2,442 matches
-
împreună cu regizorul Tudor Mărăscu, al Societății culturale și al publicației „Scorpionul”, director al primului teatru privat postdecembrist cu același nume. Desfășoară o susținută activitate publicistică la „Informația Bucureștiului”, „Contemporanul”, „Teatru”, „Ateneu”. I se acordă Premiul Asociației Scriitorilor din București pentru dramaturgie (1994) și Ordinul „Francisco Miranda”, conferit de președintele Republicii Venezuela, pentru merite culturale și relații de colaborare cu țările Americii Latine. Piesele i-au fost jucate, chiar înainte de publicarea lor, la Teatrul de Comedie sau la Teatrul Evreiesc de Stat
GRIGORESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287356_a_288685]
-
relații de colaborare cu țările Americii Latine. Piesele i-au fost jucate, chiar înainte de publicarea lor, la Teatrul de Comedie sau la Teatrul Evreiesc de Stat din București și la teatrele din Brașov, Piatra Neamț, Bârlad, Reșița . Cartea de debut în dramaturgie a lui G., Ciripit de păsărele. Fluturi de noapte (1988), se deschide cu o justificare amplă a autorului asupra materiei „domestice” a pieselor, prelucrată într-o cheie metaforică - a privirii - izvorâtă din obsesiile picturale ale lui Ion Țuculescu. Personajele din
GRIGORESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287356_a_288685]
-
condiția omului în Antichitatea greacă și condiția omului modern, susținându-și demonstrația prin referiri detaliate la actualitatea reprezentărilor teatrale din România epocii în care apare cartea (moment de efervescenta creatoare în materie de înnoire a artei spectacolului), dar și la dramaturgia universală din secolul al XX-lea, care a reluat motivele tragediilor antice (Cocteau, Gide, Anouilh, Giraudoux, Sartre ș.a.) sau a abordat modern problematică tragicului, mai bine zis a echivalentului acestuia în modernitate. Capitolul Valențele moderne ale tragediei grecești este, de
GRAMATOPOL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287338_a_288667]
-
În funcție de modul În care poeții și prozatorii Întrebuințează limbajul, el nu făcea decît să observe cum paradigma culturală romantică, aceea În care rolul reprezentativ al limbajului este Înlocuit de cel expresiv, continuă să funcționeze În domeniul poeziei (parțial și al dramaturgiei), În vreme ce proza și-a păstrat libertatea de a alege Între a reprezenta prin limbaj sau a exprima În interiorul limbajului. și și-o exercită alegînd mai ales să reprezinte, să povestească și, astfel, să transmită mesaje. De-a lungul secolului trecut
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
de după 1950. Unul din marii dramaturgi, incidental romancier, ieșit din mantaua lui este Bernard-Marie Koltès, minuitist și el, mort de SIDA, tot În 1989, pe care Dominique Viart Îl uită. E drept, prozele sale sînt mult mai puțin cunoscute decît dramaturgia. Cea mai importantă diferență specifică ar fi “postmodernismul” american, prin practicarea unei scriituri palimpsestice, prin citaționalitate (este ceea ce-l face pe Viart să aplice atributul “postmodern” unui singur romancier francez, Michel Tournier). Nu știu dacă Sylvie Germain poate fi clasată
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
conforme cu temperamentul și cu viziunea sa asupra teatrului („Scriu să mă amuz și să amuz pe alții”, declara el în 1935). Păianjenul a fost prima piesă românească jucată la Teatrul Național din București după o perioadă de respingere a dramaturgiei originale noi, iar succesul ei a renăscut încrederea în autorii români. Viața mondenă, comportamentul, preocupările și modul de a vorbi al unui important segment social erau aduse pe scenă de cei mai buni actori ai epocii, în montări fastuoase și
HERZ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287432_a_288761]
-
originalitate stilistică, banalitatea subiectelor sau agasanta preocupare pentru manifestările erotice nu fac decât să evidențieze și mai mult limitele talentului și ale unei perspective artistice. Cu un rol șters în istoria literaturii, H. are un loc mai important în istoria dramaturgiei românești, în perioada interbelică el fiind considerat cel mai talentat și mai autentic comediograf. De altfel, aproape toate comentariile, foarte numeroase, unele extrem de favorabile, se referă doar la spectacolele cu piesele sale, și nu la textele tipărite. Autorul are contribuția
HERZ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287432_a_288761]
-
considerat cel mai talentat și mai autentic comediograf. De altfel, aproape toate comentariile, foarte numeroase, unele extrem de favorabile, se referă doar la spectacolele cu piesele sale, și nu la textele tipărite. Autorul are contribuția sa la procesul de modernizare a dramaturgiei autohtone prin adaptarea modelului comediei de salon și al teatrului bulevardier francez și prin abordarea unor realități imediate ale timpului. La această activitate se adaugă și numeroasele traduceri, localizări și adaptări după piese ori scrieri literare celebre sau doar la
HERZ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287432_a_288761]
-
Teatr. rom., V, 8-11, 32-33, VI, 27-28, 306-307, 402-405, passim, VII, 59-61, 112-114, 164-165, 212-216, passim, VIII, 91, 157; Ionuț Niculescu, A. de Herz, TTR, 1976, 3; Istoria Teatrului Național din Craiova, Craiova, 1978, 228-233; Brădățeanu, Istoria, II, 92-95; Modola, Dramaturgia, 298, 318-325; Octav Păun, Un om de teatru, RL, 1986, 12; A. de Herz, DRI, II, 303-336; Dicț. scriit. rom., II, 507-508; A. de Herz, DCS, 160-162; Ghițulescu, Istoria, 155-157. C.T.
HERZ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287432_a_288761]
-
D. față de teatru rămâne contradictorie. Pe de o parte, el proclama că „un teatru național se naște din nevoile poporului”, pe de alta, îl considera loc de „petrecere, odihnă intelectuală, uitare”. Aprecia că binevenită influență traducerilor și localizărilor asupra unei dramaturgii tinere, dar, cronicar de formație clasicista, privilegia capodoperă, recomandând marele repertoriu universal: Shakespeare, Molière, Hugo. De o analiză nuanțata se bucură interpretările shakespeariene datorate trupelor Rossi și Salvini. Cultură, finețea judecății de valoare privind jocul actorilor - voce, dicție, mișcare scenica
DAMÉ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286661_a_287990]
-
Th. D. Speranția, C. Grigoriu, I.C. Beldie, Lia Hârsu, I. Dumitrescu-Frasin, Dumitru Faur, I. Hagiu, C. Negri, Serafim Ionescu (Unirea, după I. Creangă), I. Tohăneanu, Florian Cristescu, N. Rădulescu-Niger. Acest ultim capitol al publicației este foarte interesant, pentru că propune o dramaturgie scurtă, adaptată la necesitățile și posibilitățile teatrului școlar. Alte semnături: Simion Mehedinți, Mihail Sadoveanu, Ioan Adam. C. este o tipică revistă de provincie, cu festivisme, cu un amestec orgolios de valori naționale și locale, cu un caracter pronunțat educativ. După ce
CATEDRA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286141_a_287470]
-
Georges Bengesco, Carmen Sylva et la poésie populaire roumaine, Namur (Belgia), 1904; Georges Bengesco, Carmen Sylva intime (La famille, l’enfance, l’éducation, les fiançailles, le mariage, la maternité, l’oeuvre littéraire et l’oeuvre philanthropique), Paris, 1905; Mihail Dragomirescu, Dramaturgia română, București, 1905, 72; Francesco Bernardini, Regina e poetessa (Carmen Sylva), Roma, 1907; Benedetto di Luca, Carmen Sylva, Roma, 1907; Titu Maiorescu, Critice, III, București, 1908, 9-10; Miklos Putnoky, Carmen Sylva. Élete és mu~vei [Carmen Sylva. Viața și opera
CARMEN SYLVA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286113_a_287442]
-
furat de poematic. Lirismul pletoric din unele texte, cum ar fi Baladă carpatină, cu înfloriturile și insuportabilele lui afectări, face lectura indigestă. Recursul la psihologic (Sfârșitul lui Moțoc ș.a.) și amprenta etică (Acolo, în Deltă ș.a.) sunt constante ale acestei dramaturgii, tentată și de mitologic (La revedere, Nausicaa). Farsele (Din năzdrăvăniile lui Păcală) ratează chiar și pitorescul de limbaj. Seve de rusticitate pulsează în volumul liric de debut, Exod (1933), animând un peisaj evocat, în duhul lui I. Pillat, cu atotstăpânitoare
CHELARIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286187_a_287516]
-
8. Pagini de jurnal, pref. Mircea A. Diaconu, București, 2002; În căutarea Atlantidei (fragmente noi), îngr. și pref. Mircea A. Diaconu, Iași, 2003. Traduceri: Suflet nipon, Cernăuți, 1937. Repere bibliografice: Călinescu, Ist. lit. (1982), 907; Traian Cantemir, Profilul etic al dramaturgiei lui Traian Chelariu, „Cercetări de limbă și literatură”, IV, 1971; Crohmălniceanu, Literatura, II, 185-187; Barbu, O ist., 162-163; Micu, „Gândirea”, 638-639; Streinu, Pagini, V, 78-80; Popa, Dicț. lit. (1977), 143-144; Anghelescu, Creație, 269-288; Rotaru, O ist., III, 130-132; Satco - Pânzar
CHELARIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286187_a_287516]
-
indiscutabile: Dimitrie Cantemir, întâiul romancier original, C. Negruzzi, creatorul prozei literare, Odobescu, creatorul eseului, Filimon, al romanului, Hasdeu, al dramei istorice. Eminescu, „poetul național”, reprezintă steaua polară a literaturii române. Cei trei prozatori „clasici”, Creangă, Caragiale (la care se omite dramaturgia) și Slavici, aduc nota specifică a celor trei mari provincii românești: Moldova, Muntenia și Transilvania. Tratat cu severitate este Titu Maiorescu, de-a dreptul minimalizat, așa cum vor fi mai toți criticii. În schimb, i se recunosc meritele de mare poet
CALINESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286041_a_287370]
-
Călinescu, poet și teoretician al poeziei, București, 1982; Marcea, Varietăți, 77-81; Iorgulescu, Ceara, 95-103; Aurel Sasu, Romanele lui G. Călinescu: o negație a formelor, DFC, 290-331; Grigurcu, Între critici, 102-106; Cotruș, Meditații, 472-488; Sângeorzan, Anotimpurile, 90-98; Dimisianu, Lecturi, 13-40; Faifer, Dramaturgia, 31-37; Trandafir, Dinamica, 220-236; Țeposu, Viața, 108-117; Raicu, Fragmente, 113-118; Cioculescu, Itinerar, IV, 372-384; Ciopraga, Propilee, 253-265; Scarlat, Ist. poeziei, II, 129-132, 176-180, III, 14-16; Leonte, Prozatori, I, 60-78; Adam, Planetariu, 112-134; Ungureanu, Proza rom., I, 91-116; Tihan, Apropierea, 93-100
CALINESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286041_a_287370]
-
din 1937 să fie director al unei Societăți cooperative de întreprinderi teatrale și artistice, care rezistă două stagiuni. Când, în 1947, Teatrul Național preia sala Comedia, A. devine prim-regizor al acestei instituții. Avea să realizeze încă multe spectacole, din dramaturgia românească în special, făcându-și un punct de onoare din reprezentarea comediilor lui I. L. Caragiale. În 1966, pe parcursul a două luni, predă la Viena un curs de artă scenică, la Seminarul „Max Reinhardt”. A mai fost, în ultima parte a
ALEXANDRESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285240_a_286569]
-
care, acceptând riscul de a părea demodat, refuza să caute ori să inventeze „valențe moderne”. Cu o gospodărească pricepere, a adus în lumina rampei zeci și zeci de ieftine compuneri, dar și piese de Shakespeare, Molière, Goldoni, Gogol sau, din dramaturgia noastră, de B. Delavrancea, Al. Davila, Camil Petrescu, Mihail Sebastian ș.a. Însă autorul preferat al lui A. a fost, de departe, Caragiale, ale cărui comedii le-a transpus scenic - în elaborări rămase clasice -, cu pietate și cu scrupulul nuanței infinitezimale
ALEXANDRESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285240_a_286569]
-
viziunea simplificatoare. Mai interesante sunt analizele privind biografia personajelor, fiecare cu „supratema” ce îl definește în raport cu ideea centrală a operei. Cu toată insuficiența scriitoricească pe care singur și-o recunoaște, A. iubea prea mult teatrul, pentru a nu cocheta cu dramaturgia. Textele pe care le-a semnat sunt, de fapt, montaje dramatice sau dramatizări (O seară la „Union”, Altă seară la „Union”, Momente, după schițele lui Caragiale, Lența, după o nuvelă de Francisc Munteanu). I se datorează peste o sută de
ALEXANDRESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285240_a_286569]
-
fapt, montaje dramatice sau dramatizări (O seară la „Union”, Altă seară la „Union”, Momente, după schițele lui Caragiale, Lența, după o nuvelă de Francisc Munteanu). I se datorează peste o sută de localizări (comedii, farse, vodeviluri, satire), cu precădere din dramaturgia franceză și, mai rar, din aceea germană, cele mai multe făcute în asociere cu Tudor Mușatescu. Ușurătatea unor scrieri preluate din repertoriul bulevardier parizian este compensată, într-o măsură, de simțul teatral - strâns legat de acela comercial - al adaptatorilor. Părăsind „matca originală
ALEXANDRESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285240_a_286569]
-
a șaizeci de scriitori din provincie, referitoare la statutul artistului ce nu aparține „centrului”. După un sfert de secol (1957-1982) este genericul almanahului din anul 1982. Volumele anilor 1984 și 1986, organizate sub titulatura Spectacol, vizează aproape în exclusivitate problemele dramaturgiei. D.B.
ALMANAH „TRIBUNA”. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285268_a_286597]
-
nivel european, care „depășește orice fel de naționalitate literară”), dar și despre opera lui M. Sadoveanu, în care intuiește dimensiunile mitice (scriitorul ar „înainta înapoi”, mișcare specifică proiecției mitice). S-a apropiat entuziast de câștigurile expresionismului, mai cu seamă în dramaturgie și în arta dramatică (prețuiește piesele lui Lucian Blaga și din această rațiune), totdeauna în polemică necruțătoare cu oamenii de teatru mediocri. Nu întâmplător, el compune o piesă de teatru de factură expresionistă (Sburător cu negre plete) și traduce din
ADERCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285184_a_286513]
-
ALMANAHUL SOCIETĂȚII SCRIITORILOR ROMÂNI, publicație apărută la București în 1912 și 1913, patronată de Societatea Scriitorilor Români. O Precuvântare nesemnată anunță intenția de a întări „dragostea pentru literatura națională”. Se publică poezii, proză, dramaturgie originală, dar și traduceri din literatura universală. Textele sunt de obicei însoțite de note biografice și de fotografii ale autorilor. Volumul din 1913 este ilustrat cu scene din războiul balcanic. Poeții incluși în almanah sunt George Coșbuc, Octavian Goga, St
ALMANAHUL SOCIETAŢII SCRIITORILOR ROMANI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285298_a_286627]
-
Partea de început cuprinde obișnuitul calendar, ilustrat cu medalioane evocând marii actori români; cea de a doua este dedicată fenomenului teatral curent, istoriei teatrului, evocărilor și mărturiilor, începând cu Regulamentul teatrului în 1832 (reprodus din „Albina românească”). Problemelor generale ale dramaturgiei și artei dramatice le dedică eseuri Ion Petrovici (Teatrul și războiul), Petru Comarnescu (Evoluția teatrului românesc), E. Lovinescu (De ce n-am scris cronică dramatică), Hortensia Papadat-Bengescu (Despre teatru), Victor Ion Popa (Izvor de teatru românesc) ș.a. Teodor Scarlat se interesează
ALMANAHUL TEATRULUI ROMANESC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285299_a_286628]
-
Țugui despre „Duduia Otilia” (scrisori de la Otilia Cazimir), Ovid Densusianu-fiul evocă întâlnirile cu Mihai Codreanu etc. Câteva „viziuni italiene” ale lui N. Iorga sunt puse în lumină de către Florin Faifer. Volumul din 1986 aduce noi investigații istorico-literare, îndeosebi pentru zona dramaturgiei, prin mărturiile lui E. Lovinescu, Victor Ion Popa, ale Hortensiei Papadat-Bengescu, G. Ciprian, Mihail Sorbul, N. Barbu ș.a. Pot fi citite aici și Impresiile din Paris ale Matildei Cugler-Poni. Ștefan S. Gorovei scoate la lumină un eseu inedit de Vasile
ALMANAH „CONVORBIRI LITERARE”. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285264_a_286593]