2,852 matches
-
ca să te aprinz, să te fac să fii mai viu, mai mult decît ești și apoi, tot ce am pățit și eu, ca să te fac să-ți aduci aminte, cu toată puterea și virtutea duhului, și a inimii, și a cugetului ce porți, ce au fost părinții noștri: tată-tău și moșu-tău și să plîngi cu inima Înfrîntă și cu duh slobod... Ah, ramură a trunchiului celui obișnuit În slavă și laudă.” Nicolae are, nu mai Încape vorbă, firea unui
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
suferință: „Ș-Îmi place ceasul de chin, Voi pururea să suspin”, Însă acest om simțitor și pătimaș nu stăruie În jertfă și amărăciune. Nu vrea să se „primejduiască”, cum zice Într-un vers citat Înainte. Caută simpatia, și „glasul de cuget” se arată a fi mai puternic decît glasul simțurilor. Recomandă, În toate, „tarea răbdare” și, Într-un Răspuns la plîngerea unui Înșelat de o femeie, se arată sceptic privitor la femei: „Eu știu că ele și adormite Izdovesc lucruri mai
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
negura se-ntinde, cînd norii se-mpletesc, CÎnd focul șărpuiește d-a lungul În tărie Cu fulgerul, atuncea cu groază te privesc. CÎnd marea se răscoală, volbură-ntărîtată, CÎnd undele-i muginde se nalță spumegînd, Ființa-mi ca o barcă de cuget spulberată. Pe fieșicare stîncă te vede-amerințînd. Și cînd fumegă munții, vulcanul cînd turbează, CÎnd flăcări rotitoare pînă la ceruri zbor, CÎnd tremură pămîntul, văzduhul schinteiază, Al meu suflet te vede În orice meteor. Pe orice spăimîntează, ș-amerință viața, În orice
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
viața, În orice loc de groază, acolo te zăresc; Ca tunetul ți-e glasul, ca fulgerul ți-e fața! Fulger În mine trece cînd ochii-mi te-ntîlnesc! Viforul bubuie, zboară, Crivățul vîjÎie, trece, Tremurul saltă, doboară, Trăsnetul arde, petrece Cu cugetul cînd vii, Grindina bate, rănește, Stingerea pasu-i urmează; Seceta seacă, sterpează, Foametea rumpe, răcnește, Boalele zbiară, turbează, Moartea doboară, cosește Osînda tu cînd ții”... Avem aici concentrate aproape toate elementele lirismului său: viforul, cerul dezlănțuit, negura, norii, focul, fulgerul, marea
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Îngrijorat (dar nu prea mult) să nu se rătăcească. Poetul pare a fi mereu tulburat, mirat de ceea ce vede și-i place să se Înfățișeze ca atare: „Pe cîmpul norocirei objectele În sfadă, Spini, flori, verdeaț-amestec se-nfâțișa grămadă, Cuvînt, vedere, cuget... În tot mă rătăceam Plecam pe cărări netezi și foarte-ntortochiate; Știam să-mi mai iau odihnă și gînduri mestecate Mă Îndrepta-n picioare, m-oprea... și iar porneam.” Versurile sînt din Visul, poem contestat de critică pentru didacticismul și incongruența
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
puțin cunoscută a demersului său. Va să zică, „objectele” sînt În sfadă, Înfățișarea lor, din această pricină sau din alta, este indistinctă (grămadă) și, față În față cu această priveliște, spiritul creatorului e În derută: limbajul Îl trădează, simțurile (vederea) și rațiunea (cugetul) Își pierd, cel puțin pentru un moment, prospețimea și claritatea, Însușirile lor fundamentale. Urmează un vers teribil: „Plecăm pe cărări netezi și foarte-ntortochiate”, demn de Heliade. Netezi și-ntortochiate totodată arată, În confuzia gramaticii, o confuzie mai mare, posibila În ordinea
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cu sugestia despicării, surpării universului, constituie partea cea mai frumoasă a poemului: „Bubuie cerul, se scoală Împăratul; Duduie eterul, că pasă urgia; Fulgere, vîlvoare În spațiu șerpuiesc; Focul se-ntinde, curăță păcatul. Marea-exploziune arrestă-eternitatea; Saltă firmamentul și sorii se spăimîntă, Cugetul de crimă pe unde se-ntinde Tot desfigurează, ca trăsnet Încinde; Foc negru și roșu lumina se preface, Plumb e ușurința și cerul se desface; Cad rebelii-n spațiu și vîjÎie căzînd, Haos, abis mare-i așteaptă căscînd. Pică și
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
flori și frunze, etern fiind udată Cu apa cea din vale În gura ta carată. Iar păn-atunce, iasmă ce a născut Păcatul, Legată-n Înfrățire cu Răul nempăcatul, În viață și-n mormîntu-ți În veci să nu guști pace Și cugetul din tine s-auzi că nu mai tace. Să nu privești tu cerul și omenirea-n față! De foc să-ți fie apa, și soarele de gheață! Să bată-n tine biciul urgiilor turbate Păn’ n-a mai fi pe
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
fatale ce mă opriți De-a bea paharul ce-atît doresc?” Anton Pann prezintă În CÎntece de lume un repertoriu mai colorat de chinuri și jertfe: afazia, smintirea („vorba, mintea ce-am avut, / Cu totul o am pierdut”), uimirea (adică rătăcirea cugetului), insomnia, coșmarul, o prăpădire, pe scurt, generală: „trăiesc moarte vie”. Se va vedea cît de schimbătoare este, totuși, umoarea poetului. Cel care anunță, aici, că nu mai are vorbe pentru a obține Îndurarea femeii („Nu mai am cu ce cuvinte
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
-și în gând că trebuie să primească cu răbdare mustrările și speculațiile acelui bătrân care de-acum era plecat mai mult spre groapă decât spre viață. Starețul ridică tonul vocii într-un scrâșnet horcăit: Mărturisește, fra' Tommaso, mărturisește-ți păcatele. Cugetul și inima ta îți sunt putrede de minciuni, dacă o să continui în halul ăsta o să devii un neom, numai bun pentru a ți se strecura în suflet Diavolul și a te spulbera. Ce anume trebuie să mărturisesc? Tommaso nu mai
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
te revolți prea mult, îi spuse Starețul când a luat sfârșit pedeapsa, trebuie să te-mpaci cu necesitățile Bisericii dacă nu vrei să sfârșești pe rug. Voi toți ați fost deja arși pe rugul ignoranței și al ipocriziei, al orbirii cugetului și minții. Zilele voastre sunt precum rafturile pe care sunt așezate cărțil cu pagini albe, dar niciunul dintre voi nu știe să scrie, nici să citească. Nu știți că noi suntem atât de liberi încât putem să-l contrazicem chiar
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
să ne spui ce gânduri au oamenii ăștia? I Mai izbutesc ei să deosebească binele de rău? Mario del Tufo fusese cel care pusese întrebarea, iar Tommaso a fost bucuros căci îi îngăduia să revină asupra unor idei răsărite în cugetul lui atunci când, stând de vorbă cu acei bieți oameni, le simțise revolta. Uneori da, uneori nu.Dar de îndată ce pricep că cel cu care stau de vorbă nu e un jandarm al spaniolilor, ies din letargie, se uită-mprejur, ascultă vântul
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
a călugărului Campanella. Tommaso nu era impresionat. La întrebări răspundea serafic și ferm; își justifica fuga prin nevoia de a verifica unele texte la Napoli, plus imposibilitatea de a mai îndura jignirile și insinuările Starețului de la Altomonte. Starețul excelează prin cuget și credință. Tocmai de aceea nu m-așteptam la astfel de persecuții. Eu sunt mereu gata să-mi fac datoria, dar dacă ești împiedicat să ți-o împlinești, ți se impută drept greșeală și în acest fel realitatea se denaturează
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
gunoaiele pământului. Și ai experimentat și posibilitatea unor arme de foc care, odată perfecționate, sunt capabile să lovească ținte la mare distanță? Poezia este arma care lovește la mare distanță și care ruinează semnul celor ticăloșiți în inimă și în cuget. Arma aceea am perfecționat-o, ca și acel Dante pe care toată lumea îl onorează. Ai mintea-ntreagă, fra' Rommaso, sau delirezi ca atunci când ai îndrăznit să concepi construirea unor caravele pentru a naviga fără pânze și fără vâsle, folosindu-te
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
ducă cât mai departe de starea în care ajunsese. Turcii nu trădaseră și se pregăteau să atace, puținii nobili se dovediseră credincioși celor promise. Căzuseră în cursă din pricina unor oameni care avuseseră parte numai de bine din partea familiei lor. Ah, cugetul și inima omului! Cât de meschine devin în clipa în care trebuie să dea piept cu opreliștile. E mai lesnicios și mai ușor să te încredințezi brațelor puterii. Dar ei își dau seama că acele brațe sunt lanțuri, ancore zdrobitoare
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
necinste, pizmă, gelozie, violență ar fi izgonite, ai veni? Cu ochii-nchiși. Am încredere în tine. Poate însă exista o cetate fără răutate și fără violență, bazată doar pe dragoste? Dacă nu există, o vom inventa noi. Mai întâi în cuget și apoi făcută din case, străzi, piețe, din oameni ce vor să abuzeze de semenii lor. E un vis foarte frumos, Tommaso; cetatea aceea este paradisul terestru pe care noi l-am pierdut. Nimic nu se pierde, nimic, dacă știm
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
oameni ce vor să abuzeze de semenii lor. E un vis foarte frumos, Tommaso; cetatea aceea este paradisul terestru pe care noi l-am pierdut. Nimic nu se pierde, nimic, dacă știm să ne-ntoarcem acolo cu mintea limpede, cu cugetul primenit. Paradisul terestru este avuția interioară a omului, sau crezi tu că e un loc adevărat unde se merge, unde cresc trandafirii și merele? Eu așa am crezut dintotdeauna. Carlo, trebuie să-ți mărturisesc un lucru. Dar te rog să
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
voi scrie și o Poetica în limba latină, așa că nu vor fi cu putință alibiuri". Dăruindu-se poeziei și chestiunilor ei, se trezea în afara acelor locuri. Aceasta era o problemă importantă: să izbutească să treacă dincolo de zoduri, fie doar cu cugetul, și să se regăsească pe câmpii, pe străzi, în naosurile Catedralelor, în odăi pline de cărți. Dacă e adevărat ceea ce susțin grecii, va trebui să plătesc încă mult timp greșelile părinților mei, păcatele întregii Calabrii. Avea dreptate Ponzio, o zicea
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
să dicteze legi și să sporească mizeria". Începu să scrie și poezii de dragoste. Lua drept pretext privirea micuței Baronese, trupul Emiliei, vizita doamnei necunoscute, omenia sorei Oriana. Dar nu izbutea să focalizeze în profunzime un sentiment care, străbătându-i cugetul, se împotmolea în concepte încâlcite și complicate. Da, știu, farmecele femeii sunt acorduri ale unei lăute zdrăngănitoare, aproximări și pentru a scrie despre iubire nu sunt de-ajuns dorința și contemplația, chiar dacă dorința reușește să se scurgă din tainița ei
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
blând, cu puțină instrucție, ținu discursul funebru. Vorbi din inimă, cu dăruire, ținuse mult la Tommaso și se referea la el cu emoția unui discipol: "Aparținea stirpei celei mai nobile de când există oameni pe pământ. Dumnezeu dă suflare unor asemenea cugete pentru a arăta o firimitură din puterea și din judecata Sa și dăruie virtuți atât de mari o dată la trei sute de ani". În aceeași colecție au mai apărut (selectiv): • Cioran. Vitalitatea renunțării, Emil Stan • "Citește-mă pe mine!" Jurnal de
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
supunere În educația copiilor. Sfântul Ioan susține cu Înflăcărare postul ca mijloc de Îmbunătățire morală, Întrucât ne eliberează din robia păcatului. Postul Înspăimântează demonii, schimbă hotărârea lui Dumnezeu, potolește nebunia patimilor și ne aduce iar la libertate și ne Înseninează cugetul. „Postul are mare putere de curățire morală, Întărește voința de bine, lămurește interiorul duhovnicesc și ușurează ridicarea sufletului către cele cerești.” Prin post și rugăciune omul comunică mai ușor cu Dumnezeu. ”Învață-l pe copil să se roage! Dacă Îl
EDUCAȚIA RELIGIOASĂ – O NECESITATE PENTRU SUFLETUL TUTUROR COPIILOR. In: Integrarea şcolară a copiilor cu CES şi serviciile educaţionale de sprijin în şcoala incluzivă by Mariana DINTER, Adriana NASTASĂ () [Corola-publishinghouse/Science/1136_a_2133]
-
jos, de teama unui accident circulatoriu, și cu desăvârșire liniștit. Ce va fi trecut prin creierul adormit al lui Conțescu nu se știe, clar este că ideea de a rezista cu orice chip toropelii i se înfipse cu putere în cuget, și, fără a se mișca deloc, pacientul începu să-și caute puncte de sprijin în odaie, să vorbească. Chema lângă el pe un scaun, pe rând, câte unul din casă să-i spună din când în când câte un cuvânt
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
va opri în fața unor formalisme, exceptând de la pedeapsa ei severă un criminal periculos societății." Iată și apărarea (prescurtat): "Domnule președinte, onorat juriu, am urmărit cu toată disciplina rechizitoriul onoratului G. Călinescu domn procuror, reprimîndu-mi exclamările de uimire ce țâșneau în cugetul meu la tot pasul. Din fericire, ne aflăm în fața unui juriu, adică în fata unor cetățeni feriți de ticurile juridice, știind să judece cu bunul lor simț, cu sentimentul de părinți și soți, cu umanitatea lor în sfârșit. Câte erori
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
interesul acordat educației. Decartes, aflat în situația negarii absolute a tuturor cunoștințelor deținute până atunci, a ajuns la concluzia că gândirea este ceea ce ne rămâne cu certitudine tuturor, fiind o consecință și, în același timp, o cauză a existenței noastre. ("Cuget, deci exist.") Totuși, cultura de astăzi nu mai este cea de ieri. Ea este într-o perpetua schimbare de forma și căutare de noi direcții, de aceea principiile pe baza cărora un om este considerat cult devin din ce in ce mai stufoase și
Statutul de om cult se dobȃndeşte prin efort propriu. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Radu Stoichiţoiu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2308]
-
zămislit și întru păcate m-a născut maica mea” (Ps. 50, 5). Celor care consideră acest păcat moștenit descris de psalmist fiind mai puțin grav, evaluarea făcută de Dumnezeu inimii omului, chiar de la naștere, ar trebui să le schimbe părerea: „cugetul inimii omului se pleacă la rău din tinerețile lui” (Fac. 8, 21). O traducere literală a cuvântului „copilărie” aici s-ar referi la „din tinerețea lui”. Cuvântul pe care îl alege Dumnezeu este utilizat pentru a descrie copiii de la naștere
Sfânta Scriptură despre Botezul copiilor. In: Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/133_a_425]