KorAP: Find »[drukola/base=conte & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...81 82 83 ...338 >

8,426 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665

de la el toate planurile strategice cu date și cifre exacte despre armata rusă pe care el, apoi, le depusese în mâinile turcilor. Din păcate, armeanul se făcuse luntre și punte și aflase, în cele din urmă, cine îi zădărnicise planul. Contele oftă, pentru că avusese în marele boier Filipescu nu numai un colaborator de nădejde, dar și un prieten de o discreție desăvârșită care, nu o dată, arătase o deosebită înțelegere bărbătească pentru înclinațiile sale. Se ridică, se îndepărtă și reveni. ― Dac-ați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
și mai multe foișoare în care stăteau la pândă arnăuți cu pistoale, puști și hangere. Nimeni n-ar fi cutezat să atace un astfel de domeniu. Numai rușii au cutezat. Și asta s-a întâmplat într-o manieră tipic rusească. Contele clătină de câteva ori din cap. Arăta grav ca un dirijor instalat în fața orchestrei, marcând tactul cu bagheta înainte de concert. Ce zi, madame! Ce zi teribilă!... Eram, se înțelege, și eu acolo, la acel bal, în casa prietenului meu. Generalul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
a fi înfloritoare. Cred că știți deja. Sau nu știți și, în cazul acesta, aflați de la mine că guvernul francez nu mai are bani nici măcar pentru nevoile armatei. Observând tresărirea lui Ledoulx, continuă: Ci doar pentru reprezentanții ei diplomatici, desigur. Contele se relaxă. Eu, personal, nefiind nici cadru al armatei, nici reprezentantul diplomatic al Franței, nu primesc nici măcar un frăncuț pentru serviciile mele. Ca atare, am toată libertatea de acțiune. În treacăt fie spus, le petit Nap apreciază acest gen de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
scufie pe cap, picioarele bine învelite cu o pătură și căsca. Nici în dimineața asta nu ieșise. Nu scosese nici măcar un deget afară, pentru că nu suporta gerul „siberian” al Bucureștiului. Focul ardea din zori până seara târziu - inimaginabilă cheltuială! -, dar contele se văita că simte totuși frigul de afară. Ceva mai devreme, Toinette sporovăise despre un spectacol la care insista să meargă. Până la urmă, acceptase să-i îndeplinească dorința, gândindu-se că va scăpa măcar de plictiseală. Acum, însă, avea unele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
fire de păr răsucite aiurea pe frunte, care îi dădeau posesorului un aer de chefliu vesel. ― Mai e ceva? mârâi Ledoulx. De ce zâmbești? ― Mă bucuram, Excelență. În dimineața asta, arătați... Cum să spun?... Cu totul aureolat de sănătate. Rămas singur, contele își reluă înfrigurat scufia și pledul. Printre hârtii, descoperi și un raport confidențial semnat cu un nume de cod. Respectivul MEN scria negru pe alb și extrem de concis despre lucruri deosebit de importante care, în final, reușiră să-l facă pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
își reluă înfrigurat scufia și pledul. Printre hârtii, descoperi și un raport confidențial semnat cu un nume de cod. Respectivul MEN scria negru pe alb și extrem de concis despre lucruri deosebit de importante care, în final, reușiră să-l facă pe conte să uite cu totul de frigul „siberian”, pentru că transpiră de frică și de furie. Raportul cuprindea o relatare sumară, pe puncte, a unei convorbiri dintre Acvilă și Șoim. PASAJ RETRAS Excelență, am considerat că este util să aflați, cât mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
Julien aștepta în ușa dormitorului, pe jumătate întors, ca să nu vadă goliciunea contesei, și oferind cu mâna întinsă o cutiuță dichisit împachetată cu hârtie aurie. Apoi, cu o expresie de supunere și discreție totală, adăugă în șoaptă, doar pentru urechea contelui: Am o veste... Știți dumneavostră, Excelență!... Calfa... ― Da?... Ăăă... Bine! se grăbi contele să-l întrerupă, dintr-odată potolit. Te aștept în birou. Și părăsi grăbit dormitorul. ― Te pregătești, dragule, nu-i așa? ― Da, da, bine! răspunse vag Ledoulx, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
și oferind cu mâna întinsă o cutiuță dichisit împachetată cu hârtie aurie. Apoi, cu o expresie de supunere și discreție totală, adăugă în șoaptă, doar pentru urechea contelui: Am o veste... Știți dumneavostră, Excelență!... Calfa... ― Da?... Ăăă... Bine! se grăbi contele să-l întrerupă, dintr-odată potolit. Te aștept în birou. Și părăsi grăbit dormitorul. ― Te pregătești, dragule, nu-i așa? ― Da, da, bine! răspunse vag Ledoulx, cu gândul la apropiata veste și sperând să fie una care să-l facă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
o parte a sălii, apoi către cealaltă, lăsându-se condus spre unica sofa îmbrăcată în catifea albastră, așezată în fața celor cinci instrumentiști. Pe fotoliul din dreapta stătea guvernatorul orașului București, Hristofor Comneno, pe care generalul îl salută zgomotos. Doamna și domnul conte Ledoulx ocupau fotoliile din stânga sofalei albastre. Înainte de a se așeza, generalul Kutuzov își pocni călcâiele și se înclină galant spre Toinette. În general, Marelui Komandir îi plăceau femeile. Le aprecia până și pe cele mai puțin înzestrate. Știa, din experiență

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
în jos, pe Dunăre. Și tare mă tem că o vă rupeți gâtul. Abia atunci se răsuci cu totul generalul, ca și cum ar fi avut gâtul înțepenit în gulerul înalt al tunicii lui de gală brodat cu frunzulițe aurii. ― Oh, dragă conte, și eu am mai aflat câte ceva. Și, pentru că instrumentiștii tocmai își acordau instrumentele, se strădui să se facă auzit cât mai bine, rostind cuvintele foarte clar și foarte tare, într-o franceză de coloratură autentic rusească. Zău, îmi pare sincer

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
se numea Roger Bacon, iar în 1375... Numele Christian Rosenkreutz vă spune ceva? A fost fondatorul societății secrete „Rosa Cruce”. A mai apărut apoi la Veneția, Pisa, Milano, Dresda, Paris, Haga, Sankt Petersburg sub diverse înfățișări și purtând diverse nume: contele Bellaman, marchizul de Montferrat, cavalerul Schvening sau nobilul Jozsef Rakoczi, prinț de Transilvania. Și încă multe altele, desigur, dar mi-ar lua prea mult timp să le înșir pe toate. Important este, Alteță, că eu am avut fericirea și marele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
Du-te, Julien, nu mai sta! îl îmboldi și Toinette. Aleargă repede! Ia calul domnului consul... ― Calul, nuuu!...Mmm ! încercă Ledoulx să se opună, dar durerea îl împiedică să-și formuleze protestul până la capăt. Spre seară, după plecarea doctorului Guibert, contele Ledoulx reveni în cabinetul consular într-o stare asemănătoare cu beatitudinea. Medicul îl examinase, îl pipăise cu deosebită grijă pe partea dureroasă și clătinase înțelegător din cap atunci când el îi relatase cu lux de amănunte momentele cele mai dramatice ale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
se întâmpla nimic din ceea ce aștepta ea atât de mult să se întâmple. Pictorul nu dădea nici un semn de entuziasm, nici un zâmbet, nici o privire mai specială, decât acea uitătură indiferentă, chiar distantă. Cei doi își apropiară din nou capetele și contele mai află despre un pricaz de surghiun pentru un tânăr boier care, cu ocazia reprezentației acelei primadone londoneze și aflându-se într-o poziție de concurență cu Acvila la grațiile acesteia, ar fi îndrăznit să i-o sufle, plecând cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
surpriză, Ledoulx. Cuvintele răzbeau singure. Treceau, năvăleau dincolo de orice barieră a rațiunii. ― Atunci, ne luăm rămas bun, Excelență! Ledoulx îl privi năuc pe Dante Negro. Am înțeles că vreți să plecați, îi reaminti pictorul. ― A, deloc! își veni în fire contele. Adică... Da, rămân. De fapt... s-a făcut destul de târziu. Nu vreau să o las pe Toinette să circule noaptea... E prea periculos. ― Dar nu vă faceți griji! Voi fi bucuros să o însoțesc pe doamna contesă până acasă. ― Dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
aștepte puțin. Intermezzo informativ: Uneori, atât soțul, cât și soția râvnesc la serviciile aceleiași persoane, fără să știe însă unul de intențiile celuilalt. În cursul serii, feciorul primi două bilete. Unul, vârât cu de-a sila în palmă de către domnul conte, celălalt, strecurat cu discreție sub cămașa tânărului, aproape de inima acestuia, de către doamna contesă. După toate probabilitățile, asta se întâmpla în timpul unei pauze, când ea tocmai lăuda din vârful buzelor cataiful și iaurtul cu stafide servite cu grație de același fecior

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
migăleala. Revenit acasă, Ledoulx își chemă imediat valetul. Se interesă dacă sosiseră banii și furia lui crescu atunci când află că asta nu se întâmplase încă. Luna martie aproape trecuse, iar consulatul încă nu primise nici măcar sumele pentru luna februarie. Indispus, contele îl expedie pe Julien. Banii! Întârzierea banilor era o problemă cu mult mare decât întâlnirea ratată. Era o problemă foarte gravă. O problemă de prestigiu. Consulul privi încruntat armoariile Franței, apoi le întoarse spatele. Știa că Napoleon își aduna armate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
atât de târzie. În seara asta intenționez să mă culc ceva mai devreme. Știți, în ultimele luni, prestigiul Franței și înalta misiune încredințată de împărat consulatului au devenit mult prea obositoare pentru un singur valet. ― Ce? ― Ce mai tura-vura, domnule conte! Toată treaba pute a brânză de pupăză! ― Dar!... Dar!... De fapt, replica întreagă ar fi trebuit să fie: Dar cum îți permiți să-mi vorbești așa? Numai că Ledoulx găsea că valetul caracterizase cum nu se poate mai bine situația

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
la cealaltă funcție a lui exercitată... pe din dos, și ieși fără să mai aștepte permisiunea acestuia, așa cum obișnuia. Fața lui Ledoulx se alungi, se umflă, se înroși. Mâna lui întinsă acuzator tremură o clipă prin aer, apoi căzu. Și contele înghiți de mai multe ori în sec. Trebuia să-și păstreze valetul cu orice preț, chiar îndurând orice insolență. Pentru bunul mers al consulatului, desigur. Oh, și nu numai. țâșni de pe scaun, gesticulând de o manieră total nediplomatică. ― Nebuni! Fuduli

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
până la zece. ― Bună seara, Excelență! Femeia stătea în cadrul ușii, ținând într-o mână sfeșnicul pe care Ledoulx îl lăsase jos, la intrare. Mi se pare mie sau Julien v-a lăsat baltă? ― Oh, nu! Nici vorbă de așa ceva! se precipită contele spre ea, luându-i repede sfeșnicul din mână, ca să-l așeze pe comoda din apropiere. Nu prea știa cum și-ar fi putut „scuza” valetul, așa că umplu pauza cu o tuse diplomatică. Hm, hm! Dar... te rog să iei loc.

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
ceva vreme. A fost doar o mică eroare birocratică. Un proaspăt angajat al cancelariei imperiale, fără noțiuni prea clare de geografie, a confundat Bucureștiul cu Budapesta. ― Oh!... Așa?... Oh!... În cazul acesta... Desigur... Desigur... Oaaah!... Ador normalitatea! Relaxarea nervoasă a contelui fu atât de totală, încât căzu pe canapea cu mâinile întinse pe speteaza acesteia și cu picioarele lăbărțate. Realiză imediat că nu se cădea să rămână în poziția asta dinaintea unei femei și reveni rapid la o verticalitate plină de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
Să fi băgat de seamă? Stăteam cu tava pe culoar, că tocma’ i-o duceam în cameră. Să mă fi turnat careva? Kutuzov nu era supărat. Era turbat. Citise scrisorile aduse de curier. Le răscitise. Atât noul cancelar al Rusiei, contele Rumianțev, cât și senatorul Krasno-Milașevici scriau negru pe alb despre același lucru: sosirea succesorului său la conducerea armatei ruse de la Dunăre. Prietenul lui, contele, chiar i se plângea că nici măcar el, în calitatea pe care o avea, nu fusese pus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
era supărat. Era turbat. Citise scrisorile aduse de curier. Le răscitise. Atât noul cancelar al Rusiei, contele Rumianțev, cât și senatorul Krasno-Milașevici scriau negru pe alb despre același lucru: sosirea succesorului său la conducerea armatei ruse de la Dunăre. Prietenul lui, contele, chiar i se plângea că nici măcar el, în calitatea pe care o avea, nu fusese pus în temă despre această schimbare. Aflase cu totul întâmplător. O persoană de încredere din anturajul țarului îi spusese că amiralul Pavel Ciciagov intrase în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
avea, nu fusese pus în temă despre această schimbare. Aflase cu totul întâmplător. O persoană de încredere din anturajul țarului îi spusese că amiralul Pavel Ciciagov intrase în cabinetul lui Alexandru, unde rămăsese suspect de mult, și primise unele instrucțiuni. Contele îl mai informa că Ciciagov plecase deja din Sankt Petersburg, nu singur, ci însoțit de o adevărată suită. În încheiere, contele își exprima speranța că scrisoarea va ajunge cu mult înaintea sosirii amiralului la București. Kutuzov pufni pe nări, fără

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
spusese că amiralul Pavel Ciciagov intrase în cabinetul lui Alexandru, unde rămăsese suspect de mult, și primise unele instrucțiuni. Contele îl mai informa că Ciciagov plecase deja din Sankt Petersburg, nu singur, ci însoțit de o adevărată suită. În încheiere, contele își exprima speranța că scrisoarea va ajunge cu mult înaintea sosirii amiralului la București. Kutuzov pufni pe nări, fără să-și seama de asta, și măsură odaia de câteva ori. Senatorul îi dezvăluise conținutul celor două rescripte semnate și încredințate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
va deveni o imensă forță, în fața căreia puterea celui de-al doilea B va ceda. Toți masonii își clătinară capetele. D’Autrey se ridică pe vârfuri. ― Distinsul Venerabil al lojii noastre l-a cunoscut foarte bine pe Marele Maestru Suveran, contele de Saint-Germain, ilustrul Șef Al Tuturor Francmasonilor Adevărați, nemuritorul ȘATFA. ― Într-adevăr! Am avut onoarea de a-l cunoaște pe acest martor al mileniilor, pe acest călător în timp, cel mai desăvârșit dintre trimișii Frăției Secrete care guvernează lumea. Am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]