2,407 matches
-
o problematică diversă din sfera teoriei literare (raportul sincronism-tradiție, convenționalul în artă, relația structură-formă, conceptul de ambiguitate etc.), iar într-o a doua secțiune grupează câteva studii de istorie literară privitoare la Tudor Vianu, Tudor Arghezi, Titu Maiorescu, Lucian Blaga (dramaturgia) și V. Voiculescu, aducând puncte de vedere noi, din perspectiva esteticii. Dominant teoretic este volumul Conjuncturi și permanențe (1976), conținând studii de estetică și teorie a artei. Relevante sunt mai ales cele consacrate metodologiilor critice care au preluat instrumentarul psihanalizei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285854_a_287183]
-
astfel încât volumul Destinul unor structuri literare (1979), după stabilirea cadrului cercetării (Despre structură și biologia ei), urmărește câteva motive esențiale („structuri”) în opera unor creatori: „homo duplex” la Baudelaire, fantasticul în literatura română (de la clasici până la scriitori contemporani), comicul în dramaturgia lui Vasile Alecsandri, fabulosul în teatrul lui Victor Eftimiu, „doctrinarul” în Șun sau Calea neturburată de G. Călinescu. Acest principiu al cercetării se menține și în volumul Istoria literară ca pretext (1982). Cercetările întreprinse pentru obținerea doctoratului s-au concretizat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285854_a_287183]
-
contrapunctului o poate auzi” (Dan Grigorescu). A fost de mai multe ori distins cu premii ale Uniunii Scriitorilor: în 1971 pentru W. C. Williams, Poeme și C. Alvaro, Întâlniri în dragoste; în 1975 pentru Tirso de Molina, Teatru; în 1983 pentru dramaturgia lui Pierre Corneille și Lope de Vega. C. „reprezintă un exemplu poate unic pe plan mondial. Cunoscător perfect al mai multor limbi romanice, germanice și slave, [...] a tradus aproape congenial cinci epopei sau poeme epice de mari proporții, fiecare din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286458_a_287787]
-
care discută evenimentele politice și culturale (semnând Hârșoveanu). Sceneta versificată Codiriște și Hoinărescu și o traducere din Lamartine, Genevieva. Istorie a unei serve, sunt ale lui S. Mihăilescu, totodată autor de articole în care cere autorităților și protipendadei să sprijine dramaturgia națională, făcând observații în legătură cu repertoriul lui Matei Millo. R. Z.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290741_a_292070]
-
chiar și în farsă numai cu multă băgare de seamă le putem atinge." Pentru Maiorescu, Conul Leonida... nu era decît "mica farsă a lui Caragiale" iar un ziar liberal observa că în Scrisoarea pierdută devenită în timp capodopera absolută a dramaturgiei românești "moralitatea suferă, acțiunea păcătuiește, intriga n-are temeiuri" acceptînd doar că "toate au vervă, chiar și cînd n-au fond." Corul denigratorilor atinge punctul maxim după premiera piesei D-ale carnavalului făcîndu-se publice invectivele cele mai ordinare: "O stupiditate
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
ce pune în scenă personaje, decoruri, obiecte valorizate simbolic" [1998, p.38]. Această înțelegere a mitului că scenariu o vedem deja în interesantele interpretări ale mitului la comentatorii după Euhemeros (sec. al IV-lea î.e.n.), care vedeau în mit o dramaturgie a vieții sociale sau a istoriei poetizate. Orice colectivitate construiește scenarii fantasmatice care exprimă relația să problematică cu realul. Scenariile variază în funcție de conjunctură politică, socială și economică, în funcție de problemele spirituale ale colectivității într-o anumită epoca. Astfel, de la un text
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
originalitatea expresivității sale de natură teatrală. Mai multe considerente, de ordin literar și metaliterar, ne-au făcut să adoptăm perspectiva teatrală de interpretare a personajului. 1) Spectacolul lumii Teatrum mundi este o ficțiune culturală, ce se dezvoltă prin analogie cu "dramaturgia socială" (M. Weber, G.H.Mead, E. Goffman) și sugerează o tehnică de investigație și un mod de explicare. Teatralitatea traduce o matrice etnică franceză și genurială feminină 150. La prima vedere, s-ar părea că seriosul secol al XIX-lea
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
comportamentul omului în societate trebuie să fie considerat drept joc, deci că expunere publică și purtare de mască. Erving Goffman a dezvoltat interacționismul simbolic inițiat de Max Weber și G.H.Mead în direcția unei noi abordări, cunoscută sub numele de "dramaturgie socială", care este instrument al gândirii și investigării. Spectacolul, în sens de reprezentare teatrală și divertisment public, s-a adaptat la toate formele sociale, la toate motivațiile și condițiile pe care Istoria le-a înaintat. Considerând că teatrul este expresia
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
teatralizate. Fără un teoretician veritabil cu exceptia romanticilor, care, în numele apropierii genurilor, includ comedia în dramă, si mai ales a lui Stendhal, care propune în Racine et Shakespeare ÎI un proiect de "comedie romantică" teatrul comic da naștere, după 1950, unei dramaturgii comice de calitate. Vechea și rigidă structura tragică nu mai corespunde publicului burghez, care cere un spectacol reușit și amuzant al propriei condiții. Pe masura trecerii timpului, comedia de moravuri cedează locul comediilor vesele, publicul vrea să râdă fără a
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
estetică a teatrului acestei perioade depășește dimensiunea să socială, reprezentând elocvent universul mental al timpului. Teatrul de la începutul Republicii a Treia se caracterizează prin căutarea formelor dramaturgice noi, refuzul efectului teatralității, a perfecționismului tehnic și a rupturii dintre literatura și dramaturgie. Doi creatori care au anumite interferente cu estetică naturalista sunt dramaturgul Henry Becques și regizorul André Antoine. În cele mai bune comedii "serioase" ale sale, Henry Becques (Leș Corbeaux, 1882 și La Parisienne, 1885) denunță tarele societăți burgheze, demonstrând că
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
deosebește varianta franceză de piesă cu un conținut asemănător Nora de Henric Ibsen, care a revoluționat spiritele. Deznodământul este comic, reinstaurând adulterul tradițional. Semnificativ este faptul că pentru prima dată în universul artistic femeia pariziana este calificată că tip distinct. Dramaturgia a dat și alte tipuri ale femeii franceze moderne. Din această perioadă vom menționa L'Aventurière, 1848 de Augier, La veuve și Leș Honnêtes femmes, 1880, La Dupe, 1891 de Henri Becques. Românul și dramaturgia perioadei cercetate posedă o vizibilă
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
este calificată că tip distinct. Dramaturgia a dat și alte tipuri ale femeii franceze moderne. Din această perioadă vom menționa L'Aventurière, 1848 de Augier, La veuve și Leș Honnêtes femmes, 1880, La Dupe, 1891 de Henri Becques. Românul și dramaturgia perioadei cercetate posedă o vizibilă organizare dramatică, oferind imaginea dinamică a unei societăți întruchipate în figuri reprezentative, printre care femeia pariziana este una centrală. Putem conchide că la sfârșitul secolului al XIX-lea teatrul determina înțelegerea estetică a lumii moderne
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
orizonturi cercetarea lansează câteva piste în direcția reflecțiilor paralele care dezvoltă și completează organic studiul de față, pe care nu avem pretenția să-l epuizam în lucrarea prezenta: - Mituri identitare; - Homo urbanus; - Femeia în Cetatea modernă; - Femeia în literatura și dramaturgia franceză și română ș.a. Unele dintre aceste subiecte au constituit deja obiectul reflecțiilor noastre într-o serie de materiale publicate în țară și peste hotare. Deși operele de artă au un caracter accentuat istoric și local (care determină deosebirile lor
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
La Découverte, Paris, 1974 VIANU, Tudor, Arta prozatorilor români, Eminescu, București, 1941 VIANU, Tudor, Filosofia culturii și teoria valorilor, Nemira, București, 1998 VLADIMIROVA, M. M., Românii țicl A. Zolea "Rugon-Maccarî", Izdatelistvo Saratovskogo Universiteta, Saratov, 1984 VLĂSCEANU, Lazăr, Erving Goffman și dramaturgia socială, în GOFFMAN, Erving, Viața cotidiană că spectacol, București, 2003 WEINBERG, Henri, Le style et la thématique de l'intimité chez Zola, Union Générale d'éditions, Paris, 1978 WEISBERGER, Jean, L'Espace romanesque, L'Age d'homme, Lausanne, 1978 ZAFIU
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
Offenbach ritmează viața pariziana. Printre marele succese se numără La Vie parisienne, La Grande Duchesse de Gérolstein, La Petite Maryuise. Bufoneria La Belle Hélène de Offenbach îi servește lui Zola în Nana drept fundal pentru sublinierea decăderii miturilor clasice. 174 Dramaturgii sunt specialiști în diverse aspecte ale vieții publice (mobilul dramatic al banilor, abuzul funcționarilor, coruptibilitatea ziariștilor, motive politice sau militare), dar mai ales private. Eroii romantici se preschimba în cavaleri ai industriei, în ticăloși și în femei adultere. Acest "teatru
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
Mișcarea, 69-83; Regman, Cărți, 43-57; Ciobanu, Panoramic, 186-189; Martin, Metonimii, 336-338; Iorgulescu, Rondul, 98-106; Dimisianu, Valori, 68-71; Ungheanu, Arhipelag, 150-153; Ciobanu, Incursiuni, 217-220; Ștefănescu, Preludiu, 161-167; Ungureanu, Proză, 166-174; Ștefănescu, Jurnal, 195-197; Cocora, Privitor, III, 142-143; Diaconescu, Dramaturgi, 217-219; Faifer, Dramaturgia, 104-110; Leonte, Prozatori, I, 136-145, II, 98-100, 252-255; Ungureanu, Proza rom., I, 310-322; Rotaru, O ist., III, 682-687; Ștefănescu, Prim-plan, 160-166; Cosma, Romanul, I, 124-129; Liviu Leonte, Participarea la istorie, RL, 1989, 17; Simion, Scriitori, IV, 129-143; Ov. S.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288967_a_290296]
-
se înființează Conservatorul filarmonic-dramatic prin strădania lui Ștefan Catargiu, a spătarului Vasile Alecsandri, tatăl poetului, și a lui A., ce va fi și profesor de declamație. Conservatoriștii dau spectacole cu piese de Aug. von Kotzebue, prelucrate de A., sau din dramaturgia originală a acestuia. Tot ei susțin la Iași prima reprezentație lirică, în limba română, cu opera Norma de V. Bellini, la 20 februarie 1838. A. a fondat la Iași, în 1832, „Institutul Albinei” pentru imprimarea de cărți și litografii. În
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285464_a_286793]
-
lui I. Budai-Deleanu. O conștiință de ctitor animă opera scriitorului, deprins a cultiva și inventaria prolific, și uneori prolix, toate genurile și speciile literare; cele poetice - oda, imnul, elegia, sonetul, meditația, legenda și balada, satira și fabula, alături de proză și dramaturgie. O creație întinsă pe jumătate de veac îl face contemporan cu mai multe faze ale literaturii, de la „dimineața” anacreontică a poeziei române la lirismul clasicității - căruia A., prin formație, temperament și concepție, i-a fost un exponent paradigmatic -, de la explozia
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285464_a_286793]
-
academic, care a atras atenția specialiștilor prin ambiția de a conjuga preocuparea pentru teatrul contemporan cu cerințele cercetării literare. Paginile din Motive și structuri dramatice, care l-au impus pe autor drept „un teatrolog de prestanță” (Valentin Silvestru), investighează mutațiile dramaturgiei naționale și în special valorificarea mitului în drama poetică, urmărind prezența mitologiei autohtone în piesele autorilor de teatru români, de la Lucian Blaga și Mircea Eliade până la Horia Lovinescu și D.R. Popescu. Din culegerea de eseuri Teatrul și teatrele se remarcă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287944_a_289273]
-
1986; Teatrul și teatrele, București, 1989. Ediții: Ronetti-Roman, Manasse și alte scrieri, pref. edit., București, 1996; Mihail Dragomirescu, Critica dramatică, introd. edit., București, 1996. Antologii: Patrie și libertate. Din poezia anilor 1840-1880, I-II, pref. edit., București, 1958; Vlaicu Vodă. Dramaturgie românească, I-II, pref. edit., București, 1973. Repere bibliografice: Firan, Macedonski-Arghezi, 143; Valentin Silvestru, O remarcabilă cercetare teatrologică, RL, 1984, 16; Doina Modola, „Viziuni și forme teatrale”, ST, 1984, 9; Maria Vodă-Căpușan, „Motive și structuri dramatice”, CNT, 1986, 48; Mircea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287944_a_289273]
-
comunicarea sub forma unei interacțiuni. Ea prezintă două direcții, care se deosebesc mai ales prin statutul invers, atribuit dimensiunilor simbolică și pragmatică ale comunicării. Pentru interacționismul strategic, comunicarea nu se reduce la utilizarea semnelor codate, fiindcă orice comportament înseamnă comunicare. Dramaturgia lui Goffman se situează la limita joncțiunii dintre formele strategice și simbolice ale interacționismului aplicat situațiilor de tip "față către față" și, în general, confruntărilor sociale. "Interacțiunile sînt atomii societății".19 Contrar abordării sistemice, abordarea strategică revine la viziunea unui
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
Műforditások román költőkből (1928), o selecție reprezentativă a poeziei românești, de la folclorul literar până la Lucian Blaga. A tradus din proza lui I. Al. Brătescu-Voinești, A. I. Odobescu, I. Creangă, I. L. Caragiale, Emil Gârleanu, I. Agârbiceanu, Gh. Brăescu, D. D. Pătrășcanu, din dramaturgia lui V. Alecsandri și N. Iorga. Concomitent, publicul român a putut citi în „Adevărul literar și artistic”, „Cuget clar” și „Universul literar” versiunile românești ale unor scrieri de Jókai Mór, Kovács Deszö, Nyirö József, Gyallay Domokos și Szabó Mária, realizate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285750_a_287079]
-
lui Epicur), din Marguerite Audoux (Maria Clara, 1912), Pierre Louys (Afrodita), Panait Istrati (Pe malurile Dunării, în „Facla”, 1925). Traducea, în 1919, și un act din piesa Seara cea mare de Leopold Kampf. Probabil aceasta îl va fi îndrumat spre dramaturgie, căci anunța în 1922 terminarea piesei Canalia, iar în 1924 intrarea în repetiții a comediei Pe când era bunica fată mare. La Craiova, se pare, a scris drama Sub coasa morții. Reintrarea în literatură se produce totuși printr-o amplă nuvelă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286310_a_287639]
-
și-o face amantă pe prințesa Isolda Ghica e romanescă. Bine motivată psihologic, devine motorul unor peripeții tragicomice, însă predispoziția spre caricatură, spre comentariul direct și spre scenele nu o dată scabroase diminuează considerabil efectul. Între aceiași poli se mișcă și dramaturgia lui C. Singura piesă pusă în scenă, Canalia, amintind mult de producția unui H. Bataille, dezvoltă un episod din Fecior de slugă, în care „boierul” Mirel Azan îi propune soției lui să se vândă bancherului Schwartz. Caracterele nu au cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286310_a_287639]
-
arte, București, 1965, 108-112; Mihai Novicov, Literatura și viața, București, 1965, 65-74; Ardeleanu, Însemnări, 177-181; Oarcăsu, Oglinzi, 224-230; Oprea, Mișcarea, 101-109; Cubleșan, Miniaturi, 214-231; Tomuș, Carnet, 122-127; Dimisianu, Prozatori, 139-143; Andriescu, Disocieri, 229-234; Virgil Brădățeanu, Viziune și univers în noua dramaturgie românească, București, 1977, 366-372; Popa, Dicț. lit. (1977), 471-472; Poantă, Radiografii, I, 47-50, II, 148-151; Vaida, Mitologii, 149-151; Raicu, Practica scrisului, 264-267; Cubleșan, Teatrul, 213-217; Popescu, Cărți, 116-119, 159-161; Sângeorzan, Conversații, 239-243; Tomuș, Mișcarea, 258-261; Mihai Ungheanu, Interviuri neconvenționale, București
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289160_a_290489]