2,298 matches
-
temele” de mai sus, K. Jaspers preferă să vorbească în sfera psihopatologiei despre „fenomenele psihice individuale” care concentrează „tematica obiectului psihopatologiei”. Acestea sunt următoarele: 1) Experiențele vieții trăite. Fenomenele subiective ale vieții psihice morbide, reprezentând „psihopatologia fenomenologică” (tulburări de conștiință, halucinații, afecte, tulburări de gândire). 2) Performanțele psihice ca performanțe obiective ale vieții psihice (apercepția, memoria, activitatea, inteligența). Acestea sunt în raport cu „psihologia formei” (Gestaltpsychologie). 3) Componenta somatică a evenimentelor psihice, în care sunt incluse componentele și efectele somatice ca simptome ale
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
câmpul perceptiv printr-un mecanism de proiecție. Prin aceasta își depășește atributele sale anatomice devenind un spațiu al experiențelor sufletești. Această manifestare apare în mod deosebit de pregnant în situațiile descrise și analizate de psihopatologie (alcoolism, intoxicații cu droguri psihotrope, psihodisleptice, halucinații, delir, stări ipohondriace, aure epileptice, vis, hipnoză, stările crepusculare isterice, stările de extaz, derealizare, anorexie mintală etc.). J.P. Sartre afirmă că de regulă în condițiile de normalitate „corpul este trăit în tăcere”. H. Tellenbach face aceeași afirmație că trupul reprezintă
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de continuitate cu lumea, pe când corpul (soma) este limitat la suportul biologic și fiziologic al acestuia. Important este însă rolul pe care trupul îl joacă în patologia psihiatrică, ca sediu „resimțit de bolnav” al simptomatologiei unor boli psihice: isteria, ipohondria, halucinații, suicid, nevroze, automutilări, cenestopatii, alcoolism, toxicomanii etc. În cazul acesta lucrurile se diferențiază din nou. Corpul extern este în raport cu prezentificarea persoanei ca acțiune, a lui „a-fi-în-lume” în cadrul comunicării. Corpul intern este sediul instinctelor și al afectivității pe care le trăiește
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
medic/psiholog, prin întoarcerea în trecutul acestuia. Semiologia sincroniei este cea care pune în evidență „aspectele extrinseci” ale suferinței psihice din prezent, așa cum sunt ele observate de către medic sau psiholog la data întâlnirii cu bolnavul psihic și examinarea acestuia (angoasă, halucinații, delir, depresie, idei sau tentative de suicid etc.). În această situație bolnavul psihic apare în „câmpul observației” ca o persoană „încărcată” de tulburarea psihică, pe care o comunică, sub forma „narațiunii clinice” sau „istoriei sale personale”, persoanei observatorului. Acesta este
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
acest caz cuvântul devenit „termen științific” va fi cel care va denumi „obiectul cunoașterii” mele. Este important de remarcat faptul că toate „fenomenele psihice normale” (psihologie) sau „fenomenele psihice morbide” (psihopatologie) devin „obiecte ale cunoașterii” prin denumirea lor: nebunie, delir, halucinație, fobie, anxietate, depresie, monomanie, obsesie etc. În funcție de modalitatea în care le percepe conștiința mea reflexivă. Ele sunt și rămân interioare persoanei mele, dar prin „denumirea” lor sunt „obiectivate” sau devin „obiective” pentru ceilalți. Din acest moment începe constituirea cogito-ului psihopatologic
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
limbajul” este cel care construiește obiectul științei prin obiectivarea lingvistică a unei stări interioare a „subiectului uman”. În filozofie, psihologie, psihopatologie, „termenii limbajului” denumesc și definesc „stări interioare” ale persoanei umane: ființă, substanță, esență, transcendență, memorie, gândire, sentimente, voință, delir, halucinație, fobie, obsesie, angoasă, pulsiune etc. Constituirea domeniului de cunoaștere științifică are un caracter formal, teoretic. Cuvintele, termenii sunt cei care „includ” și care „fac apel” la obiectul cercetării, care este intuit, fiind dedus din contextul lingvistic. În cazul gândirii empirice
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
atitudine emoțională” față de obiect. Dacă ne referim numai la câțiva termeni în psihopatologie, exemplificarea este suficientă pentru a ne convinge: Tipul de termeni Cultural/emoționali Științific/raționali Nebunie Furie Sminteală Vedenii Păreri Frică Neliniște Neastâmpăr Alienație mintală Agitație psihomotorie Delir Halucinații Idei greșite Fobie Anxietate Impulsivitate Problema limbajului științific rămâne o temă permanentă în delimitarea, definirea și utilizarea „câmpului epistemologic” al unui domeniu de cunoaștere științifică. Semnificativ în sensul acesta ni se pare a fi comparația dintre „limbajul medicinei somatice” și
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
scoaterea lor din sfera morală și transferul lor în medicină, schimbă și vocabularul psihiatric. Un rol important revine Școlii Franceze de Psihiatrie care aduce o contribuție extrem de importantă la constituirea „discursului psihiatric”, mai ales prin introducerea de termeni noi, medicali: halucinații, bizarerii, delir, manie, demență, imbecilitate, melancolie. Un moment important este marcat în schimbarea și lărgirea vocabularului și a discursului clinic prin căutarea unei „baze heredo-biologice” în explicarea bolilor psihice. Este momentul introducerii conceptului de degenerescență mintală, prin care, în mod
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
suicid, bizarerii, deplasarea intereselor obișnuite către alte direcții etc.); d) modalitatea „schimbării personalității” bolnavului de la starea de normalitate către o „configurație clinico-psihiatrică” specifică prin apariția unor tulburări clinice net manifestate și organizate specific într-o formă sau „tablou clinic” (depresie, halucinații, delir, crize epileptice etc.); e) tipul de evoluție clinică a bolii (acut, continuu și progresiv sub formă de episoade clinice intermitente, cu evoluție ciclică-periodică, crize paroxistice cu intervale libere intraaccesuale etc.); f) modul de prezentare al bolnavului la medic (la
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
acuze perceptive diferite de a căror natură nefirească, anormală, bolnavul este conștient, considerându-le ca atare (dureri, cenestezii, cenestopatii etc.); - perceperea patologică a unor „voci”, „imagini vizuale”, „gusturi” sau „mirosuri” etc., fără o sursă sau obiect real exterior, de tipul halucinațiilor. d) Aprecierea unor tulburări în sfera gândirii bolnavilor se va referi la următoarele aspecte: - asociații ideative: lente, incoerente, fugă de idei, asociații prin asonanță, monoideism etc.; - imaginile mintale: șterse, confuze, imprecise sau bogate, derulare panoramică, impresii de stranietate etc.; - idei
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
sau induse sugestiv, conduite discordante în raport cu realitatea, conduite agresive, antisociale, de violență etc.; - inactivitate, pasivitate sau acțiuni bizare, periculoase, automate, stereotipe, negativism etc. Toate acestea pot avea o motivație psihopatologică, ele fiind reacții, conduite sau acțiuni dictate de stările delirante, halucinații, impulsiuni morbide etc. În majoritatea cazurilor, ele pot avea un caracter de periculozitate pe care examinatorul trebuie să-l surprindă, orientat fie împotriva persoanei bolnavului (autoagresivitate, acte suicidare), fie împotriva celorlalți (violență, omucideri, distrugeri de bunuri, clastromanie, piromanie etc.). III
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
unor modele experimentale de tulburări psihice este reprezentată de „deprimarea senzorială”. Plasarea subiecților voluntari în condiții de izolare absolută în raport cu stimulii vizuali, auditivi, tactili, poate duce la apariția rapidă a unor tulburări psihice, în special din sfera perceptivă de tipul halucinațiilor. Concomitent, se pot instala stări de neliniște, anxietate, agitație și tulburări de conștiință. Tulburări psihice pot fi produse, experimental, prin deprivarea unor subiecți de somn. Suprimarea somnului, se manifestă prin modificări ale electroencefalogramei, dar și prin stări de neliniște, anxietate
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
în selecționarea unui lot de subiecți voluntari care sunt plasați în condiții speciale, de izolare termică, fonică și vizuală, fiind urmăriți permanent. Absența stimulilor senzoriali, în speciali a celor acustici și vizuali, va declanșa apariția unor stări de neliniște, anxietate, halucinații și tulburări de conștiință de diferite grade și intensități. O altă metodă constă în deprivarea somnului. Subiecții voluntari sunt împiedicați să doarmă. Suprimarea somnului va duce la importante tulburări ale ritmului psiho-biologic, a alternanței „somn-veghe”, cu consecințe imediate asupra stării
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
psihice. Tulburările de percepție se pot prezenta sub următoarele aspecte: a) creșterea intensității perceptive de tipul hipersteziei; b) scăderea intensității percepției (hipostezie) sau pierderea sa totală (anestezia); c) prezența unor false percepții sau a iluziilor; d) percepții fără obiect sau halucinații. Descrierea tulburărilor de percepție 1) Hipersteziile Hipersteziile reprezintă creșterea în intensitate a percepțiilor caracterizate prin faptul că bolnavul percepe excitațiile externe mult mai viu, mai intens, decât în mod obișnuit. Stările de hiperstezie pot apare în următoarele situații: a) stări
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
sistematizate halucinatorii, sindroamele maniacale, sindroamele depresive. b) Iluziile auditive, constau în a identifica diferite zgomote cu sunete de alta natură. Ele apar în cursul parafreniei, în schizofrenia paranoidă și în melancolie. Iluziile auditive trebuie deosebite de interpretările delirante și de halucinațiile funcționale, în care stimulii reali sunt cei care determină apariția acestor halucinații. c) Iluziile gustative și olfactive, sunt mult mai rare ca frecvență și se diferențiază deosebit de greu de halucinațiile sau interpretările delirante. Ele apar în cursul epilepsiei temporale, leziuni
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
identifica diferite zgomote cu sunete de alta natură. Ele apar în cursul parafreniei, în schizofrenia paranoidă și în melancolie. Iluziile auditive trebuie deosebite de interpretările delirante și de halucinațiile funcționale, în care stimulii reali sunt cei care determină apariția acestor halucinații. c) Iluziile gustative și olfactive, sunt mult mai rare ca frecvență și se diferențiază deosebit de greu de halucinațiile sau interpretările delirante. Ele apar în cursul epilepsiei temporale, leziuni ale hipocampului, tumori ale lobului temporal; d) Iluziile, tactile sau cenestezice privesc
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
melancolie. Iluziile auditive trebuie deosebite de interpretările delirante și de halucinațiile funcționale, în care stimulii reali sunt cei care determină apariția acestor halucinații. c) Iluziile gustative și olfactive, sunt mult mai rare ca frecvență și se diferențiază deosebit de greu de halucinațiile sau interpretările delirante. Ele apar în cursul epilepsiei temporale, leziuni ale hipocampului, tumori ale lobului temporal; d) Iluziile, tactile sau cenestezice privesc simțul extern și pe cel intern, visceral, fiind iluzii raportate la propriul nostru corp. Ele se întâlnesc în
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
constând în reducerea dimensiunilor spațiului sau a obiectelor; - macropsii, constând în creșterea dimensională a spațiului sau a obiectelor cuprinse în acesta. Iluziile spațiale sunt întâlnite de regulă în cursul evoluției proceselor encefalitice sau a tumorilor cerebrale cu localizare temporală. 4) Halucinațiile B. Ball definește halucinațiile ca fiind „percepții fără obiect”. Spre deosebire de iluzii care sunt percepții deformate ale unor obiecte existente în realitate, în cursul halucinațiilor, obiectul perceput lipsește din câmpul realității perceptive, dar bolnavii sunt convinși de existența și veridicitatea acestuia
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
spațiului sau a obiectelor; - macropsii, constând în creșterea dimensională a spațiului sau a obiectelor cuprinse în acesta. Iluziile spațiale sunt întâlnite de regulă în cursul evoluției proceselor encefalitice sau a tumorilor cerebrale cu localizare temporală. 4) Halucinațiile B. Ball definește halucinațiile ca fiind „percepții fără obiect”. Spre deosebire de iluzii care sunt percepții deformate ale unor obiecte existente în realitate, în cursul halucinațiilor, obiectul perceput lipsește din câmpul realității perceptive, dar bolnavii sunt convinși de existența și veridicitatea acestuia. Halucinația este o experiență
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
întâlnite de regulă în cursul evoluției proceselor encefalitice sau a tumorilor cerebrale cu localizare temporală. 4) Halucinațiile B. Ball definește halucinațiile ca fiind „percepții fără obiect”. Spre deosebire de iluzii care sunt percepții deformate ale unor obiecte existente în realitate, în cursul halucinațiilor, obiectul perceput lipsește din câmpul realității perceptive, dar bolnavii sunt convinși de existența și veridicitatea acestuia. Halucinația este o experiență psihopatologică interioară care face ca individul să se comporte ca și cum ar avea o senzație sau o percepție reală, deși condițiile
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
B. Ball definește halucinațiile ca fiind „percepții fără obiect”. Spre deosebire de iluzii care sunt percepții deformate ale unor obiecte existente în realitate, în cursul halucinațiilor, obiectul perceput lipsește din câmpul realității perceptive, dar bolnavii sunt convinși de existența și veridicitatea acestuia. Halucinația este o experiență psihopatologică interioară care face ca individul să se comporte ca și cum ar avea o senzație sau o percepție reală, deși condițiile exterioare pentru realizarea acesteia lipsesc (A. Porot). Ca și iluziile, halucinațiile pot lua forme extrem de variate de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
convinși de existența și veridicitatea acestuia. Halucinația este o experiență psihopatologică interioară care face ca individul să se comporte ca și cum ar avea o senzație sau o percepție reală, deși condițiile exterioare pentru realizarea acesteia lipsesc (A. Porot). Ca și iluziile, halucinațiile pot lua forme extrem de variate de manifestare psihopatologică; în sensul acesta menționăm următoarele tipuri de halucinații clasificate după natura lor: a) Halucinațiile propriu-zise, sau adevărate, care întrunesc toate criteriile acestui tip de tulburare perceptivă: absența obiectului și convingerea bolnavului de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
să se comporte ca și cum ar avea o senzație sau o percepție reală, deși condițiile exterioare pentru realizarea acesteia lipsesc (A. Porot). Ca și iluziile, halucinațiile pot lua forme extrem de variate de manifestare psihopatologică; în sensul acesta menționăm următoarele tipuri de halucinații clasificate după natura lor: a) Halucinațiile propriu-zise, sau adevărate, care întrunesc toate criteriile acestui tip de tulburare perceptivă: absența obiectului și convingerea bolnavului de realitatea acestuia; b) Halucinozele sunt acele tulburări de percepție în cursul cărora deși apar „obiecte ireale
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
o senzație sau o percepție reală, deși condițiile exterioare pentru realizarea acesteia lipsesc (A. Porot). Ca și iluziile, halucinațiile pot lua forme extrem de variate de manifestare psihopatologică; în sensul acesta menționăm următoarele tipuri de halucinații clasificate după natura lor: a) Halucinațiile propriu-zise, sau adevărate, care întrunesc toate criteriile acestui tip de tulburare perceptivă: absența obiectului și convingerea bolnavului de realitatea acestuia; b) Halucinozele sunt acele tulburări de percepție în cursul cărora deși apar „obiecte ireale”, bolnavii recunosc că formele percepute nu
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
care întrunesc toate criteriile acestui tip de tulburare perceptivă: absența obiectului și convingerea bolnavului de realitatea acestuia; b) Halucinozele sunt acele tulburări de percepție în cursul cărora deși apar „obiecte ireale”, bolnavii recunosc că formele percepute nu corespund realității; c) Halucinațiile psihice sau pseudo-halucinațiile sunt cele percepute pe căile senzoriale obișnuite și pe care bolnavul le situează în „creierul” său sau în „interiorul său” fără a le recunoaște o proiecție spațială externă. Ele pot fi produsul unei activități imaginative marcate, hiperproductive
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]