2,253 matches
-
Eminescu. * * * Cele șase eseuri reunite în volumul Despărțirea de Eminescu? (Editura Societății Literar-artistice "Tibiscus", Uzdin, Serbia, 2012) datorat lui Adrian Dinu Rachieru, au în comun dezbaterea polemică prilejuită de diversele aspecte ale abordării critice, în actualitate, de către "frontul eminescologilor" ("armata exegeților"), a atitudinii, la drept vorbind, a cititorilor de azi (a comentatorilor de toate categoriile) față de "poetul național", sintagmă care i-a iritat pe unii, fapt ce a stârnit, ca efect, și iritarea altora. Se pornește de la citarea lui Virgil Nemoianu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
jucat poetul Grigore Vieru care "descoperise țara prin Eminescu", dezvoltând o poezie de o vibrație patriotică aparte, universul vierian "împăcând suferința și bunătatea" unui întreg popor, și "dezvoltând patetic linia oracular-mesianică" pe filiația Mateevici-Goga, poetul Grigore Vieru reprezintă, în vederile exegetului, "ramura basarabeană a eminescianismului". Eseurile lui Adrian Dinu Rachieru, polemice în esență, reprezintă de fapt o atentă examinare analitică a comentariilor contradictorii privind receptarea lui Eminescu azi, căutând o linie de mijloc între pozițiile atât de antagoniste (pasionante) ale combatanților
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
înainte de toate, în profunzime a întregului operei eminesciene. TREPTELE SPIRITULUI HYPERIONIC (George Popa) Cercetarea operei eminesciene pe care o întreprinde George Popa, cu statornicie, în numeroasele sale studii (cărți) dedicate acestuia, este una ce vine din perspectiva judecării implicațiilor filosofice. Exegetul însuși și-a construit un sistem de gândire, personal, asupra sensurilor și semnificației umanității în marea dinamică existențială cosmică, având ca sprijin tocmai ideile poetului, pe care le dezvoltă într-un discurs eseistic de rafinament și subtilitate interpretativă. Domnia sa, odată cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
între "două registre ontologice pe scheme antinomice". Factorul timp este de luat aici în considerare. Cercul strâmt al omenescului trebuie înțeles ne spune George Popa ca fiind tocmai limita temporală a acestuia, "o lume a finitudinii". Noutatea pe care marșează exegetul în interpretarea sa constă în faptul că lumea finitului este marcată de norocul, de bucuria de a trăi, "care trăiește și își depășește în vibrație, în ardere, în intensități condiția îngrădirii în spațiu și durată". De cealaltă parte, ființele astrale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
început, să-și intituleze romanul Geniu pustiu, cu genericul Naturi catilinare, el dovedindu-se astfel a fi preocupat și documentându-se "asupra tezei naturilor catilinare", definind sau, mai bine zis, înțelegând prin aceasta "un anumit mod de valorizare a existenței". Exegetul marchează faptul că pentru poet, catilinarii sunt "cei angajați în "infinita și nefasta luptă sistematică" din viața publică a țării, cei "fără o meserie hotărâtă, fără talent, fără avere, pentru pâinea de toate zilele ce le-o poate procura bugetul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
a doua jumătate a secolului al XIX-lea". Evident, primul exemplu în ilustrarea acestei tipologii se dă din romanul Geniu pustiu, un "roman erotic și eroic", în care se face "evocarea revoluției, a prădărilor și a uciderii, a legii talionului". Exegetul vorbește acum despre "iconica familie a neliniștiților și însinguraților, a naturilor catilinare", apelând, în acest sens, la observațiile făcute și de Eugen Simion, I. Scurtu, mai înainte, etc. De interes aparte se bucură, pe această coordonată, publicistica ("Situat pe pozițiile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
concluziona că "monologul romantic eminescian este dramatic, iar ființa care-l exprimă are conștiința celorlalte instanțe enunțătoare" și îl găsim "în primul rând în poezia cosmică și mitologică, dar și în poezia iubirii". În fine, în capitolul Imaginar și fantascientate, exegetul urmărește "ironia romantică" din poezia lui Eminescu, un bun exemplu, pentru ilustrarea acestei atitudini, aflând-o în Cugetările Sărmanului Dionis. Și de data aceasta predominante sunt observațiile stilistice ("cuvintele sunt desemnări și reprezentări, nuclee ce leagă, după un cod, realul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
înțeles cu evidență ca un reprezentant al Junimismului. Sunt luminate astfel punctele de interferență ca și cele de disjuncție între cei doi poeți, "în cadrul ecuației" Eminescu Macedonski, relație posibilă avându-se în vedere "constituția neoromantică a ambilor". În dialectica Eminescu-Macedonski, exegetul descoperă "nu numai conjugarea etică, temperamental romantică a celor doi, dar și o corespondență de natură estetică, de natură neoromantică, explicabilă prin ancorarea lor în spiritul veacului al XIX-lea și prin deschiderea spre veacul XX". Deosebirea fundamentală, ni se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
doctrinar, ce-i drept". O lectură "novatoare" probează, în totul, "impactul" major pe care l-a avut eminescianismul asupra liricii românești moderne. Iar Florin Oprescu face o asemenea analiză privind cataliza eminesciană. Un alt "neoromantic", un "modern autentic", din perspectiva exegetului, este George Bacovia, care "ascunde în substraturile recviemului de tip simbolist profunda prefacere eminesciană a temelor grave, a motivelor de natură metafizică". Influența eminesciană se resimte aici la nivelul "intrapoetic" și, nu mai puțin, "prin retorica specifică tipului de romantism
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
poate cumula mai multe forme literare". Termenul răspunde, în fapt, câtorva sensuri ale cuvântului ce denumește "ipostaze diferite pe care un text le poate lua, în funcție de structura ideatică sau registrul poetic și stilistic al operei". Astfel, în același câmp semantic, exegetul distinge și posibilitatea utilizării unor termeni ca "eterogenitate" sau "hibridizare", totul în perspectiva "regăsirii formelor socotite clasice și, de regulă, fixe", adoptând o abordare textuală "mult mai deschisă și mai suplă în interpretare". Până la Eminescu, spune exegetul, poeții noștri (Văcăreștii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
același câmp semantic, exegetul distinge și posibilitatea utilizării unor termeni ca "eterogenitate" sau "hibridizare", totul în perspectiva "regăsirii formelor socotite clasice și, de regulă, fixe", adoptând o abordare textuală "mult mai deschisă și mai suplă în interpretare". Până la Eminescu, spune exegetul, poeții noștri (Văcăreștii, Conachi, Cârlova, Alexandrescu, I. Heliade Rădulescu, Vasile Alecsandri ș.c.l.) au practicat "structuri textuale monoforme", Eminescu inovând și "la nivelul formelor, al genurilor și speciilor" literare. Mai mult chiar, numeroase poeme eminesciene "se construiesc într-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
neștiute, printr-o însoțire surprinzătoare, neașteptată, creând vecinătăți inedite și surpând logica formală". E o taină textuală tocmai a construcției polimorfe ce acționează/funcționează nu doar la "nivel compozițional" ci și la nivelul "micro-structural, cel al formelor, stilurilor și prozodiei". Exegetul este pregătit de-acum a urmări "zona filosoficului", care în proză, bunăoară, propune "o mixtură de secvențe textuale, un gen hibrid, construit sintagmatic din fragmente textuale narative, dialogale, epistolare, eseistice, ironice, retorice", ducând totul într-o zonă a fantasticului în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
adevărurilor generale și deopotrivă atent la principii și la greșelile de gramatică, pentru el adversarii politici nu sunt decât "accidente" ale istoriei contemporane, interlocutori conjuncturali într-o polemică "agonală" dintr-un război cu mult mai mare". Orizontul publicisticii îi oferă exegetului posibilitatea urmăririi unui mare număr de procedee ale comicului, pe care Eminescu le utilizează cu dezinvoltură și programat. Întregul demers exegetic întreprins de Sebastian Drăgulănescu este, în fapt, o nouă lectură atentă, dintr-un alt unghi de interpretare estetică a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
nevoia unei "lumini"" în care "tinerețea", "credința", "speranța" rămân "noțiuni vagi, traductibile mai degrabă în plan laic". Un vers precum "Ești prea mult înger, prea puțin femeie" se dovedește a nu fi "o mostră de evlavie". Rugăciunea devine astfel constată exegetul "un procedeu poetic" ce apare "ca un simplu interlocutor liric ideal", chiar dacă vreun "cetățean pios" e gata să perceapă textul prin "prisma propriei sensibilități religioase". Dar, atrage atenție același, în continuare: Se cade a nu confunda ceea ce aparține poetului însuși
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
observație întreaga realitate românească, sub aspectul unor elemente relevante pentru securitatea și siguranța națională", făcând o "evaluare critică a întregului sistem social, relevându-i vulnerabilitățile, cauzele și efectele acestora, sugerând ori propunând măsuri concrete de prevenire și înlăturare" a acestora. Exegetul observă că marea majoritate a articolelor politice, a notelor și excerptelor, a extraselor din presa străină, a traducerii unor articole din aceasta, se referă cu predilecție la evenimente, la fapte și situații, la contextul unor împrejurări, ce vizează "riscuri și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
Vatamaniuc el stăruind asupra a trei etape ale gazetarului și Mihai Dorin, care propune "cinci stadii" de manifestare gazetărească. Mult mai interesantă este însă trecerea în revistă a modului în care a fost discutată în timp concepția doctrinară a gazetarului, exegetul punctând câteva repere în această direcție: Eugen Lovinescu, cel care considera "opera politică" eminesciană ca aparținând unui "reacționarism radical"; Șerban Cioculescu lansând ideea "vocației paralele" a lui Eminescu și evaluându-i modernitatea gazetăriei prin "prisma permanenței naționale". Apoi Gheorghe Bulgăr
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
și un comentariu asupra ediției Perpessicius de Nicolae Georgescu. Academia Română, Fundația Națională pentru Știință și Artă. București, 2013), reprezentând cel de al o sută cincizecilea volum (jubiliar) din seria academică de editare a scriitorilor români (tip Pleade). La atari întrebări, exegetul propune, într-adevăr, o "lectură nouă", căutând a identifica "ce primește azi, sensibilitatea noastră postmodernă" din toată vastitatea operei eminesciene, orientându-se, în propunerea critică pe care o face, după criteriul propriu de selecție ("preferințele mele"). În acest sens, relevantă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
construcției lirice, o muzică inconfundabilă a versurilor, un număr de simboluri și, desigur, o relație specifică între ele". De-acum se simte "artistul", se simte "detașarea lui de nimicurile vieții", e "în fașă" aici, "atitudinea hiperionică". Astfel e de părere exegetul "eminescianismul explodează". Ce înseamnă acest eminescianism? El se deslușește din faptul că "Eminescu silește limba română să primească marile viziuni, miturile, conceptele esențiale și să le traducă în figurație lirică formidabilă chiar și în poemele lui demonstrative, didactice". Privită în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
pe care nu știu câți alți gazetari români au putut-o egala". În Introducerea semnată de Eugen Simion, la actuala ediție de Opere a lui Mihai Eminescu, nu se comentează în nici un fel teatrul acestuia. Ceea ce nu este de amendat întrucât pe exeget nu l-a interesat să facă mai mult decât (dar o face) "o lectură nouă a poemelor", deopotrivă a prozei și a publicisticii, căutând "a justifica parțial acei stimuli, la care reacționează azi zice domnia sa sensibilitatea mea critică". E o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
monument pe care-l ridică Perpessicius lui Eminescu este poezia postumă, maldărul de manuscrise, imensa parte de sub ape a ghețarului. Aici, Perpessicius rămâne inegalatul editor, cel care a descifrat atâtea texte, cel care a făcut atâtea filiații de manuscrise". Demersul exegetului este unul ce privește oarecum panoramic edițiile din opera lui Eminescu, raportate la contribuția lui Perpessicius. De la "arhitectul ediței princeps, T. Maiorescu, cu succinte dar diagnosticale popasuri asupra edițiilor unor C. Botez, G. Ibrăileanu, G. Bogdan-Duică, I. Scurtu ș.a., fără
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
universal, în discuții de ultimă oră, și nu numai, căutând a exprima, în formulări concluzive și practicând judecăți de valoare pertinente, verdicte capabile a aduce la un numitor comun esența diverselor puncte de vedere (majore) exprimate în timp de diverși exegeți, astfel încât oricine să poată avea acum, într-o formulare limpede și cât mai exactă cu putință, o poziție, o atitudine menită a da deschidere unei înțelegeri, cu valoare de reper călăuzitor, a tuturor chestiunilor legate de importanța (afirmării și receptării
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
foarte interesant și incitant. Marginaliile la editarea publicisticii, a traducerilor, pregătirea pentru publicare a manuscriselor din acest câmp de preocupări ale lui Eminescu, aduc la cunoștință, fără îndoială, aspecte legate de atitudinea poetului față de chestiunile istoriei naționale, bunăoară, pe care exegeții operei eminesciene le preiau de-a gata, eludând eforturile editorilor de a recupera, in integrum, un fond ideatic asupra căruia editorul stăruie în cadrul aparatului de note etc. Aurelia Rusu pune în discuție acum, tranșant, asemenea aspecte problematice în timp, care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
Pe acesta se grefează și demersul istoric al lui Theodor Codreanu, urmărind modul în care provincia a fost mereu un punct de negociere, de schimb, efectuat pentru voința populației de acolo și adesea cu tot concursul politicienilor români. "Impresionează notează exegetul la Eminescu, puterea de pătrundere în tainițele contextului istoric, politic, economic și cultural". Aceste tainițe le sondează și Theodor Codreanu ("subteranele istoriei"), mergând pe modelul eminescian în analiza factorilor politici mai ales, care au concurat la destinul provinciei, până în actualitatea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
civică deosebită. Implicarea socială și cea culturală nu l-au părăsit în nici o împrejurare. Dacă valoarea nuvelelor sale (istorice, sociale sau sentimental-comice) a fost recunoscută (desigur, și cu rezervele impuse de valoarea literară a textelor sau de exigențele criticii!) de exegeții operei sale, nu se poate spune același lucru despre memorialistica lui Gane, ca reflex, între altele, al activității politice (excepția este cea de primar al Iașilor), care a fost marcată nu numai de succese evidente, dar și de inconsecvențe, șovăieli
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
am posibilitatea de-a aprecia măsura acestei îndatorări. (Interviu reprodus din revista Secolul 20, nr. 11-12, 1975) Interviu cu Iris Murdoch „Cu cât romancierul este mai bun, cu atât mai profundă e gândirea sa morală“ (1978) Acceptați afirmația unora dintre exegeții dumneavoastră, potrivit căreia ar exista o contradicție între solicitările lui Iris Murdoch romanciera și cele ale lui Iris Murdoch profesoara de filozofie și autoarea a numeroase eseuri filozofice? Unii critici pretind că interesul dumneavoastră filozofic față de personajele pe care le
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]