2,937 matches
-
revine cu aceeași intensitate cînd le recitesc, iar uneori chiar crește odată cu vîrsta și nu de puține ori ochii mi se umezesc. Se spune că spre bătrînețe stările emoționale sînt mai intense și mai ușor de provocat, ceea ce este adevărat. Inexplicabilă însă este intensitatea acestor emoții trăite în chiar momentul nașterii acelor povestiri, cînd nu aveam încă nici măcar patru decenii de viață. La șezătorile cu iz literar, pe care le aveam de regulă în familie cu soția și cu cei doi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
culmea fericirii. Afumat bine, începe a povesti: Tata, dom' primar, a fost medic. Un om de zahăr. Și-a pierdut un ochi din cauza unei banale infecții și nici cu celălalt nu mai vedea bine. Din cauza asta a căpătat o fobie, inexplicabilă pentru un om ca el, la infecții. Eu am aflat de asta de mic copil. Ce nu-i făceam! Ce-i făceai? De asta n-am terminat nici facultatea. Îl șantajam... Ce? Ce spui?! Îl șantajam. Cum mă supăra, puneam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
sînt negri de la fumul perindat pe acolo în decursul timpului. În prima cameră ne întîmpină un fum greu de respirat. Am aprins focul în șemineu, ca să creez un pic de atmosferă..., se scuză avocatul. Ați reușit pe deplin, răspund înțepat inexplicabil. Ce șemineu! Marmora luase forme și contururi divine. Nici chiar timpul n-a reușit să-i știrbească noblețea și desăvîrșirea. Azi nu mai găsești așa ceva... Poate că nu mai sîntem demni de așa ceva... N-aveți dreptate. Omul a avut aceleași
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Dar chiar și cu această bucurie culinară tot nu simțea nici o satisfacție. Alteori trăia acest moment foarte intens, dar acum ceva nu era la fel ca întotdeauna. Se uita mai atentă la isprăvile cocoșului și interesul său creștea în mod inexplicabil. Își amintea cum mama ei privea oul în lumina lămpii să vadă bănuțul. Dacă avea bănuț, îl punea sub cloșcă. Încearcă să înțeleagă mai bine punerea bănuțului de către cocoș. Are oare și cocoșul...? se întreabă rușinată. Un vecin vine și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
au fost despicate și eu cercetez cu atenție, forțînd realul cu imaginația. Inutil efortul meu, deoarece cu toată bunăvoința pe care mi-o acordam, nu mi s-a arătat nimic de natură divină. Mă retrag pe terasă și o depresie inexplicabilă mă copleșește. Lumina care scaldă generos totul în jurul meu nu mă mai bucură. Nici măcar salariul dintr-un plic, pus în buzunarul de la piept, nu mă furnică la fel ca-n alte dăți. Respir aer pur și expir năduf. Sufletul îmi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
mai multe șanse. Stau într-un colț întunecat și privesc în noapte. Grădina este iluminată de becuri ascunse în globuri alburii, mari cît o minge de fotbal. Privesc cu atenție florile, arbuștii, arborii. Nici o mișcare, doar frunze izolate se mișcă inexplicabil. Simt pînă și cum dorm păsărelele, care ziua se foiesc și cîntă cu măiestrie. În fața mea este un mango maiestuos. Are fructe galbene, coapte, dar și altele în curs de creștere. Ciudat mai este copacul ăsta! Anul trecut a înflorit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
în subterana civilizației noastre, pregătirea pentru un eventual conflict este constantă. Există, totuși, chipuri contemporane ale violenței, pe care Evul Mediu nu le putea anticipa și care, din perspectivă medievală, sunt de o perversitate spectaculoasă, de natură să complice până la inexplicabil definiția termenului „progres“. Asasinatul în masă de la 11 septembrie 2001, omu ciderea multiplă organizată de norvegianul Breivik în 2011 și isprava sângeroasă a cecenilor de la Boston nu intră în „canoanele“ violenței me dievale. Moravurile cavalerești presupuneau, măcar, „virtu tea“ conflictului
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
numai în fața unor vestigii istorice, ci și a unor forme de gîndire și de comportament care țin de condițiile cele mai generale ale vieții în societate. Saturnaliile și celebrarea medievală a Crăciunului nu conțin rațiunea ultimă a unui ritual altminteri inexplicabil și lipsit de semnificație, dar ele furnizează un material comparativ util pentru degajarea sensului profund al unor instituții recurente. Nu e de mirare că aspectele necreștine ale sărbătorii Crăciunului seamănă cu Saturnaliile, de vreme ce avem motive întemeiate să presupunem că Biserica
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
state incompatibile”. Comte este, într-adevăr, profund ostil statelor. El le vede ca pe produsele unui vechi regim războinic care, înainte de întronarea științei pozitive, „nu putea să întreprindă cucerirea unei lumi ce părea pe cît de invincibilă, pe atît de inexplicabilă și unde fiecare asociere parțială se străduia mai cu seamă să le supună pe celelalte”. Noua religie va avea cu siguranță nevoie ca între aceste familii și Umanitate să se interpună niște corpuri intermediare care pot fi numite patrii. Comte
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
rugăciunii continua fără întrerupere, candela vie ardea permanent”. Și despre minuni înfăptuite prin rugăciune tot Virgil Maxim ne aduce mărturie, povestind cum în iarna 1963 - 1964, ținut trei luni într-o celulă foarte rece, deși foarte slăbit, rezistă în mod inexplicabil pentru opresori: „Tot timpul mă rugam și cântam psalmi. Nu-mi era frig, nu răcisem, nici măcar un strănut. Mă deșteptam proaspăt la suflet și la trup, deși mai toată noaptea o petreceam în priveghi; dispoziția sufletească și mintea limpede și
Poezia închisorilor by Cristian Filip () [Corola-publishinghouse/Memoirs/822_a_1750]
-
mișcare ciudată a evoluției acestuia m’a mirat. Dar, când să intru la idei, totul a Început să reintre În normal. Aveam să aflu curând, adică În timpul normalizării, cauza: prietenul lui patruped murise. Iar el prevăzuse asta, prin acea inversare inexplicabilă de biocâmp, măcar o lună Înainte. Dar... Între cei doi exista o comuniune perfectă, chiar În biocâmp. „Pacientul“ meu era Într’o stare nefirească, pe care micul și patrupedul lui prieten i-a compensat-o. Săracul, epuizat, n’a mai
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
este melencolia declanșată de monotonia lacului. Privită din unghiul omului obișnuit, melancolia pare a fi "boala" poetului tânăr, cu care cochetează până la confuzie. Melancolia este un dat nativ cu care coboară chiar eul poetic din cer, odată cu harul divin și inexplicabil al creației. Lui Eminescu i s-au dat în așa măsură amândouă, încât le va resimți ca pe o adevărată povară; rămânând pururi tânăr 116, el persistă în imaginea posterității, tinzându-și dreapta în deșert 117... Crepusculul, evanescența premerg celor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
în special, talentul nativ de desenator l-au pus într-un acord cu fratele său Mihai, acord greu definibil astăzi, dar care se poate traduce prin ceea ce am denumit într-un alt loc iubirea (în cazul nostru prietenia) un flux inexplicabil al atragerii unuia către celălalt, în baza unor afinități elective. Iată un autoportret al poetului din primele pagini ale prozei Sărmanul Dionis, în care se remarcă trăsăturile realiste ale unui facies tipic eminescian, surprins în tușe extrem de fine: o frunte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
mine, azi se-ntrunește-n tine: floare și pasăre, primăvară și basm de iarnă, albeața Nordului și flacăra Sudului, toate idealele pierdute le regăsesc într-un singur chip, într-al tău!261. În acest moment se produce, printr-o alchimie inexplicabilă, transferul întregului bagaj poetic în amorul pământean, pentru ca apoi să-și ia zborul, zborul atâta timp visat: când îmi imaginam că acea copilă dulce și blândă ce trecea alături cu mine putea să mă numească vrodată bărbatul ei, un farmec
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
să cuget asupră-le... mintea mea încetase de a-mi interpreta înțelesul vorbelor... uimit și nebun, vedeam în închipuința fiecărui concept numai palidele conture a divinei sale umbre 263. Contopirea cu somnul, mai ales înaintea unor presimțiri, a unor previziuni inexplicabile, este surprinsă de poet în mod esențializator; este, în ultimă instanță, o concluzie personală, pe care Eminescu o transformă într-una cu valoare generalizatoare: Naturile cele tari dorm mult înainte de o catastrofă 264. Toma Nour, confruntat și cufundat în sine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
a fost/ Și tot ce o să vie/ Și câte nu avură rost/ Și nu au fost să fie125. Această credință, primită moștenire de la părinții din părinți, a știut să transforme în armonii depline cântecul melancoliei, care, apoi, într-un fluid inexplicabil s-a făcut vers. Lumile siderale ating corzi pe care numai "desenele" manuscriselor le-ar putea explica, iar muzica acestora, izvorând din firea lor, demonstrează cum cântecul e o cale de comunicare cu infinitul, de expansiune cosmică a eului 126
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Mai aproape, mai aproape 182. Ștefan Cazimir descrie sunetele ca impalpabile genii aeriene [...], care se apropie și se îndepărtează, se nasc și mor, acoperind în scurta lor existență curba integrală a simțirii umane 183. Topirea sunetului în natură este o inexplicabilă alchimie, care, fie prin învăluire, fie creând o stare de melancolie, te face să nu-ți mai aparții, să fii din numărul celor ce n-au fost niciodată 184 și să te risipești în fărâme, contopindu-te cu sunetele omniprezente
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
amantul cu infinitezimală minuție microscopică ("Trebuie să caut cu răbdare, să-l cunosc până-n măduvă. Pentru asta, văd că e necesar să-l recitesc pe Kierkegaard și să citesc Heidegger"), i-a găsit sumedenie de cusururi impardonabile, dar... îl iubește. Inexplicabil iată că, în fine, sentimentul învinge rațiunea! Orgoliul amândoura împiedică ruperea ultimelor bariere. Jeni va trebui să se mulțumească doar cu un ersatz: "un om sănătos, agreabil sexual, simplu, tâmpit, fără tensiuni." "Jurnalul..." e-o carte-revelație, pandant al "Jurnalului" lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
Sava, Eugenia și C. Protopopescu, C. Ramadan, care, desigur, nu pot fi bănuiți de vreun entuziasm că li s-a amputat leafa, dar nici n-au scăpat prilejul plasării gravei delațiuni. Revenind la Ion Sava și încercând să ne explicăm... inexplicabilul atitudinii sale, nu putem atribui astfel de devieri comportamentale decât unui fenomen propriu lumii scenei: la un moment dat (ciclic!) "se pune pata" și răbufnesc toate nemulțumirile și frustrările, canalizate, regretabil, într-o singură direcție, adeseori greșită. De altfel, și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
de vânzoleală.. de neliniște..și, de așteptare... un fel de alertă neanunțată... Nu se vorbește decât de.. „bandiții” din munți... și, că în curând vor fi capturați...!” „.. Populația dezorientată... pare tot mai îngrijorată !.. parcă așteaptă să se întâmple ceva.. ceva inexplicabil !” Isprăvi „Profesorul”, „Raportul”, spus pe nerăsuflate și-i întinse câteva jurnale. Toți camarazii se priviră cu o neliniște vădită în ochi. Baltă rămase câteva clipe pe gânduri.. starea lui de îngrijorare.. li-o transmitea și lor. „ - Te-i văzut cu
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
de gânduri. Înserarea zilei de iarnă se lăsă repede... Peste puțin, se înnopta. În minte îmi reveneau, cuvintele Evangheliei.. „Pocăiți-vă, pentru că s-a apropiat împărăția Cerurilor !”. Orarul din prima luni, după vacanța de iarnă, începea cu matematica... Profesorul Țimpoc, inexplicabil, întârzia la oră... „.. S-a întâmplat, ceva..!”, murmură unul dintre colegi. O presimțire urâtă, cu un fel de teamă, care creștea din ce în ce.. ne luă în stăpânire. Stăteam în așteptare... O așteptare rece ca gheața.. Așteptam, parcă, o
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
16... Era ultima zi de școală.. care însemna și sfârșit de an școlar. Trăiam ultimele ore de clasă înainte de vacanța mare. Simțeam că „ceva” ni se pregătește... Ceva sinistru ne învăluia ca o ceață din toate părțile... Cu o înfrigurare inexplicabilă.. așteptam... Profesorul de Sociologie, Nicolau, n-a venit la clasă... Așteptam... așteptam, parcă, să se întâmple ceva.. Și, în aer parcă plutea ceva... ceva care înfricoșa.. ceva, care să dea ușa de perete și să intre... să ne strivească. Așteptarea
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
aud, glasul gutural al lui Groza, în urma noastră, desprins din cartonul de pe perete... „hă - hă - hă..!” Un tremur simții în tot trupul. M-am rezemat de perete, cu spatele la fereastră, și mi-am închis ochii strâns, strâns, până la durere. Un „ceva” inexplicabil a pus atât de repede stăpânire pe mine... Cine poate ști câte drumuri greu de pătruns ne străbat sufletul.. Un fel de apă tulbure îmi năvăli prin corp.. În priviri îmi năvăliră roiuri de licurici.. Încremenisem uitându-mă spre ușă
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
nu mai am puterea să le port. Atingerea aceasta cu țărâna răcoroasă mi-a dat în trup o neașteptată ușurare, ca și cum atomii în exces, ai cărnii mele bolnave, ar fi fost absorbiți și oasele mele bătrâne s-ar fi regenerat inexplicabil. M-am ridicat vioi, cu o neașteptată poftă de viață. Eram ca un ins renăscut. Anterior trăisem clipe umilitoare în care chiar să ridic un braț sau un picior îmi era aproape cu neputință și de multe ori, seara, am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
soi de predicție tragică prin care mi se vestește soarta. Aș vrea să am toate cuvintele scrise. Aia îmi făgăduiește să mi le transcrie. Nu par a fi cuvinte, ci numai eufonii ancestrale, ca țipetele abstracte ale delfinilor ce sucombă inexplicabil dimineața pe țărm. Peisaj cu ochi Observ peisajul, îl descriu și, în timp ce fac lucrul ăsta, am și eu, la rândul meu, senzația stranie că sunt observat intens de același peisaj. Simultan, mi se pare că mă țintesc și mă privesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]