28,109 matches
-
divergențe e inevitabila diferență de interpretare între două autorități concurente (ideologia comunistă și literatura). Experiența puterii (ca să ne referim la cea mai sensibilă dintre teme) este văzută diferit din cele două perspective. Partidul comunist, ce se recomandă ca sursă a fericirii generale, tinde să deligitimeze puterea literaturii când aceasta își arogă dreptul la adevărul propriu despre consecințele opresive ale ideologiei, punând în relief suferința umană. Literatura se vrea expresia unui adevăr estetic, ceea ce presupune particularizarea viziunii într-un mod subiectiv, pe când
Literatura subversivă by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8493_a_9818]
-
și să estimeze reacția puterii. Principiul non-beligeranței înseamnă, într-un fel, o reeditare a filosofiei tolstoiene a reformismului blând, a măcinării din interior a sistemului. Mai binele e dușmanul binelui. Meliorismul devine calea unei contracarări a inducerii unei stări de fericire generală. În fond, literatura subversivă se străduia, cu enorme eforturi, să sugereze (pentru că nu putea arăta direct) că în regimul comunist nu trăiam în cea mai bună dintre lumile posibile. O banalitate, un adevăr elementar, în numele cărora s-a constituit
Literatura subversivă by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8493_a_9818]
-
David Lynch, nu a pierdut nimic din intensitatea primei vizionări. O parte din temele dragi regizorului se află aici, tema monstruozității fiind în centrul preocupărilor sale. Venind dinspre partea întunecată a lumii, monștrii lynchieni nu au nimic feeric, și, din fericire, nici plictisitoarea recuzită de efecte din filmele gore, ei sunt produsul unui romantism întunecat cum este cel german cu note de un grotesc hoffmannesc derivat pînă la rafinamentele maladive ale esteticii decadente, așa cum am putut vedea în Twin Peaks (1990
Ecce homo... by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8503_a_9828]
-
detașat, eu o judec cu însăși viața mea", avînd chiar puterea și bucuria de a nota acel "maximum de entuziasm" datorat nemuritoarei replici porno a actriței Natașa Alexandra "la o repetiție, cu Marietta de față". Și n-a apucat, din fericire, s-o vadă pe Marietta, ca noi, primind cadou de la Dej, titlul stalinist de maestru emerit al artei! Lumea e un teatru, iar teatrul e viața și moartea lui, bucurie, drog și refugiu. Se gîndește la un mic eseu "Despre
Jurnalul lui Sebastian by Virgil Duda () [Corola-journal/Journalistic/8497_a_9822]
-
la fel de tragic. (I.O.V.) Nimic nu te supune la atâtea cheltuieli din și așa limitatul buget personal pe cât o poate face întâlnirea spontană, în capitală, cu un milionar american. Decis să-și găsească, pentru câteva ore, o fărâmă de fericire necostisitoare, acesta lungește fără vreun scrupul o după-amiază petrecută la bere. Fără a plăti măcar o halbă, dar participând la mii de discuții dezinteresate, se simte mai aproape de naturalețea bucuriilor mici decât în Disneyland (Milionarul american). Sunt, de bună seamă
De ce, Petru Cimpoeșu? by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8509_a_9834]
-
bizare - constată Virgil Nemoianu - "formalismul estetic este o pepinieră a forțelor reacționare; este sursa ideologiilor pernicioase și chiar a politicilor tradiționaliste și fasciste. E o mască abil confecționată, în spatele căreia forțele malefice pregătesc stratageme oribile, cu scopul de a strivi fericirea colectivă și de a împiedica progresul luminos al umanității. Nu suntem oare, atunci, îndreptățiți să declarăm că forma și semnificația sunt fasciste?" (citat din articolul menționat al lui Virgil Nemoianu). Fără să se refere în mod special (direct și explicit
Literatura evazionistă by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8514_a_9839]
-
pe care ultimele planete se învârtesc obosite în jurul soarelui/ foarte departe/ foarte departe, adică acolo unde nu ajunge decât închipuirea, și numai de acolo infinit mai departe/ plutesc nebuloasele." The undiscovered country from whose bounds/ No traveler returns și cîmpia fericirii la care tînjește poezia aceea bună, care se poate cînta fie la muzicuță, fie la fanfară, se văd deopotrivă în metafora neagră, împinsă dincolo de pragul senzorial la care umorile se amestecă: "oceane și nebuloase din nopțile mele de febră/ și
Les trois Grâces by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8543_a_9868]
-
Malcolm Bradbury, Julian Barnes, Jonathan Coe au vieți foarte concrete. Pe de altă parte, inteligența lor ridiculizează, desființează orizontul lor de așteptare. Tradiția basmului, cu iubirea fericită (sau nu), cu final clar, nu mai înseamnă absolut nimic pentru autorul Desperado. Fericirea ori nefericirea nu mai au sens. Modernismul desființa timpul; cauzalitatea cronologică nu mai avea nici un înțeles. Personalitatea eroului se prăbușea. Epoca Desperado recuperează, din cronologie, trecutul. Doar că acest trecut înghite celelalte două momente ale timpului. Absorbit de trecut, viitorul
Eroul Desperado: Amintirea viitorului by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/8521_a_9846]
-
ea conta emoția, mai mult decât incidentul de la baza ei. Balzac resimțea și el curgerea, dar istorisirea lui orchestra cu fiecare pas o încheiere exemplară. Galsworthy descoperea că are mai mult de oferit lecturii decât o filozofie (socială, individuală) a fericirii ori nefericirii: tehnica lui romanescă a fost printre primele care au dat de bănuit că narațiunea se pregătea să treacă de la incident la psihologie. Scurtele lui schițe (pregătiri ale viitoarelor personaje din romane) ne arată clar că experimenta fluxul conștiinței
Eroul Desperado: Amintirea viitorului by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/8521_a_9846]
-
dădea amănunte halucinante despre acest sistem al vieții claie peste grămadă, care-i transforma, de pildă, pe tinerii căsătoriți în frustrați cronici, privați de elementarul drept de a-și petrece momentele de tandrețe în singurătate. Tot ce le oferea "societatea fericirii perfecte" era dormitorul comun sau camera de trecere împărțită cu alți "tovarăși". Oripilat de acest stil de existență, am fost șocat să descopăr cel puțin un nostalgic al lui: Vasile Ernu, autorul cărții cu titlul "Născut în URSS". Am aflat
V-ați autodenunțat vreodată? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/8568_a_9893]
-
fericit, căci am descoperit un geniu al dansului și un om adevărat, pe Alina Cojocaru, pe care am urmărit-o în multe C.D.-uri, dar vizionarea în direct al acestui izvor de sentimente și de artă pură este o supremă fericire pentru orice muritor. Trebuie să spun că programarea acestor spectacole de către Comunitatea din Madrid a fost total greșită, căci nu se pot organiza, în același timp, două spectacole cu Giselle - unul cu Baletul Clasic din Moscova și celălalt cu Baletul
Baletul Operei Române la Madrid by Gelu BARBU () [Corola-journal/Journalistic/8587_a_9912]
-
e o pledoarie pro domo, deoarece semnatarul acestui text se consideră doar un mic autor de proză, ceva mai mult decât monsieur Jourdain. Nici o supărare, numai cei fără de umor se supără. Dimpotrivă, e amuzant. Criticii autentici, din păcate sau din fericire, au talent literar și, dacă scriu, pe semne că sunt scriitori. Până mai de curând, la noi, documentul era să biruie ficțiunea, măcar că ele se află în bună conviețuire, până la un amestec binevenit, ca să nu mai vorbim de faptul că
Nichita Stănescu și critica literară by Constantin Trandafir () [Corola-journal/Journalistic/8570_a_9895]
-
unui viol și probe de înfăptuire a unei samavolnicii - ele pot înțelege că masca sângerândă și ghearele auguste ale fiarei le oferă posibilitatea de a pofti la altceva, de a prelua un destin de o noblețe neștiută, o altfel de fericire. E o preocupare mai veche a scriitorului român de a contrazice accepții înțepenite, angajându-se premeditat și orgolios în întrecere cu rivali iluștri. Aruncând mănușa, el se lansează în arenă neinhibat, nu se teme de paralela cu predecesorii și nici
Diavolul văzut dinăuntru (Romanele lui Nicolae Breban) by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/8559_a_9884]
-
fetele să urle alergând după ele cu briciul. Cel puțin, nu mai latră câinii degeaba. Și apoi, baronul și paznicul lui de vânătoare vor alege împreună un alt cal, un șarg lat în spate. Ajung și în luna septembrie, iar fericirea, pe care nimic nu vine să o susțină, începe să se risipească, se manifestă iar dispoziția sumbră, toanele. Le simte Grégoire, pe pielea lui: șargul nu e niciodată gata la vreme, nu e niciodată destul de curat, grajdul miroase prea tare
François Vallejo Vest. Lambert și baronul nebun by Marina Vazaca () [Corola-journal/Journalistic/8590_a_9915]
-
l livreze la următorul drum. Lambert își zice că se prea poate ca asta să devină noua nebunie a stăpânului său. Duplessis nu uită de ultima scrisoare prin care baronul confirmă acordul pentru vizită. Despărțirea e un alt prilej de fericire. Dar după plecarea republicanului fotograf, lucrurile se schimbă. Trebuie să revenim la adevăr; Lambert se vrea om cinstit, strică cheful: Ce va spune Victor Hugo când va afla că nici vorbă ca prieteunul dumneavoastră de la Londra să vă aștepte? Nu
François Vallejo Vest. Lambert și baronul nebun by Marina Vazaca () [Corola-journal/Journalistic/8590_a_9915]
-
este autentică, ea nu ține seama nici de statutul social, nici de calitățile fizice ale celor în cauză, nici de reacțiile, adesea reprobatoare sau doar mirate, ale celor din jur. Fericiții/nefericiții implicați într-o astfel de relație pot atinge fericirea supremă, dar și dezastrul absolut, atunci când, sacrificând totul în numele iubirii (familii consolidate, situații profesionale, averi), ajung în final, dintr-un motiv sau altul, să se trezească singuri. Idei precum cele înșirate mai sus nu sunt foarte originale în lumea literaturii
L'amour soudain by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8630_a_9955]
-
relativ mai ușor de abordat, în schimb să creezi o partitură de dans cu titlul Orgasm și să reușești să nu fi vulgar, fiind în schimb expresiv, este o performanță. Și tot astfel, să concepi o altă secvență coregrafică denumită Fericire și să reușești să-i imprimi starea de spirit adecuată este tot o performanță. Zoe Dumitrescu Bușulenga spunea că cel mai greu de realizat, ca veridicitate, într-un text literar, sunt personajele pozitive. Nici în dans lucrurile nu stau altfel
URBAN KISS sau CUM RENAȘTE O COMPANIE DE DANS by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/8637_a_9962]
-
ajungând la concluzia, ca și autorul Registrului ideilor gingașe, că mult lăudatul comunism pe care o bună parte a proletariatului internațional nu-l cunoștea, pentru că "nu știa ce se petrece în Rusia" e un sistem criminal, "o mașină de fabricat fericirea" "prin sfărâmarea oaselor". Pe urmele lui Panait Istrati se află Petre Pandrea, care cochetase și el multă vreme cu ideile comuniste, chiar și după 23 august 1944, tot sperând într-o ameliorare, deși cumnatul său, Lucrețiu Pătrășcanu va fi condamnat
Comunismul și intelectualii by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/8620_a_9945]
-
se convingă până la urmă de eroarea fundamentală a orientării sale politice contra democrației burgheze, mai ales după ce trece prin închisorile de la Aiud, Pitești și Ocnele Mari. Se căiește și oftează amarnic: "O, ce naivitate, ce stupiditate". "Fără libertate nu există fericire". El se simte în R.P.R. - și nu era singurul - "ca într-o temniță". Dictatura proletariatului pe care o elogiase încă din tinerețe, îi apare, așa cum se confesează în Memoriile mandarinului valah, scrise între 1954-1958, ca o "dictatură a profitariatului (s.m.
Comunismul și intelectualii by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/8620_a_9945]
-
cu atîtea contorsiuni ale adaptării oportuniste, credem că opțiunea sa poate fi considerată o ofrandă spontană adusă meleagului românesc, însoțită de un puternic crez de dreapta. Aura sacrală ca și suferințele care au marcat destinul celui ce-a scris Jurnalul fericirii îi sporesc semnificația. Aprecierea lui Nicolae Stroiescu Stânișoară: "Eu îl consider pe Steinhardt drept cel mai bun român pe care l-am cunoscut în viața mea, cu toate că nu m-am văzut cu el (...) A fost un mare român și prin
O evocare a lui N. Steinhardt by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8628_a_9953]
-
coreligionarii săi (n-am uitat reproșurile aduse de un autor de altfel el însuși foarte înzestrat, Alexandru Sever). O întristătoare probă în această direcție o formează lipsa recepției așteptate de care s-a izbit traducerea în limba franceză a Jurnalului fericirii, spre deosebire, bunăoară, de ecourile favorabile recoltate de o scriere oarecum similară, Jurnalul lui Mihail Sebastian. Neîndoios "o mare carte a secolului XX", opera "renegatului" N. Steinhardt s-a văzut în Occident complet neglijată. Nici depoziția cutremurătoare asupra sistemului concentraționar
O evocare a lui N. Steinhardt by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8628_a_9953]
-
scandal, l-a silit să o ia de nevastă pe Katka, după ce licheaua de fiu-său a lăsat-o grea. Pe vremea aceea, scandalurile erau privite cu asprime, nu ca acuma, când viața spirituală a scăzut la zero, dar, din fericire, atâta timp cât n-a trecut dincolo de cota zero, mai există speranțe. Mama lui Vovik o ura - cum altfel? - "pe cățeaua de la țară, care l-a nenorocit pe băiatul neprihănit, crescut sub ochii ei". Cu tot tatăl lui sus-pus, Vovik a fost
Evgheni Popov în căutarea spiritualității pierdute by Margareta Șipoș () [Corola-journal/Journalistic/8639_a_9964]
-
a fost golit seiful. Așa s-a călit oțelul capitalist. Nici el nu și-a înșelat niciodată soția. Și, în general, se iubeau, iar cel ce va spune că așa ceva nu e cu putință e un prost. Pur și simplu, fericirea lor se erodase, era prizărită, spălăcită de parcă trecuseră apele peste ea, cum practic, prizărit, erodat era totul în jur, în pofida speranțelor oamenilor muncii și a trândavilor care, întâmplător, se eschivaseră de la comunism. Când se îmbăta, Uliana Vladimirovna medita îndelung la
Evgheni Popov în căutarea spiritualității pierdute by Margareta Șipoș () [Corola-journal/Journalistic/8639_a_9964]
-
apei întunecate. Și la biata sinucigașă se uita cu blândețe chipul copilașului nenăscut, mielul Domnului, chemat să-și salveze măicuța. Un fulger. Bubuitura unui tunet. Vedenia dispăru. Uliana Vladimirovna se prăbuși de pe scaun, peste masă, căzu pe podea. Dar, din fericire, nu și-a făcut nici un rău, în afară de o mică vânătaie, pe care i-a fost ușor s-o acopere cu pudră înainte de a veni timpul să aibă o explicație cu soțul ei. Uliana Vladimirovna a susținut mai târziu că în timp ce
Evgheni Popov în căutarea spiritualității pierdute by Margareta Șipoș () [Corola-journal/Journalistic/8639_a_9964]
-
trebuie să preceadă orice regenerare și reașezare"iv. Mîntuirea colectivă prin revoluție nu se poate împlini decît prin generalizarea violenței, prin masacru purificator. Degeaba rostea Robespierre, în 1791, la Constituantă, într-un elan căznit de umanitate: "Trebuie să credem că fericirea societății nu e legată de pedeapsa cu moartea (...). Trebuie să credem că poporul blînd, sensibil, generos (...) și ale cărui virtuți se vor dezvolta în regimul libertății, îi va trata cu omenie pe vinovați și va fi de acord că experiența
Sacralizarea urii by Fernanda Osman () [Corola-journal/Journalistic/8383_a_9708]