2,119 matches
-
începutul anului 1815, Tudor a aflat că garnizoana otomană din Ada-Kaleh, care cutreierase județele Mehedinți și Gorj, distrusese și gospodăria lui de la Cerneți și îi luase toate bucatele. Prezent apoi în capitala țării pentru susținerea unui proces de moșie în fața Divanului, Tudor află de hotărârea Eteriei de a porni mișcarea de eliberare a Greciei. Considerând momentul prielnic pentru a ridica poporul la luptă, are unele discuții cu reprezentanții Eteriei pentru cooperare militară, pentru ca "„pandurii să înlesnească trecerea lui Ipsilanti peste Dunăre
Tudor Vladimirescu () [Corola-website/Science/298248_a_299577]
-
domnitorul Pătrașcu - tatăl lui Mihai Viteazul- dăruia, ca zestre, pământurile Segarcei, fiicei sale Maria. Către sfârșitul secolului al XVIII-lea, terenurile viticole se înmulțesc și ocupă suprafețe din ce in ce mai mari.În epoca fanariota, mai precis prin 1792 - se scrie în Anaforeaua Divanului - că locuitorilor Segarcei și Garcenilor li se acordă dreptul să organizeze târguri și bâlciuri, unde puteau comercializa produsele cerealiere, viticole precum și produsele animaliere.La 1794, domnitorul Moruzzi acorda și Mănăstirii Segarcea dreptul de a ține bâlci pe moșia mănăstirii, în
Segarcea () [Corola-website/Science/297092_a_298421]
-
întemnițat și apoi trimis la către Turcia, sub escortă, împreună cu alți cinci revoluționari. A evadat la Galați, rămânând în exil, apoi, până în 1849, când a revenit în Moldova. După 1856, s-a implicat în luptele pentru Unire, în calitate de membru al Divanului Ad-hoc din Moldova (1857) și al Adunării Elective a Principatului (1858). Cariera sa a luat o nouă întorsătură după alegerea ca domn a lui Alexandru Ioan Cuza, la 5 ianuarie 1859 în Moldova și la 24 ianuarie 1859 în Țara
Manolache Costache Epureanu () [Corola-website/Science/297434_a_298763]
-
episodului moldovenesc, astfel că este transportat ca prizonier la Viena, de unde a fost eliberat cu ajutor britanic. Revenind în Moldova în timpul domniei Prințului Grigore Alexandru Ghica, a devenit ministru de război al Moldovei, în 1858, și a reprezentat Galațiul în divanul ad-hoc de la Iași. Cuza a fost un proeminent politician și a susținut cu tărie uniunea Moldovei și Țării Românești. A fost nominalizat în ambele țări de către Partida Națională, care milita pentru unire, în defavoarea unui prinț străin. Profitând de o ambiguitate
Alexandru Ioan Cuza () [Corola-website/Science/297432_a_298761]
-
1866. La aceasta a contribuit însuși Al. I. Cuza, care nu numai că nu a luat măsuri în privința factorilor reacționari, ci, într-un discurs, se arăta dispus să renunțe la tron în favoarea unui principe străin precum prevedea una din dorințele divanelor ad-hoc din 1857 (fapt susținut și de o scrisoare adresată unui diplomat străin). Pe actul iscălit de Cuza scria: „"Noi, Alexandru Ioan I, conform dorinței națiunii întregi și angajamentului ce am luat la suirea pe Tron, depun astăzi,11 februarie
Alexandru Ioan Cuza () [Corola-website/Science/297432_a_298761]
-
românesc datează din 3 octombrie 1385. Conform statisticilor, în jurul anilor 1850, o treime din țiganii Europei locuiau în Moldova și în Țara Româneacă, iar ponderea lor în raport cu populația din interiorul granițelor principatelor române era de 7%. La 22 decembrie 1855, Divanul Obștesc din Principatul Moldovei a votat "„Legiuirea pentru desființarea sclaviei, regularea despăgubirei și trecerea emancipaților la dare”". La 20 februarie 1856 domnitorul Barbu Știrbei a promulgat "„Legiuirea pentru emancipația tuturor țiganilor din Principatul Românesc”" pe baza unui text întocmit de
Țigani () [Corola-website/Science/297477_a_298806]
-
în alte documente: 18 iunie 1672, 1727 (când jumătate a satului era stăpânită de boierul Constantin Palade), 24 iunie 1739, 3 decembrie 1782. Un document din 1769 menționează că un oarecare părinte Benedict, egumenul Mănăstirii Moldovița, a fost trimis de Divanul boieresc din Moldova la împărăteasa Ecaterina a II-a a Rusiei, el găsind aici moșia unui boier pe nume Stârcea. Biserica de lemn din Rudești a fost construită la sfârșitul secolului al XVIII-lea, acest lucru fiind atestat de inscripția
Biserica de lemn Sfântul Dumitru din Rudești () [Corola-website/Science/317161_a_318490]
-
și lucrătură de argint în spiritul tradiției athonite ce adăpostește părticele din șase sfinți și o bucată din lemnul Sfintei Cruci. Urme, despre existența bisericii în veacul al XIX-lea: - În 1828, scrisoarea fiicei preotului Trandafir, către Președintele Plenipotențiarilor de pe lângă Divanul Valahiei și Moldaviei, care revendică cele două prăvălii din fața bisericii; - Cartografia orașului București, din 1838 fila 324 vorbește despre Mahalaua „Sfântul Vasile”, din culoarea galbenă - Tot Cartografia din 1838 arată că în Mahalaua Sfântul Vasile locuiau: Duhovnicul Paraschiv- duhovnic- Ulița
Biserica Sfântul Vasile cel Mare din Calea Victoriei () [Corola-website/Science/317281_a_318610]
-
un lanț de naratori, întâmplările se deformează și intră în legendă. Personajele au o vorbire domoală și ceremonioasă, dând impresia că nu se grăbesc deși sunt animați de dorința realizării datoriei. „Cartea se constituie, în fapt, dintr-o succesiune de divanuri (sfaturi) și mișcări în tăcere, până la un nou popas, unde „plăcerea de vorbă și aduceri-aminte” reînvie”, constată Eugen Simion. Personajele trăiesc din amintiri și realizează judecăți pline de tâlc cu privire la viață și istorie. Mai multe episoade literare au un ecou
Nicoară Potcoavă (roman) () [Corola-website/Science/318353_a_319682]
-
Sandu (Săndulache) Miclescu (n. 1804, - d. 23 noiembrie 1877, Șerbești) membru al familiei de boieri moldoveni Miclescu, a fost spătar și deputat în Divanul ad-hoc în timpul domniei lui Al. I. Cuza. A jucat un rol important în revoluția de la 1848 din Moldova. Fiu al paharnicului Manolache Miclescu și al Smarandei Sturdza, se naște în anul 1804 la moșia părintească de la Șerbești, pe atunci în
Săndulache Miclescu () [Corola-website/Science/318589_a_319918]
-
de la hotelul Petersburg din Iași care avea să fie începutul revoluției pașoptiste din Moldova. Și de această dată eșuează și este trimis în surghiun peste hotare, la Constantinopol. Reîntors în țară, devine membru în comitetul pentru unire și deputat în Divanul ad-hoc. După alegerea lui Cuza, la îndemnul nepotului său Anastasie Panu, candidează ca senator în districtul Vaslui. Săndulache Miclescu este cel care îl informează pe Cuza despre mersul reformei agrare în ținuturile din Moldova. Susținător al acestei reforme, renunță la
Săndulache Miclescu () [Corola-website/Science/318589_a_319918]
-
anul 2015, având codul de clasificare . Satul Scânteia este o așezare veche din fostul Ținut al Vasluiului. Printr-un uric din 31 martie 1423, domnitorul Alexandru cel Bun al Moldovei (1400-1432) a întărit drepturile lui Moise Filozoful, mare dregător în divanul țării, asupra moșiei și satelor sale din Țara de Jos a Moldovei, la izvoarele Rebricei, pe ""hotarele ce le-a stăpânit din veac"". Acest act confirmă existența așezării înainte de elaborarea documentului voievodal. Localitatea a fost cunoscută inițial sub denumirea de
Biserica Sfinții Voievozi din Scânteia () [Corola-website/Science/318798_a_320127]
-
text filosofic (tratatul " Despre rațiunea dominantă" de Pseudo-Iosif Flaviu, tradusă în jurul 1688). Miron Costin (1633-1691) a scris primul poem filosofic în română, „Viața lumii” (1672), o reflecție etică asupra fericirii pământești. Cea mai importantă alcătuire filosofică a acestui secol este "Divanul" (1698) de Dimitrie Cantemir (1673-1723), tratat filosofic care susține etica ortodoxă cu argumente raționale. Tratatul a fost tradus în arabă pentru a fi folosit de creștinii sirieni și, mai târziu, în bulgară. Unele texte filosofice au fost scrise în latină
Filosofie românească () [Corola-website/Science/318807_a_320136]
-
sensul de logofăt, vătaful era un dregător la curtea domnească. El putea fi căpetenie de ostași, putea conduce un anumit grup de dregători, de slujbași sau de oșteni ai domniei. Mai putea fi și boierul ce era însărcinat cu convocarea divanului. De asemenea, și diacul nu putea fi un simplu dascăl sau cântăreț bisericesc. El putea fi un scriitor de cancelarie, un grămătic sau uricar, adică un om învățat, cu științăâ de carte. Din acest unghi de vedere, proprietarii cunoscuți ai
Stănești, Adâncata () [Corola-website/Science/316170_a_317499]
-
kalauz" „călăuză”. În secolul al XVI-lea începe contactul cu turcii otomani, care culminează cu dominația Imperiului Otoman asupra Ungariei (secolele XVI-XVII). Astăzi mai există în limba maghiară circa 30 de cuvinte din limba turcă, dintre care "bogrács" „ceaun”, "dívány" „divan”, "kávé" „cafea”, "kefe" „perie”, "pamut" „bumbac”, "papucs" „papuc” etc. Ungurii au ajuns în contact cu slavi încă din perioada migrației, când se găseau la nord de Marea Neagră. Atunci au intrat în limba maghiară cuvinte rusești vechi precum "tanya" „sălaș” și
Lexicul limbii maghiare () [Corola-website/Science/316294_a_317623]
-
principala autoritate civilă în Bosnia. A înființat o curte în jurul său și, după ce s-a instalat la Sarajevo, a mutat centrul politic al Bosniei la Travnik, aceasta devenind capitala "de facto" a statului rebel. La Travnik, el a înființat un "divan", împreună cu care a guvernat țara. Gradaščević a colectat și taxe și a executat mai mulți adversari ai mișcării pentru autonomie. În această perioadă de respiro în conflictul cu Poarta, s-a acordat atenție mișcării de opoziție din Herțegovina. S-a
Marea Revoltă Bosniacă () [Corola-website/Science/321073_a_322402]
-
de o largă administrativă. Ei erau reprezentați în fața sultanului de "Hahambași" (în turcă: Hahambașı) حاخامباشی), care se bucura de ample puteri legislative, juridice și executive în rândul comunității sale. Uneori, hahambași ara invitat alături de alți bași să participe la ședințele Divanului. Evreii otomani s-au bucurat de privilegii similare cu cele ale ortodocșilor. Orașul Thessaloniki a primit un influx important de evrei în secolul al XV-lea și, în scurtă vreme, a înflorit din punct de vedere economic într-o asemenea
Millet (Imperiul Otoman) () [Corola-website/Science/321214_a_322543]
-
Rămas orfan, Nicolae Istrati s-a instruit că autodidact. El a intrat în administrație sub domnia lui Mihail Sturdza (1834-1849), fiind făcut căminar și numit președinte al Judecătoriei din Iași. După 1848 primește rangul de spătar, devenind și membru în Divanul apelativ. Apoi este făcut postelnic. A participat la Revoluția din 1848 din Moldova, luptând împotriva regimului feudal abuziv. A fost arestat pentru o perioadă. În timpul domniei lui Grigore Alexandru Ghica (1849-1856), Nicolae Istrati a fost ministru al cultelor (1853) și
Biserica Sfânta Treime din Rotopănești () [Corola-website/Science/321662_a_322991]
-
Despre cvestia zilei în Moldova"" (1856), în care se referă la necesitatea apărării „privilegiilor strămoșești” ale Moldovei, având convingerea că unirea țărilor române ar fi fost în dauna Moldovei. Se alătură caimacamului Nicolae Vogoride (1857-1858), care a falsificat alegerile pentru Divanul ad-hoc. Este ales în Adunarea electiva a Moldovei (1858), ajungând să-și depună candidatura la tronul Moldovei. După Unirea Principatelor Române (1859), Nicolae Istrati a devenit un personaj impopular și chiar indezirabil, fiind obligat să se retragă din viața publică
Biserica Sfânta Treime din Rotopănești () [Corola-website/Science/321662_a_322991]
-
de sticlă și o fabrică de hârtie cu 60 de angajați, scutind de taxe pe trei meseriași de etnie evreiască. El le-a permis evreilor din Hârlău să-și construiască o casă de rugăciune și o baie rituală. În 1829, Divanul Moldovei a informat că evreii din Hârlău, născuți în țară, sunt scutiți de obligația de a furniza alimente armatei, dar trebuie să livreze alcool trupelor. Principala ocupație a evreilor din Hârlău era negustoria, dar existau și meseriași (croitori, cizmari sau
Sinagoga Mare din Hârlău () [Corola-website/Science/320791_a_322120]
-
de armatele otomane și rusești și Buzăul a fost ocupat de armata rusă timp de trei ani. Tot armata rusă a ocupat Buzăul din nou în 1853 în timpul Războiului Crimeei. Dezvoltarea orașului a continuat după încheierea acestei ocupații militare. La divanele ad-hoc organizate după Congresul de la Paris din 1856, marea majoritate a reprezentanților Buzăului au votat pentru unirea Țării Românești cu Moldova. Mai târziu, după ce cele două țări au intrat într-o uniune personală pe 24 ianuarie 1859, domnitorul Alexandru Ioan
Istoria Buzăului () [Corola-website/Science/315274_a_316603]
-
anwar altanzil wa asrar", elaborat de Al Baidawi. Müneccimbașı a publicat și un "Letaifname", volum de poezii cu traduceri din limba persană ale unor povestiri sau poezii indecente ale poetului satiric și adeseori homoerotic Ubayd-i Zăkăni A mai compus un Divan (colecție de poezii) pe teme mistice sub pseudonimul Âșik (în traducere „cel care iubește”). Dintre celelalte lucrări ale lui Müneccimbașı:
Ahmed Dede Müneccimbaşı () [Corola-website/Science/317375_a_318704]
-
răutăți atățea ani, s-au pustiitu acia mănăstiria, răschirându-să călugării într-alte părți"". Biserica a fost înzestrată cu icoane împărătești zugrăvite în anul 1708 la Moscova. Unii călugări de aici au copiat manuscrise liturgice, aici aflându-se un exemplar din "Divanul sau gâlceava înțeleptului cu lumea" al lui Dimitrie Cantemir din 1698, cumpărat de mănăstire și în care diverși cititori au consemnat evenimente contemporane. Printre egumenii mănăstirii pot fi menționați Isaia Nacu (în jurul anului 1702) și Gheorghe Abăza (1715-1721). În anul
Biserica Sfântul Ilie din Sfântu Ilie () [Corola-website/Science/317461_a_318790]
-
a bisericilor edificate în timpul domniei lui Ștefan cel Mare aveau acoperișul din plăci ceramice. În perioada medievală, Mănăstirea Sf. Ilie a reprezentat un centru de cultură. Unii călugări de aici au copiat manuscrise liturgice, aici aflându-se un exemplar din "Divanul sau gâlceava înțeleptului cu lumea" al lui Dimitrie Cantemir din 1698, cumpărat de monahii mănăstirii și în care diverși cititori au consemnat evenimente contemporane. În biblioteca Universității din Cluj sunt păstrate mai multe Minee manuscrise din secolul al XVII-lea
Biserica Sfântul Ilie din Sfântu Ilie () [Corola-website/Science/317461_a_318790]
-
o vechime mare. În anul 1797, egumenul Chiril Râșcanul de la Mănăstirea Râșca (urmând pilda starețului Paisie Velicicovschi de la Mănăstirea Neamț, care strămutase satele aflate în apropierea Mănăstirilor Neamț și Secu, pe motiv că satele strică moralul vieții ascetice) a cerut Divanului domnesc strămutarea satului Râșca de pe vatra mănăstirii. Domnitorul Constantin Ipsilanti a dat poruncă de strămutare a satului, Mănăstirea Râșca fiind obligată să-i despăgubească pe săteni de cheltuiala de casă și de strămutare și să le dea alt teren de
Biserica de lemn din Slătioara, Suceava () [Corola-website/Science/316951_a_318280]