10,288 matches
-
sugerează că un mecanism asemănător ar putea fi implicat în patogeneza anevrismelor intracraniene. Pierderea echilibrului dintre proteaze și antiproteaze este un posibil factor de risc pentru dezvoltarea anevrismelor intracraniene. Degradarea proteinelor matricei extracelulare de către enzimele proteolitice (proteaze) este reglată de inhibitorii de proteaze (antiproteaze). Un defect al matricei extracelulare a peretelui arterial, cea care asigură rezistența arterelor intracraniene, joacă foarte 388 probabil un rol în fiziopatologia anevrismelor intracraniene. Fibrele de elastină care se găsesc cu precădere în lamina elastică internă, sunt
Tratat de chirurgie vol. IV. Neurochirurgie by Dana-Mihaela Turliuc, Andrei Cucu, Alexandru Chirirac, Sergiu Gaivas, Ion Poeată, Nicolae Dobrin () [Corola-publishinghouse/Science/92122_a_92617]
-
utilizează preparate antimicrobiene cum ar fi: Ertapenem, Meropenem, Imipenem/ Cilastatin, Ticarcilină-clavulanat, Piperacilină/tazobactam ca terapie simplă sau Cefotaxim, Ceftriaxonă, Cefepime, Ceftazidimă, fiecare în asociere cu Metronidazol sau Clindamicină, Gentamicină, Tobramicină, Ampicilină (248). În ultima decadă, antibioticele beta-lactam în combinație cu inhibitori de beta-lactamaze au fost des utilizate, pentru activitatea lor in vitro față de germenii Gram-pozitiv (incluzând și enterocii), Gram-negativ sau organisme anaerobe (153, 207). Printre agenții beta-lactam asociați cu inhibitori de beta-lactamaze Ticarcilina/clavulanat și Ampicilina/sulbactam au fost utilizați în
Peritonitele acute: tratament etiopatogenic by Dorin Stănescu () [Corola-publishinghouse/Science/91842_a_93199]
-
Tobramicină, Ampicilină (248). În ultima decadă, antibioticele beta-lactam în combinație cu inhibitori de beta-lactamaze au fost des utilizate, pentru activitatea lor in vitro față de germenii Gram-pozitiv (incluzând și enterocii), Gram-negativ sau organisme anaerobe (153, 207). Printre agenții beta-lactam asociați cu inhibitori de beta-lactamaze Ticarcilina/clavulanat și Ampicilina/sulbactam au fost utilizați în tratamentul infecțiilor intraabdominale moderate. Ampicilina-sulbactam este încă recomandată în infecțiile comunitare de severitate joasă spre medie (14). În ultima decadă totuși au fost raportate creșteri ale rezistenței enterobacteriaceae-lor la
Peritonitele acute: tratament etiopatogenic by Dorin Stănescu () [Corola-publishinghouse/Science/91842_a_93199]
-
intraabdominale moderate. Ampicilina-sulbactam este încă recomandată în infecțiile comunitare de severitate joasă spre medie (14). În ultima decadă totuși au fost raportate creșteri ale rezistenței enterobacteriaceae-lor la aceste preparate antimicrobiene compromițând rezultatele clinice (4). Piperacilină/Tazobactam este o beta-lactamină cu inhibitori de beta-lactamaze a căror combinație crește activitatea față de bacilii Gram-negativ și Ps.aeruginosa. Piperacilină/Tazobactam inhibă beta-lactamazele produse de Enterobacteriaceae și P. aeruginosa, motiv pentru care este folosită ca tratament de primă intenție în infecțiile intraabdominale cu risc crescut (94
Peritonitele acute: tratament etiopatogenic by Dorin Stănescu () [Corola-publishinghouse/Science/91842_a_93199]
-
repartizat în plăci Petri. Pe suprafața plăcilor inoculate au depus microcomprimate de agenți antimicrobieni, standardizate, obținute din surse comerciale (Oxoid, UK, Biomerieux, France, Sanofi Diagnostics Pasteur, France). Agenții antimicrobieni testați includ peniciline (penicilină, ampicilină, amoxiciclină, ticarcilină, piperacilină, oxacilină), combinați cu inhibitori de betalactamaze (amoxicilină- acid clavulanic, ampicilină-sulbactam, piperacilină/ tazobactam), cefalosporine (cefuroxim, ceftriaxonă, cefotaxim, ceftazidim), carbapeneme (imipenem, meropenem), fluorochinolone (ofloxacin, ciprofloxacin), aminoglicozide (gentamicină, tobramicină), glicopeptide (vancomicin), macrolide (eritromicină, azitromicină) și alți agenți: cloramfenicol, tetraciclină, rifampicină, sulfametoxazol-trimetoprim. Sensibilitatea a fost interpretată, pe baza
Peritonitele acute: tratament etiopatogenic by Dorin Stănescu () [Corola-publishinghouse/Science/91842_a_93199]
-
rezistente la diferiți agenți antimicrobieni testați. Escherichia coli. Au fost investigate 77 izolate de Escherichia coli, obținute din diferite probe biologice. Dintre acestea, 59,7% au fost rezistente la Ampicilină și 58,4% rezistente la Amoxiciclină. Asocierea acestor agenți cu inhibitori de beta-lactamază (AmpicilinăSulbactam respectiv Amoxiciclină-Acid clavulanic) a restaurat sensibilitatea față de acestea la aproximativ jumătate din tulpinile de E. coli rezistente. Foarte eficientă s-a dovedit asocierea Piperaciclinei cu inhibitorul Tazobactam - doar 1,3% din izolatele piperaciclin rezistente (48,1%) au
Peritonitele acute: tratament etiopatogenic by Dorin Stănescu () [Corola-publishinghouse/Science/91842_a_93199]
-
Ampicilină și 58,4% rezistente la Amoxiciclină. Asocierea acestor agenți cu inhibitori de beta-lactamază (AmpicilinăSulbactam respectiv Amoxiciclină-Acid clavulanic) a restaurat sensibilitatea față de acestea la aproximativ jumătate din tulpinile de E. coli rezistente. Foarte eficientă s-a dovedit asocierea Piperaciclinei cu inhibitorul Tazobactam - doar 1,3% din izolatele piperaciclin rezistente (48,1%) au rămas rezistente și la această combinație. Procente foarte mari de rezistență se constată și pentru cefalosporinele de generația a III-a (Cefotaxim, Ceftriaxonă, Ceftazidim). Așa cum era de așteptat, ambele
Peritonitele acute: tratament etiopatogenic by Dorin Stănescu () [Corola-publishinghouse/Science/91842_a_93199]
-
Gram-negativ sunt specifice pentru fiecare specie; cele mai importante sunt cefalosporinazele care sunt prezente la numeroase enterobacterii și Pseudomonas aeruginosa. În acest studiu, prevalența izolatelor de E. coli producătoare de cefalosporinaze care conferă rezistență la cefalosporinele de generația I și inhibitorii de beta-lactamaze este de 10,4%. Două tulpini de E. coli sunt producătoare de enzimă TEM-1 care conferă rezistență la peniciline, cefalosporine de generația I, ureidopeniciline (Piperaciclin) și carboxipeniciline (Ticarcilina). Acest tip de enzimă este dominant la Gramnegativ și a
Peritonitele acute: tratament etiopatogenic by Dorin Stănescu () [Corola-publishinghouse/Science/91842_a_93199]
-
s-au extins rapid și în alte țări (120). Beta-lactamazele care hidrolizează cefalosporinele de generația a treia determină cele mai severe probleme în terapie. Klebsiella pneumoniae. Toate cele 10 tulpini investigate au fost rezistente la Ampicilină și Amoxicilină. Asocierea cu inhibitorii de beta-lactamază a fost clar superioară în cazul Piperacilină-tazobactam. Creșterea ratei de rezistență la cefalosporinele de generația a III-a reflectă emergența cefalosporinazelor mediate plasmidic. Analiza tabelului 89 indică rate de rezistență, pentru toți agenții investigați, mult mai mari, comparativ
Peritonitele acute: tratament etiopatogenic by Dorin Stănescu () [Corola-publishinghouse/Science/91842_a_93199]
-
tulpinilor de E. coli, sensibilitatea la carbapeneme este totală, dar utilizarea empirică a acestora trebuie atent monitorizată deoarece există riscul dezvoltării rezistenței la acestea. Alți bacili Gram-negativ (Pseudomonas aeruginosa, Acinetobacter spp) sunt sensibili la carbapeneme dar rezistenți la asocierile cu inhibitorii acid clavulanic și Sulbactam. Mai eficiente sunt carboxipenicilinele, ureidopenicilinele și Gentamicina. Grupul investigat este mic (6 izolate), dar o treime din acestea sunt rezistente la cefalosporine și chinolone. Prevalența rezistenței este evidentă mai ales pentru anumite antibiotice utilizate în prima
Peritonitele acute: tratament etiopatogenic by Dorin Stănescu () [Corola-publishinghouse/Science/91842_a_93199]
-
fost investigate 77 izolate de E.coli obținute din diferite produse biologice sau patologice și s-au constatat următoarele aspecte:rezistența la ampicilină sau amoxiciclină a fost prezentă la 59,7% și respectiv 58,4% dintre tulpini, iar asocierea cu inhibitorii beta-lactamază a restaurat sensibilitatea față de acestea la aproximativ jumătate din tulpinile de E.coli rezistente;inhibitorul tazobactam asociat piperaciclinei au scăzut rezistența izolatelor la 1,3% față de 48,1% cât era în lipsa tazobactam-ului; - dintre fluorochinolone, ofloxacinul a fost mai eficient
Peritonitele acute: tratament etiopatogenic by Dorin Stănescu () [Corola-publishinghouse/Science/91842_a_93199]
-
au constatat următoarele aspecte:rezistența la ampicilină sau amoxiciclină a fost prezentă la 59,7% și respectiv 58,4% dintre tulpini, iar asocierea cu inhibitorii beta-lactamază a restaurat sensibilitatea față de acestea la aproximativ jumătate din tulpinile de E.coli rezistente;inhibitorul tazobactam asociat piperaciclinei au scăzut rezistența izolatelor la 1,3% față de 48,1% cât era în lipsa tazobactam-ului; - dintre fluorochinolone, ofloxacinul a fost mai eficient (5,2% rezistență) comparativ cu ciprofloxacinul (rezistență 9,1%); - dintre aminoglicozide, tobramicina a fost cea mai
Peritonitele acute: tratament etiopatogenic by Dorin Stănescu () [Corola-publishinghouse/Science/91842_a_93199]
-
4 în mușchi (50), ce poate contribui la apariția insulinorezistenței. Alte mecanisme mult studiate au fost: defectele ce pot apărea la diferite niveluri ale căilor de transmitere a semnalului intracelular, mai ales la nivelul fosfoinozitol 3-kinazei (94) și exacerbarea semnalului inhibitorilor ce duce la creșterea transducției semnalului prin fosforilarea proteinelor. Creșterea acizilor grași circulanți, observată la obezi, poate inhiba preluarea de glucoză mediată de insulină pe calea ciclului Randle (14) și contribuie la insulinorezistența din DZ și obezitate. Hiperglicemia, pe lângă alterarea
Tratat de diabet Paulescu by Carmina Alexandru, Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92225_a_92720]
-
Polipragmazia, specifică vârstnicilor, este un alt factor de risc pentru hipoglicemie (unele medicamente potențând acțiunea hipoglicemiantă a sulfonilureicelor). Reducerea oricărui tratament diabetogen (ex. corticoterapie), fără o reducere corespunzătoare a tratamentului hipoglicemiant crește, de asemenea, riscul de hipoglicemie. Inițierea tratamentului cu inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei, poate fi urmată de apariția hipoglicemiilor, datorită efectului acestora de scădere a insulinorezistenței. Totodată, vârstnicii cu ateroscleroză cerebrală avansată pot face hipoglicemii fie datorită faptului că uită să mănânce, fie că își administrează doze
Tratat de diabet Paulescu by Carmina Alexandru, Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92225_a_92720]
-
dl la femei). Deoarece riscul de afectare al funcției renale crește cu vârsta, administrarea de metformin va fi contraindicată la persoanele peste 80 de ani, iar la cei peste 70 de ani este necesară o monitorizare atentă a funcției renale. Inhibitorii de α glucozidază: au mai ales efect de scădere al hiperglicemiei postprandiale, nu dau hipoglicemie și nu se asociază cu hiperinsulinismul și creșterea în greutate. Cel mai utilizat în prezent este acarboza, pe care mulți autori (56) o recomandă ca
Tratat de diabet Paulescu by Carmina Alexandru, Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92225_a_92720]
-
anemia. Parathormonul reprezintă un factor permisiv pentru aceste modificări [Amann et al., 1994], care par a fi prevenite, la animale, de către agenți care reduc hiperactivitatea simpatică [Tornig et al., 1996], antagoniști ai endotelinei [Nabokov et al., 1999] și de administrarea inhibitorilor de enzimă de conversie [Tornig et al., 1996]. Hiperparatiroidismul, prin efectul asupra metabolismului calciului, duce la o încărcare excesivă a miocitelor cardiace cu calciu, alterând bioenergetica celulară și producând ischemie relativă [Massry et al., 1994]. Bradikinina, un produs esențial, bine
Afectarea cardiovasculară în boala renală cronică by A. Covic, P. Gusbeth-Tatomir, L. Segall () [Corola-publishinghouse/Science/91913_a_92408]
-
atât mai pronun]ată cu cât: TA sistolică s-a redus mai mult sub tratamentul hipotensor; tratamentul antihipertensiv a fost mai îndelungat; indexul masei VS pretratament a fost mai ridicat; indicele masei ventriculului stâng a fost redus cu: 12% de către inhibitorii enzimei de conversie (IECA); 11% de către blocanții de canale calcice (BCC); 5% de către beta-blocante; 8% de către diuretice, diferențele dintre clasele de antihipertensive fiind semnificative statistic. În concluzie, în hipertensiunea arterială esențială, deci în populația non-renală, IECA și BCC reprezintă cele
Afectarea cardiovasculară în boala renală cronică by A. Covic, P. Gusbeth-Tatomir, L. Segall () [Corola-publishinghouse/Science/91913_a_92408]
-
cele mai potente medicamente hipotensoare din perspectiva reducerii masei ventriculului stâng. Sunt aceste evidențe din populația non-renală aplicabile la pacienții renali? La pacienții cu boală polichistică renală forma autosomal dominantă, fără disfuncție renală semnificativă (clearance creatininic peste 50 ml/min) , inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei s-au dovedit eficienți în reducerea masei ventriculului stâng: terapia timp de 7 ani cu enalapril a determinat reducerea semnificativă a IMVS începând cu primul an de tratament (131 g/m2 față de 146 g/m2
Afectarea cardiovasculară în boala renală cronică by A. Covic, P. Gusbeth-Tatomir, L. Segall () [Corola-publishinghouse/Science/91913_a_92408]
-
BCC) se pot utiliza în general în condiții de siguranță la uremici, fără a fi necesară adaptarea dozelor. Rareori este necesară întreruperea tratamentului pentru rash cutanat, apariția edemelor, tahicardie (BCC dihidropiridinice) sau bardicardie sinusală/tulburări de conducere (BCC non-dihidropiridinice). Teoretic, inhibitorii enzimei de conversiei a angiotensinei (IECA) prezintă avantaje asupra BCC la pacienții dializați, având în vedere activarea sistemului renină-angiotensină, hipersimpaticotonia cronică, dar mai ales statusul microinflamator cronic al pacienților uremici, predispunând la proliferarea celulelor vasculare/cardiace și apoi la fibroză
Afectarea cardiovasculară în boala renală cronică by A. Covic, P. Gusbeth-Tatomir, L. Segall () [Corola-publishinghouse/Science/91913_a_92408]
-
pacienți hemodializați cu HVS moderată, dar fără anemie semnificativă sau hipertensiune arterială (!) au primit 2,5-20 mg de lisinopril în zilele fără dializă, timp de 2 ani, în timp ce un grup similar, fără tratament antihipertensiv, a servit drept lot de control. Inhibitorul enzimei de conversie a redus masa VS la 8 dintre cei 10 subiecți, la trei dintre aceștia masa miocardică determinată ecocardiografic chiar normalizându-se. în același timp, masa VS a rămas neschimbată la grupul de control. TA sistolică și diastolică
Afectarea cardiovasculară în boala renală cronică by A. Covic, P. Gusbeth-Tatomir, L. Segall () [Corola-publishinghouse/Science/91913_a_92408]
-
și controlată terapeutic la o proporție importantă a pacienților uremici. Aceasta explică în mare parte atât prevalența deosebit de ridicată a HVS în populația dializată, cât și morbi-mortalitatea cardiovasculară impresionantă a acesteia. Tratamentul agresiv al HTA la pacienții dializați este obligatoriu. Inhibitorii enzimei de conversie (IECA) și, se pare, în mai mică măsură, blocantele canalelor de calciu pot determina un control tensional eficient și, mai ales, duc la regresia semnificativă a HVS și ameliorează cel puțin în parte geometria cavității VS. Efectul
Afectarea cardiovasculară în boala renală cronică by A. Covic, P. Gusbeth-Tatomir, L. Segall () [Corola-publishinghouse/Science/91913_a_92408]
-
TA alături de absența ritmului circadian fiziologic sunt strâns corelate cu modificările parametrilor ecocardiografici, permițând utilizarea unei strategii terapeutice agresive în vederea minimizării impactului asupra organelor țintă ale tensiunii arteriale și, în consecință, reducerea morbi-mortalită]ii cardiovasculare la această categorie de pacienți. Inhibitorii enzimei de conversie. Angiotensina II (Ang II) reprezintă un factor de creștere și de reglare a dezvoltării celulelor miocardice [Sadoshima et al., 2000; Brilla et al., 1994]. Enzima de conversie este o proteină-cheie în sinteza de angiotensină II și este
Afectarea cardiovasculară în boala renală cronică by A. Covic, P. Gusbeth-Tatomir, L. Segall () [Corola-publishinghouse/Science/91913_a_92408]
-
et al., 1991]. Ca urmare, inhibiția farmacologică a enzimei de conversie reduce mult mai eficient HVS la pacienții hipertensivi decât alți agenți hipotensori (metaanalize pentru HTA esențială la pacientul non-renal la Dahlof et al., 1992; Schmieder et al., 1998). Efectul inhibitorilor enzimei de conversie (IECA) la pacienții TR a fost însă mai puțin studiat. Un genotip tip inserție-deleție (ID) al genei care sintetizează enzima de conversie a fost asociat cu un risc cardiovascular crescut, incluzând și o prevalență mai ridicată a
Afectarea cardiovasculară în boala renală cronică by A. Covic, P. Gusbeth-Tatomir, L. Segall () [Corola-publishinghouse/Science/91913_a_92408]
-
al angiotensinei II, sartanii) la pacienții transplantați renal. Se consideră prea riscantă, în sensul precipitării unei insuficiențe renale acute, administrarea IECA la o categorie de pacienți prezentând deja reducerea cronică a ratei de filtrare glomerulară prin efectul vasoconstrictor renal al inhibitorului de calcineurină (ciclosporina A sau tacrolimus). Această temere se confirmă doar la o minoritate dintre pacienți monitorizarea atentă a funcției renale după introducerea/schimbarea dozei de IECA fiind de regulă suficientă pentru a preîntâmpina accidente nedorite. în schimb, beneficiul extrem de
Afectarea cardiovasculară în boala renală cronică by A. Covic, P. Gusbeth-Tatomir, L. Segall () [Corola-publishinghouse/Science/91913_a_92408]
-
de regulă suficientă pentru a preîntâmpina accidente nedorite. în schimb, beneficiul extrem de important adus de IECA asupra remodelării cardiace și reducerii morbi-mortalității cardiovasculare depășește cu mult riscurile de precipitare a unei insuficiențe renale acute [Fellstroem et al., 2001]. În concluzie, inhibitorii enzimei de conversie prezintă un efect benefic cert asupra remodelării geometriei cardiace la pacienții transplantați renal. Acest efect este independent de cel antihipertensiv, însă este variabil în funcție de anumite caracteristici genetice ale individului, și anume polimorfismul genotipului enzimei de conversie. Efectul
Afectarea cardiovasculară în boala renală cronică by A. Covic, P. Gusbeth-Tatomir, L. Segall () [Corola-publishinghouse/Science/91913_a_92408]