2,818 matches
-
la conducerea imperiului. În anul 161, Marc Aureliu devine el însuși împărat. Marc Aureliu preia conducerea imperiului roman în vremuri dificile, trebuind să facă față unor amenințări din diferite părți. După ce reușește să înăbușe în zona apuseană revoltele unor triburi germanice și britanice, este confruntat în anul 165 cu invazia "parților" a provinciilor orientale ale imperiului. În timp ce fratele său prin adopțiune, Lucius Verus - asociat la conducerea imperiului -, suferă înfrângeri dezastruase, încredințarea comenzii militare unor generali capabili, Statius Priscus și Avidius Cassius
Marc Aureliu () [Corola-website/Science/299677_a_301006]
-
atacurile parților, ocupându-le și două orașe principale, Seleucia și Ctesifona. Triumful militar este celebrat la Roma, dar legiunile romane aduc cu ele din orient o teribilă epidemie de ciumă, cu grave consecințe sociale și economice. În zona Dunăreană, triburile germanice Marcomanii și Sarmații amenință direct Italia de nord. Marc Aureliu preia direct conducerea operațiilor militare, care vor dura mai mult de cinci ani, din 169 până în 175. Încurajat de un zvon fals, privind pretinsa moarte a lui Marc Aureliu, generalul
Marc Aureliu () [Corola-website/Science/299677_a_301006]
-
soția sa, Faustina. Întors la Roma, sărbătorește triumful asupra "Marcomanilor" și "Sarmaților", iar în 177 îl asociază pe Commodus la conducerea imperiului. În același an tebuie să plece din nou în provinciile dunărene, pentru a reprima noi revolte ale triburilor germanice. În anul 180, moare în urma unei boli infecțioase în orașul "Vindobona" (azi Viena). În politica internă, Marc Aureliu a condus afacerile imperiului în strânsă colaborare cu Senatul și a inițiat o serie de reforme în problemele administrative și de drept
Marc Aureliu () [Corola-website/Science/299677_a_301006]
-
Iftinchi, profesor universitar la Conservatorul din București, cunoscut pe plan european la fel; Nuța Iftinchi, profesor universitar la același Conservator; Ion Covașă, primul profesor de limba și literatura română de la Liceul Teoretic Eudoxiu Hurmuzachi din Rădăuți. Conviețuirea românilor cu populația germanică, respectiv cu maghiarii, și-a pus amprentă asupra comunei; astfel există chiar și o Biserică evanghelica, respectiv un Cimitir nemțesc. Din păcate cimitirul este în paragină, iar biserica, transformată în perioada comunistă în siloz, nu s-a bucurat nici de
Comuna Frătăuții Vechi, Suceava () [Corola-website/Science/299676_a_301005]
-
fi așezat mai târziu într-o încăpere, pentru a primi cinstirea credincioșilor. Așa se face că diminutivul numelui latinesc al mantalei se află la originea cuvântului capelă (în , în , în , în ). Este, de altfel, timpul când se pregătesc marile invazii germanice. Barbarii sunt la porțile imperiului; de mult timp deja, trupele auxiliare de pe lângă legiuni sunt formate din mercenari de origine germanică. În martie 354, Martin participă la campania de pe Rin împotriva alamanilor la Civitas Vangionum în Renania; dar convingerile religioase îi
Martin de Tours () [Corola-website/Science/299681_a_301010]
-
mantalei se află la originea cuvântului capelă (în , în , în , în ). Este, de altfel, timpul când se pregătesc marile invazii germanice. Barbarii sunt la porțile imperiului; de mult timp deja, trupele auxiliare de pe lângă legiuni sunt formate din mercenari de origine germanică. În martie 354, Martin participă la campania de pe Rin împotriva alamanilor la Civitas Vangionum în Renania; dar convingerile religioase îi interzic lui Martin să verse sânge, de aceea el refuză să participe la lupte. Pentru a dovedi că nu este
Martin de Tours () [Corola-website/Science/299681_a_301010]
-
sulf au ca și prefix articol arab, deși nu sunt cuvinte de origine arabă. Se crede că rădăcina cuvântului în limba proto-indo-europeană este (genitiv ), un derivat substantival pentru verbul 'a arde'. Aceasta este originea comună și pentru cuvintele din limbile germanice pentru sulf, de la care au evoluat la formele lor moderne: "Schwefel" în germană, "zwavel" în olandeză și "svavel" în suedeză. Sulfului i se cunosc 25 de izotopi naturali, din care doar 4 sunt stabili: S (95.02%), S (0.75
Sulf () [Corola-website/Science/299750_a_301079]
-
pot fi explicate independent prin derivații interne în fiecare limbă, iar în anumite cazuri este vorba de o "reciprocitate lingvistică", aceasta nefiind îndeajuns pentru a se putea vorbi de o lingvistică balcanică, cum se vorbește de "lingvistica romanică" sau "lingvistica germanică". Limbile care au în comun anumite proprietăți aparțin mai multor ramuri distincte ale limbilor indo-europene: Însă nu toate aceste limbi au același număr de proprietăți în comun. De aceea, ele se împart în trei categorii: Lingvistul finlandez Jouko Lindstedt a
Uniunea lingvistică balcanică () [Corola-website/Science/299076_a_300405]
-
mai râdă. După traversarea râului Volga în anii 370 și anexarea teritoriului alaniilor, au atacat regatul gotic dintre Munții Carpați și Dunăre. A fost un popor foarte mobil, a căror arcași călare au dobândit o reputație de invincibilitate, si triburile germanice părea incapabile să le reziste. Populațiile a fugit din calea hunilor care s-au mutat din Germania în Imperiul Român, în vest și sud, și de-a lungul malurile Rinului și Dunării. În 376, goții au traversat Dunărea, pentru a
Attila () [Corola-website/Science/299098_a_300427]
-
de triburi (vezi și sarmații, roxolanii, alanii). Unele documente romane târzii au folosit etnonimul sciți pentru a s referi la slavii răsăriteni. Între secolele I AD și al IX-lea, regiunea a fost locuită vremelnic sau tranzitată de diverse popoare germanice, iranice și turcice, între care cele mai cunoscute goții, hunii, avarii și ungurii. Deși unele dintre aceste populații i-au subjugat pe slavii așezați în zonele sus-numite, cuceritorii au lăsat puține urme durabile. În această perioadă, mult mai importantă a
Slavi estici () [Corola-website/Science/299150_a_300479]
-
Roma între anii 475 și 480, cam la un secol după Augustin, în perioada când, sub presiunea năvălirilor barbare, Imperiul Roman de Apus ia sfârșit în anul 476, o dată cu detronarea ultimului împărat, Romulus Augustulus, de către Odoacru, căpetenie a unei seminții germanice. Boethius aparținea unei vechi și influente familii aristocratice romane, "Anicienii", dintre care mulți reprezentanți fuseseră consuli, ca și tatăl său, Flavius Manlius Boethius. Rămas de tânăr orfan, Boethius este crescut sub tutela lui Quintus Aurelius Memmius Symmachus, cu a cărui
Boethius () [Corola-website/Science/299190_a_300519]
-
Dar să nu vă legați de evrei! Atingându-vă de ei este ca și cum v-ați atinge de lumina ochilor lui Iisus, căci ei sunt osul și carnea Lui." Dar Sfântul Bernard, cu ocazia acestei mari campanii de predici în țările germanice, nu s-a mulțumit numai să condamne excesele poporului. Cu o putere de convingere care îi câștiga pe toți, sprijinită și de câteva vindecări miraculoase,el le-a trimis ascultătorilor propria sa concepție despre cruciadă. El îi chema la război
Bernard de Clairvaux () [Corola-website/Science/299233_a_300562]
-
a abandonat un plan de a ocupa Sicilia și Africa de Nord după distrugerea flotei sale într-o furtună, Alaric a murit în timp ce mărșăluia spre nord, în apropriere de Cosenza. În timpul secolului al patrulea, împărații romani au utilizat frecvent "foederati": trupe neregulate germanice sub comandă romană, dar organizate ca structuri tribale. Pentru a scuti populația provincială de la impozitare excesivă și pentru a economisi bani, împărații au început să folosească unități recrutate din triburile germanice. Cel mai mare dintre aceste contingente a fost cel
Alaric I () [Corola-website/Science/299796_a_301125]
-
patrulea, împărații romani au utilizat frecvent "foederati": trupe neregulate germanice sub comandă romană, dar organizate ca structuri tribale. Pentru a scuti populația provincială de la impozitare excesivă și pentru a economisi bani, împărații au început să folosească unități recrutate din triburile germanice. Cel mai mare dintre aceste contingente a fost cel al goților, căruia în 382 i-a fost permis să se stabilească în limitele imperiale, păstrând un grad mare de autonomie. În 394 Alaric a servit ca un lider de foederati
Alaric I () [Corola-website/Science/299796_a_301125]
-
nu al pământeanului corupt de păcat. În 1516 a descoperit un manuscris german anonim, a cărui pietate mistică se potrivea atât de bine propriei structuri sufletești, asupra sufletului și a mântuirii, că Luther l-a și publicat sub titlul Theologia Germanica. Pe lângă textul propriu zis, al vechiului manuscris, el adăuga și propriile considerent, în care dezaproba pe predicatorii indulgențelor, ce profitau de simplitatea săracilor. În corespondența privată el începuse să identifice pe antihristul primei epistole a lui Ioan cu papa. În
Luteranism () [Corola-website/Science/299840_a_301169]
-
dar nu înainte de a se fi stabilit definitiv în partea de vest a Anatoliei într-o regiune cunoscută ulterior cu numele Galatia. Peste două secole mai târziu, Iulius Cezar consemnează dislocarea finală a boilor din regiunea Dunării cauzată de suebii germanici, pierderea majorității populației în lupta cu romanii și dispersarea supraviețuitorilor printre alte triburi. Structura tribală a fost înlocuită de o guvernare de tip imperial sau monarhic și boii au dispărut, cu excepția numelor locale sau tradițiilor care au rezistat un răstimp
Boi (trib) () [Corola-website/Science/299850_a_301179]
-
și al Senei. Boii din secolul I î.Hr. au trecut Rinul pentru a veni în ajutorul [helveți]]lor (din Elveția) împotriva lui Cezar. Aria de răspândire a boilor pare să fi cuprins Alsacia, Bavaria, Austria, până în Boemia. Suebii, un popor germanic care s-au stabilit mai ulterior pe malul stâng al Dunării, se aflau încă în partea centrală a Germaniei și nu reprezentau o amenințare pentru celți. În Italia, boii au ocupat așezarea veche etruscă de la Felsina. Mai târziu, când au
Boi (trib) () [Corola-website/Science/299850_a_301179]
-
ca să fie confirmat de Senat, iar trupele din est le-a lăsat sub comanda fratelui său, Gaius Priscus. Fiul lui Filip a fost ridicat la rangul de "Caesar", primind numele de Filip II Junior. Domnia lui Filip începe cu respingerea germanicilor care atacau Pannonia și a goților care invadează Moesia. Ei au fost înfrânți în 248, dar legiunile, nemulțumite, l-au declarat împărat pe Tiberius Claudius Pacatianus. Revolta a fost învinsă de Decius, care a devenit guvernator în Moesia. Altă tentativă
Filip Arabul () [Corola-website/Science/299878_a_301207]
-
români, ca fiind un trib aparținând așa-zișilor „daci liberi” (necuceriți de români). Majoritatea istoricilor au argumentat originea dacă a costobocilor, dar unii consideră că originea acestui trib din nordul Daciei Române este incertă. Există și opinii privind o origine germanica/gotica, sau o origine sarmato-scitică sau o origine slavă. Caracterul traco-dacic al costobocilor este sigur și după Mullenhoff, care afirma că costobocii nu sunt slavi deoarece în acea perioadă (sec. ÎI e.n.) slavii nu se aflau în acea zonă. Costobocii
Costoboci () [Corola-website/Science/299920_a_301249]
-
costobocii au luptat împotriva imperiului român în primul război Marcomanic 166-172 e.n., alături de alte triburi dace biessoi și sabokoi. Istoria Augusta vorbește despre o mare coaliție antiromană a populațiilor barbare de la frontierele Daciei române și Moesiei Inferior, cuprinzând triburi sarmate, germanice (marcomani) și geto-dace. Între 170-171 e.n., pe vremea lui Marcus Aurelius, costobocii aliați cu bastarnii și sarmații, traversează Dunărea, pustiind Moesia, Tracia, Macedonia, ajungând până în Attica și distrugând templul Eleusis. Un incident din 172 relatat de Dio Cassius dintre vandalii
Costoboci () [Corola-website/Science/299920_a_301249]
-
devină englezi ieșeau la iveală. În urma romanilor, care au abandonat sudul insulei până cel mai târziu în anul 410, spre a se concentra asupra problemelor mai presante de acasă, Anglia actuală a fost colonizată progresiv de o succesiune de triburi germanice, adesea în valuri complementare. Aceste triburi germanice au venit inițial invitate de Vortigern, rege al Britonilor, ca mercenari gata să îi ajute pe bretoni în luptele lor împotriva irlandezilor și picților (locuitori antici ai Scoției de astăzi). Cei mai mulți istorici consideră
Istoria Angliei () [Corola-website/Science/299895_a_301224]
-
care au abandonat sudul insulei până cel mai târziu în anul 410, spre a se concentra asupra problemelor mai presante de acasă, Anglia actuală a fost colonizată progresiv de o succesiune de triburi germanice, adesea în valuri complementare. Aceste triburi germanice au venit inițial invitate de Vortigern, rege al Britonilor, ca mercenari gata să îi ajute pe bretoni în luptele lor împotriva irlandezilor și picților (locuitori antici ai Scoției de astăzi). Cei mai mulți istorici consideră că valurile de popoare germanice, iuții, împreună cu
Istoria Angliei () [Corola-website/Science/299895_a_301224]
-
Aceste triburi germanice au venit inițial invitate de Vortigern, rege al Britonilor, ca mercenari gata să îi ajute pe bretoni în luptele lor împotriva irlandezilor și picților (locuitori antici ai Scoției de astăzi). Cei mai mulți istorici consideră că valurile de popoare germanice, iuții, împreună cu numeroși frizieni și franci ripuarieni, saxonii din nordul Germaniei și anglii din Danemarca de astăzi - cunoscuți generic ca anglo-saxoni - au invadat Anglia din nou pe la mijlocul secolului al VI-lea. Ei erau conduși de lideri militari și s-au
Istoria Angliei () [Corola-website/Science/299895_a_301224]
-
britanicilor. Noțiunea că migrații pe scară largă au provocat schimbări drastice în structura etnică a Angliei a fost puternic discreditată, susține Simon James, arheolog la Universitatea din Leicester, Anglia. Pentru englezi, perioada lor de definiție este constituită de sosirea popoarelor germanice cunoscute colectiv sub numele de anglo-saxoni. Unii cercetători sugerează că invadatorii numărau doar 10.000, până la 25.000 de oameni, insuficient pentru a disloca locuitorii aflați acolo. Analiza rămășițelor umane dezgropate la un cimitir antic din apropiere de Abingdon, Anglis
Istoria Angliei () [Corola-website/Science/299895_a_301224]
-
Spre granița cu Slovacia este o regiune numită Vlahia Moravă locuită de urmașii românilor păstori veniți din Evul Mediu din Panonia și Transilvania. În jurul anului 60 î.Hr., triburile celtice ale boilor s-au retras din regiune, fiind succedate de triburile germanice ale quazilor, iar din secolul al VI-lea de triburi slavice (care s-au amestecat cu autohtonii celți și germani). La sfârșitul secolului al VIII-lea s-a înființat Principatul Moraviei, în sud-estul Moraviei de astăzi, în Záhorie din sud-vestul
Moravia () [Corola-website/Science/299954_a_301283]