2,681 matches
-
Din spatele scenei auzeam cum se umple terenul de hochei. Vuietul de afară creștea În intensitate - voci, pași, scârțâitul tribunelor și zgomotul de uși de mașină trântite În parcare. Toate eram Îmbrăcate cu robe lungi până la pământ, vopsite neregulat În negru, gri și alb. Obiectul Obscur Însă purta o robă albă. Concepția domnului da Silva era una minimală: fără machiaj, fără măști. ― Câți oameni sunt afară? Întrebă Tina Kubek. Maxine Grossinger se uită printr-o crăpătură. ― Tone. ― Tu trebuie să fii obișnuită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
holul Îngust, Întunecat și pieziș, decupat dintr-un fost apartament, ne-am Îmbrățișat și am plâns. După ce au plecat, mi-am scos geamantanul din dulap. Apoi, uitându-mă la florile turcoaz, l-am schimbat cu geamantanul tatălui meu, un Samsonite gri. Fustele și tricoul Fair Isle le-am lăsat În sertarele de la scrin. Mi-am Împachetat numai hainele Închise la culoare, o bluză albastră, cu gâtul drept, cămășile Lacoste și reiații. Am abandonat și sutienul. Deocamdată mi-am păstrat șosetele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
de culoare Închisă. Haina Îi era ponosită, iar pantalonii prea scurți - Îi atârnau deasupra pantofilor maronii, pătrățoși. Deși stătea la celălalt capăt al frizeriei, Ed tot detectă un miros stătut, de magazin de vechituri. Totuși geamantanul băiatului era mare și gri, de om de afaceri. ― Pur și simplu m-am săturat de stilul ăsta, răspunse băiatul. ― Mai știu pe cineva care s-a săturat, spuse Ed, frizerul. Mă conduse spre un scaun. Eu - cu ușurință rebotezatul Cal Stephanides, adolescentul fugar - mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
fi fost. Acasă - nici radio, nici televizor, absolut nimic. Ajunsesem să-mi doresc să mai vină inginerul cu diplomele lui, măcar se mișca ceva în fața ochilor mei. Totul a devenit tragic după vreo săptămână, când s-a terminat și recoltatul griului și nu s-a mai găsit nimic de lucru pentru mine. Așa că nici nu mă mai luau la câmp. Băteam toată ziua ulițele satului, găsisem un fel de grajduri abandonate, la etaj cu depozite de fin, și urcam acolo pe
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
și pereți de un alb imaculat, acoperiți cu picturi șocante, de dimensiuni monumentale. Unele aveau un fond roșu aprins, o serie de portrete ale unor personalități comuniste precum Stalin, Lenin, Karl Marx și Engels. Altele erau În nuanțe de negru, gri și alb, și Înfățișau oameni goi, care munceau la câmp cu supunerea unor sclavi sau copii fericiți ce săreau Încoace și-ncolo, Într-o libertate absolută. Era deja târziu când ajunseră. Față de New York, unde artiștii stau Înghesuiți În apartamente minuscule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
strigă Kitty râzând. Ăsta e ultimul cântec pe care-aș vrea să-l ascult acum! Spre asfințit, mașina părăsi dealurile superbe și se târî Înapoi În traficul aglomerat din centru. Cerul Își schimbă hainele strălucitoare cu altele În tonuri de gri și albastru Închis. — Ce faci În noaptea asta? Întrebă Kitty. E sâmbătă, vrei să mergi la Standard Hotel? Am auzit că e printre cele mai la modă locuri acum. Sigur, zise Diane fără nici un entuziasm. Bănuiesc că cel mai la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
funcție de geografia cartierului și de locurile de vărsare ale fiecărei particule, prin urmare, căderea tocului s-a bucurat de-o asistență numeroasă, pestriță și gălăgioasă, iar eu n-am avut inspirația să mă descalț și să umblu-n ciorapi (unii gri, renunțasem definitiv la șosetele flaușate portocalii), am cercetat talpa pantofului stâng din care ieșeau patru cuie zdravene (piroane, ce mai) și am mers șontâcăind mai departe, cu tocul în mână, la vedere, cu o senzație ciudată că nu ating pământul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
atunci, ca și cum toate s-ar fi înfuriat cumplit și ar fi vrut să-l ciupă, ca niște viespi, pe domnul de la microfon. Tot atunci, se întețea și paloarea ofițerului. Își mai turna un păhărel și mă fixa cu ochii lui gri, în care licărea totuși ceva, cred că jarul oglindit al țigării. Nu spunea nimic, doar scotea un „mda“ după salutul de final, „...al dumneavoastră Neculai Constantin Munteanu, să auzim numai de bine“. Cum stăteam eu la masă și ronțăiam cartofi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
singure ferestre mari. Aceasta avea transperant, dar nu și perdele și dedesubtul ei se afla un calorifer pe care cineva Încercase - cu succes parțial - să Îl vopsească În roșu. Jerry găsi ceea ce căuta În debara : o cutie de pantofi Florsheim gri, pe care o puse vertical pe pat, vărsîndu-i conținutul Într-un morman, lîngă locul În care mă aflam - scrisori, plicuri, o mînă de cărți de joc albe și albastre pe verso-ul cărora se afla cuvîntul BICICLETĂ, și multe fotografii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
dantelată de umbre, chiar romantică, plină de pericole la orice pas - se micșorase cumplit. O ceață groasă Îi ștersese toate culorile. Priveliștile nu mai aveau pic de adîncime, și erau uniformizate În tablouri lipsite de orice strălucire, În tonuri de gri și maroniu. Clădiri În paragină, ferestre acoperite cu placaje, șanțuri pline de gunoaie, chipuri cenușii Înfrigurate. Totul era scofîlcit, trist și urît. Însă n-am lăsat toate astea să mă afecteze - eram bucuros că mă plimb ca vodă prin lobodă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
nimic nu va reuși să schimbe nimic“. Personajele, „suflete cenușii“, sunt împărțite între bine și rău. Fiecare personaj are și o parte bună și o parte rea. Culorile sufletului sunt albul și negrul, care se combină într-un mod ciudat. Griul este peste tot în roman, probabil cel mai trist roman al lui Claudel. Mereu în căutarea adevărului, Philippe Claudel explorează universul uman și încearcă să explice raporturile omului cu viața, cu moartea, dar mai ales cu celălalt. Scriitorul ne prezintă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2211_a_3536]
-
cert nu de patruzeci și...? Nu, zise Barney. Mai tânără. O zise pe un ton oarecum ezitant. — Nu ești foarte exact, zise inspectorul. — N-am ce face, îi replică plângăreț Barney. Vezi o femeie undeva în fundul unui puț imens și gri, cu un val de ciment plescăind peste ea, și zău că nu te-apuci s-o întrebi ce vârstă are! — Aici ai dreptate. înțeleg foarte bine, dar dacă ți-ai putea da totuși seama... Mai era ceva deosebit la ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
Erau absolut numai bărbați, dar echipați altfel decât Vocea Unu și Vocea Doi. La față și la corp semănau cu cei doi gardieni ai săi. Dar hainele lor nu erau bufante. Erau mai ajustate pe corp, și colorate simplu în gri. Era, desigur, un indiciu: hainele acelea erau uniforme. Cei ce le purtau trebuiau să constituie personalul militar. Gosseyn rămase, nemulțumit, pe scaunul lui în timp ce șirurile lungi de "specialiști" de clasă - își aminti statutul lor, așa cum îi numise Vocea Patru - își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
vieți Comorile pe care le aveți. E clar că din afaceri necurate Pentru că voi furați pe deșelate. Furați la șase mâini, cum are Budha Nu știe nici vecinul, și nici rudă. Ce minte rea aveți, si inventiva! Furați orice, si griul din coliva. Și zahărul din ceai, chiar si acidul Din borviz, dacă asta vrea partidul. Partidul - Paravan pentru Mafie Ce dreapta? Care stingă? Bani să fie! Partidele-s o gașcă interlopă Care-a speriat întreaga Europa. E plină fiecare pușcărie
Sunt un moș burghezo-moșier by Jorj-Ioan Georgescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1264_a_2119]
-
ca atunci când ieși de la cinematecă și ți se pare de prost gust să începi să comentezi filmul cu prietenul care te-a însoțit. Pur și simplu îl lași să se sedimenteze, imagine cu imagine, albăstriul ftizie al Pădurii de mesteceni, griul perlat al Dueliștilor, roșul murdar al Iluminării, vernilul și sepia și brunul celor Cinci seri. Ei, da. Îmi place să te ascult, poeteso. Țin minte cum la ceaiul ăla de la care ne cunoaștem ți-am zis, ca să fac pe nebunul
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
dinafară, dragilor lui colocutoare (și, într-un fel, colocatare), pentru lărgirea educația lor, în timp ce Carmen Carpen își trăgea, pe picioarele-i rămase goale dintr-un capitol anterior, cambrându-și-le ca, pe poante, o balerină în tutu, niște ciorapi de subțirimea și griul pânzei de păianjen, dacă nu chiar din materialul însuși, imaterial, al Arachneei, și de acea inconsistență a unei file de hârtie pe care focul o spuzește, fără s-o mistuie de tot. Tot mai intrigată, mai geloasă, mai nelalocul ei
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2179_a_3504]
-
de individ simpatic foc (deși, în același timp, arțăgos) ne-a chestionat într-o zi, în tramvai, dacă am mai văzut rațe cu rotile, întrucât el zărea respectivele rațe de pe Someș ca patinând pe rotile. În rest, locuitorii zac în griul vieții lor plictisite și nu au ochi pentru ciudățenii, minuni, extravaganțe etc. În ce mă privește, am priceput chestiunea rațelor de pe Someș ca pe o ghicitoare nu foarte grea ori, și mai exact, ca pe un soi de talisman ajutător
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2179_a_3504]
-
Iar relevanța lor în viața unuia sau altuia dintre noi ar trebui văzută cu fiecare caz în parte, ca și măsura în care dau seama de o anume stare a timpului de astăzi. Secțiunea întâi LA FRONTIERELE CELOR ABSURDE 1. „Gri, dragă prietene, e orice teorie“ Din câte îmi dau seama, legăm prea mult ceea ce se petrece cu noi de posibilitatea deținerii unui sens. Vrem cu tot dinadinsul să fim în posesia unui sens, să-l configurăm după propriile puteri. Vrem
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
posibilitatea lor și de ceea ce singur descoperă în acest joc. În exercițiul literar o face adesea, probabil dintotdeauna. Sunt elocvente în acest sens cuvintele pe care Goethe, în prima parte din Faust, i le atribuie lui Mefistofel: . A vorbi despre griul unei teorii și verdele a ceva auriu ține de dorința exprimării celor „absurde“. Pare destul de curioasă această năzuință a omului. Însă îi este proprie, fapt care, dincolo de ceea ce avertizează logica clasică, îți cere să o recunoști nemijlocit. Și să o
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
o ieșire. Într-adevăr, a venit vremea când stăpânul din Babilonia a fost învins în luptă chiar de cel care-i fusese oaspete. Făcut prizonier, este dus cât mai departe în adâncul deșertului, unde nu are în față decât imensitatea gri a întinderilor de nisip. Află astfel un labirint cum nu-și imaginase nimeni până atunci. După ce i-au dezlegat lanțurile, a fost părăsit acolo unde, imediat, devine parte neînsemnată și neștiută a unor vaste pustietăți. Aș remarca în legătură cu aceste două
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
Steinthal utiliza deja exemplul «această masă rotundă este pătrată» (diese runde Tafel ist viereckig), pentru a susține autonomia gramaticii în fața logicii; iar Vossler cita ver surile lui Goethe: Grau, teurer Freund, ist alle Theorie, / Und grün des Lebens goldner Baum («Gri, dragă prietene, e orice teorie, / Și verde arborele auriu al vieții»), pentru a afirma caracterul nonlogic al gramaticii. În fața unor asemenea exemple, scria Steinthal, gramaticianul tace, neavând nimic de obiectat, în timp ce logicianul protestează. Gramaticianul tace pentru că nu este vorba de
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
incorect și inadecvat. Ar fi nu doar un eșec în privința desemnării, ci deopotrivă ceva lipsit de semnificație și de sens. De exemplu, când un fizician - care nu are deloc o dispoziție ludică sau poetică - îi spune altui fizician că aude griul teoriei sale. Spusa lui este absurdă (cel puțin prin secvența „griul teoriei“), lipsită de semnificație (căci nu transmite nici un conținut lingvistic) și lipsită de sens (căci nu face o glumă, nici nu oferă un exemplu de enunț fără sens). Ar
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
ci deopotrivă ceva lipsit de semnificație și de sens. De exemplu, când un fizician - care nu are deloc o dispoziție ludică sau poetică - îi spune altui fizician că aude griul teoriei sale. Spusa lui este absurdă (cel puțin prin secvența „griul teoriei“), lipsită de semnificație (căci nu transmite nici un conținut lingvistic) și lipsită de sens (căci nu face o glumă, nici nu oferă un exemplu de enunț fără sens). Ar putea fi acceptabilă în vreo privință această propoziție? Probabil numai indirect
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
mai degrabă decadența obosită a vestului decât năvala bine ritmată a dansurilor folclorice naționale. Degrabă mi-am revenit din indistinctul existențial în care căzusem precum tatăl acela de prin povestirile lui Bruno Schulz care, la ore asemănătoare și în aceleași griuri existențiale, se metamorfoza în te miri ce fleacuri de prin odaie. Și cum spun, pe dată mi-am revenit, pe dată cu atenție am privit cum se uita galeș la mine balerina din dosul buchetelor de roze, pe urmă o
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
oameni de știință, profesori și chiar câțiva futuriști. Timp de trei zile, misiunea noastră era să ne concentrăm asupra noțiunilor legate de pace și război în deceniile ce aveau să vină. Ne-am adunat cu toții într-o clădire sigură, clasificată gri, care era undeva departe pe hartă, înconjurată de câteva zeci de kilometri de garduri păzite de gărzi cu înfățișare neprietenoasă. Clădirea se bucura de o securitate la cel mai înalt nivel, asemănătoare Zonei 51, de parcă era vorba de o bază
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2287_a_3612]