6,231 matches
-
nevoit în mai multe rînduri să răspundă atacurilor teologilor de tendință antiohiană, foarte nemulțumiți de cele douăsprezece anatematisme din noiembrie 430. La cererea lui Nestorie, Ioan de Antiohia îi rugase pe Andrei din Samosata și pe Teodoret al Cyrului să combată anatematismele. Chiril i-a replicat celui dintîi într-o Apologie contra episcopilor orientali (în numele cărora vorbise Andrei, care trăia în Antiohia), iar celui de-al doilea într-o Epistolă către Evoptsios în care dezaprobă confutați celor douăsprezece teze de către Teodoret
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
existat și în textul original). Grație confutației lui Chiril, despre care vom vorbi imediat, cunoaștem destul de bine prima carte, ceva din a doua, însă nu știm nimic despre a treia, care - dacă a fost scrisă vreodată - trebuie să fi fost combătută într-o secțiune a operei lui Chiril care s-a pierdut. în prima carte, Iulian afirmă că ideea de Dumnezeu este înnăscută în ființele omenești și că observarea cerului i-a făcut pe oameni să-l vadă în mod just
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
la normele legii iudaice, au renunțat la practicile prin care se puteau purifica; încurajînd martiriul, își manifestă propriul fanatism; sînt atei care venerează lucruri moarte (relicvele martirilor); sub aparența iubirii frățești, sînt în realitate violenți și imorali. De aceea, Iulian combate cu severitate influența creștinilor asupra vieții, culturii și religiei imperiului, considerînd-o periculoasă și degradantă. Religiozitatea lui Iulian este profund marcată de neoplatonism, însă atitudinea sa critică față de creștinism depinde, așa cum s-a demonstrat, de tradiția polemică antiiudaică și de polemiștii
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
s-au instaurat și consolidat raporturi strînse între creștinism și politica imperială (de exemplu, referirea la intoleranța creștinilor față de religia tradițională și chiar față de „ereticii” lor: VI, PG 76, 813 D). Dacă discursurile lui Grigorie de Nazianz în care îl combate pe Iulian, scrise în iarna din 363-364 (cf. vol. II, t. 1, p. 109), nu se referă la scrierea Contra galileenilor, e sigur că unele confutații ale acestei opere au fost compuse de Teodor de Mopsuestia prin anul 378 (cf.
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
la Alexandria (școlile unde se predau diversele discipline erau înfloritoare, și e suficient să amintim prestigiul Hypatiei și al tatălui său Teon) și, fără îndoială, continuitatea religiei elenistice l-au determinat pe Chiril să pună mîna pe condei și să combată o operă veche de peste șaptezeci de ani. Chiril folosește aceeași metodă ca în cărțile împotriva lui Nestorie sau a lui Diodor și Teodor: urmărește pas cu pas opera pe care o atacă, citînd și examinînd pasaj după pasaj. El însuși
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
35-37), ori cele două trimise lui Succensus, episcop de Diocezareea, în Isauria (Epist. 45 și 46; ACO I, 1, 6, pp. 151-162). Am menționat deja (p. 000) epistola despre Crez (Epist. 55; ACO I, 1, 4, pp. 49-61) unde este combătut Tomus ad Armenios al lui Proclus din Constantinopol. Aceasta e o explicație a Crezului de la Niceea menită să precizeze că sancționarea lui Nestorie este valabilă pentru toți cei care, înainte sau după el, au susținut aceleași idei, oral sau în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
de Mopsuestia. Potrivit lui Ghenadie (Despre bărbații iluștri 53), și-a cîștigat ca predicator o mare faimă, care l-a determinat pe împărat să-l sprijine atunci cînd scaunul episcopal de la Constantinopol a devenit vacant. O dată numit patriarh, Nestorie i-a combătut cu mult zel pe evrei, pe de o parte, și pe cei pe care îi considera eretici, pe de altă parte, și a inițiat măsuri împotriva arienilor, novațienilor, macedonienilor și quartodecimanilor. întemeindu-și predicile pe cristologia antiohiană - care, preocupată de
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
o culegere de epistole în latină referitoare la controversa nestoriană, scrise de episcopi și păstrate în al doilea codice de la Montecassino ce cuprinde actele conciliului de la Efes. A fost alcătuită după moartea lui Iustinian de un autor care voia să combată Tragedia, o scriere în apărarea lui Nestorie compusă de Irineu din Tyr; așa cum a arătat Loofs, Irineu trebuie să fi reutilizat pur și simplu titlul operei lui Nestorie (cf. p. 000). în scrierile lui Sever de Antiohia ne-au rămas
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
care, potrivit punctului de vedere al lui Nestorie, admite că Dumnezeu însuși a suferit în patimile lui Cristos. în schimb, sînt scrise după moartea lui Nestorie - deși au fost transmise în latină sub numele său - cele douăsprezece contraanatematisme menite să combată anatematismele lui Chiril. Cartea lui Heraclid era cunoscută din mențiunile făcute de autori mai vechi: puțin după 540, călugărul nestorian Bar Edta afirmă că l-a învățat pe dinafară; în a doua jumătate a secolului al VI-lea, istoricul Evagrie
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
ipostas ar fi neapărat calcedoniană și propune ca ambele scrieri să-i fie atribuite lui Nestorie; acesta, după ce a fost nevoit să părăsească Antiohia și să plece în Egipt, ar fi vrut să compună un dialog cristologic prin care să combată probabil tezele lui Chiril din Cristos e unul, așadar începînd din 437-438. Mai tîrziu, după convocarea conciliului de la Calcedon, Nestorie s-ar fi lăsat convins de prieteni să scrie o nouă și mai amplă autoapărare: aceasta ar fi constituită din
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
în același timp, dualitatea și unitatea lui Cristos, astfel încît influența cristologiei alexandrine a devenit dominantă și, în consecință, tradiția antiohiană a fost tratată cu ostilitate. Aparțin acestei tendințe Ioan, ulterior episcop de Scitopolis (cf. pp. 000-000); Nefalius din Alexandria, combătut de Sever de Antiohia (p. 000); Ioan de Cezareea, și el una din țintele polemicii lui Sever (pp. 000-000). Un grup de călugări sciți care activau la Constantinopol (cel mai important teolog al lor fiind Ioan Maxențiu) a reluat formula
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
potrivit cu alcătuirea sau potrivit cu ipostasul” și se afirma că Isus crucificat în carne „este Dumnezeu adevărat și Domn al slavei”. Forme ale producției literare Producția literară teologico-dogmatică din această perioadă este în mare parte polemică. Pe de o parte, sînt combătute doctrine condamnate deja ca erezii: marcioniții (Teodoret), arienii și eunomienii (Chiril al Alexandriei, Teodoret), macedonienii, care negau caracterul divin al Sfîntului Duh (Teodot din Ancira, Teodoret), apolinariștii (Chiril, Teodoret). Este însă vorba de acțiuni cu o singură direcție. Mult mai
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
cuprinzînd extrase din aceasta. în acest caz însă ar trebui să admitem că Macarie n-a știut cine este adevăratul autor al criticii creștinismului utilizate de el, pentru că într-un pasaj (III, 42) îl citează pe Porfiriu pentru a-și combate adversarul. Sub numele lui Macarie ne-au parvenit, în două manuscrise ottoboniene din Biblioteca Vaticana, unele fragmente exegetice despre Facere. însă G. Schalkhausser a demonstrat că trebuie considerat autentic doar un alt fragment, care apare în Vat. Gr. 2022. El
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
A. Dillmann, Chrestomathia aethiopica, 2. ed. sub îngrijirea E. Littmann, Berlin 1950, 106-107; trad. franc. de S. Grébaut în ROC 15 (1910), 324-325. 5. Teodot de Ancira Ca și Firmus de Cezareea, Teodot, episcop de Ancira, în Galatia, l-a combătut la Efes pe Nestorie (al cărui prieten fusese), a făcut parte din delegația trimisă de conciliu la împărat și a fost anatemizat la Tars în 432. în 438, Chiril l-a consultat - împreună cu Acaciu din Melitene și Firmus de Cezareea
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
baza unui florilegiu care trebuie să fie identic cu cel pregătit de Chiril pentru propria confutație a patriarhului de Constantinopol. S-a păstrat o Interpretare a Crezului de la Niceea, compusă la puțin timp după depunerea lui Nestorie, pe care îl combate în mod explicit (cap. 9; 10 etc.); nu este menționat numele celui căruia îi este dedicată (poate tot Lausus?). Teodot afirmă că menționarea unui singur Domn Isus Cristos în Crezul de la Niceea este o dovadă suficientă pentru a respinge doctrina
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
fragment din al doilea logos al unei scrieri compuse pentru (mai puțin probabil: contra) un anume Partenie, care cuprindea așadar cel puțin două cărți; fragmentul vorbește despre originea sufletului, iar autorul pare să se opună preexistenței acestuia. Pare să fie combătută aici argumentația lui Chiril din prima epistolă către Nestorie, unde el spune că, așa cum o mamă poate fi numită foarte bine anthrôpotokos deși, la urma urmei, de la ea provine doar o componentă a ființei umane, trupul, în timp ce sufletul e pus
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
care susțin doctrina celor două naturi), păstrată în traducere armeană; din acest text au rămas și cîteva fragmente grecești (citate de Iustinian) și o versiune siriacă prescurtată. într-o primă secțiune este expusă doctrina Sfinților Părinți, în a doua este combătut Tomul lui Leon I din 13 iunie 449, iar în a treia sînt respinse decretele de la Calcedon. Respectînd practica recurgerii la autoritatea „Părinților”, stabilită încă din vremea lui Chiril, întreaga operă - ca, de altfel, și celelalte scrieri pe care le
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
18), înășțarea la cer (19). într-adevăr, începutul discursului 10 anunță întreaga „economie” a mîntuirii; din această serie fac parte și discursurile despre coborîrea în infern, despre care vom vorbi în următorul paragraf. în fine, interesante sînt și cele care combat superstiții foarte răspîndite: ornitomanția (7) și astrologia (22). Discursul 13 povestește coborîrea lui Ioan Botezătorul în infern, după moartea sa: el îi anunță pe cei drepți și pe profeții închiși aici despre apropiata pogorîre a Mîntuitorului și despre eliberarea lor
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
teologice ale lui Sever sînt toate polemice. Către 507-508, înainte de călătoria la Constantinopol, a scris două Discursuri către Nefalie (din primul au rămas doar fragmente). Nefalie, un călugăr din Alexandria, fusese întîi monofizit extremist, numărîndu-se printre liderii „schismaticilor (aposchiști)”; îl combătuse pe Petru Mongo pentru că era prea moderat și fusese unul dintre călugării care îi ceruseră împăratului Zenon o interpretare anticalcedoniană clară a Henotikon-ului. Mai tîrziu, trecuse în tabăra cealaltă și se mutase în Palestina, unde încercase să-i convingă pe
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
propriei teze (de exemplu, în cazul lui Atanasie), fie pentru a le respinge (cazul citatelor din Teodoret). în anii petrecuți ca patriarh la Antiohia, Sever a început să scrie cel mai complex tratat al său, Contra gramaticului nelegiuit, în care combate Apologia conciliului de la Calcedon a lui Ioan de Cezareea (cf. p. 000; tratatul atacă și opera analoagă a lui Ioan de Scitopolis). împărțit în trei cărți de mărime diferită (a doua ne-a parvenit incompletă), tratatul a fost completat abia
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
respectă ordinea operei combătute, dar e plin de digresiuni și de repetiții. Prima carte respinge afirmația conform căreia opoziția față de Calcedon ascunde intenția de a legitima greșeala lui Eutihie, care confunda cele două naturi în Cristos. în următoarele două, Sever combate interpretarea adversarului său, care îl citește pe Chiril ca și cum ar fi calcedonian. Acesta consideră compatibile formulele „o singură natură a Dumnezeului Logos întrupată” și „două naturi unite în mod inseparabil” și susține că Chiril nu a combătut teza lui Todoret
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
următoarele două, Sever combate interpretarea adversarului său, care îl citește pe Chiril ca și cum ar fi calcedonian. Acesta consideră compatibile formulele „o singură natură a Dumnezeului Logos întrupată” și „două naturi unite în mod inseparabil” și susține că Chiril nu a combătut teza lui Todoret potrivit căreia sînt două naturi în Cristos, ci afirmația că sînt două persoane. în schimb, pentru Sever, physis, natura, și hypostasis și prosôpon, persoana, sînt identice, deoarece el conferă termenului physis sensul de entitate individuală cu existență
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
în zece tomuri; după aceea, pentru a se apăra de acuzația că a aderat la maniheism și la eutihianism, Iulian a compus Apologia (citată și ca Discurs împotriva maniheilor și a eutihienilor), rezumîndu-și propria poziție în zece anateme. Pentru a combate aceste tratate, Sever a scris succesiv Contra adăugirilor și Contra Apologiei lui Iulian. La tratatul Contra blasfemiilor lui Sever nu a răspuns imediat; a făcut-o poate mai tîrziu, într-o operă intitulată Contra lui Felicissimus, din care s-au
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Sever nu a răspuns imediat; a făcut-o poate mai tîrziu, într-o operă intitulată Contra lui Felicissimus, din care s-au păstrat doar cîteva fragmente. Scrierea lui Iulian este citată în Apologia tratatului Philalethes, compusă de Sever pentru a combate tentativa adepților lui Iulian de a folosi afirmațiile din Philalethes ca probe în favoarea opiniilor proprii. Toată această controversă a avut loc înainte de 528, an în care întregul dosar a fost tradus în siriacă de Pavel din Calinice (cîteva fragmente au
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
o sursă de date importantă pentru istoria acestora. Pe de altă parte, aceste discursuri ilustrează modul în care patriarhul traducea în termeni pe înțelesul poporului doctrina pe care o apăra în operele cu specific doctrinar; ele propovăduiesc monofizismul și îi combat pe iudei, pe manihei și cristologiile concurente. Tematicile privind întruparea Logosului erau abordate mai ales în catehezele din Miercurea Sfîntă, destinate celor ce urmau să fie botezați de Paști: este cazul omiliilor 21 (3 aprilie 513), 42 (26 martie 514
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]