2,052 matches
-
este încă și mai puternică asupra autorilor dramatici germani, elvețieni sau austrieci. Max Frisch (1911-1991), elvețian german, scrie, după exemplul lui Brecht, piese parabole ca Andorra (1961), operă ce denunță într-un mod visceral antisemitismul. Peter Weiss (1916-1982), evreu german exilat în Suedia, scrie Instrucția (1965), piesă despre lagărele de concentrare. Friedrich Dürrenmatt (1921-1990), care s-a explicat într-un mod strălucit asupra concepțiilor sale scenice în Scrierei despre teatru (1970), este și el foarte marcat de Brecht, în întreaga-i
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
realist, tradiție de care ține Stanislavski. 37 Thomas Richards, Travailler avec Grotowski sur les actions physiques, Actes Sud, 1995, coll. Le Temps du théâtre. 38 Nikolaï Evreinoff reînnoiește arta scenei în Rusia între 1905 și 1925, an în care se exilează. Cunoștințele sale de etnolog, dobândite în cursul unor lungi călătorii în Asia, Africa și America, pasiunea sa pentru biologie, care îl conduce la o activitate asupra utilizării ritmurilor biologice în teatru, fac din el un regizor de excepție. 39 Stanislavski
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
28,23), unde este vorba despre practicile introduse În regatul lui Iuda, la Ierusalim de Ahaz, sub influența arameilor din Damasc. Astfel, jertfirea fiului acestuia (2 Regi 16,3) poate fi pusă În legătură cu o practică obișnuită la arameii din Sefarwaim, exilați din Samaria. Iar În cultul lui Adrammelek (2 Regi 17,31) Îl putem vedea cu o oarecare certitudine pe Hadad-rege. Instituirea marz¶a¡-ului, banchetul ritual cu conotații funerare organizat de asociații religioase devotate uneia sau mai multor divinități, este
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
masă, surprins În timp ce sângele său picură Într-un vas. Sunt elementele care vor caracteriza ulterior sacrificarea boului În lumea greacă. Descoperiri recente au adus Însă la lumină și un tip de sacrificiu pe care civilizația greacă l-a Înlăturat și exilat În spațiul mitului: sacrificiul uman. Cadavrul tânărului găsit la Anemospilia În interiorul unui edificiu identificat drept sanctuar, Întins pe o platformă În zidărie, având alături arma care folosise la săvârșirea eventualului sacrificiu, ca și scheletele unui bărbat adult și al unei
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
anumită influență asupra civilizației preelenice din Creta și asupra celei miceniene, nu putem ocoli faptul că lumea greacă, deși acceptase o suveranitate divină În figura lui Zeus, pare să fie respins progresiv instituția monarhică până Într-acolo Încât să o exileze Într-un spațiu ireal. Agamemnonxe "Agamemnon", care conduce armata ahee Împotriva Troiei, este mai degrabă un primus inter pares decât un suveran absolut, deși sceptrul și legile i-au fost Încredințate de către Zeus (Iliada, IX, 98-99); este regele suprem, basilèutatos
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
clară legătură permanentă a coloniilor occidentale cu cetățile-mamă din Grecia, Creta, Mareea Egee și Cipru; În acest fel devine evidentă și influența asupra Occidentului a unei realități ce aparține Mesopotamiei, Persiei și Asiei Mici (comerț fenician, fuga locuitorilor din Foceea, exilați din Samos; Pugliese Carratelli, 1989). Unele teze specifice lui Altheim au fost confirmate În detaliile lor, ca, de exemplu derivarea dintr-o tradiție laconică, prin Ardeea, a cultului Dioscurilor În Forul Roman, Într-o vreme În care cărțile sibiline nu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
sfârșitul lui Cresus, către 540 Î.Hr., s-a alăturat emigrației locuitorilor din Foceea În Apus, este considerat de către antici unul dintre Întemeietorii „filozofiei italice”. El a amintit doctrina metempsihozei lui Pitagora din Samos, activ la Crotona din 532/531, exilat și el din Orient (F 7); Parmenide și Empedocle ar fi fost discipolii lui și ar fi imitat, În poemele lor didactice, poeziile (silloi) lui Xenofan (Diogene Laertios, 8, 56; cf. Jaeger, 19642, pp. 39 sqq.). El a cutezat cel
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
imperial are un sens specific În analogie cu mystèria care se Înmulțesc și În cultul divin. Extinderea și pătrunderea unor asemenea forme de practică de cult care străbat Întregul spațiu geografic și cronologic al lumii elenistico-romane exclud posibilitatea de a exila acest fenomen În uscăciunile insensibilului proiect politic de legitimare a puterii. El prezintă o Încărcătură religioasă de netăgăduit și trebuie să fie evaluat ca atare În interferența articulată a diferitelor lui componente. În ochii omului din culturile antice cu structură
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cînd acesta împlinea vîrsta legală. Dar Iorga nutrea afecțiune față de prințul Carol și acest considerent emoțional făcea ca totul să treacă prin acest filtru. Iorga a continuat să aibă relații foarte bune cu prințesa Elena, care, după ce Carol a fost exilat din țară, a rămas alături de fiul ei. Regina Elena vizita adesea școala de la Vălenii de Munte a lui Iorga și îl invita pe acesta la reședința ei. Iorga a fost invitat la Consiliul de Coroană care l-a trimis pe
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
sinteză. Îndepărtata provincie a Imperiului Roman (Dacia), care se întindea pînă la Marea Neagră (unde Ovidiu și mulți alții au fost trimiși în exil), a devenit un fel de Siberie pentru Roma: cei căzuți în dizgrație sau nedoriți la Roma erau exilați în mare număr în această provincie. Conform tradiției latine, lipsită întotdeauna aproape total de orice tendință rasistă, acești exilați, ca și oficialitățile sau ostașii din garnizoanele de acolo, s-au amestecat prin căsătorii cu dacii autohtoni mai ales în Transilvania
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
austriacă, rivalizând cu cea belgiană. Războiul a schimbat totul. La est de Elba, sovietele și reprezentanții lor locali au moștenit un subcontinent unde ruptura radicală cu trecutul se consumase deja. Tot ce nu era complet discreditat era distrus iremediabil. Guvernele exilate din Oslo, Bruxelles sau Haga se puteau Întoarce de la Londra și revendica autoritatea legitimă la care au fost forțați să renunțe În 1940. Dar foștii lideri de la București și Sofia, Varșovia, Budapesta și chiar de la Praga nu aveau nici un viitor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
graniță vestice și sud-vestice, mai ales din Caucaz: ceceni, inguși, caraci, nalkari, calmuci, tătari din Crimeea și alții le-au urmat germanilor de pe Volga, deportați În 1941. Tratamentul brutal aplicat națiunilor mici nu era ceva nou: balticii și polonezii fuseseră exilați cu sutele de mii În Est Între 1939 și 1941, ucrainenii În 1930 și Înaintea lor alții, Încă din 1921. Primele procese postbelice intentate colaboraționiștilor și trădătorilor reflectau și ele sentimente naționaliste. Lideri ai partidelor țărăniste din Polonia, Ungaria și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
influența Moscovei, sperau că starea de spirit ecumenică din anii războiului, când Stalin cerea și accepta ajutor de la oricine, se va traduce În vremuri mai bune după victorie. În realitate, s-a Întâmplat exact contrariul. Încă Înainte de Încheierea războiului, Stalin exila, cum am văzut, națiuni Întregi spre est și avea, fără Îndoială, planuri similare pentru evrei. Pe pământ sovietic, ca și În Europa Centrală, deși evreii au fost cei mai afectați, era mai ușor și mai firesc ca aceiași evrei să
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fost direct afectată. Rudele sufereau pe măsură. Fritzi Loebl, soția unuia dintre „complicii” lui Slánský, a fost ținută un an În Închisoarea de la Ruzyò, În afara Pragăi, și interogată de ruși care o numeau „târfă jidancă Împuțită”. La eliberare a fost exilată Într-o fabrică din nordul Boemiei. Soțiile prizonierilor și deportaților și-au pierdut slujbele, apartamentele și bunurile personale. Cei norocoși au fost uitați, ca Josephine Langer: soțul ei, Oskar Langer, martor În procesul Slánský, a fost condamnat la 22 de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În 1922, nu Împlinise Încă 30 de ani când și-a publicat amintirile de la Auschwitz: Doamnelor și domnilor, poftiți la gazare. Liderii partidelor comuniste est-europene erau, În general, oameni puțin mai vârstnici, care supraviețuiseră anilor interbelici ca deținuți politici, ca exilați la Moscova sau și una, și alta. Dar În eșalonul imediat următor activau o mulțime de tineri și tinere al căror succes se datora În principal adeziunii lor idealiste la dominația sovietică. În Ungaria, Géza Losonczy, care avea să cadă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Alexander Herzen trăiau cu toții În exil la Paris, Franța era din nou adăpostul european par excellence al intelectualului dezmoștenit, cartierul general al gândirii și politicii moderne europene. Viața intelectuală pariziană după război era de două ori cosmopolită: fiindcă o animau exilați de pretutindeni și fiindcă era singura scenă europeană unde opiniile și dezbaterile locale erau amplificate și transmise unui larg public internațional. și astfel, după Înfrângerea devastatoare suferită de Franța În 1940, după subjugarea umilitoare În cei patru ani de ocupație
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
majoritatea populației. Înapoierea sudului Italiei, Mezzogiorno, era notorie. Norman Lewis, un ofițer al armatei britanice staționat la Napoli În timpul războiului, a fost frapat de numeroșii cărăuși de apă napolitani, „identici cu cei din frescele de la Pompei”. Carlo Levi, doctorul piemontez exilat de Mussolini ca pedeapsă pentru activitatea lui din Rezistență, făcea observații similare În Hristos s-a oprit la Eboli, bine cunoscuta-i povestire (publicată În 1945) despre viața Într-un sătuc Îndepărtat de pe Înălțimile golașe din sudul Italiei. Dar Sudul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
transformată din nou În complice la propria ei Înfrângere. În 1972, poeții și dramaturgii curățau cazane și frecau geamuri; profesorii universitari mânuiau tesla, iar studenții dificili erau pe drumuri; dosarele poliției erau pline de „confesiuni” utile, iar comuniștii reformiști fuseseră exilați sau reduși la tăcere: „ordinea”, cum scria o victimă a normalizării Într-un eseu amar și strălucit, fusese „restabilită”16. Unde de protest au traversat blocul comunist. La 25 august 1968, printre demonstranții din Piața Roșie care protestau Împotriva ocupației
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Montand - călătorește clandestin de la Paris la Madrid, pentru a transmite cu curaj materiale subversive și planuri pentru o „revoltă a muncitorilor” despre care știe că nu va avea loc niciodată. „Nu Înțelegeți?”, Încearcă el să le explice șefilor de partid exilați la Paris, care visează Încă la reînvierea speranțelor din 1936. „Spania nu mai este decât o legendă a stângii, un mit al veteranilor. În timpul ăsta, 14 milioane de turiști merg În Spania În fiecare an. Realitatea lumii e Împotriva noastră
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
exact, era apanajul scriitoriilor din provinciile vestice ale fostului Imperiu Habsburgic, unde Înapoierea și subdezvoltarea impuse de canonul sovietic au fost resimțite cel mai dureros. Ilustrul purtător de cuvânt al acestui sentiment a fost romancierul și scenaristul ceh Milan Kundera, exilat la Paris, pentru care tragedia Europei Centrale (un termen geografic readus În actualitate special pentru a ilustra argumentul lui Kundera) era siluirea de către o dictatură străină, de sorginte asiatică. Kundera nu era prea apreciat În propria țară, unde exilul și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
publică. Paradoxal, primul a căzut Partidul Socialist Italian, sub impactul scandalului tangentopoli („orașul mitei”) din 1992, declanșat de investigațiile privind administrarea orașului Milano. Partidul a căzut În dizgrație, iar liderul său, fostul premier Bettino Craxi, a fost nevoit să se exileze pe celălalt țărm al Mediteranei, În Tunisia. Dar afacerile socialiștilor erau legate inextricabil de cele ale creștin-democraților, vechii lor parteneri de coaliție. A urmat un val de arestări și acuzații care au discreditat și mai mult ambele partide; În cădere
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
pe nume Dacian este trimis în Spania. În timpul unui turneu în Zaragoza, el dă ordin să-l aresteze pe episcopul Valeriu și pe diaconul său Vincențiu și să-i conducă pe jos la Valencia. Datorită vârstei sale înaintate, Valeriu este exilat, iar Vincențiu torturat cu deosebită cruzime. El își dă ultima suflare în închisoare, la 22 ianuarie 304. De atunci, cultul Sfântului Vincențiu s-a răspândit și în afara Spaniei, mai ales în Franța. În anul 531 regii franci Childebert I și
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
Osânda biruită înseamnă veșnicie întru Hristos! „Îmbrățișez pe toți din toată inima mea, pe voi care ați fost și sunteți necontenit umiliți, insultați, prigoniți și amenințați la fiecare moment pentru credința voastră legionară...” (Corneliu Zelea Codreanu). Veșnic osândiți, am fost exilați, oprimați, defăimați, întemnițați, exterminați în masă pentru a fi scoși din istorie, dar sufletele noastre au rămas mai tari decât piatra și oasele noastre, sfinte oseminte, lacrimi pentru cei ce ne vor căuta pentru a-și înnoi inima și a
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Science/816_a_1648]
-
domestic-burgheze, dar și a marcării unei sensibilități particulare, a unei aure feminine de un discret lirism. Reveria, capelă particulară, își are propriul cult, un cult al eu-lui sensibil. Ion Theodorescu-Sion utilizează în acest context de sensibilitate figura poetului latin Ovidius, exilat la Tomis, într-un tablou cu titlul Ovidiu în exil (1915). Pictorul subliniază atitudinea melancolic-reflexivă a poetului aflat pe țărm, în timp ce nu departe de el, bărbați și femei participă la rutina cotidiană. Adâncit în propriile gânduri, solitar, poetul se profilează
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
dragoste asupra capului detașat de trup al sfântului Ioan. Este aici ceva din sărutul furtiv transformat uneori în îmbrățișare a trofeului, devenit monedă curentă a sensibilității decadente prin intermediul piesei lui Oscar Wilde, o comuniune derealizată, imposibilă, menținând o tensiune dureroasă exilată în limbul senzualității macabre? Nimic din toate acestea nu se află în tablourile pe această temă ale Ceciliei Cuțescu-Storck. Cu toate că îmbrățișează capul sfântului, Salomeea nu intenționează să facă gestul blasfemic-provocator, să-l sărute pe buzele inerte. Franz von Stück, Aubrey
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]