, mereu, mereu! Ne strânge zidul de beton, atomii noștri susură sufocați, elipse de electroni noi, dau târcoale privindu-ne ca pe niște relicve, unele râd fluturându-și cozile curcubeice în derâdere pe lângă ale noastre care stau umilite în genunchi, în timp ce ele trec în alai zgomotos călcându-ne în picioare, scuzându-și mitocănia printr-o reverență și o mângâiere de compasiune pe creștet, după care pleacă pârțâind neutrino îmbâcsiți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]