2,866 matches
-
eșecurile de la Madrid și Paris, cei 15 au refuzat să se îmbarce în avionul de București, așa că au fost expediați înapoi exact de unde au venit la Sao Paulo. Întrebarea colonelului era: "Ce facem cu ei, Brazilia n-are nevoie de emigranți! Fiind ilegali și nevoind să fie repatriați, trebuie să-i băgăm la pușcărie pentru încălcarea frontierei de stat". Nu știu dacă ați citit sau ați văzut prin filme cam ce înseamnă pușcăria pe undeva prin lumea a 3-a. Așa că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
Pinhais Sfânta Fecioară a Luminii Pinilor. Și-a schimbat numele în Curitiba la 1721 (în limba tupi kuri-tiba desemnând pinul araucaria). Parana și Curitiba au devenit începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea destinația unor valuri de emigranți europeni germani (inclusiv de pe Volga), italieni, polonezi, ucraineni sau asiatici coreeni și japonezi, așa că strada e un adevărat spectacol de fizionomii, limbi și culori. Ajunși în oraș și având de la doamna Rusu adresa hotelului, am descins direct la cazare. Era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
și-a clădit bogăția în etape a fost mai întâi bumbacul, a urmat apoi cafeaua, zona având unele din cele mai întinse plantații, și în final industria, finanțele și serviciile. Sao Paulo își datorează dezvoltarea continuă și bogăția milioanelor de emigranți sosiți din toată lumea, astăzi fiind cel mai mare oraș italian din afara Italiei, cel mai mare oraș arab din afara Orientului Mijlociu, cel mai mare oraș japonez..., care au alcătuit clasa muncitoare și pătura medie a societății. Cu o atare componentă etnică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
de orașul său, capitală a unui stat prosper, Rio Grande do Sul. Ne-a povestit despre începuturile de la 1742, când au sosit aici, în locul botezat Porto dos casais (portul căsătoriților), primii 2300 de coloniști din Insulele Azore, urmați apoi de emigranți din Germania, Italia, Polonia. Oficial, Porto Alegre a primit statutul de oraș în 1809, fiind în prezent o capitală de 1,5 milioane de locuitori. În lecturile mele despre Brazilia, aveam să aflu că locuitorii celui mai sudic stat brazilian
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
poartă și o troiță bucovinene de care mă simt legat! După prima vizită la Rio Negro, la câteva luni, cu prilejul unei deplasări la Curitiba în iulie 1993, am fost oaspete al Coloniei "Entre Rios" de lângă Guarapuava, a șvabilor bănățeni, emigranți în Parana prin anii 1951-52. Asociați în "Cooperativa agraria mixta Entre Rios" (care produce în instalații moderne cca 45% din malțul necesar fabricării berii în Brazilia), cei circa 2000 de șvabi-brazilieni sunt astăzi oameni de afaceri, meseriași și agricultori prosperi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
de 1031 metri, și Pico de Papagayo, de 982 metri. Insula a fost secole la rând locul favorit al piraților, traficanților de sclavi și aventurierilor de toate naționalitățile, iar de la 1886 s-a "îmbogățit" cu un spital pentru leproși și emigranți bolnavi de maladii infecțioase, care, până la încetarea activității, în 1913, și-a oferit serviciile la nu mai puțin de 4000 de nave. Astăzi, Ilha Grande este o zonă ecologică protejată, mare parte din ea fiind inclusă în Reserva Biologica da
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
refuzat să-i acorde un nou pașaport, în locul celui expirat, pe motive birocratice. Stimate Domnule Coman, vă cer scuze în numele României celei adevărate pe care amândoi o îndrăgim! (Domnul Coman a salvat multe "suflete" de români eșuate prin Uruguay. Primul emigrant sosit imediat după decembrie '89, un tânăr electrician fără un ban, fără o relație în Montevideo, fără să cunoască o boabă de spaniolă, a fost practic "pescuit" de pe o plajă unde dormea, îmbrăcat, ospătat și adăpostit de generosul român-uruguayan Coman
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
unul din cele 19 departamente ale țării, aflat în nord-vestul țării, la frontiera cu Argentina și Brazilia. Sosise la început de noiembrie 2000 pe adresa ambasadei o invitație la inaugurarea "UNI-Salto", respectiv a Uniunii Imigranților, programul prevăzând defilarea grupurilor de emigranți, spectacole folclorice și amenajarea unor pavilioane "pe naționalități". Am luat legătura cu organizatorii și cu autoritățile locale, fiind informat că în Salto trăiesc urmași de imigranți din Italia, Argentina, Rusia, Liban, Iran, Germania. Despre români nu se știa nimic. Telefonând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
expozițiilor, după prefect dându-mi-se cuvântul. Vă rog să mă credeți că standul României era cel mai frumos, pe lângă exponatele de la ambasadă, cele două vrednice doamne aducând de prin numeroasele lor familii lăzi de zestre, valize de călătorie ale emigranților, fotografii vechi... Vino de Honor a avut cam 50 de participanți, a durat 3 ore, desfășurate în amintiri, îmbrățișări, și fotografii, pe fundalul muzicii românești emise de casetofonul ambasadei. Am fost singurul diplomat din Montevideo care a participat la această
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
turiști. "Se-ntorc vapoarele/ de peste mari..." De la navele de lux gândul mă purtă la vapoarele-dormitor care la sfârșit de secol XIX și început de secol XX au lăsat în Portul Mondevideo sute de mii de imigranți europeni. Și nu numai emigranți au coborât , ci și multe celebrități. Pe aici avea să treacă faimosul Giuseppe Garibaldi, cu velierul "Fama" și faimosul lui batalion de "cămăși roșii", venit pe la 1844 în apărarea tânărului stat uruguayan. Aici avea să sosească, în dimineața de 24
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
rile astea sunt prost concepute. Bun, haideți, Inc) puțin! Urc)m spre noua garsonier) a lui Teddy Kollek, Într-o cl)dire mai sus de Mishkenot Sha’ananim. Violoniștii Isaac Stern și Alexander Schneider au audiții. Zeci de copii, multi emigranți sosiți recent din Rusia, vin zilnic s) fie ascultați. Influență unor violoniști că Heifetz și Elman este Inc) puternic) În rândul evreilor ruși (un act de sfidare a morții pe patru corzi bine Întinse, cu ajutorul c)rora Îți salvezi viața
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
curat. Contabilizarea moralit)ții este un subiect fascinant În America. Și Învinov)țirea este fascinant). Oamenii par s) devin) tot mai americani asumându-și o parte din vin) pentru niște abateri pe care ei nu le-au putut comite. Urmașii emigranților din r)s)ritul Europei nu au luat parte la crimă sclaviei, totuși insist) c) „noi” suntem r)spunz)tori. Eu v)d În asta un fel de ascensiune social). Prietenul meu Herbert McClosky, un politolog, prefer) s) interpreteze această
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
din simț practic. Fiind la sfârșitul anilor ’60, momentul În care am Început să mă familiarizez cu orașul corespundea cu zdruncinarea tuturor valorilor stabile În societatea americană. Mi-a luat câțiva ani ca să Înțeleg nu doar că aceasta este capitala emigranților de oriunde, dar și că nu există nici un loc În lume unde contrastele să fie mai puternice. Violența și bunătatea, ura și mila coexistă pe aceeași platformă de metrou. Când lucrez, mi-e drag New York-ul mai mult decât oricare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
de regie: nu pot să sufăr regia germană, care se concentrează de vreo treizeci de ani Încoace pe fabricarea de manifeste sociale, politice, existențialiste (evident, cu unele excepții), folosind, de pildă, muzica lui Wagner pentru comentarii ecologice sau vorbind despre emigranții turci Într-o operă bufă de Rossini, care, aflăm de la docții regizori nemți, nu e deloc bufă: mai mult, dacă Îndrăznești să o faci bufă, ești catalogat drept artist burghez vândut capitalismului! Și totuși, În cea mai catastrofică reprezentație cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
Lipton, Matthews & Rice (Faber, 1963, p. 252). Cea mai amuzantă invenție a mea este Însă o problemă de „Mutare de retragere a albului“ pe care am dedicat-o lui E.A. Znosko-Borovski, publicată de el prin anii treizeci (1934?) În cotidianul emigranților din Paris, Poslednie Novosti. Nu-mi amintesc Îndeajuns de limpede poziția pentru a o putea consemna aici, dar poate că vreun iubitor de „șah cinstit“ (de care ține acest gen de probleme) o va căuta Într-una din acele binecuvântate
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
trăind dintr-o mică pensie acordată de Guvernul ceh), mai putea fi Încă văzut ieșind, Împotriva voinței lui, la plimbare cu stăpâna, Împleticindu-se mult În urma ei și gâfâind, Îngrozitor de bătrân și furios pe botnița cehească de sârmă - un câine emigrant Într-o haină peticită care nu i se potrivea. În ultimii doi ani de Cambridge, fratele meu și cu mine ne petreceam vacanțele la Berlin, unde părinții noștri Împreună cu cele două fete și cu Kirill, pe atunci În vârstă de
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
ne petreceam vacanțele la Berlin, unde părinții noștri Împreună cu cele două fete și cu Kirill, pe atunci În vârstă de zece ani, ocupau unul dintre acele apartamente mari, Întunecoase și remarcabil de burgheze, În care am plasat atâtea familii de emigranți din romanele și povestirile mele. În noaptea de 28 martie 1922, pe la ora zece, În livingul unde, ca de obicei, mama stătea Întinsă pe canapeaua de pluș roșu din colțul camerei, se Întâmpla ca eu să-i citesc versurile lui
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
ani copiase poeziile ei preferate, de la Maikov la Maiakovski. Un mulaj de ghips al mâinii tatei și o acuarelă cu mormântul lui din cimitirul greco-catolic din Tegel, acum În Berlinul de Est, Împărțeau un raft cu cărți ale unor scriitori emigranți, predispuse dezintegrării În coperțile lor de hârtie ieftină. O cutie de săpunuri acoperită cu o pânză verde constituia suportul unor mici fotografii neclare, cu rame ciobite, pe care-i plăcea să le aibă lângă canapeaua ei. De fapt nu avea
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
obișnuit, ci În mod special acelui idiot care pierzând o avere Într-o catastrofă, consideră că mă poate Înțelege. Vechiul meu conflict (din 1917) cu dictatura sovietică nu are absolut nici o legătură cu problema proprietății. Am un dispreț total față de emigrantul care „Îi urăște pe comuniști“ pentru că i-au „furat“ banii și moșiile. Nostalgia care m-a frământat În toți acești ani izvorăște dintr-un sentiment hipertrofiat al copilăriei pierdute, și nu din tristețea de a fi pierdut niște bancnote. Și
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
ca sângele de porumbel și cu un diamant (pe ale cărui fețe limpezi, dacă aș fi știut că citesc În globuri de cristal, aș fi putut vedea o odaie, oameni, lumini, copaci În ploaie - o Întreagă perioadă a vieții de emigrant, care va fi plătită cu acel inel). Îmi citea povești cu cavaleri ale căror răni miraculos de aseptice erau spălate În grote de niște domnișoare. Din vârful unei stânci bătute de vânturi, o fecioară medievală cu pletele În vânt și
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
la Berlin unde, În colaborare cu Hessen a scos cotidianul liberal al emigrației, Rul (Cârma) până la asasinarea lui În 1922 de către un tâlhar sinistru, pe care Hitler l-a numit În timpul celui de-al Doilea Război Mondial Însărcinat cu problemele emigranților ruși. A scris mult, În principal pe teme de politică și criminologie. Cunoștea à fond proza și poezia mai multor țări, știa pe dinafară sute de versuri (poeții ruși preferați erau Pușkin, Tiutcev și Fet - a publicat despre acesta din
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
-mi primească banii - monede comode de cinci ruble scoase din bancă În ispititori cârnați alcătuiți din zece sau douăzeci de monede sclipitoare, de care-mi pot Îngădui să-mi amintesc cu o plăcere estetică acum, când mândria mea rănită de emigrant aparține de asemenea trecutului). N-am avut probleme nici cu minunatul nostru Ustin, extrem de ușor de mituit, care răspundea la telefonul nostru de la parter, al cărui număr era 24-43, dvațati cetîre sorok tri; răspundea prompt că mă doare În gât
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
ratasem În țara mea, la lucrurile pe care n-aș fi omis să le observ și să le păstrez cu sfințenie dacă aș fi bănuit dinainte că viața mea Își va schimba atât de violent direcția. Pentru câțiva dintre colegii emigranți pe care i-am Întâlnit la Cambridge, direcția generală a sentimentelor mele era un lucru atât de evident și de familiar, Încât exprimarea ei prin cuvinte ar fi fost primită cu răceală și ar fi părut aproape o necuviință. Am
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
cu sânge - Nesbit Își scutura scrumul din pipă de mânerul ușiței de la sobă, Își Încrucișa din nou spre stânga picioarele uriașe, cu Încălțări grele, Încrucișare spre dreapta, și bălmăjea ceva referitor la „Blocada Aliaților“. Vâra laolaltă sub eticheta „elemente țariste“ emigranți ruși de toate culorile, de la țăranul socialist până la generalul alb - la fel cum scriitorii sovietici manipulează astăzi termenul „fascist“. Nu și-au dat seama niciodată că dacă el și alți idealiști străini ar fi trăit ca ruși În Rusia, el
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
pe mine și alte mii de ruși, ducând o existență bizară, dar nicidecum neplăcută, În lipsuri materiale și bogăție intelectuală, printre străini absolut nesemnificativi, germani și francezi fantomatici În ale căror mari orașe mai mult sau mai puțin iluzorii, noi, emigranții, se Întâmpla să locuim. Acești indigeni erau pentru ochiul minții la fel de plați și de transparenți ca figurinele croite din celofan și deși ne foloseam de invențiile lor, Îi aplaudam pe clovnii lor, culegeam prunele și merele căzute la marginea drumurilor
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]