2,821 matches
-
mame. Thomas, așadar, fusese un ales. Ascendența sa - fracțiunea norvegiană - te ducea cu gîndul la stăpînii fiordurilor, la apele Nordului, la corăbiile vikingilor. Pe vremea foamei, străbunicii lui din partea tatălui, de fel din Oslo, Christiania pe atunci, veniseră În Danemarca, colindînd, ani de-a rîndul, din oraș În oraș pînă să se așeze În Copenhaga. Unul dintre strămoși fusese un rus alb refugiat după victoria bolșevicilor. Și nici acesta nu fusese slav pe de-a-ntregul, mama lui fiind nemțoaică, fiică de
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
pentru că atunci mințile li se așezau parcă altfel Între oasele capului, strecurîndu-se, de acolo, În alte scăfîrlii cu minți pornite razna, cum o socoteau ei, de pildă, În unele momente, pe aceea a lui Thomas. Acesta se vedea uneori pelerin, colindînd la nesfîrșit pămîntul; alteori era om de stat, măcar un an să fi avut puterea În mîna sa și instrumentele potrivite, ce ordine ar mai fi făcut În țară! Nu prea multă; oricum, ar fi schimbat ceva, nu știa deocamdată
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
apropiate de muchia filelor. Privea mai cu seamă desenele. Trecură câteva zile în care Felix se sfii să se ducă la Aglae nechemat. În acest timp ieșise de câteva ori în oraș, luase G. Călinescu unele informații cu privire la universitate și colindase anticăriile așezate pe cheiul Dâmboviței. La început, ceruse voie lui moș Costache să iasă, obișnuit cu normele internatului, însă bătrânul, surprins de această cerere, îi spuse că poate să lipsească și ziua, și noaptea... chiar și noaptea. La această expresie
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
cai normanzi mai zvelți, care se lăsau încălecați cu blândețe și fără șa, ducând pe călăreți încet, la o simplă bătaie cu palma pe spinarea lor. Cei doi, supravegheați la început de argat, se dedaseră binișor la acest sport și colindau singuri moșia. Însă Otiliei îi venise alt gust: să se urce chiar pe calul lui Felix. Calul, masiv, suportă fără obiecție îndoita greutate, și astfel oamenii văzură, crucindu-se, noua arătare, un cal purtând în spinare un bărbat și o
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
acum, cu sume mari. I-a primit banii în mână, stiu sigur asta, doar am vorbit cu cumpărătorii. Ei bine, ce-a făcut moș Costache cu banii? I-a pus la bancă? Nu cred! Îți închipui că eu n-am colindat peste tot? Bătrânii, domnule, nu depun banii! Ei vor să fie siguri de ei, să-i aibă în labă, de aceea și vând. Vor să-i manipuleze, să păcălească pe moștenitori. Bătrânii îngroapă, amice. Eu fac prinsoare cu dumneata că
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
domnișoara Otilia? - Păi, nu știi? A plecat din zori, cu trăsura, cu geamantanecu tot. S-a dus unde-o fi urma ei. Multă vreme Felix stătu într-o prostrație totală, apoi, venindu-și puțin în fire, simți nevoia să alerge, colindă străzile și Șoseaua, și, în sfârșit, se hotărî să meargă la Pascalopol. Acolo află că moșierul era plecat la Paris cu "domnișoara". Peste două săptămâni primi o carte poștală ilustrată cu aceste rînduri: G. Călinescu " Cine a fost în stare
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
constatau oficial decesul, organizîndu-le funeralii naționale și construind, la căpătâiul lor, cîte-un combinat. Devenise notoriu cazul unui delicios poet omagist care, înarmat doar cu semiluna unei unghii și cu bocceluța unei pungi de rahat, detașate, cică-se, de la făptura prezidențială, colinda județele, înfiera apucăturile mic-burgheze, amăra existențele primilor-secretari, îmbulzind pe stadioane pogoane de băștinași, înaintea cărora zăngănea mai întîi unghia, desfăcea apoi, fără somație, și bocceluța cu fecale, și, asigurîndu-se de imposibilitatea evacuării incintelor, mizerabilul recita apoi ore întregi, mulțimilor îngrozite
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
de zmeu? Nu lângă cei care, pricepîndu-se să-ți ridice tot Bucureștiul- ntr-o mână, ți-l țineau acolo și ți-l spoiau în aceleași culori 161 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI Plesnitorile, târfele, obligate prin natura profesiei lor să colinde și să bucure la client, navighează acum doar la ore școlărești, pictate în culorile vii ale fricii. Agenții de filaj se plâng în rapoarte de monotonie și de instaurarea moralității. Publicațiile de gang scot pe nări foiletoanele lor din ce
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
de pe celălalt trotuar, linia ochilor, modul ațâțător în care își balansa o poșetă, felul distins în care știa să se miște sub propriul ei parfum, intelectualitatea unei glezne. Îți compuneai în minte imaginea unei asemenea femei ideale și te pomeneai colindând prin oraș după ea, și, bineînțeles, după ani de eșecuri, observai că ea nu e ea, nu-i cea perfectă, avea un nu știu ce al emailului interior sărit și sânii prea scurși. O luai de la început, te zbăteai și îi veneai
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
împodobeau pomul de Crăciun. Dar noi nu ți-am dăruit decât o păpușă, o acadea și-o tamburină. După multe parlamentări, ne-ai făcut favoarea de-a accepta doar păpușa și acadeaua. Pretindeai că, dacă te vei duce totuși să colinzi, n-o să ai în nici un caz nevoie de tamburină, precum țiganii... Cu anii, continuam să ne desfătăm cu o groază de amănunte privitoare la tine. Nu cred să fi ratat ceva, cât de cât important, laudativ ori compromițător, în legătură cu tine
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Satu-Mare. Și, căptușit într-un postav gros, vernil, de pădurar, c-o călcătură de bărbat încă tânăr, c-o pălărioară de vânător și-o mustăcioară ce le înnebunea și scotea, uneori, tot bâzdâcul din muierile trecute de 40 de ani, colindase așezările, dinspre Satu-Mare, către Dâmbovița. Se băgase prin case de văduve. Înnoptase prin gări. Se întreținuse cu drojdierii și navetiștii ce creșteau, viguroși și-n ciorchine, din vinilinul fertil al vagoanelor de personal de clasa a II-a. Și acum
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
gravă, picura ca de pe o strună de violoncel. Sub ochii noștri amuzați și seduși, Mircea Martin se transforma într-un marchiz, a cărui probitate, eleganță, demnitate, curaj, cunoștiințe și gust literar deveneau domeniile nobiliare pe care am căpătat dreptul să colindăm ani întregi. Dar soneria secretă de încheiere a ședințelor nouăzeciste țârâia, iar globii oculari ai Profesorului se reîncețoșau. Redevenea personajul cu care, pentru a schimba un salut, trebuia să dezvolți un asemenea sistem de strategii și ritualuri, încît tot ceea ce
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
și Soldatul Necunoscut. - Câte pițipoance cu nume nătânge n-am voiajat eu! Întâi le puneam capră și le săream în spinare. Când le izbeam cu stângul, o luau către stânga... Când le izbeam cu dreptul, o apucau către dreapta... Am colindat așa pe-o mulțime de pipițe, cu nume pocite, prin toată Băneasa... Nu e mai bine să le-o tai deodată pe toată? - Nu e regulamentar. Nu-i consemnat așa în omologare. Numai bănuțul. Partea cărnoasă. Chiar de sub cartilaj. - Nu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ți venea să-i spui în dialectul băieților acelora cu care se întovărășea și pe care, evident, nu-i înțelegeam: Dina-mamă, ușcheală la tine acasă, că p-aicea s-a furat mult. Le învățasem expresiile ticăloșilor, de vreme ce mă apucasem să colind după ea, în mediile acela porcești. Nu mi-aș îngădui să vă mint, spunîndu-vă că mă bucuram foarte mult aflând că o porecliseră Pațachina. Mă strecuram prin cele mai scandaloase aventuri după ea, îmi alegeam un ungher umbros, ceream o
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
o soră șleampătă și frații lui, toți copiii lui Spiridon. Apoi ofticioasele de fete ale lui Chirică, de le bătea vântul. Naie al croitorului și, încolo, de-ăi mici, nebăgați în seamă. Plecau împreună și nu se întorceau până seara. Colindau mahalalele, pe unde nu-i găseai: la capul Filantropiei, la Tarapana, tocmai la șina Constantei, sau la gârlă la Herăstrău, de dădeau la pește. Înainte mergea Oprică, sorbind dintr-uu muc de țigară, scuipând cu sete. Ăilalți, după el, trăgând cu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
haitele, gata să te sfâșie. Colinda începea de la croitor. Trecură și pe la tâmplar, și pe la Stere. Circiuma, plină. Zidarii cântau în prăvălia plină de fum. În case, femeile frământau puni negre. Glasurile copiilor se înfiripară sub geam: Am venit să colindăm, Domn, Domn, să-nălțăm. În circiumă se făcu liniște. Parcă se dădu Dumnezeu jos din cer. Lucrătorii se căutară prin buzunare. Stere pofti colindătorii înăuntru. Tilică lăsă cinzecul, întinse cinci lei lui Ene, cârciumarul caută și el în tejghea. Lina
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
lămpile, iar înăuntru se auzeau glasuri vesele, a petrecere. Intrară toți în curte. Câinele stăpânului se smuci în lanț, latră, ar fi mușcat. Ieși un bărbat, numa-n cămașă, nădușit. - Care ești, mă? - Beghe, al lui Spiridon! Am venit să colindăm! 126 - Intră, muceo! făcu omul, potolind dulăul. Haide, că vine gerul de afară... În casă, masă mare, ca la sărbători. Împrejur, neamurile cuscrului, muieri cu bărbații lor. Petreceau cu vinul dinainte. Copiii se dezmorțiră, priviră ciolanele din farfurii. Începură să
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
sfânta biserică. Până dimineață au fost înapoi la casa starostelui, au îngropat lucrurile și s-au împrăștiat. Gheorghe 1-a luat pe ucenic, și ceilalți au plecat împreună. Trebuiau să se întflnească peste o săptămână în târg la Alexandria. Au colindat comunele din jurul Bucureștiului, bătrânul înainte, Paraschiv după el. Au tras pe la Bolintin, pe la Cățelu, puși pe înșelat. Cădeau în zi de târg, să-i pască pe țărani. Erau îmbrăcați amândoi în șube de miel, cu căciulile așezate pe ochi până în
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
codoș. Le era somn și frică. Nicu privea pe fereastră afară. Ningea încă mărunt și fiecare se gândea că-l lăsaseră pe Florea țeapăn pe trotuar, singur în moarte. Îi apucase o poftă de dragoste sălbatică, nu se mai saturau. Colindau cartierele, înnoptînd pe la ibovnice uitate de mult, le spuneau că nu-i mai slăbesc presării din urmă și petreceau cu lăutari. Nicu-Piele s-a dus întins la Tarapana, după Sinefta. Filantropia se vedea de departe, dreaptă și luminată de felinare
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mai adune sucurile rămase, și întrebă leneș: - Când ați plecat? Nu-i mai privi. Se apropie de geam. Aici era mai greu. Vorbi tot Gheorghe: - Păi să fi fost acum câteva săptămâni. Ne-am suit într-un mărfar și-am colindat toată Dobrogea. Scump peștele, dar face banii. Alaltăieri ne-am întors. - Hm! mormăi omul de la fereastră. Și veni aproape de ei. Râdea. Râseră și pungașii, mânzește, că le era inima cât un purice. O dată se încruntă comisarul: - Cui vinzi tu pepeni
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
s-au dus. În urmă, grecii vorbeau între ei: - Iote, bre, s-au liniștit... - Le-o fi ajuns câtă bătaie le-a dat... - Țe vorbește? făcea Iani. O să vie la noapte să ne taie, eu chem politia, bre... Hoții au colindat Mandravela și Oborul, au trecut și pe la casa Didinei. Curtea se acoperise de buruiană. Și-au adus aminte de Bozoncea și de ceata lor. Paraschiv tăcea crunt. Au închis poarta și-au plecat. - Ce-i cu tine, Gheorghe? 1-a
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
unui sat. Și nu numai din cauza marelui număr al populației, ci și din felul de viață al orașului, care își accelerează ritmul din substanța lui internă. Orașul și industrializarea trebuie să fie două obsesii ale unui popor în ridicare. Cine colindă satele noastre nu se poate să nu le considere ilustrative pentru soarta românească. Fie ele sate de munte - și atunci casele înghesuite se sprijină și se reazemă unele pe altele, scunde și turtite ca de o frică seculară, cu ulițe
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
părea că îmbla, în asemenea primilor oameni, neconștii de plăcerile amorului, ca doi îngeri, prin umbra acelei dumbrave de portocale, că soarele luminează zăpada vergină a corpurilor lor, că, cu sufletul liber, cu inima vergină, nengreuiată de lumești dorințe, ei colindă grădina Edenului; singura lor plăcere: privirea frumuseții lumei și frumuseței lor. Și, dacă n-ar fi fost nimic să escite dorințe lacome în inimele lor, poate c-ar fi stat vecinic, poate că, prin o repetare a promisiilor vechei legende
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
închise, nu rezista de fel dezmierdărilor mele melancolice... numai luna veghea ca un dulce soare de argint asupra îndelungului nostru amor! A doua zi, sculîndu-mă fericit de pe patul meu cel vârtos de paie și aninîndu-mi mantaua de umere, începui să colind stradele orașului: o cocardă tricolor - român în butonieră, pălăria largă, cam într-o parte, fața mea palidă, ce arăta osteneala, zâmbea, și-mi târâiam bastonul pe prundul mărunt al stradelor fluierând printre dinți o arie, nu mai știu care. Deodată
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
-ngălbenise codrii din umerii bătrânilor munți, pe vârfurile lor negurile deveneau mai dese - în fine, într-o zi ne pomenirăm cu cei întîi fulgi de zăpadă înecînd cu puful lor de argint aerul neguros și rece al munților. Prin sate colinda vestea cumcă se ridicase românii împotriva ungurilor și împăratul Codrilor bătrâni și a munților suri și sterpi aduna pe vulturii din vizuinele lor stâncoase împregiurul flamurei românești. în creierii împietriți ai munților și-n acrul lor cel rece, flutura tricolorul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]