2,253 matches
-
gălbejit de tot? O rochiță mai acătării! O pieptănătură mai dichisită! Păcat de părul tău. Un zâmbet! O vorbă dulce, chiar puțin alintată! O căutătură pe sub genele astea lungi!... Toate "fleacurile" astea sunt ale femeii! Ce dracu'! Fii cât mai fermecătoare! Sfințește-ți bărbatul cu dragoste! Cucerește-l în fiecare zi! Și, mai presus de toate, fii aproape lui, bucuriilor și suferințelor poporului său, că doar ești "Mărita și Slăvita Moldovei Doamnă!" Maria tace. Cade pe gânduri. Spune încetișor: Și... și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
zbenguie un stol de vrăbii gureșe. Voichița stă pe o banchetă joasă și mângâie ușor strunele unei alăute, fredonând un vechi și delicat madrigal. Nu-i pentru mine această cale, principe, grăiește ea cu o voce mică și un zâmbet fermecător, împreună cu o gropiță mai adâncită pe obrazul din stânga. La Mangop te așteaptă cununa de aur a împărăteselor Vizanțului! o ispitește Alexandru oferindu-i galant, cu un genunchi în pământ, floarea. Dar, în elanul său înfocat, dă peste o vârtelniță, peste
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
prompt, neîndurător. Voichița, rănită, pleacă ochii și tace. Adică... adică, pe celălalt mal și înapoi, desigur, o drege el. Voichița îl iartă și chicotește, dezvelind un șirag de dințișori ca perlele între cele două gropițe din obraji și un zâmbet fermecător. Sunt o zvăpăiată! Nu?!... Ce gândește Măria ta despre Voichița? Gândesc că ești o zână... O zână... Nu cumva ești chiar o zână adevărată? Pasă-mi-te, te-ai dat de trei ori peste cap și te-ai făcut om
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Măria ta despre Voichița? Gândesc că ești o zână... O zână... Nu cumva ești chiar o zână adevărată? Pasă-mi-te, te-ai dat de trei ori peste cap și te-ai făcut om... Da, da! Ești o mică zână fermecătoare. M-ai fermecat. Mi-ai descrețit fruntea înnourată... Măria ta râde de mine, șopocăie Voichița îmbujorată. Nu mai povestesc nimica. Ștefan o privește îndelung, îi ia mâinile, i le strânge și-i vorbește încet, cu căldură: Nu, Voichiță! Nu râd
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
o palmă să alunge fermecătura. "Turcii bat la hotară și bătrânul Ștefan se pierde în adâncul a doi ochi albaștri ca marea!" continuă Ștefan să se certe. Voichița râde și gropița din obrazul stâng se adâncește făcând-o și mai fermecătoare. Îți amintești? Prima oară... Nu... Ce anume? întreabă Ștefan. Acu doi ani și mai bine. Era într-o miercuri... Fulguia... Clopotele Bucureștiului băteau să se spargă, amestecându-se cu bubuitul pușcilor ce băteau Cetatea Dâmboviței... Aaa... Atunci? Țara Românească înfrântă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
pare că spre răsărit. Pe malurile râului sunt multi copaci înalți, frumoși și umbroși. Parcă s-ar uni deasupra râului, că sunt pe ambele părți. Sunt atat de frumoși și plăcuți. Mai ales că se aud pasarelele cu glasul lor fermecător. În acest râu sunt mulțime de peștișori colorați, care mai de care mai jucăuș. Intrăm în râu. Apă este caldă și plăcută. Peștișori vin și ne ciupesc de picioare, ne gâdilă. E atat de bine și frumos. Printre ramurile copacilor
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
ocupam eu, celelalte cinci fiind ocupate de un grup de tinere sportive, în blugi, cu pulovere, din care două - extrem de drăguțe, restul - tinere, în orice caz - foarte drăguțe ; aveau și o chitară. Au râs, s-au amuzat, era un spectacol fermecător, care a făcut să treacă foarte ușor cele opt ore de drum, da’ nici pomeneală să poți să te gândești la o conferență. Prin urmare, vin în fața Dvs., într-adevăr, cu, abia acum anxietatea pe care o avea subiectul meu
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
pusese în brațe amfitrionul, cu „gingașul ei cap întors ca să privească peste umăr, Lena Ceptureanu își arăta din spate, despletită, uimitor de bogata ei coamă, din huzur revărsată până la călcâie” (M.I.C., Opere, București, 1936, p. 222) ; „M-a întâmpinat cu fermecătoarea ei ochiadă” (p. 230) ; „În genunchi pe un scaun, cu coatele pe masă și cu bărbia în palmă, Lena aștepta.” (ibid.) ; „Frumoșii ochi albaștri ai Lenei rămaseră sticliți de uimire” (p. 231) ; „...ce era ? se trezise de dimineață cu Lena
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
irelevant, deoarece Matei și-a investit, cu relativă discreție, în această creație, adevărul inimii, pe care în jurnalul intim încerca să-l minimalizeze ca o simplă fixație, curabilă printr-o terapeutică dietetică. Lena, înfățișată cu ironică duioșie, ca o făptură fermecătoare și fără prea multă minte, e o bună cântăreață : privirea ochilor ei albaștri e copilăroasă și emoționantă. Lena (Elena) Ceptureanu, de la Ceptura, județul Prahova, aproape de Băicoi ; Liza, sau Lischen, cum i se zicea, (Eliza) Băicoianu ; suprapunerea se oferă de la sine
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
aștepta (deși ar fi putut să se aștepte dacă l-ar fi citit pe critic fără prevenire și cu mai multă atenție) ca acest presupus spirit didactic și plat, fără talent și total neartist, să dea o asemenea operă subtilă, fermecătoare, de o artă atât de sigură. Lăsând la o parte vechea lor polemică precum și încă mai vechea lor rivalitate universitară, E. Lovinescu a găsit cuvinte nu doar „amabile”, ci și juste în aprecierea romanului : „...model de literatură psihologică străbătută de
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
era și mai puternică, aproape albă, cea în care divinitatea însăși obișnuiește să ia în primire galbenul din lumina oamenilor. Arhitectură marțială, case cilindrice, unghiuri de străzi transformate în arcuri - culorile pastel, amestec fericit de baroc, stil roman și pastișele fermecătoare ale unor alte stiluri vechi europene. Și în mijloc chiar cristalul apei și statuile pe care le voi iubi mai târziu; am fost sigură că voi trăi spartan în acest peisaj marțial corespunzând perfect naturii mele amazonice. Dacă voi sta
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
noastră, a intrat în birou și o altă româncă soprana Elena Tonca. Maestrul, în loc să se sesizeze că ultima venită a intrat neinvitată, când s-a ridicat de la telefon văzându-ne pe toți ciorchine ni s-a adresat cu un surâs fermecător și unic: „Suntem o colonie întreagă”!ĂAm văzut în această expresie toată încărcătura emoțională pe care o resimte când este vorba de români și de rememorarea plaiurilor natale! Aceste scurte evocări, aparent banale, vin să se adauge meritelor pentru acordarea
PANORAMIC ARTISTIC (consemnări de regizor) by MIHAI ZABORILĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91815_a_93193]
-
uși moderne, alături de altele, rămase, încă în urmă, luminate palid, cu becuri anemice, care sunt identice cu prăvăliile copilăriei mele, unde se vindeau, vorba lui Topârceanu, fitil de lampă și covrigi. Prăvăliile copilăriei mele erau totuși, pentru mine, niște locuri fermecătoare. Când deschideai ușa se auzea un clinchet de clopoțel care mă fascina. Pe urmă, erau mirosurile... Stăruia, în aer totdeauna, o odoare de scrumbie sărată și de gaz. Și, pe urmă, acolo găseai totdeauna niște "tocuri" (cine mai folosește cuvântul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
dăruirii. L-a scos din cui și m-a rugat să-l primesc. Ținea la această capodoperă primitivă, era făcută de soția dumnealui, într-o tehnică populară, din mici fragmente de coajă de ou vopsit, de Paști. Un mic și fermecător mozaic primitiv. Are sfințenie, duh, poveste. Este imaginea de unde a plecat un mort și unde este așteptată întoarcerea lui. Un obicei, ritual, de Pastele Blajinilor. În așteptarea sufletului i se pune alături o floare de ROZA CANINA. Eu cred că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
să înființeze un spital veterinar în comuna ei, și întreținea, cu burse consistente, la facultatea de medicină veterinară din București, pe doi dintre unchii mei care în anii care au urmat au făcut cariere mari ca medici de animale. Personaj fermecător, imposibil de uitat, Tiotea Nadia, care cumpăra alimente pentru animale, dar nu avea în casă decât o pisică; era de un patriotism care mergea până la exaltare. Avea însă sentimente ostile față de călugări și disprețuia bigotismul. "Eu am calea mea spre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
ochii pe pereți și aș fi devenit un elev slab dacă nu ar fi intervenit cartea. Învățasem să citesc fără a băga de seamă cum, urmărind fiecare număr din "Universul copiilor", revista, excelentă, cu povestiri din viața cotidiană și cu fermecătoare aventuri despre "Tudorică și Andrei și cățelul lor Grivei", povestite și minunat ilustrate de celebrul Pascal Rădulescu. Așa mi s-a deschis miracolul neașteptat, Lumea descoperită pe pagina tipărită, mirosind încă a cerneală când o primeam, ca abonat, cu poșta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
care "întârzie, dar merge"; îl desface meticulos, extaziat de perfecțiunea mecanismelor; masa la care lucrează se umple de măruntaiele ceasului. Când încearcă să remonteze obiectul, nimic nu se articulează, ceasul a devenit o grămadă de piese izolate... Nu pot uita fermecătorul gest de neputință al lui Chaplin, îngrămădind ceasul desfăcut într-o bască și ridicând, dezolat, din umeri. Nu-l mai poate pune la loc... Psihanaliza desface și ea piesele sufletești componente, dar nu restabilește nimic. Insul pleacă cu sufletul îngrămădit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
cu toții (eram numai băieți de 16 ani) ne-am îndrăgostit de domnișoara G. A urmat o epidemie de poezii, ne lăudam cu lamele de ras Gilette pe care, chipurile, le foloseam, ne schimbam cămășile zilnic. Domnișoara G. era într-adevăr fermecătoare, o nemțoaică bine crescută, prietenoasă, cu o arhitectură trupească desăvârșită. O mare dragoste pentru limba germană se ivi ca o epidemie, Într-o după-amiază, cu toții am învățat perfect "Vater Unser der Du bist in Himmel", lecție ratată trei ani de-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
câte o actriță mai săracă. Marea ei pasiune era însă dragostea de animale; devenise o sperietoare pentru vizitiii care brutalizau caii și visa să înființeze la Cenușa un dispensar pentru animale. În curte creștea trei măgari, animalele ei preferate. Personaj fermecător și capricios, mătușa Nadia mă răsfăța cu o atenție deosebită. Nu mai contenea să o mustre pe mama că nu are grijă de instruirea mea ("tu nu vezi ce dăruit este copilul tău?"), îmi dădea bani, peste nevoile mele, și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
Căscam gura cu nesaț la sosirea și plecarea vapoarelor, două-trei pe zi, din potrul mic un fel de jucărie a porturilor în localitatea Carolina. Singurătatea, imensa întindere de ape și cer, melancolia portului, despre care Radu Tudoran avea să scrie fermecătorul său roman "Un port la răsărit", mă linișteau, îmi vindecau melancolia și dezamăgirea, decepția se atenua. Aveam acum energia necesară acțiunii. Spre seară, peisajul era sublim. Se vedeau, într-o parte, valurile line ale limanului Nistrului devenit un uriaș lac
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
zicem, în Labrador. Tot așa, o poveste de dragoste petrecută la Lozna, lângă Dorohoi, poate conține mai mult dramatism decât un episod romantic petrecut la Veneția. Totuși, ceea ce povestesc aici începe la Paris, într-un loc foarte romantic al acestui fermecător oraș, anume în Place du Tertre, unde, de zeci de ani, se adună pictori diletanți și gură cască privind cum apare, pe carton sau pe pânză, un peisaj, un chip, mă rog, ceva care este în strânsă legătură cu artele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
ora unu, ținându-ne de mână, când nu eram văzuți, pentru că moravurile erau pe atunci foarte strașnic păzite. Nu știu ce ne povesteam noi doi în clasă, în tren sau pe drum, când veneam pe jos, dar erau cu siguranță cele mai fermecătoare povești. Se auzeau tunurile, avioanele cutremurau munții de bombele lor, dar noi eram atât de fericiți cum nu au fost niciodată alți fericiți la Gura Raiului. într-o zi însă trenul a fost suspendat; linia fusese poveste uitată dintr-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
chelia lui George Lesnea și sclipeau ochișorii de tătar ai lui Ion Istrati. Prezidiul s-a înșirat pe scenă în spatele unei mese. Sau ținut discursuri. Când i-a venit rândul, în picioare, maestrul își începu alocuțiunea într-o domoală și fermecătoare limbă moldovenească. Poate ar fi trebuit, în calitatea pe care o avea, să-și amintească de nevoile ieșenilor, multe și mari la ora aceea, poate chiar să le promită rezolvarea unora dintre ele. N-a făcut-o deși, fără ca nimeni
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
senator. Petru Groza, mai sinistru, Boul și-a făcut ministru. Despre acest înalt demnitar în guvernul Groza, Păstorel a lansat la apă o mulțime de anecdote acide cu care s-ar putea întocmi o întreagă culegere. TENIA LUI RALEA Inteligent, fermecător și lipsit de scrupule, în deceniile de la mijlocul secolului trecut Mihai Ralea a fost una dintre personalitățile marcante ale societății românești. Discernământul îl ridica deasupra atmosferei provinciale în care nu se complăcea. Bătând căile Europei, profesorul a ilustrat cu strălucire
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
obiect, atunci de la dânsul mi se trage. Mi-au plăcut mult prelegerile ținute. Era convingător în tot ceea ce ne prezenta și aducea exemple concrete și din experiența sa. Avea o voce plăcută de bariton pe care o modela în mod fermecător. Se folosea la modul excelent de ceea ce numim teatru didactic, astfel că reușea să ne țină aproape de discursul său. M-am înscris și la Cercul de Metodica predării biologiei, pe care îl conducea și am ținut chiar și o lecție
75 - V?RSTA M?RTURISIRII by Gheorghe Musta?? () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83092_a_84417]