2,125 matches
-
devoratoare. Diferitul și nefamiliarul, criterii de excludere și persecuție, sunt aici resursele unei estetici inovatoare, exploatată ingenios de toți virtuozii grotescului, de la Edgar Allan Poe la H.R. Giger. Deși întotdeauna sacrificați, anormalii devin programatic ficțiune și personaj, asigurându-și o frântură de nemurire. Traduse excelent din engleză de Marius Chivu, textele își mențin limpezimea proaspătă într-o limbă română ce conferă diminutivului potențial metaforizant și protejează ciudații mărunței de agresiunea verbelor tari. Deși esențial intraductibilă, poezia se păstrează aici intactă, ca
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
reinventeze, în forme ce au inclus, treptat, și sculptura, dialectul minor, primitiv și pur, întins peste ariile neliniștii din abisul interior: copilăria și pierderea inocenței, descoperirea corpului și a sexualității, solitudinea inexorabilă, revărsarea vieții banale în ireal, revelate, fiecare, în frânturi de coșmar, în fetișuri bizare și amintiri grotești, proliferând liber, sub amprenta întunecată a unei sensibilități gotice. Romanul Abisul: un weekend este versantul narativ al artei Dorotheei Tanning, revers și contraparte a unei lumi plastice mereu măcinată de impulsul invaziei
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
o așteaptă din partea femeii nu vizează misterele sexualității, ci ale spiritualității. Ioana, ca și Irina din romanul anterior, nu are însă o existență autonomă ca personaj. Ea este, în fapt, o proiecție a lucidității disperate a lui Sandu, construită din frânturi, din contraste, din schițe succesive. Apariția inițială a Ioanei pe scena romanului ar putea sugera o nouă Irină, asemănătoare celei din O moarte care nu dovedește nimic. Aerul provincial, lipsa naturaleții mișcărilor, rochia lipsită de gust, toate acestea relevă un
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
vârtejul centripet al obsesiei. Cea mai reușită piesă din volum este Plicty, „o radiografie ingenioasă a stării de spleen” (Nicolae Manolescu). Textul constituie în același timp o provocare și un experiment: polifonic și intertextual (procesând atât fragmente livrești, cât și frânturi din conversații cotidiene), pueril și atent manufacturat, poemul transferă senzația de plictiseală dinspre tematica spre retorica discursului. În fond, complicata armătură sintactică din Plicty nu e altceva decât o monodie bine controlată, care secretează continuu același sentiment al vidului semantic
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288943_a_290272]
-
de situații ce amintesc de proza rurală americană (Faulkner, Caldwell, Steinbeck), răscolită de freamăte ce răspund în felul lor tumultului din Pe Donul liniștit al lui Mihail Șolohov. Adecvat cadrului natural e climatul de spiritualitate. Perpetuat din arhaic, acesta conservă frânturi de gândire mitică și magică, exprimate în credințe bizare, eresuri de sursă precreștină, datini pitorești, practici extravagante. Totul învederează persistența irepresibilă a unei tradiții atemporale, conținătoare de o tot atât de nedatabilă poezie. Se poate vorbi aici și de un adevărat panlirism
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288387_a_289716]
-
nu încadrează un spectacol al răsturnărilor și prefacerilor social-istorice, iar romanul nu devine o cronică sau o frescă, cu toate că dezvăluie unele consecințe ale procesului de restructurare socială. Istoria e absorbită de geografie. Discontinuă, istorisirea e o succesiune de momente, de frânturi de viață, un potpuriu de situații, un caleidoscop. Plecat din satul de baștină, copil, Ion Mohreanu, pierzându-și tatăl, își ia lumea în cap, intră slugă la stăpân, prilej pentru scriitor de a evoca (fie lăsând personajul să rememoreze singur
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288387_a_289716]
-
zi de majoritatea - urmărește să ne reamintească În permanență că relația noastră cu cărțile nu este un proces continuu și omogen, așa cum ne vând iluzia anumiți critici, nici locul unei cunoașteri transparente de sine, ci un spațiu obscur bântuit de frânturi de amintiri și a cărui valoare, inclusiv creatoare, ține de fantomele nedeslușite care circulă aici. Pagină nouă de dreapta + pagină albă după FELURI DE A NU CITI Pagină nouă de dreapta CAPITOLUL I CĂRȚILE PE CARE NU LE CUNOAȘTEM ÎN
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
cărțile nu face totuși decât să spună adevărul despre relația pe care noi o Întreținem cu ele. Nu păstrăm În memorie cărți omogene, ci fragmente desprinse din lecturi parțiale, adeseori amestecate Între ele și pe deasupra reconfigurate de fantasmele noastre personale: frânturi falsificate din cărți, analoage amintirilor-ecran de care vorbește Freud, ce servesc mai ales să le ascundă pe altele. Urmându-l pe Montaigne, ar trebui să vorbim nu atât despre lectură, cât mai degrabă despre delectură pentru a caracteriza acea mișcare
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
prin care se construiește Întreaga personalitate și care Își organizează apoi relația cu celelalte texte și cu ceilalți. O bibliotecă În care sigur că apar anumite titluri precise, dar care este mai curând formată, ca aceea a lui Montaigne, din frânturi de cărți uitate și din cărți imaginare, prin intermediul cărora Înțelegem lumea. Aici, dialogul surzilor provine din faptul că bibliotecile interioare ale publicului și cea a lui Martins nu coincid, sau prea puțin, și În care ariile de intersecție sunt reduse
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
zice Sartre, se ridică în fața noastră ca "un turn de liniște""22. * La fel cum, într-o oglindă plană, un fascicul paralel de lumină își modifică direcția, rămânând paralel, tot așa poezia Anei Blandiana dă naștere unor realități paralele, propagând frânturi ale intimității sale, în diverse direcții, sub diverse forme, ca într-un caleidoscop pe care fiecare să îl poată recepta cum vrea și în care fiecare să se poată identifica. Varietatea formelor virtuale pe care le îmbracă viața poetei se
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
ecestor elemente poetice. Volumul Persoana I plural deschide creația poetică a Anei Blandiana, fiind publicat în 1964. Ca de altminteri toate celelalte volume care îi vor succeda acestuia, Persoana I plural este un volum autobiografic, autoarea trasând, în fiecare literă, frânturi ale propriei realități care, inițial, fiind o realitate exterioară, devine interioară prin intermediul filtrării personale și a transpunerii obiectivului în subiectiv. Totodată, acest volum devine premisă pentru celelalte, fiind cel mai complex în ceea ce privește temele și simbolurile poetice, pe care autoarea le
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
de cele obișnuite. Chiar dacă poetica în sine presupune o permanentă pendulare între real și ireal, deci o raportare la două medii diferite, originalitatea acestei autoare depășește granițele oricărei paradigme, printr-o excepțională reconstruire a trecutului prin poezie. Ea realizează o frântură în două a timpului, împărțindu-și la nivel stilistic, scrierile, în cele metaforizante și cele demetaforizante. Dilatarea discursului, prin alegerea expresiei demetaforizante este vizibilă, mai ales, în aceste cele din urmă volume ale creației, când simplitatea și sinceritatea expresiei intenționează
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Asvârliți, ca pe un catafalc,/ Pe fața de masă brodată./ Vinovată chiar dacă eu nu apăsam pe trăgaci,/ Ci-mi astupam urechile,/ Oripilată de zgomotul morții/ Și de mirosul sudorii nerușinate a celor care-au tras". (Animal planet) Redând ad litteram frânturi din existență, prin acest volum, autoarea se înscrie în ceea ce istoricii literari, teoreticienii și criticii numesc deopotrivă o poetică postmodernă. Deși grija pentru semnele de punctuație și pentru semnificant pare să nu dispară, ea se diminuează, totuși, în fața sensului generator
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
cu aparențele izbăvirii la care cu toții s-ar părea că rîvnesc. Și Dosar numărul, și Obiectiv numărul, și Sursa dublă, dacă nu chiar, chinuit și imund, și Plutonierul. Indivizi cu vieți ratate, răsfoind ca niște automate dosarele în care zac frînturi din destinul lor absurd, în căutarea unei noime care să-i ajute să meargă mai departe. A unor înțelesuri, a unor adevăruri... Dar, ca sub un blestem, e o zbatere în deșert, un ritual în gol, patetismele care-i încearcă
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
și se vede nevoit să-și asume gestul decojirii gălbuielor portocale de vară din rucsac, În chiar plin teatru de la Epidaur. Antichitatea, despre care a citit sau auzit, Îl dezamăgește prin ceea ce constată c-a mai rămas din ea: printre frînturi de coloane, arheologii ascultă muzică la radio. Noi, civilizațiile, știm acum că sîntem muritoare. Afirmația gravă a lui Paul Valéry a fost reluată adesea, altfel costumată, de diverși teoreticieni purtați de nemăsuratul orgoliu de a urmări Istoria. Ea Însăși nu
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
propria glosă, o metacarte (spun și eu, acum), o ficțiune postișă, gata oricând să se sinucidă pentru a demonstra că a fost adevărată. Black-Note, un monolog halucinant al unuia din trei pacienți internați pentru o cură de dezintoxicare, recompune din frânturi o poveste care pare să se Înrudească Îndeaproape cu cea din celebrul film Trainspotting: un grup de patru prieteni, pasionați de jazz, hotărăsc să cânte Înpreună, visând la celebritate. Locul repetițiilor se află pe o insulă legată de “continent”(?) printr-
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
șirul trimiterilor la vina altora. Nu cred că mai interesează faptul că nu cunoșteam alt mod de a gândi. În afară de bunul simț țărănesc, dar și acesta pervertit într-o oarecare măsură de colectivism. Din el mai ajunseseră la mine doar frânturi, care greu mai puteau recompune întregul pentru a se transforma într-un comportament.) Nu-mi rămâne decât să încerc a-mi fi propriul început prin a recunoaște: Sunt vinovat! A intervenit între timp căința? Cred că da, chiar dacă nu întru
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
mai acută conștiință de sine (chiar dacă una predominant negativă). Trebuie să zărim o bună parte din "conținutul" sine-lui profilat pe fondul durerii. Conturarea imaginii de sine în domeniul lui a avea (cu sensul lui contemporan de a consuma) oferă doar frânturi din ceea ce este sinele (ori ar trebui să fie). Faptul de a simți lipsurile, în raport cu obiceiurile cotidiene de consum, drept absențe ale propriei persoane, ca neîmpliniri profunde, arată cât de mult ne percepem esența în sfera lui a consuma, semnalând
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
la un „grad zero”, care exclude postùrile și efectele interpretative. Amprenta vocii sale - în care se disting oboseală, tristețe, scepticism - se suprapune perfect versurilor, care își descopăr astfel sonoritatea cea mai adecvată. Impresia e de confesiune liminară, de poveste în frînturi. Deși glasul poetului pare stăpînit, se întrevăd, totuși, nervozitatea, iritarea, o anume incomoditate. Efortul vizibil de a articula cît mai clar cuvintele evidențiază, apoi, pronunția sa moldovenească, nemodificată de șederea peste un sfert de veac în București. El zice primavară
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
ea ar trebui să funcționeze și la alți poeți cu calități de instrumentiști. Bacovia lua „note”, adică făcea însemnări, care aveau un ton, nu aranja portative. Apropo, nu-i ciudat oare că printre manuscrisele și desenele sale nu e nici o frîntură de portativ? Am și o altă uimire: de ce cineva care „a făcut” muzică n-a fost văzut niciodată printre melomani, într-o sală de concert? Fie și la Bacău, unde „se făcea” muzică: de exemplu cvartetul doctorului V. Crăciunescu. Corect
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
orbi). Umbră de aur, melancolia apasă greu și peste lumile din Suflete la second-hand (Editura Vinea, București, 2000) și din Centura de castitate (Editura Cartea Românească, București, 2007). Majoritatea textelor se construiesc, și aici, integral pe tiparul inițierii, al iluminării. Frânturile de povești relatate în ele configurează trepte ale rătăcirii, ale căutării halucinante prin spații labirintice, ascunse în alte spații labirintice, în care obiectele și spațiile însele se convertesc, printr-un bizar proces de umanizare, în forme ce reiterează perpetuu același
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
trupul său/ se multiplica într-un număr de treizeci de alte trupuri/ putând lua înfățișare de copil,/ de bărbat, de femeie,/ sau chiar de animal sau de plantă". Efortul pare, până la urmă, inutil, peste toate textele ce decupează, uneori sincopat, frânturi ale căutării (inclusiv al unui sine aproape pierdut, risipit în cioburile unor oglinzi sparte sau ascuns în spatele unor ochelari fumurii -metafore ale deghizării, ale iluzoriului și deformării) bate un frison al zădărniciei, al alunecării cu o lentoare agonică spre neant
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
același timp nu poate crea decât confuzie și provoacă înțelegerea eronată a fenomenului. Ambiția acestor lucrări este aceea de a prezenta într-o manieră științifică, integratoare, cunoștințe de tip esoteric, religios și științific. Rezultatul: compilații jalnice în care sunt prezentate frânturi de credințe, ritualuri, rețete magice și comentarii care încearcă să formeze o abordare unitară. Ele își propun să cuprindă fenomenele religioase, magice, vrăjitorești, divinatorii și paranormale deopotrivă. Fără îndoială că în astfel de situații avem de-a face cu falsuri
by Cristina Gavriluţă [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
pe toată durata comunicării. Energia care se degajă în momentul inițial e suficientă pentru a asigura existența poemului până la final. Versurile nu sunt expresia finală a unui proces ci reprezintă procesul surprins în plină desfășurare. Există o dezlănțuire de replici, frânturi neterminate dintr-un dialog cu sine, cu ceilalți, adevărate valuri de cuvinte născute să rămână împreună. Forța formativă există în interiorul operei lui Labiș și nu în exteriorul ei, ea dictează, se constituie pe măsură ce actul de creație are loc. La început
NICOLAE LABIȘ – RECURS LA MEMORIE DIMENSIUNI SPAŢIO-TEMPORALE ÎN POEZIA LUI NICOLAE LABIȘ by MIHAELA DUMITRIŢA CIOCOIU () [Corola-publishinghouse/Science/91867_a_107354]
-
cunosc / I-lai, i-lai-la.” Notația impresiilor este făcută, după cum vedem, în spirit sadovenian. Într-o evocare a lui Sadoveanu, elementul biografic propriu absorbției motivului mioritic se arată ridicat deodată în zările unei conștiințe mitologice: „Mi-au mai rămas în minte frânturi din timpuri duse? Treceam tăcut sub nouri în umbra unor oi. Ce-am mai păstrat din raza privirilor senine, din sufletul copilului vioi? Era flămând copilul, și oile flămânde, dar florile și pomii luceau în fel și chip... În jurul lui
NICOLAE LABIȘ – RECURS LA MEMORIE DIMENSIUNI SPAŢIO-TEMPORALE ÎN POEZIA LUI NICOLAE LABIȘ by MIHAELA DUMITRIŢA CIOCOIU () [Corola-publishinghouse/Science/91867_a_107354]