8,208 matches
-
de ce? — Normal... cred că da. — Dacă nu Înțelegi, spune. De aia mă aflu aici, ca să-ți explic. — Știți, domnule Rooney, dacă nu-i cu supărare, aș vrea să ne mai explicați o dată. — Bucuros. Deci avem punctul A... Sala era un decor al stupidității: două stative cu niște coli mari de hârtie, În fața cărora se proțăpea profesorul Rooney, În cămașă cu mâneci scurte; apoi, tolăniți dizgrațios pe scaune, doisprezece tineri: Fred Sloane, aruncătorul, care trebuia neapărat să fie ales; „Slim“ Langueduc, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
nu ieșea să le Întâmpine, voia să mai plutească nepăsător și tânăr. Erau și zile când Amory suferea de pe urma faptului că viața se schimbase dintr-o Înaintare uniformă pe un drum ce se Întindea cât vedeai cu ochii, Într-un decor Încâlcit și amestecat și Într-o succesiune de secvențe rapide, fără legătură Între ele: doi ani de „sânge și sudoare“; instinctul brusc și absurd al paternității, stârnit de Rosalind, iar apoi toamna pe jumătate senzuală, pe jumătate nevrotică, petrecută cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
umbra vârstată a unei pagode năpădite de viță cățărătoare, unde miresmele erau atât de dulci, Încât deveneau aproape muzicale. - Aprinde un chibrit, a șoptit ea.Vreau să te văd. Scăpărare! Flacără! Noaptea și copacii vârstați de umbre erau ca un decor de teatru, iar faptul că se afla acolo cu Eleanor, o umbră ireală, i se părea ceva deja trăit. Amory și-a spus că numai trecutul poate părea straniu și incredibil. Chibritul s-a stins. - E Întuneric beznă. - Acum nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
colorate asupra sufletului său. Fiecare dintre ei Încercase să explice gloria vieții și uriașa semnificație a omului; fiecare se Împăuna că sintetizase, În propriile sale generalități șubrede, tot ceea ce fusese deja spus; fiecare depinsese, la urma urmei, de un anumit decor și de convenția aflată la baza teatrului, anume că omul, În foamea lui de credință, Își va hrăni sufletul cu merindele cele mai accesibile și mai convenabile. Femeile - de la care așteptase atât de mult, a căror frumusețe nădăjduise s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
nici nu are nevoie de director, merge și singur. Apus de soare, montat de Marietta Sadova, definea structura spectacolelor viitoare în sala imensă în care actorii deveneau niște furnici pe care aveam impresia că publicul nu le va vedea niciodată. Decorul era destul de aerisit, dar greoi, căci se monta pe niște scene mobile care veneau din arlechini (pentru cei care nu știu, arlechinii sunt părțile laterale ale unei scene de teatru) sau din fundul scenei, costumele fastuoase și grele și ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
Marcela mai ales, dar și Beligan, știau textul de la prima întâlnire, chestie pe care n-o mai văzusem înainte. Foarte repede am urcat pe scenă și spectacolul s-a definit cât ai bate din palme, ne încurca doar faptul că decorurile se lucrau greu, Marcela chiar începuse să fie nervoasă din cauza asta. Au venit în sfârșit și decorurile, premiera a avut succesul nebun scontat de reapariția Marcelei. Totul era ca la carte, cu excepția faptului că noi, cei tineri, eram nebuni de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
văzusem înainte. Foarte repede am urcat pe scenă și spectacolul s-a definit cât ai bate din palme, ne încurca doar faptul că decorurile se lucrau greu, Marcela chiar începuse să fie nervoasă din cauza asta. Au venit în sfârșit și decorurile, premiera a avut succesul nebun scontat de reapariția Marcelei. Totul era ca la carte, cu excepția faptului că noi, cei tineri, eram nebuni de tot, ne era mintea doar la glumițe de doi bani, râdeam din te miri ce și asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
măgarilor! Eu și Niculescu ne strecurăm cât ai clipi - era deja prea mult ca să mai putem ascunde dezastrul. Ițcuș se dă mare, că mamă, că eu n-am vrut. „Ieși afară”, strigă Marcela și pune mâna pe o oală din decor, omul vede că nu e de glumă, se întoarce și, namilă mare, ratează ușa și trece prin decor, care se pune de îndată la pământ, căci tocmai uitaseră mașiniștii să pună un șpraiț. În teatru, ca și în aeronautică, dezastrele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
Ițcuș se dă mare, că mamă, că eu n-am vrut. „Ieși afară”, strigă Marcela și pune mâna pe o oală din decor, omul vede că nu e de glumă, se întoarce și, namilă mare, ratează ușa și trece prin decor, care se pune de îndată la pământ, căci tocmai uitaseră mașiniștii să pună un șpraiț. În teatru, ca și în aeronautică, dezastrele au cauze cumulate. Pauză. Suntem în cabină, vine cabiniera și ne spune duios că ne cheamă doamna la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
făcături - foarte bun în acea reprezentație. Grișa a jucat enorm, a fost de toate și era extrem de meticulos cu machiajul, cu costumele, cu glasul, cu tot ceea ce credea și știa el că trebuie să fie un actor. Își monta acasă decorul, mutând toate mobilele - ce-o fi fost pe biata nevastă-sa! -, repeta în draci de dimineață până seara. În plus, nu l-am auzit niciodată bârfind pe cineva, vorbind urât de cineva, iubea teatrul ca pe el însuși și ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
mi se părea că mă ating intenționat, ca pe unul cu care voiau să se joace. Stăteam așa, ca într-o baie stranie. Portarul se oprea mai încolo și după o vreme îmi spunea: ― Le simți și mata, așa-i? Decorurile erau înțepenite, ca un fel de oraș părăsit, se plictiseau în întunericul acela de cavou. Pașii noștri sunau straniu, dar îmi plăcea această provocare, mă înfiora, mă ducea cu gândul la Eliade. Urcam pe strapontine, ne făceam de lucru pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
uluitori clovni ai lumii care se numește TEATRU. PAGINĂ NOUĂ JOSEF SZAJNA Era în septembrie ’92, când am luat marele premiu de interpretare la Festivalul de teatru experimental de la Cairo. Festivitatea avea loc chiar la poalele marii piramide, într-un decor fastuos, cu lumini multe și colorate care irizau fantastic înălțimea amețitoare a piramidei; în spatele ei, noaptea căsca un hău de nepătruns. Sus pe cer erau stelele, dar, din cauza iluminației, abia dacă se zăreau. Mă întorceam de la masa prezidiului cu diploma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
dispozitivul de coborâre, dar nu controlez dacă era frânat și îmi dau drumul. O iau puternic la vale, încerc să frânez cu picioarele, dar adidașii iau foc instantaneu, trec la mustață de marginea scenei și mă izbesc cu fundul de decor, îl scot din cuie și-l arunc cât colo, cad pe spate, dispozitivul de coborâre pleacă din recul înapoi, eu mă ridic amețit în fund, dispozitivul vine înapoi și mă lovește în țeastă, iar aici se termină filmul, o bucată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
atunci când faci sex, deja nu mai e cale de Întoarcere, ai intrat Într-un cerc vicios. Asta e valabil și pentru alte lucruri. Gândește-te, de exemplu, la cei care realizează efecte speciale pentru filmele SF, cum muncesc la niște decoruri toată noaptea, Închiși Într-un platou, cu ochii roșii și umflați. Ajung să nu mai aibă o percepție corectă asupra dimensiunilor spațiale și nu-și mai revin niciodată. Sau adolescenții care se Îndrăgostesc unul de altul la liceu și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
dar mi-am spus că arăta mult prea teatral ca să fie o bună imitație a locului în care acele animăluțe care se agitau în trap mărunt ar fi trăit în sălbăticie. Era mai degrabă ceva ce ai fi găsit în decorul trivial de încărcat al unei producții Parsifal, dacă un astfel de lucru e omenește posibil. Am întârziat acolo o vreme, citind despre oi și în cele din urmă făcând câteva poze acestor animale total neinteresante. În spatele Stâncii Oilor se găsea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
-și scrie foarte adesea dialogurile ca un om de scenă și gândește ca un luptător, în ciuda punctului de vedere al tradiției, care este în întregime de partea lui... într-adevăr, dialogurile sale pot fi puse în scenă fără nicio dificultate. Decorurile reduse la minimum, acțiunea cvasiinexistentă, personajele transformate în purtători de cuvânt ai unei teze simple, uneori chiar simpliste, unul adoptând rolul de personaj pozitiv - cel mai adesea Socrate -, iar ceilalți de personaje negative, binele triumfând asupra răului și inteligența asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
cel puțin platonician. Filosoful idealului ascetic își alege cel mai bun rol pentru a evita comunicarea, dialogul și dezbaterea. Alegând un personaj sărac conceptual, teza sa va suferi de aceleași lipsuri. Dar procedeul își arată limitele! Socrate evoluează într-un decor în care celorlalți le revine un rol egal cu cel al unei mese ori al unui scaun. Curios, el poartă straiele dușmanilor lui Platon: sofiștii. Psihologia nu a dat un nume acestui straniu și recurent complex care constă în a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
ceea ce ești, în cadrul geografic decupat de voința oamenilor, la periferia Atenei. Grădina lui Epicur este anti-Republica lui Platon. Căci Cetatea autorului dialogului Phaidon e perfectă pentru că este ideală și inexistentă, ea scânteiază, dar cu sclipirile bijuteriilor false, strălucește, dar precum decorurile de teatru, unde nu poate sta nimeni... Epicurismul creează real, fie el și modest, acolo unde platonismul fabrică ficțiune - și încă grandilocventă... Platon dorește ierarhie, ordine, supunerea producătorilor față de casta filosofului-rege, cele două comunități neîntreținând altă relație decât aceea mediată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
pământ ca și în cer, el sacrifică himerele pe imensul rug al filosofiei sale materialiste și mecaniciste. El își așază printre primii palatele conceptuale dincolo de bine și de rău. Lumea merge, târâș-grăpiș, pentru că majoritatea oamenilor se mint, se iluzionează, construiesc decoruri de teatru în care-și spun povești. Pentru a nu privi în fața mizeria propriei lor existențe, tragismul destinului lor, ridicolul oricărui divertisment social și ineluctabilitatea dispariției lor anunțate. De unde și delirul lor de invenții, tehnicile puse la punct pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
cum Vieața Se-ntoarce somnoroasă, în ciclul ei steril, Sub fard și mască, mimma unei absurde arte... Și totuși deasupra rotirilor deșarte Făuritor de sensuri, să te ridici viril; Și, beat de aderare activă și adâncă, - Aplauze unice în searbădul decor - Smulgând ardorii tale cuvântul creator, Eternei reîntoarceri a Vieții să-i chemi: "Încă!" PYTAGORA În calmul multor zile de drumuri lungi pe mare Spre sânul adâncimii fluide am privit; Iar ochiul meu lăuntric e încă năpădit De-a umbrei și-
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
pe-o rază Ca fâlfâiri de-aripi vibrează cîte-o strună De harfă,-n sala-n care armurile visează." (tr. R. V.) Versurile nu sunt lipsite de virtuozitate. Dar și ce mai talmeș-balmeș! Tot calabalâcul simbolist e prezent: satanismul bietului Rollinat, decorul wagnerian de carton, atmosfera de mister, și, pe deasupra, un fel de fudulie palicărească, destul de antipatică. Iată acum același motiv reluat în Stanțe: "Te simt în ochi, o, lună, pe când strălucitoare Prin nopți de vară treci; Și inima distilă dulceața-atrăgătoare A
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
așa media/la așa presă, așa reclamă. Manele. Manele ale gustului nostru. De ce cad reclamele românești în derizoriu din ce în ce mai mult? E criză și de idei? Sau criza de bani îi face pe "publicitarii" (duplicitarii?) români să, parcă, taie cu foarfeca, decorul - din hîrtie gofrată, din aia pe care o utilizam la clasa întîia? Am lucrat în publicitate vreo doi trei ani. La început, cu/la o agenție mai mică, DAS, apoi la una dintre cele mai mari, GMP Advertising, cea care
Lumea reclamelor by Mihail Gălățanu () [Corola-journal/Journalistic/6942_a_8267]
-
De ce nu s-a despicat pământul, să ne înghită pe amândoi, nelăsându-ne timp să conștientizăm ruptura definitivă... De ce? Nu știu dacă universul a rămas surd și orb la zbuciumul meu sfâșietor... Ningea bezmetic, ningea trist și înduioșător peste întregul „decor” al risipirii fără de rost. A doua zi, în jurul orei 11.00, m-a sunat să mă anunțe că pot veni pentru a-mi lua în primire cheile de la casă.Am alergat cât am putut, alunecâd ades pe zăpada moale sub
ULTIMA ÎMBRĂŢIŞARE... de VALENTINA BECART în ediţia nr. 939 din 27 iulie 2013 [Corola-blog/BlogPost/364288_a_365617]
-
gesticulările agitate ale celuilalt privind peste capul lui direct în ochii Mirunei, întinsă mâna și-l dete la o parte pășind hotărât spre ea. Băieții îl urmară trecând pe lângă Gicu de parcă ar fi fost manechinul fără viață așezat ca simplu decor lângă ușă. Holul larg atât de frumos împodobit cu flori se transforma în câmp de bătălie. Aerul scăpara de câtă electricitate se adunase între pereții împodobiți cu tablouri. Se înfruntau din priviri călcând hotărât unul spre altul ca doi cocoși
INELUL de GABRIELA MIMI BOROIANU în ediţia nr. 2195 din 03 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/364313_a_365642]
-
Eveniment > Comemorari > CU TIFLA Autor: George Nicolae Podișor Publicat în: Ediția nr. 379 din 14 ianuarie 2012 Toate Articolele Autorului Cu tifla Mi-a năvălit toamna în suflet cu toți pasteliștii, vălătucind frunze galbene tristețea miriștii. Poate că e același decor, numai eu sunt altul. Am ajuns modestul citadin și măsor asfaltul. Culorile se amestecă, de la galben, la mov. Sunt cu toate la Alecsandri, Bacovia, Dimov. Tușește pe străzi și prin parcuri, cântă la clavire, se-afundă în fum de tavernă
CU TIFLA de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 379 din 14 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361309_a_362638]