4,261 matches
-
de la Viena. La est de acest regat, mari zone ale fostei Uniuni au rămas direct încorporate în Rusia; împreună cu Regatul Poloniei, ele făceau parte din diviziunea rusească. Din diviziunea prusacă, o mică porțiune a fost separată sub titlul de Marele Ducat al Posenului. Pe teritoriul diviziunii austriece, a apărut Republica Cracoviei, un oraș-stat sub supervizarea comună a tuturor celor trei puteri. Aceste diviziuni nu erau unități administrative, ci sunt identificate ca regiuni istorice, drept fostele teritorii ale Uniunii Polono-Lituaniene preluate respectiv
Istoria Poloniei () [Corola-website/Science/304275_a_305604]
-
Wilno) de către Piłsudski în octombrie 1920 a stricat relațiile polono-lituaniene pentru tot restul perioadei interbelice. Federația est-europeană de state dorită de Piłsudski (inspirat de tradiția „Republicii multietnice a celor Două Popoare” Uniunea Polono-Lituaniană cuprinzând un stat multinațional succesor al Marelui Ducat al Lituaniei) era incompatibil, în acea vreme a mișcărilor naționale, cu prezumția dominației polone și cu ocuparea țărilor popoarelor vecine și stăvilirea aspirațiilor acestora; din acest motiv, a fost sortit eșecului. O structură federativă mai mare întâmpina opoziție și din partea
Istoria Poloniei () [Corola-website/Science/304275_a_305604]
-
le considerau nedorite, și anume reducerea proporției populației poloneze din țară. Tratatul de la Riga din 1921 a rezolvat problema frontierei de est, păstrând pentru Polonia o bună parte din fostele teritorii răsăritene ale Uniunii, cu prețul divizării teritoriilor fostului Mare Ducat al Lituaniei (Lituania și Belarus) și al Ucrainei. Ucrainenii au rămas fără un stat național al lor și s-au simțit trădați de aranjamentele de la Riga; resentimentele lor au dat naștere unor ostilități anti-poloneze și unor mișcări naționaliste extremiste. Teritoriile
Istoria Poloniei () [Corola-website/Science/304275_a_305604]
-
rămas sub numele Brandenburg-Ansbach-Bayreuth un principat independent până la vinderea acestuia prin ultimul principe Karl Alexander, Margraf de Brandenburg-Ansbach regelui Frederic Wilhelm al II-lea al Prusiei, pe 2 decembrie 1791. În perioada 1523-1603 Margrafii de Hohenzollern au fost și domnitorii Ducatului Jägerndorf. În anul 1796, viitorul rege Maximilian I Iosif de Bavaria, originar din linia Pfalz-Zweibrücken a familiei Wittelsbach, a ales Ansbach ca reședința sa de exil, după ce orașul său matern Zweibrücken fusese ocupat de Franța. Maximilian conte de Montgelas (1759-1838
Ansbach () [Corola-website/Science/304373_a_305702]
-
comandant suprem al Marii Armate aliate din Boemia i-a revenit prințului de Schwarzenberg. Carol și-a petrecut restul vieții în rezervă, cu excepția unei scurte perioade în 1815, când a fost guvernator militar al Fortăreței Mainz. În 1822 a moștenit ducatul de Saxe-Teschen. Pe 17 septembrie 1815, Carol s-a însurat cu prințesa Henrietta de Nassau-Weilburg (1797-1829). Ea era fiica lui Frederic Wilhelm de Nassau-Weilburg și a soției sale Louise Isabelle de Kirchberg. Frederic Wilhelm era cel mai vârstnic fiu în
Carol, duce de Teschen () [Corola-website/Science/304380_a_305709]
-
în 942 Otto și-a retras oastea din Franța, după ce Ludovic i-a recunoscut suzeranitatea asupra Lorenei. Pentru a preveni alte revolte, Otto a aranjat ca demnitățile importante în regat să fie deținute de membri apropiați ai familiei. A păstrat ducatul de Franconia ca domeniu personal până în 944. L-a căsătorit pe fiul său Liudolf cu Ida, fiica ducelui Hermann de Suabia și a moștenit ducatul acestuia când Hermann a murit în 947. Un aranjament similar l-a făcut cu Henric
Otto I al Sfântului Imperiu Roman () [Corola-website/Science/304412_a_305741]
-
ca demnitățile importante în regat să fie deținute de membri apropiați ai familiei. A păstrat ducatul de Franconia ca domeniu personal până în 944. L-a căsătorit pe fiul său Liudolf cu Ida, fiica ducelui Hermann de Suabia și a moștenit ducatul acestuia când Hermann a murit în 947. Un aranjament similar l-a făcut cu Henric, devenind astfel în 949 și duce de Bavaria. În acea perioadă, în Italia domnea haosul politic. După moartea (probabil asasinare prin otrăvire), în 950, a
Otto I al Sfântului Imperiu Roman () [Corola-website/Science/304412_a_305741]
-
Benedict al V-lea. Cu această ocazie, Otto a obținut promisiunea cetățenilor Romei de a nu alege alt papă fără aprobarea sa. Otto a mai dus, între 966-972, câteva campanii militare în Italia, însă fără succes. În 967, a dăruit ducatul de Spoleto lui Pandulf Cap de fier, prinț de Benevento și Capua, un aliat puternic. În anul următor, Otto a lăsat asediul orașului Bari în seama lui Pandulf, dar în lupta de la Bovino bizantinii l-au capturat pe principele aliat
Otto I al Sfântului Imperiu Roman () [Corola-website/Science/304412_a_305741]
-
înrăutățirea relațiilor dintre Franța și Imperiul Rus, în special din cauza nerespectării de către țar a acordurilor Tratatului de la Tilsit și a Sistemului continental impus de Napoleon I. Acest lucru a dus la concentrarea treptată de forțe la granița dintre Rusia și Ducatul Varșoviei, un satelit al Imperiului Francez, fapt ce permite la rândul său, în contextul războiului peninsular, forțelor britanice și celor portugheze să declanșeze o nouă contraofensivă în Spania la începutul anului 1812. Din cauza aceasta, resursele francezilor din peninsulă vor fi
Campania din Rusia (1812) () [Corola-website/Science/304428_a_305757]
-
cea mai mare armată mobilizatăpână în acel moment dat în istoria europeană, a traversat râul Neman și s-a îndreptat către Moscova. În plus, 80.000 de membri ai gărzii naționale au fost mobilizați pentru apărarea frontierei imperiale a Marelui Ducat al Varșoviei. Cu aceștia din urmă, numărul total al forțelor franceze aflate la granița Rusiei se ridica la 771.500 de oameni. Acestă concentrare de trupe a secătuit toate resursele imperiului, ținând seama că mai erau 300.000 de soldați
Campania din Rusia (1812) () [Corola-website/Science/304428_a_305757]
-
reprezentanți în acestă armată. În conformitate cu cele mai noi estimări, armata rusă era mai puțin numeroasă decât cea franceză la începutul atacului. Aproximativ 280.000 de soldați ruși erau mobilizați la frontiera poloneză, (țarul Alexandru plănuise să invadeze satelitul Franței, Marele Ducat al Varșoviei). Totalul efectivelor armatei ruse se cifra la aproximativ 500.000 de soldați în ajunul războiului, (există estimări mai prudente, de 350.000 de soldați, sau mai hazardate, de 710.000 de oameni, o cifră de mijloc fiind mai
Campania din Rusia (1812) () [Corola-website/Science/304428_a_305757]
-
accelereze reformele militare și mobilizarea, concepând un plan de campanie pe mai multe teatre de operațiuni, urmărind să atace aliații Franței: o armată principală, sub comanda Arhiducelui Carol de Austria urmează să atace Bavaria, iar armatele secundare austriece să atace Ducatul Varșoviei, Italia, Dalmația, Regatul Saxoniei și să instige o revoltă pro-austriacă în Tirolul bavarez. În martie 1809, războiul era iminent și arhiducele Carol de Austria își masează armata de 200 000 de oameni în Boemia, sperând că Prusia se va
Bătălia de la Wagram () [Corola-website/Science/304378_a_305707]
-
capital acestora era mai la sud, în orașul Bolğar. În sec. 13 un alt val de bulgari din orașele Bolğar și Bilär au venit în Kazan, oraș care între timp fusese distrus de către mongoli. Kazan a devenit capitala de provincie (ducat) al Hoardei de Aur. În 1430, tătarii au uzurpat puterea ducatului care era condus de dinastia bulgară înainte. După dispariția Hoardei de Aur, Kazan a devenit capitala puternicului Hanat al Kazanului (1438). Bazarul orașului, care se numea Taș Ayaq (Picior
Kazan () [Corola-website/Science/297975_a_299304]
-
13 un alt val de bulgari din orașele Bolğar și Bilär au venit în Kazan, oraș care între timp fusese distrus de către mongoli. Kazan a devenit capitala de provincie (ducat) al Hoardei de Aur. În 1430, tătarii au uzurpat puterea ducatului care era condus de dinastia bulgară înainte. După dispariția Hoardei de Aur, Kazan a devenit capitala puternicului Hanat al Kazanului (1438). Bazarul orașului, care se numea Taș Ayaq (Picior de piatră) a devenit cel mai important centru commercial din regiune
Kazan () [Corola-website/Science/297975_a_299304]
-
moartea acesteia în 1645, moșia Wiesiołowski, incluzând și Białystok, a trecut în stăpânirea statului polono-lituanian pentru a acoperi costurile de întreținere ale castelului Tykocin. În anii 1645-1659 Białystokul a fost gestionat de guvernatorii Tykocinului și a făcut parte din Marele Ducat al Lituaniei. În 1661, moșia a fost dată lui Stefan Czarniecki ca răsplată pentru contribuția sa la victoria împotriva suedezilor în timpul Potopului. După patru ani, acesta a dat-o ca zestre fiicei sale Aleksandra, care s-a măritat cu Jan
Białystok () [Corola-website/Science/297953_a_299282]
-
în mănăstirea de la Monte Cassino. Pepin l-a eliberat din funcție pe Drogo, fiul lui Carloman pentru a netezi drumul urmașilor săi la o succesiune necontestată. Dar Grifo a reușit să fugă în Bavaria, unde s-a impus în fruntea ducatului după moartea lui Odilo. Cu ajutorul lui Pepin, Tassilo, fiul lui Odilo, a ajuns la conducerea Bavariei, iar Grifo s-a refugiat în Aquitania, de unde a plecat spre Italia, fiind ucis pe drum de câțiva nobili franci. Puterea lui Pepin era
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
saxonă a cedat. Sistemul de organizare al noilor provincii a fost consolidat, saxonii au fost acceptați în rândul reprezentanților locali ai regelui, iar legea și dunarile saxone au fost permise și respectate. Regatul franc cuprindea în hotarele sale întreagă Germanie, ducatele tribale fiind desființate sau reorganizate. În 777, când se pregătea de o altă expediție saxonă, Carol a fost vizitat de un guvernator musulman din Saragossa, ce i-a cerut sprijinul în lupta cu emirul omeiad din Cordoba. Carol a acceptat
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
La frontieră răsăriteană, teritriile france erau jefuite de avari. După ce a aflat de înțelegerea secretă dintre Tassilo, ducele Bavariei, și khagan-ul avar, Carol l-a acuzat de trădare și l-a închis într-o mănăstire în 788, și a integrat ducatul sau în regatul franc, organizându-l în comitate, numind un prefect, desfiintand instituția ducală, dar a permis legea bavareză. În 794, Tassilo a fost adus la o adunare de la Frankfurt pentru a renunță la toate posesiunile ducale în numele său și
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
vastă fortificație aflată la confluența Dunării cu Tisa. Teritoriul a fost organizat într-o marca răsăriteană ce va juca un rol important împotriva invaziei ungurilor. Carol a urmărit să-și extindă autoritatea asupra întregii Italii. Și-a impus controlul asupra ducatului de Spleto și în 787, a pornit o expediție împotriva ducatului de Benevent din sudul peninsulei ce avea relații apropiate cu bizantinii. În urmă impunerii protectoratului asupra ducatului, francii și bizantinii au intrat în conflict, a căror relații se răciseră
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
organizat într-o marca răsăriteană ce va juca un rol important împotriva invaziei ungurilor. Carol a urmărit să-și extindă autoritatea asupra întregii Italii. Și-a impus controlul asupra ducatului de Spleto și în 787, a pornit o expediție împotriva ducatului de Benevent din sudul peninsulei ce avea relații apropiate cu bizantinii. În urmă impunerii protectoratului asupra ducatului, francii și bizantinii au intrat în conflict, a căror relații se răciseră de la cel de-Al doilea conciliu de la Niceea din 787, ce
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
să-și extindă autoritatea asupra întregii Italii. Și-a impus controlul asupra ducatului de Spleto și în 787, a pornit o expediție împotriva ducatului de Benevent din sudul peninsulei ce avea relații apropiate cu bizantinii. În urmă impunerii protectoratului asupra ducatului, francii și bizantinii au intrat în conflict, a căror relații se răciseră de la cel de-Al doilea conciliu de la Niceea din 787, ce condamnă iconclasmul, când Carol a refuzat să adere la aceste concepții considerate radicale. A ocupat Istria, regiunea
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
vremurilor unul dintre cele mai de seamă centre culturale, academice și artistice ale țării și este unul dintre principalele centre economice ale ei. A fost capitala Poloniei între 1038 și 1569; a Uniunii Polono-Lituaniene între 1569 și 1596; a Marelui Ducat al Cracoviei între 1846 și 1918. Din 1999 este reședința voievodatului Polonia Mică. Orașul a crescut de la o mică așezare de Epoca Pietrei până la a fi al doilea oraș al Poloniei. La început un mic cătun pe dealul Wawel, în
Cracovia () [Corola-website/Science/297942_a_299271]
-
și ultima dezmembrare a Poloniei. După răscoală, Cracovia a fost acordată Austriei și a făcut parte dintr-o provincie a Regatului Galiției și Lodomeriei. În 1809, Napoleon Bonaparte a cucerit fostele teritorii poloneze ale Austriei și a inclus orașul în Ducatul Varșoviei. După înfrângerea lui Napoleon în Rusia, Congresul de la Viena din 1815 a restaurat vechile structuri de opresiune, deși orașul a primit un statut autonom, sub numele de Orașul Liber Cracovia. Ca și în 1794, o nouă răscoală în 1846
Cracovia () [Corola-website/Science/297942_a_299271]
-
structuri de opresiune, deși orașul a primit un statut autonom, sub numele de Orașul Liber Cracovia. Ca și în 1794, o nouă răscoală în 1846 a fost înăbușită, ceea ce a dus la anexarea orașului de către Austria sub numele de Marele Ducat al Cracoviei (în ). În 1866, Austria a acordat Galiției o oarecare autonomie în urma înfrângerii sale în Războiul Austro-Prusac. Devenit mai liber din punct de vedere politic, orașul Cracovia a devenit un simbol național al polonezilor și centru artistic și cultural
Cracovia () [Corola-website/Science/297942_a_299271]
-
Gubernator") la data de 5 iunie 1446 în numele regelui Ladislau V. Prima sa acțiune ca regent, a fost să-l atace pe împăratul romano-german Frederic al III-lea pentru refuzul acestuia de a-l elibera pe Ladislau. După ce a înfrânt ducatele Stiria, Carintia și Carniola și a amenințat chiar Viena, datorită dificultăților din alte zone, Ioan de Hunedoara a fost nevoit să semneze un armistițiu cu Frederic, care a durat doi ani. După înfrângerea de la Kossovopolje, Iancu intră în Moldova și
Ioan de Hunedoara () [Corola-website/Science/298042_a_299371]