2,306 matches
-
în care se regăsește: rural sau urban. Diferențele de acest gen readuc în prim-plan problematica raportului dintre religia populară și religia savantă. "Religiozitatea populară este una vie, trăită căci ea corespunde dorinței oamenilor de a avea o legătură cu divinul, în relații mai simple, mai directe, mai imediate și mai rentabile. Este vorba de o reacție antiintelectualistă care rezultă din necesitatea satisfacerii unei curiozități simple, umane în fața sacrului"47. Lumea sătească mai păstrează și azi ceva din vechile sensuri și
by Cristina Gavriluţă [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
atenție, în primul rând, arborii. În registrul interpretării sacre ei ar reprezenta un fel de intermediar între ființe și corpuri inerte. De la "arborele sacru" de a cărui prezență în triburile aborigene vorbește Mircea Eliade 77, până la arbore ca semn al divinului și divinație nu este decât un pas. "Pentru omul religios, Natura nu este niciodată exclusiv "naturală": ea este întotdeauna încărcată cu o valoare religioasă. Lucru explicabil, deoarece Cosmosul este o creație divină: ieșită din mâinile zeilor, lumea rămâne impregnată de
by Cristina Gavriluţă [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
este total detașat de actul mantic în sine); 4.4. Clasificarea divinației după claritatea mesajului Orice act divinatoriu se finalizează cu un mesaj. El este formulat de către practician în funcție de semnele avute în atenție. De asemenea, experiența, inspirația și "calitatea" semnului divin 108 vor influența rezultatul final. Mesajul poate fi clar, ambiguu sau încifrat. În funcție de această variabilă, tipurile divinatorii se pot prezenta astfel: a) divinația în care mesajul este încifrat și suportă la rândul său o interpretare din partea beneficiarului. b) divinația în
by Cristina Gavriluţă [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
rațională (literar-lingvistică, istorică, filosofică etc. specifică timpului nostru)286. Ceea ce este însă important în toată această ecuație, semn scriere divinație, este faptul că înțelegerea mantică a unui text a generat ceea ce Moshe Idel numea "descoperirea experiențială, prin trăire spirituală a divinului din text"287. Indiferent de situație, scrierea rămâne suport, pretext sau mediator al cunoașterii. Trebiue spus că această hermeneutică a negativului și a cotidianului nu funcționează asemenea unei rețete. Ea nu este în nici un fel teoretizată, cunoscută sau conștientizată de către
by Cristina Gavriluţă [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
vecinătatea sacrului, preotul este cel mai în măsură să înțeleagă logica divină și s-o traducă pe înțelesul tuturor. Rolul său este asemenea celui al altor "specialiști ai sacrului" care erau învestiți cu puterea de a face legătura comunității cu divinul. Această putere are o dublă dimensiune: una transcendentă, care face trimitere la harul divin ce se pogoară asupra preotului odată cu hirotonisirea sa, și una socială, prin care preotul are obligația de a-și pune harul la dispozitia comunității (în acest
by Cristina Gavriluţă [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
numește N. Ma nolescu, ori un poem ce ilustrează „lirica măștilor“ (T. Vianu). Item 2: prezentarea a două imagini/idei poetice relevante pentru tema și viziunea despre lume din textul poetic studiat În acest poem al „aspirației dinspre pământesc înspre divin și dinspre divin înspre pământesc“ (Rosa del Conte), Eminescu își structurează viziunea poetică pe două planuri. Planul terestru uman și cel cosmicuniversal tind să se apropie sau să se delimiteze, figurând un model închis, sferic al operei. Primul plan este
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
nolescu, ori un poem ce ilustrează „lirica măștilor“ (T. Vianu). Item 2: prezentarea a două imagini/idei poetice relevante pentru tema și viziunea despre lume din textul poetic studiat În acest poem al „aspirației dinspre pământesc înspre divin și dinspre divin înspre pământesc“ (Rosa del Conte), Eminescu își structurează viziunea poetică pe două planuri. Planul terestru uman și cel cosmicuniversal tind să se apropie sau să se delimiteze, figurând un model închis, sferic al operei. Primul plan este focalizat asupra celor
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
dobândirea morții pasiunilor: a deveni asemenea divinității pe cât îi stă omului în putință". (David, 1977, p. 27) În realitate, această definiție a filosofiei este de regăsit în dialogul platonic Theaitetos: "În real, dragul meu, fiind instituite două modele: unul al divinului celui mai fericit, iar celălalt al celei mai nefericite lipse a divinului, și neobservând că așa stau lucrurile, nu își dau seama din cauza prostiei și a smintelii lor fără margini că, prin faptele lor nedrepte, se apropie de al doilea
by EMIL STAN [Corola-publishinghouse/Science/1107_a_2615]
-
putință". (David, 1977, p. 27) În realitate, această definiție a filosofiei este de regăsit în dialogul platonic Theaitetos: "În real, dragul meu, fiind instituite două modele: unul al divinului celui mai fericit, iar celălalt al celei mai nefericite lipse a divinului, și neobservând că așa stau lucrurile, nu își dau seama din cauza prostiei și a smintelii lor fără margini că, prin faptele lor nedrepte, se apropie de al doilea model, până la a-i fi asemenea, în timp ce de primul se depărtează până la
by EMIL STAN [Corola-publishinghouse/Science/1107_a_2615]
-
sub forma sa exprimata prin imagini. Misterul esențial inexplicabil "esența" misterioasă a vieții, dacă-i putem spune așa este cel care, suferind o transpunere pe plan imaginativ, reprezentată sub forma unei imagini pur simbolice, a fost numit în toate timpurile "Divinul". Pentru a înțelege procedeul mitic în lumina întregii lui consecințe inevitabile, lipsit de orice element speculativ, este important să-i urmărim evoluția pas cu pas. Transpusă pe plan mitic, problema esențială se prezintă sub forma unei întrebări referitoare la originea
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
biogenetic, animalul este strămoșul omului (totemismul). Concepția animistă reflectă adevărul că ființa umană este descendenta evoluată a animalului, care a pierdut însă siguranța instinctivă, repaosul instinctiv din cadrul sensului vieții (paradisul) și este expusă fricii. Strămoșul animal devine simulacrul magic al divinului, adică opusul spaimei, seninul magic al vieții satisfacute de ea însăși. Divinizarea magică și totemistă a animalului-strămoș (cultura vînătorilor) va fi în cele din urmă înlocuită de divinizarea magică a omului-strămoș, de cultul morților (cultura păstorilor), ca să evolueze în epoca
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
facă acest pas, deoarece doar el va putea duce la găsirea remediului disperării tot mai mari, sentimentului de a fi pierdut sensul vieții, esența, esențialul. Evoluția mitică a constat în separarea din ce în ce mai distinctă a necunoscutului misterios de viața manifestă: a "divinului" de pămîntesc, a esenței de aparență. Epoca științifică nu va putea continua evoluția aceasta pe un plan mai elevat. Pentru ea, misterul întregii vieți nu va mai fi explicabil de acum înainte. Tot ce va putea face ea în privința misterului
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
literatura românà" (L. Petrescu), dar, am adàuga, a unui orfism conceput ambiguu, ca forțà a poeziei nu doar de a aduce armonia în lume, de a îmblînzi fiarele etc;, ci și ca potențial destructiv al unui logos concurent celui creator, divin (un model nedeclarat al lui Bàdescu ar putea fi orfismul eminescian, din Memento mori, de pildà). În màsura în care o formà fixà este o formà "perfectà" (și imaginarul poeticii europene o proiecteazà ca atare, dintotdeauna), ea se manifestà și
[Corola-publishinghouse/Science/85096_a_85883]
-
simtă în același timp atras de ceva sau de cineva, simțind într-o oarecare măsură riscul la care este expus. Visul pune accentul pe neîncrederea resimțită cu privire la seducția exercitată de o persoană, un obiect sau o idee. Dumnezeu Aluzia la divin, sub forma unor personaje religioase, îngeri, reprezentări de zeități, dă o semnificație spirituală visului. Indiferent dacă este sau nu credincios, subiectul aspiră să se înalțe, să se purifice, să devină mai bun. Pentru un credincios, visul are o semnificație și
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
I. Caragiale." Semnificativ este portretul pe care îl realizează G. Călinescu unul din cele mai reușite din impresionanta Istorie a literaturii române alcătuit însă pe două coordonate care par a se exclude prin contrastul dintre personaj și persoană; mai întîi, divinul critic observă masca aristocratică: " Se putea vedea acum cîțiva ani trecînd prin Piața Sf. Gheorghe un bărbat care prin înfățișarea lui atrăgea numaidecît atenția. Bărbatul, cam între 45-50 de ani, era drept, părea solid și osos, dar nu gras. Fusese
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
în lume. Această topică universală corespunde unei viziuni de ontologie umană necesară, cred, în tabloul cultural contemporan în care, de o parte, secularizarea tulbură nevoia de absolut a omului într-o încercare de refacere a ordinii lumii în absența transcendentului divin sau a imanentului spiritual, iar pe de altă parte, reacția la această mișcare riscă, paradoxal, să elimine omul însuși din spațiul umanului; teoria filosofică asupra personalității, care trebuie interpretată, prin raportare la filosofia contemporană, ca proiect personalist. Modelul explicației antropologice
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
Absolutul divin. Renouvier este interesat de ambele ei rosturi. Forțele naturii, opuse Absolutului divin, vor fi supuse de om odată recâștigată justiția divină. Omul-persoană împlinită, ca stăpân al naturii, nu are, totuși, nimic din natură. Ceea ce înseamnă că apropierea de divin îndepărtează de natură: la limită, mântuirea, ca reinstaurare a justiției divine, așază natura și omul în pozițiile opuse ale stăpânului și stăpânitului. Atâta vreme cât omul este căzut, iar istoria îi este scena vieții, el se află departe și de ordinea de
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
câtă "realitate" poate avea omul acesta? Nu este el cumva pierdut în omogenitatea divină a "naturii" sale? A doua ipostază a omului pe care am putea-o numi a "omului natural", întrucât nașterea lui este un proces natural, nu unul divin ca în cea dintâi strică echilibrul perfect. Omul se îndepărtează de Absolut, se trage spre natura cu care va fi într-un neîntrerupt conflict și pe care nu o va mai putea supune. El nu se află, desigur, în centrul
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
reală Față de perceptele divine ale bisericii ideale, care urma să unească pe oameni prin caritate, cu scopul de a împiedica conflictele la orice nivel, evoluția istorică a arătat că biserica a fost departe de a¬și îndeplini rolul dorit de divinul său fondator. Atâta timp cât imperiul roman (un conglomerat de națiuni) a reușit să se mențină, au existat și condițiile necesare răspândirii cu repeziciune a creștinismului în interiorul granițelor sale. Odată cu declinul său însă și creștinismul a început să se clatine datorită tendințelor
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
infinit de înfricoșător [...] Le cunoaștem doar că amintiri [s.n.]33. Deocamdată, Omul trebuie să se mulțumească cu "licăriri slabe, nedeterminate" (faint indeterminate glimpses)34 (intuiții, vise) ale acestui mister la care participă. Totuși, mănat de aspirația înnăscuta spre unitatea cu divinul, el își construiește, cu efort, drumul înapoi spre adevărată regasire de sine, rupând cercul existenței terne, materiale și privind în adâncurile propriei ființe 35. În felul acesta: "Fiecare suflet se dovedește, cel putin "în parte, propriul lui Dumnezeu - propriul lui
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
anterioară oricărei distincții subiect / obiect, de întocmiri spontane, si implică acțiunea intuiției estetice, sau, cum spune Poe în Eureka, "cel de-al saselea simt", căruia, în parafrază barbiana, îi corespunde "locuirea" ce numește modalitatea directă de cunoaștere a necunoscutului (a divinului, la Poe), simbolizat aici de prezență mării ("orbitele rigide ale marilor"), agent tranzițional și medial între informal și formal, viața și moarte.Preluând o imagine din geometria analitică, Barbu o reprezintă (grafic) sub forma unei linii curbe ("orbitele rigide") în
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
întunecată a sufletului]75, a cărei metaforă centrală, sugerând privațiunile și dificultățile ("noaptea obscură a simțurilor"), cărora sufletul trebuie să le facă față în efortul lui de a se detașă de lume pentru a ajunge, astfel, la uniunea cu Absolutul / Divinul, este subtil evocat de Ion Barbu, în poemul "Poartă", din Joc secund: "Suflete-n pătratul zilei se conjuga. / Pașii lor sunt muzici, imnurile - ruga. / Patru scoici, cu fumuri de iarbă de mare, / Vindeca de noapte steaua-n tremurare. // Pe slujite
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
îndeosebi, la Mihai Beniuc - a cărui replică israeliană pare a fi C. Direcțiile tematice esențiale cultivate de poet sunt căutarea unui loc sub soare în care identitatea națională să se poată dezvolta nestingherită, evadarea din cotidian în universul etern al divinului, iar la polul opus, ancorarea în cotidianul pus sub semnul tutelar al neființei, al morții care îl amenință, îl veghează, îi hotărăște forma de exprimare. Prima este o temă a ardenței, a doua - a deznădejdii, cu atât mai puternice cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286111_a_287440]
-
Fassel și Rudolf Windisch, Würzburg, 1994. Traduceri: N. Iorga, L’ultima delle dee, Lanciano, 1930 (în colaborare cu Aron Cotruș), Frate Francesco. Mister în cinque tempi, Milano, 1931; Mihail Sevastos, La via dei Giardini, Lanciano, 1940. Repere bibliografice: G. Călinescu, Divinul rătăcitor, CNT, 1956, 11; Zaciu, Glose, 218-223; Dan Mănucă, „România antică e modernă”, RL, 1994, 34; Mircea Anghelescu, Literatura română în Italia, „Associazione latină degli studi romeni”, 1995, 9. I.D.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287930_a_289259]
-
unei epoci noi, aceea a Renașterii, care se făcea simțită, și anume: spirit de inițiativă, inteligență și educație îngrijită, emancipare și dorință de afirmare în societate. O donna angelicata nu este doar o aspirație la Boccaccio, ceva intangibil, legat de divin, ci are mult mai multă concretețe, este mai ancorată în realitățile vremii și de aceea mai credibilă uman, cu toate că nu se poate întru totul debarasa de o dimensiune alegorică, abstractă. Cea care se distinge din primele momente la întrunirea din
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]