54,757 matches
-
a fost atras de sistem și datorită prestigiului de care se bucură în ochii săi, simetria propusă de estetic. Iar Noica știa bine că filosofiile majore sînt, toate, sisteme. De aceea și-a intitulat al doilea volum din Devenirea intru ființă, Tratat de ontologie. De o bună prezentare are parte tendința sistemică a lui Mircea Florian, întruchipata în cartea sa postuma Recesivitatea că structura a lumii, cu căutarea unei formule a universului, exprimată prin cuplurile conceptuale atît de diversificate, care au
O pasionantă carte de filosofie by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17950_a_19275]
-
de generație, este structura lui intelectuală și morală care se clădește pe un aparent paradox: deși ca istoric de artă el are tenacitatea, sobrietatea și rigoarea unei conștiințe academice, cu o geometrie foarte exactă, în opera literară el este o ființă imponderabila care vibrează intens la energiile subcutanate ale limbii, o conștiință poetica așezată pe spațiile albe dintre cuvinte și pe acel depozit magic al semnului lingvistic, refulat imemorial, dar în permanență aspirație către formă cristalina a construcției matematice. Amestec de
Un adolescent: Barbu Brezianu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17972_a_19297]
-
poezia lui Nichita Danilov nu sunt individualizați, și nici măcar nu au înfățișarea generica a unor oameni. Poetul îi reprezintă prin ideea de verticalitate, ceea ce înseamnă un grad maxim de abstractizare. Omul este ceva care aspiră spre înălțime - asa sună definiția ființei umane din "dicționarul" poetului. Recunoaștem aici un mod expresionist de a gândi. Expresionista este și folosirea culorilor în descrierea "vestimentației" sau a "peisajelor". Toate au ceva țipător și nenatural. Roșul este de fapt ideea de roșu, albastrul - ideea de albastru
Al doilea Nichita al literaturii române by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17963_a_19288]
-
Gheorghe Grigurcu Dacă poeții, în formula cvasigenerală, își caută originile propriei ființe, incipitul individual, Mariana Filimon merge mai departe, dibuindu-si sursele originare în natură. Timiditate sau orgoliu? Probabil și una și alta. Timorare, întrucît demersurile ei sînt line, vegetative, daca nu de-a dreptul vegetale, cum creșterea insesizabila a unei frunze
Tigara care arde cum o candelă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17946_a_19271]
-
sufletul meu/ departe e încă/ și necunoscut/ (Cuvîntul). E o cosmogonie în varianta sensibilă, "simplă", necontrafăcută prin meditație, a unui spirit contemplativ, care se lasă impregnat de imagini, cu acea dispoziție smerita ce vede în sumisiune un semn de noblețe. Ființă "plină de taine" se confundă cu lucrurile, într-un simțămînt al zămislirii comune: "De lumină din pielea zăpezii/ mă las absorbita/ teamă de a fi efemer/ își scurge cenușă lin/ printre degete// drumul pe care alunec/ e sigur/ chiar dacă orbit
Tigara care arde cum o candelă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17946_a_19271]
-
voturi practic nesfîrșite pentru o listă practic infinită de candidaturi imagistice), ci o stare postedenică, tensionată de misterul consubstanțialității. O percepție a lor sub unghiul sincron al absolutului. "Azi, spunea Gottfried Benn, trebuie sa suportam prezenta simultană a lucrurilor". Obiecte, ființe, evenimente, impresii, umori se regăsesc pe același plan al scrumului încă fierbinte, inca inocent, deci tinzînd spre imuabil, a ceea ce a fost: Cînd parcă de nimic/ nu-mi mai pasă/ cartea se strînge între coperți/ cu cerul gurii închis// pereții
Tigara care arde cum o candelă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17946_a_19271]
-
nostalgii/ emoții/ sfîșiate între cele cîteva nume/ comune/ (cuvinte ce-și pierd înțelesul/îndată ce le rostești)// o duminică trăită cu disperare" (O anumita duminică). Golurile produse între eul sau și contextul obiectual se reduce pașnic, poemul vine din propria-i ființă, nereprezentînd o construcție extranee acesteia, mai mult ori mai puțin arbitrară: "Distanță dintre mine/ și vechile mobile/ se tot îngustează// prin pereți/ aud singurătatea cum/ picura// de pe foaia imaculata/ poemul îmi face semne/ să-l aduc la viață/ e acolo
Tigara care arde cum o candelă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17946_a_19271]
-
o mare însîngerata/ primește fiorul morții/ visîndu-se" (Februarie). Sau: "Cum cade lumină pe lucruri/ îmi pare că intru/ în culoarea utopica/ nuanțe/ detalii ce-mi alcătuiesc/ împrejurările vieții" (Detalii). Sau această autumnala antropomorfizata, pînă la punctul incert în care însăși ființă noastră poate fi socotita reversibila, capabilă a se varsă, stîngace și tînjitoare încă, în peisajul din care a purces: "Secvențe de toamnă ispititoare/ minuscule părți/ atît cît să-ți fie milă/ de toți și de toate// în fața ta/ un copac
Tigara care arde cum o candelă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17946_a_19271]
-
sa trăiește liric (prin delegație!) în locul lor: "Îngerul meu/ singur și el/ asculta noaptea hohotind prin unghere// sînt păsări de întuneric/ șoptesc/ socotind pe degete orele/ oprite în loc//în răstimpuri/ cartea citită de noi amîndoi/ tresare// e și ea o ființă/ îmi spune Îngerul/ și se face nevăzut printre file" (Înger îngerașul meu). Ori: "Picătură de ceai/ luminează palid chipul ferestrei/ cu sfiala ating liniștea/ cuibărita în lucruri/ transparente pe care le pot ușor numără/ în globuri albastre" (Gratii). Ori: "Reverberat
Tigara care arde cum o candelă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17946_a_19271]
-
poeta se desparte de trupul său: "Dincolo de mareea/ ușor somnambula/ e Marea Moartă// o mare în care trupul meu/ se scalda adesea// trupul meu/ de mine străin/ fără să-mi poarte gîndurile/ tainele/ cutele unei dureri// trupul meu depărtîndu-se/ de ființă mea/ împovărat cu alte uimiri// un trup pe care/ niciodată nu l-am iubit" (Un trup). Ea preferă a se confundă cu labirintul memoriei, cu fantezia ingenuu-crud-aurorală, care să se substituie identității sale somatice, ca-ntr-o jertfă tăcută: "Drumuri
Tigara care arde cum o candelă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17946_a_19271]
-
le fac/ le adaug posibile/ netrăite întîmplări/ sînge din sîngele meu// pînă mă absorb în pată lor/ orbitoare/ pînă mă stîng" (Drumuri în alb). Respingînd concretețea culorii, în favoarea unei nădejdi incorporale, respinge, printr-un gest aparent antiliric, si ceremonialul specular: "ființă culorii nu-mi poate răspunde/ nimic/ înlăuntrul ochiului meu/ caut speranța și adîncime// cît despre suflet/ el e un alt înțeles/ gol/ fără nici o oglindă în jur/ partea din mine/ care primește lumină" (Poemul despre transcriere). Deznădăjduitul antilirism simbolic nu
Tigara care arde cum o candelă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17946_a_19271]
-
cea mai mare seriozitate de mine!". Așadar, dincolo de temele favorite ale scriitoarei (tinerețea, copilăria, nostalgia) și chiar dincolo de modul de tratare a acestora, mai interesant este să vezi cum, în spatele rîndurilor, se construiește o identitate. Tot ce intră în alcătuirea ființei noastre de carne și spirit participa la scrierea mării Cărți despre noi înșine, se afirma aici. Că și în cazul lui Gellu Naum, poetul sau preferat, pe care il evocă într-unul din eseuri, pentru Simona Popescu experiență personală coincide
Pretexte pentru o spirală a devenirii by Stefana Totorcea () [Corola-journal/Journalistic/17985_a_19310]
-
afirma aici. Că și în cazul lui Gellu Naum, poetul sau preferat, pe care il evocă într-unul din eseuri, pentru Simona Popescu experiență personală coincide cu cea poetica și cea individuală, împletindu-se toate într-o structură care exprimă ființă în întregul sau. Scriitoarea deține în exclusivitate "patentul" acestei "structuri" ce recuperează toate identitățile succesive că într-un "arabesc" care repeta aceleași teme-obsesii, reinterpretate însă pe paliere diferite ce corespund diferitelor vîrste: corsi e ricorsi - spirală existenței/ textului (volubilis?) trece
Pretexte pentru o spirală a devenirii by Stefana Totorcea () [Corola-journal/Journalistic/17985_a_19310]
-
spirală existenței/ textului (volubilis?) trece prin aceleași locuri, dar de fiecare dată la alt nivel. La rîndul lor, "exuviile" - altă metaforă prin care scriitoarea se autodefinește - nu sînt considerate că exfolieri abandonate pe drum, ci că ipostaze asumate în sincronia ființei. Autoregenerarea (considerată de Simona Popescu mai importantă decît varietatea formală) presupune și o subsumare a trecutelor identități, toate definitorii pentru "conglomeratul mentalorganic" pe care, în alt dialog din volum, autoarea îl numește, cu seriozitatea ludica a unui copil, "simonitate". Revenind
Pretexte pentru o spirală a devenirii by Stefana Totorcea () [Corola-journal/Journalistic/17985_a_19310]
-
tine însuți, chinuitor și angoasant. Nu știi dacă prin asta ți-ai cîștigat sau ți-ai pierdut sufletul. O formă de a găsi pe bîjbîite ceva care să semene cu tine, așa ca-n vis, cînd te solidarizezi cu o ființă care pare a fi tu. Dar și un fel de a te pierde. Insuportabil gînd și-acum, în timp ce scrii".
Pretexte pentru o spirală a devenirii by Stefana Totorcea () [Corola-journal/Journalistic/17985_a_19310]
-
un portret (defel "robot") al feminității însăși. Lucru cu atît mai tulburător cu cît imaginea această globală este pe cît de complexă, pe atît de simplă, trimițînd cu gîndul la momentul Facerii cînd Omul era androgin, coabitînd într-o unică ființă bărbatul și femeia. Odată separate, entitățile antagonice au păstrat fiecare nostalgia complementarității inițiale. De unde și ironia din titlul unuia dintre filmele spaniole, Să încerci să fii femeie și să mori, în care Ana Belén, actrița și cîntăreața convertita la regie
Femei despre femei by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/17990_a_19315]
-
familie, la care soțul încornorat al protagonistei este apărător din oficiu. El este astfel dublă victima a... emancipării femeii. Care-și aroga dreptul de a cunoaște o dragoste sau de a înfige cuțitul de bucătărie în carotida soțului decrepit. Degradarea ființei antrenează degradarea relațiilor interumane și intensitatea expresionista a Strigatului polonezei Barbara Sass prezintă diagramă existenței unei astfel de femei: o fată băietoasă crescută în promiscuitate, la ieșirea din închisoare, ajunge infirmieră la un azil de bătrîni, încearcă să-și păstreze
Femei despre femei by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/17990_a_19315]
-
deoarece se-ntemeiază pe stratul de lavă pasional, pe acea stihială manifestare a personalității pe care am menționat-o. E o "reconstrucție" care, după cum afirmă un exeget, confirmă dispariția, în poezia modernă, a deosebirii dintre "a fi" și "a părea". Ființă și imaginarul devin una, adică un joc de flăcări temerar, reflectînd energia spiritului liric. Poetul e stînjenit de limite. Plonjînd în fascinantul haos al dezordinii fecunde, cultivînd imagini din toate registrele spațiale și temporale, se străduiește a înfrunta "spaimă" existențiala
Un rimbaldian român by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17982_a_19307]
-
transgresa, părelnic, granițele dintre real și fantastic, rămîne de facto, în domeniul ultimului, de unde "experimentează" doar realul că pe o iluzie, ca pe o fantasma a fantasmei. Umanitatea să e fatalmente resorbită de procesul figurat, care-și are ontologia proprie. Ființă e doar fictiv tangibilă. Clamorile ei pătimașe, amintindu-l pe alocuri, pe Federico García Lorca, își au caligrafia lor aeriană, singura care contează, în acest plan al mărturisirii estete, care, cu aceeași premisa afectiva, ar putea fi de o platitudine
Un rimbaldian român by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17982_a_19307]
-
biciuite de dorinți, excitate și explozive (fantezia să e debordanta de senzualitate), ca un fel de exhibiționism al păcatului, ca o provocare la îndemînă. Trupul cu pornirile sale orgiastice, atît de echivoce în raport cu transcendență, alcătuiește locul cel mai vulnerabil al ființei care aspiră spre mîntuire: S-a făcut frumoasă această licoare/ Ce s-a prăbușit din cer,/ Sîngele tău, iubito, băut de crai/ Și peste mine stigmat" (Talita Kumi). Ori: "Numele celei mai mărunte era un miros/ Venit din uterul unei
Un rimbaldian român by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17982_a_19307]
-
de martie sfărîmător./ Și citadela mă cîntă" (Și citadela mă cîntă). Sugerat de fluiditatea izvorului și de incertitudinea vegetalului, divinul se identifică cu poetul prin omogenitatea intemporalitătii fantaste, prin mirabila contemporaneitate a toate celor ce au ființat, ființează și vor ființă: "Mă voi înfrînge, de toate descarnat./ Strălucește umbră ramurilor pe trunchiul copacului/ Și eu privesc alarmă de pe coaja/ Mea arătînd prin falie/ Roșeața fragedă că de obraji virgini./ Copacul mă va da și mai îngenuncheat/ Izvorului din care ma cuvintez
Un rimbaldian român by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17982_a_19307]
-
Bogza despre lucrătorii din adîncuri înzestrați cu o psihologie aparte. Drept să spun, efortul lor subteran, echipamentul, contactul zilnic cu surparea, explozia, cu moartea, într-un cuvînt, plus lampasul țintuit pe fruntea lor în beznă totală și dîndu-le aerul unor ființe fantastice, mă fascinaseră la început. De unde și un fel de romantism profesional, începînd cu proza franceză pînă la popoarele cu o tradiție literară mai redusă. Sfătuit, așadar, de marele Cutreierător al Cărții Oltului, mă dusesem și eu în Valea Jiului să
Ce naste din pisică... by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/17992_a_19317]
-
aici o povestire filosofica în genul romanelor lui Anatole France și Voltaire, cu tîlc de toleranță religioasă. Șerban Cioculescu, în cronică să din Adevărul, observă: "Savu e creștinul primitiv, reintegrat formulei sale firești printr-un canon care nu-i diformează ființă, ci o aduce la expresia ei naturală. Mai puțin individual, așadar, Savu este act pur de bunătate și frăție creștineasca, în tradiția evanghelica". Cu toate întorsăturile de frază, se vede, din aceste observații, că românul este, estetic, ca român, aproape
Romanele lui Galaction by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17986_a_19311]
-
dintr-o țară comunistă și că trăiam în ea, si, culmea, țara aia mă și trimisese să văd America! Peter, milionarul și ceilalți ai săi, nu ma atacau, dar mă priveau cu îngăduința, cu milă, ca pe un soi de ființă, cu doi ochi, două urechi, ca și ține, insă complet altă, diferită. Dar cum de reușisem eu să înșel,... să păcălesc vigilenta vameșilor de pe aeroportul Kennedy și să introduc în America havanele interzise, dar complet interzise, pe care le fuma
IOWA-CITY OCT. 1978 by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/18013_a_19338]
-
mijlocește contracte perfide între regnuri, compromisuri între aparente și esențe, mezalianțe între contingent și absolut (în gradul în care cel din urmă rămîne precum un reziduu indestructibil al spiritului ce se dezafectează cu o întunecată veselie). Anorganicul absoarbe cu poftă ființele ori dobîndește el însuși statut de ființă: "pietre-ndelung polisate, cunoscătoare, tăcute/ fără lumină în ochi, fără sex/ translucide răclite/ în care-s închiși bărbați adormiți/ vietasi/ nepromiși nașterii, morții/ sau valuri uriașe de lavă răcindu-se, modelate de vînt
Hiperbolă si litotă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/18022_a_19347]