KorAP: Find »[drukola/base=ebraic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...81 82 83 ...217 >

5,416 matches

Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421

au apărut în text tocmai din cauza unor astfel de greșeli. În Palestina elenistică, romană și bizantină, deși se întrebuința uneori atât greaca, cât și unele tipuri de scriere semitică pentru inscripții și documente, textele literare erau scrise exclusiv în limba ebraică, după cum demonstrează manuscrisele de la Marea Moartă. Limba și scrierea greacă erau folosite la redactarea documentelor și inscripțiilor, atât în Egipt 2, cât și în comunitățile iudaice elinizate din bazinul Mării Mediterane. În orice caz, mărturiile epigrafice care s-au păstrat

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
redactarea documentelor și inscripțiilor, atât în Egipt 2, cât și în comunitățile iudaice elinizate din bazinul Mării Mediterane. În orice caz, mărturiile epigrafice care s-au păstrat până în zilele noastre demonstrează limpede că la începutul Evului Mediu, în țările creștine, ebraica înlocuiește treptat greaca și latina, evreii europeni folosind exclusiv limba ebraică, atât pentru inscripții, cât și pentru documente și texte literare. După cum remarca celebrul codicolog evreu Malachi Beit Arie, în Anglia și Spania 1, chitanțele și actele de tranzacții între

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
comunitățile iudaice elinizate din bazinul Mării Mediterane. În orice caz, mărturiile epigrafice care s-au păstrat până în zilele noastre demonstrează limpede că la începutul Evului Mediu, în țările creștine, ebraica înlocuiește treptat greaca și latina, evreii europeni folosind exclusiv limba ebraică, atât pentru inscripții, cât și pentru documente și texte literare. După cum remarca celebrul codicolog evreu Malachi Beit Arie, în Anglia și Spania 1, chitanțele și actele de tranzacții între evrei și neevrei, datate spre sfârșitul secolului al XII-lea d.

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
k” și a guturalului „x”. 3. În cazul scrierii de mână, adesori se întâmplă ca cel care scrie să inverseze literele. Astfel, în loc de „mai” poate să scrie „mia”. Textele Vechiului Testament abundă în exemple de inversare a consoanelor. În textul ebraic de la Is. 21,4, citim p?n, „noapte”, „zori”, însă Septuaginta traduce yuc» care ne duce cu gândul la ?pn. 4. Omiterea de către copist a unor litere, cuvinte sau fraze, din cauza unor similitudini apropiate se numește haplografie. Haplografia are două

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
a suferit modificări pe plan lingvistic, moral și teologic. În anumite cazuri, mai multe variante au fost unite într-un singur text. Într-un anumit sens, această categorie de modificări poate fi o indicare a procesului de „standardizare” a textului ebraic. 1. Conflația, definită ca o combinare de variante textuale într-un text compozit, reprezintă una dintre procedurile importante întâlnite în multe tradiții textuale. Mai ales în acele secole în care nu exista noțiunea unui singur text standard care să fie

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
mai mult mărturii ale dezvoltării tradiției. Ar putea fi în același timp mărturii ale spiritului „ecumenic” care a jucat un rol important în realizarea lor. 2. După cum limbile moderne suferă modificări în timp, la fel s-a întâmplat și cu ebraica din vremurile biblice. Consecința imediată a fost nevoia de a duce textele transmise cât mai aproape de înțelesul contemporanilor. Același lucru se întâmplă și în zilele noastre: traducerile Bibliei continuă să fie revizuite din punct de vedere lingvistic, astfel încât s-au

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
schematizări. Tov socotește în același timp că astfel de armonizări între texte au condus la modificări textuale constând în adăugiri sau omiteri. Deși am discutat în principal probleme legate de transmiterea textuală și reconstituirea istoriei transmiterii textuale sub titlul „textele ebraice ale Vechiului Testament”, ceea ce am spus se referă în egală măsură la transmiterea tuturor textelor Vechiului Testament, de exemplu textele grecești, aramaice sau siriene ale acestuia. Acestea, la rândul lor, au fost transmise în comunități particulare, au suferit modificări - omiteri

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
siriene ale acestuia. Acestea, la rândul lor, au fost transmise în comunități particulare, au suferit modificări - omiteri sau adăugiri - în procesul de transmitere, au fost transcrise de către scribi etc. Motivul pentru care ne-am referit la problema istoriei manuscriselor textelor ebraice ale Vechiului Testament îl constituie faptul că tradiția ebraică ne oferă primele informații cu privire la acesta. După ce am făcut referiri la posibilele cauze ale greșelilor textuale, ale adaptărilor și diferitelor modificări, este bine să ne amintim faptul că tanaimii și amoraimii

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
transmise în comunități particulare, au suferit modificări - omiteri sau adăugiri - în procesul de transmitere, au fost transcrise de către scribi etc. Motivul pentru care ne-am referit la problema istoriei manuscriselor textelor ebraice ale Vechiului Testament îl constituie faptul că tradiția ebraică ne oferă primele informații cu privire la acesta. După ce am făcut referiri la posibilele cauze ale greșelilor textuale, ale adaptărilor și diferitelor modificări, este bine să ne amintim faptul că tanaimii și amoraimii iudei erau foarte conștienți de acești factori. În Talmudul

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
Prin acest proces am primit un text complet care s-a păstrat atâtea secole; dar tot prin același proces am pierdut o mare cantitate de variante textuale. Se pune fireasca întrebare dacă cineva poate reconstitui din aceste tradiții un text ebraic care să fie textul de bază pentru toate tradițiile. Majoritatea bibliștilor sunt de părere că o astfel de procedură nu este de dorit, în primul rând pentru că activitățile de reconstituire ar distorsiona tradiția masoretică până ar face-o de nerecunoscut

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
Textul masoretic" 3.1. Termenul masoratc "3.1. Termenul masora" Sfârșitul secolului al V-lea și începutul secolului al VI-lea d.Hr. au cunoscut o cotitură radicală în privința istoriei și activității literare a iudaismului. După definitivarea corpusului scrierilor sfinte ebraice, a învățăturilor rabinice, după ce redactarea Mișnei se încheiase, după ce scribii își încheiaseră rolul de transmitere a textului, apar masoreții; este aproape imposibil de înțeles lucrarea masoreților fără a cunoaște contribuția anterioară a scribilor și a literaturii din perioada rabinică în

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
biblic sau cele în scriere defectiva (fără litere-vocală) sau plena (cu litere-vocale), erau intercalate în spațiul dintre coloane (masora parva), alteori erau scrise pe marginea textului (masora marginalis). Sfințenia și importanța Bibliei pentru viața iudaică au făcut ca textul biblic ebraic să fie transmis cu foarte multă grijă; în vederea unei transmiteri cât mai fidele, înțelepții evrei au stabilit reguli generale după care să se orienteze cei ce scriau textul biblic, în vederea redării corecte a acelor cuvinte care prezentau neclarități. Aceste reguli

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
cât mai fidele, înțelepții evrei au stabilit reguli generale după care să se orienteze cei ce scriau textul biblic, în vederea redării corecte a acelor cuvinte care prezentau neclarități. Aceste reguli, care, cumulate, formează masora, au făcut posibilă transmiterea textului biblic ebraic fără prea mari modificări. Totuși, deși între cele mai vechi manuscrise ebraice și cele mai recente ediții ale Bibliei există numeroase diferențe, nu este vorba de probleme de substanță, ci de variante de vocalizare sau de accentuare. Manuscrisele altor opere

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
se orienteze cei ce scriau textul biblic, în vederea redării corecte a acelor cuvinte care prezentau neclarități. Aceste reguli, care, cumulate, formează masora, au făcut posibilă transmiterea textului biblic ebraic fără prea mari modificări. Totuși, deși între cele mai vechi manuscrise ebraice și cele mai recente ediții ale Bibliei există numeroase diferențe, nu este vorba de probleme de substanță, ci de variante de vocalizare sau de accentuare. Manuscrisele altor opere literare iudaice, cum ar fi Mișna, Midrașul și Talmudurile, se deosebesc în

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
cum ar fi Mișna, Midrașul și Talmudurile, se deosebesc în multe privințe de edițiile standard, diferențele principale vizând adăugarea sau omiterea unor cuvinte sau expresii, schimbarea ordinii cuvintelor într-o propoziție, variante de pronunție. Comparată cu acestea, transmiterea textului biblic ebraic este virtual perfectă datorită dezvoltării regulilor masoretice 1. Încercări de transmitere a textelor clasice sau a lucrărilor sfinte se întâlnesc și în alte culturi. De exemplu, literatura greacă clasică, în special opera poetică, era atent studiată de gramaticienii școlilor alexandrine

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
compararea și evaluarea manuscriselor, cât și în scrierea notelor marginale (scholia), legate de diferite aspecte textuale: dublete, adăugiri, omiteri, pasaje neclare etc. Această activitate, care a condus la stabilirea unor forme textuale coerente, corespunde etapei inițiale a dezvoltării masorei Bibliei ebraice 2. Eliahu ha-Levi, în prefața cărții sale Massoret ha-Massoret, spune: „Au existat sute și mii de masoreți, generație după generație, o lungă perioadă de timp, al căror început și sfârșit nu se cunoaște”. Adevărul este că noi nu știm mai

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
de sus și cea de jos se numesc masora magna, iar cele situate la marginile verticale sau între coloane se numesc masora parva. O masora parva la Fac. 1,1, spune că ty?arb apare de cinci ori în textul ebraic, în trei dintre aceste cazuri cuvântul situându-se la începutul versetului. 3.2. Masora parvatc "3.2. Masora parva" Talmudul babilonian 1 spune că „scribii” au făcut în principal trei lucruri: • au fixat pronunția; • au șters anumite cuvinte; • în anumite

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
acea formă neobișnuită a unui cuvânt sau a unei litere. De exemplu, la Fac. 33,20, între cuvintele yhla și lar?y apare un circellus în partea superioară a spațiului dintre cele două cuvinte; pe margine este scris, în caractere ebraice, numeralul 28, indicând faptul că această combinație de cuvinte se întâlnește de 28 de ori în Biblie 3. 3.3. Masora magnatc "3.3. Masora magna" De cele mai multe ori, masora finalis oferă informații suplimentare la masora parva, menționând contextele în

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
de 28 de ori în Biblie 3. 3.3. Masora magnatc "3.3. Masora magna" De cele mai multe ori, masora finalis oferă informații suplimentare la masora parva, menționând contextele în care apar construcții similare. Adeseori oferă informații prețioase despre vocabularul limbii ebraice biblice. Într-un mod asemănător concordanțelor, masora magna a textului ebraic din ediția lui Iacob ben Chayyim oferă o listă alfabetică a cuvintelor care apar în scrierile sfinte. La prima intrare a unui cuvânt nu apare conjuncția care înseamnă „și

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
3.3. Masora magna" De cele mai multe ori, masora finalis oferă informații suplimentare la masora parva, menționând contextele în care apar construcții similare. Adeseori oferă informații prețioase despre vocabularul limbii ebraice biblice. Într-un mod asemănător concordanțelor, masora magna a textului ebraic din ediția lui Iacob ben Chayyim oferă o listă alfabetică a cuvintelor care apar în scrierile sfinte. La prima intrare a unui cuvânt nu apare conjuncția care înseamnă „și”, iar la următoarea intrare a cuvântului apare această conjuncție. Astfel, prima

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
1, care începe printr-un b mărit, întrucât aceasta este prima literă a Torei și a Bibliei. Uneori, literelor majuscule li se asociază o semnificație exegetică sau omiletică, atunci când, asemănarea unor litere ar duce la alterări grave ale înțelesului textului ebraic. De exemplu, la Ieș. 34,14, litera r este redată mărit, tocmai pentru a evita confundarea ei cu litera d; rezultatul grav al confuziei ar fi citirea, în loc de „alt dumnezeu”, „un singur Dumnezeu”. Mult mai târziu, probabil sub influență arabă

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
în mărturiile ce datează din perioada sec. I î.Hr.-sec I d.Hr. (cum ar fi recenzia prototeodotiană). Fixarea inițială a textului consonantic, pe care masoreții îl vor moșteni de la vechii scribi, poate fi pusă în legătură directă cu formarea canonului ebraic, la începutul perioadei mișnaice. Procesul de fixare a „canonului rabinic” a pus în lumină procesul paralel de fixare a „textului protorabinic”1. 3.4. Vocalizarea masoretică a textuluitc "3.4. Vocalizarea masoretică a textului" Până spre începutul Evului Mediu, textul

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
o inovație, așa cum rezultă din spusele lui Simha, în cartea de rugăciuni Mahzor Vitry (sec. al XII-lea), karaiții erau de părere că vocalele au fost date pe muntele Sinai, așa cum explică Iuda Ha-Dassi. Originea târzie a vocalizării textelor biblice ebraice poate fi dovedită prin absența ei din textele descoperite în pustiul Iudeii 1. Cartea de rugăciuni Mahzor Vitry conține informații despre existența a trei sisteme de vocalizare: babilonian, palestinian și tiberian. 3.4.1. Vocalizarea făcută de către masoreții orientali - sistemul

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
vocalizare babilonian și sistemul de vocalizare sirian. Singura deosebire este că în timp ce sistemul de vocalizare sirian se baza pe șapte semne provenind din litere grecești, sistemul babilonian, în prima sa fază, se baza pe șase semne vocalice provenind din litere ebraice 2. În ambele cazuri, vocalele-semn sunt plasate deasupra consoanelor, în partea stângă, motiv pentru care acest sistem de vocalizare se numește supralinear 1. În cadrul primei etape, vocalele erau redate prin două tipuri de semne: - tipul babilonian obișnuit, constând din anumite

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
faptului că doar cele mai importante vocale erau redate prin puncte, dagheș, rafé și mappiq lipsind întru totul. Etapa a doua a sistemului de vocalizare, cea complicată, prezintă trăsături net diferite de prima. De data aceasta, patru consoane ale alfabetului ebraic: a, w, y și u sunt folosite drept bază a semnelor vocalice; acestea erau scrise, într-o formă mai mică, deasupra consoanelor la care făceau referire. Aceste consoane, cărora li s-au adăugat alte două semne, împrumutate, cel mai probabil

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]