3,529 matches
-
două analogii metaforice: a) conceptualizate într-o cheie metaforică de inspirație masonică, manualele de istorie constituie "cărămizile textuale" ale memoriei naționale românești, doctrina naționalistă fiind, în același registru metaforic, mortarul ideologic utilizat pentru legarea acestora; b) examinate dintr-un unghi interpretativ tributar imageriei militar-belice, cărțile școlare în general și manualele de istorie în special pot fi luate ca fiind "arme de instrucție în masă" (Ingrao, 2009) prin intermediul cărora autoritățile statale își implementează programul de loializare politică a corpului social față de statul-națiune
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
trecutului - aceasta se produce ca efect direct al etnocentrismului în conceptualizarea trecutului. Ca specie a etnocentrismului, idealizarea trecutului poate fi considerată o "universală mnemonică", în sensul în care, ca și etnocentrismul, idealizarea propriului trecut colectiv pare a fi o distorsiune interpretativă întâlnită în majoritatea, dacă nu chiar în toate, culturile umane de până la încheierea epocii moderne a meta-povestirilor (Lyotard, 1993). Ca produs derivat din etnocentrism, idealizarea trecutului în memoria colectivă se produce "natural", fără promovarea realizată de către o ideologie specifică. În
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
dogmatic apodictic la reflexivitate istoriografică. O a doua deplasare este detectabilă în trecerea de la factualism dogmatic apodictic (care fixa, fără a lăsa nici cea mai mică marjă de eroare, adevărurile perene și certitudinile peremptorii ale neamului românesc) către un regim interpretativ caracterizat de post-factualitate, reflexivitate istoriografică și chiar relativism cognitiv. Aceasta este simptomatica epistemică a vremurilor postmoderne, în care noțiuni fundamentale precum adevăr, fapt, obiectivitate și certitudine au fost discreditate. Deprivați de aceste reazăme epistemice, subiecții timpurilor postmoderne sunt forțați "să
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
trecutul" care ia uneori chipul formal al "justiției tranziționale". Noțiunea de justiție tranzițională desemnează ansamblul de practici, judiciare cât și non-judiciare, prin care societățile ieșite dintr-un regim politic își confruntă trecutul, luându-l în colimatorul juridic, moral, istoric și interpretativ al ordinii socio-politice prezente. O definiție orientativă este avansată de J. Elster (2004), despre care trebuie spus că a folosit, sinonimic, termenul de "justiție retrospectivă": "Justiția tranzițională este alcătuită din procesele de judecată, epurări și reparații care au loc după
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
elaborarea de ceremonii comemorative (vezi și Stan 2013, p. 1). Alături de politicile de ordin juridic, o componentă majoră a justiției tranzițională o reprezintă "politicile memoriei", prin care noul regim depune eforturi de reconfigurare a memoriei colective a trecutului pe liniile interpretative aprobate de noile condiții politice. Memoria colectivă, prin care se poate înțelege sistemul retro-proiectiv de reprezentări sociale pe care ordinea socială curentă le promovează despre propriul său trecut, devine subiectul acțiunilor motivate politic în contextul justiției tranziționale. În postludiul schimbării
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Raportului simbolizează de fapt o mișcare tectonică în ordinea mnemonică românească: răsturnarea "regimului de adevăr" conservator și a întregii ordini discursive articulată în cadrul acesteia și instalarea "regimului de adevăr" anticomunist în care meta-narativa comunismului ca ilegitim și criminal exercită hegemonie interpretativă asupra trecutului comunist (Foucault, 1980). Intenția simbolică urmărită de Raport este de a marca cezura dintre totalitarism și democrație prin denunțarea trecutului stalinist. Problema este că realizează acest lucru într-o manieră tipic stalinistă. Una dintre cele mai recognoscibile semne
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
interpretare a realității, în deplină armonie cu spiritul politic al vremii. Raportul Tismăneanu, prezentat ca "adevărul istoric" exclusiv și singular despre comunism, a oficializat o nouă ortodoxie istoriografică, impunând în conștiința publică paradigma anticomunistă a memoriei recente românești. Această dogmatizare interpretativă este relevată cu atât mai clar de propunerea Raportului de "a se interzice drept forme de negaționism, pedepsibile prin lege, tentativele deapologie a regimului comunist" (p. 642). Orice disidență hermeneutică - exprimată prin devierea de la linia interpretativă a Raportului care condamnă
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
recente românești. Această dogmatizare interpretativă este relevată cu atât mai clar de propunerea Raportului de "a se interzice drept forme de negaționism, pedepsibile prin lege, tentativele deapologie a regimului comunist" (p. 642). Orice disidență hermeneutică - exprimată prin devierea de la linia interpretativă a Raportului care condamnă nu doar crimele, ci întregul regim comunist ca "ilegitim și criminal" - devine astfel posibil de incriminat ca act apologetic și negaționist ce reclamă cu imperiozitate morală condamnarea sa juridică. 4.4. Rezistența nostalgică: memoria roșie a
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
asumări critice-reflexive a trecutului. Iar într-un viitor mai îndepărtat, la o distanță temporală considerabilă de perioada comunistă, va fi posibilă "normalizarea" trecutului. Până atunci, memoria comunismului va continua să fie împărțită între o narativă elitistă care a dobândit hegemonie interpretativă în sfera publică, a comunismului ca traumă culturală, și o contra- memorie subterană, pasivă dar tenace tocmai prin lipsa ei de articulare discursivă și vocalizare politică, cuprinzând o narațiune întrețesută cu fire nostalgice evocând o viață mai bună. Paradoxul memoriei
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
mari categorii: a) avangarda reflecției social politice și istorice românești, secțiune în care sunt grupate operele care au pus în circulației idei novatoare în cultura română; b) ariergarda consensului societal, reprezentat de literatura didactică - discursul care exprimă, de regulă, ortodoxia interpretativă a vremii. Pentru și mai multă ordine, lucrările din această ultimă categorie au fost grupate în patru subcategorii: i) abecedare, cărți de citire, prime cunoștințe, ii) manuale de istorie a românilor; iii) miscellanea: legislație, referințe, anuare ș.a., respectiv iv) rapoarte
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
și cel prescriptiv, între fapte și valori. Totuși, din reflecțiile lor se pot deduce pînă astăzi problematicile mai importante ale disciplinei și se pot extrage din ele primele soluții, cele clasice. Ca urmare a acestui motiv fundamental, aproape orice tentativă interpretativă de sinteză trebuie să se facă pornind de la un ma-nual de istorie a doctrinelor și a gîndirii politice (Brecht 1959; Wolin 1960; Passerin d'Entrèves 1962). În ceea ce ne privește, calea pe care o vom urma vizează mai întîi obiectul
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino () [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
de o mare importanță între modalitățile de acțiune socială, indiferent dacă prefigurează trecerea la forme de solidaritate mai complexe sau dacă anticipează explozia revoluționară. Patru teze Atît la autorii clasici, cît și la cercetătorii contemporani analiza mișcărilor prezintă numeroase dileme interpretative: raportul dintre componentele psihologice și cele sociologice ale acțiunii sociale; "normalitatea" sau "excepția" mișcărilor colective, caracteristicile participanților (integrați sau marginalizați); modalitățile de dizolvare și de instituționalizare a mișcărilor colective. În ceea ce privește participarea politică, interesul se îndreaptă mai mult asupra fenomenelor colective
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino () [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
1996]: membrii înscriși în partide; oscilațiile electorale; structurarea votului; selectarea personalului politic și guvernamental; fixarea agendei politice. Declinul înscrierilor în partid Primii doi sînt indicatori elementari, bazați pe date relativ ușor de adunat și care nu se pretează la ambiguități interpretative. Ceilalți trei sînt ceva mai complecși. În general, dintr-o mulțime de cauze, dar mai ales pentru că recrutarea membrilor nu este prea profitabilă din punctul de vedere al raportului între costuri și beneficii, majoritatea partidelor au suportat sau acceptat un
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino () [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
parlamentelor în realizarea regimurilor democratice. Cu atît mai necesară apare recunoașterea evoluției lor din cauza multitudinii de parlamente existente acum, a diversității atribuțiilor lor, a varietatății sistemelor politice în care se situează și chiar pentru că există o oarecare confuzie analitică și interpretativă întreținută atît de politicieni, cît și de cercetători. Nu este cazul să insistăm asupra eventualelor diferențe conceptuale legate de terminologie, conform căreia parlamentele ar fi locurile unde se vorbește, adică locuri de dialog, de dezbatere, de discuție și de dialectică
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino () [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
valori, obiective și interese". Politicile realizate de "un sistem de negociere stabil și consolidat" pot fi atribuite tocmai acțiunilor și interacțiunilor uneia sau mai multor policy communities. Sîntem în măsură acum să sintetizăm cele mai importante caracteristici ale diferitelor modele interpretative cu referire la participanții la formularea politicilor publice. Tabelul 8.1 prezintă această sinteză. Tab. 8.1. Modele ale procesului de realizare a politicilor publice Triunghiuri de fier Rețele tematice Guvernare de cabinet Neo-corporatism Policy communities formațiuni politice arene decizionale
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino () [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
între structurile politice, de partid și instituționale, chiar formale, și politicile publice. FAZELE REALIZĂRII POLITICILOR PUBLICE Politicile publice ca răspuns Odată stabilit care ar fi, în linii mari, actorii cei mai importanți în politicile publice, în concepția a diferite modele interpretative și ținînd cont de diferențele între sistemele politice și instituționale, este momentul să luăm în discuție problema referitoare la necesitatea apariției unei politici publice și la fazele prin care se definitivează răspunsul ce poate fi numit politică publică. Pe scurt
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino () [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
o logică constrîngătoare, cu interpreți autorizați, care oferă o lectură uniformă și angajantă, se poate formula o distincție netă, atribuind regimurilor autoritare existența unei mentalități, a unui ansamblu de credințe mai puțin codificate, mai puțin rigide, cu o oarecare ambiguitate interpretativă, fără oracole investite cu un rol specific. Mentalitatea autoritară cea mai răspîndită se bazează pe triada tradițională Dumnezeu, patrie, familie care se poate regăsi la baza multor experiențe autoritare, chiar trecînd cu vederea tipul de religie în cauză. Bineînțeles că
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino () [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
fiindcă apar cu simbolurile S și P, totuși ei capătă funcții specifice, cum ar fi cea de major, cea de minor, cea de mediu, așa încât S și P sunt, într-o anumită măsură, interpretați. Desigur, termenii în cauză sunt nesaturați interpretativ, în sensul că ei sunt pregătiți astfel pentru a fi interpretați propriu-zis, devenind termeni concreți, adică termeni referențiali (generali și nevizi, cum susține Aristotel). Însăși diferența dintre raționament și argumentare ține de interpretare și de un sens pe care S
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
unor reguli de formare (construcție) a unor noi interpretări, care constituie propoziții ce devin forme logice alethice (care pot lua valoare de adevăr), căpătând astfel funcții cognitive propriu-zise, atunci multiplicarea formei raționament conduce către analitică. Dacă sunt atașate aceleași elemente interpretative la argumentare (raționamentul dialectic), mizând de la bun început pe ideea de adevăr plauzibil, este constituită dialectica. Propriul acesteia din urmă este orizontalizarea interpretării și posibilitatea, pe această bază, a întrebărilor și răspunsurilor care îngăduie noi întrebări. Ar mai fi de
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
trimite în două direcții: a) către diferența dintre forma logică și obiectul care o umple (direcție prin excelență formală); b) către diferența dintre ceea-ce-este (Bine, ființă ca ființă, Prim motor, materie și formă etc.) și ceea-ce-nu-este, folosind limbajul parmenidian (direcție "interpretativă", aplicativă). În felul acesta, mizând și pe a doua diferență, ajungem însă la problema ontologică, poate chiar la vestita "diferență ontologică"; iar aceasta actualizează altă problemă, relativ la opera aristotelică, aceea a legăturii dintre logică (având în structura sa analitica și
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ce tinde către legitimare, autorizare etc. în orizontul gândirii, rostirii și făptuirii omenești. 3.1.2. Inducție, deducție, reducție și reconstrucție 3.1.2.1. Introducere Mișcarea structurii originare S P de la ipostaza sa strict formală și individualizată către ipostaze "interpretative" presupune una sau mai multe dintre operațiile pe care logica, apoi metodologia filosofică le-a identificat, descris, explicat, utilizat (aplicat); este vorba mai întâi despre inducție și deducție, apoi despre reducție și reconstrucție. Primele două sunt operații propriu-zis logico- judicative
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sa de constituire. Prin urmare, actul-de-principiu formulat mai sus, prin care temeiul este scos la iveală și adus la evidență, precum și toate constituirile "obiectuale" pe care le îngăduie (toate, bineînțeles, facte sau făptuiri ale Dasein-ului) trebuie privite, preluate și prelucrate interpretativ, nepierzând nicio clipă din vedere sensul originar al apriori-ului și pe purtătorul său. Date fiind acestea, trebuie urmată calea pe care însuși actul-de-principiu ca "scoatere la iveală a temeiului" o lasă în orizontul tocmai semnalat, propriu, se-nțelege, analiticii
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
acestei vecinătăți, sistematizarea elementelor judicative, operată în cazul celorlalte două aplicații (Aristotel și Kant), nu mai este cu putință aici. Ea ar putea fi, totuși, exprimată, dar convenționalitatea judicativă însăși ar regla în măsură mult prea mare chiar discursul acesta interpretativ. De aici nu trebuie înțeles că analitica existențială ar anula dictatura judicativului. Ceea ce am spus are sensul de a descrie vecinătatea non-judicativului, iar nu operațiile acestuia asupra "materialului" oferit de instanțele reprezentative ale analiticii existențiale, de la Dasein și ființă, până la
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
primar și câteva cercetări ale logicii-organon, ci întregul orizont al discursului, cu "știința" și "ideologia" alături de filosofie și logică. De fapt, fiecare formă de expresie judicativ-constitutivă îi va reprezinta un anumit aspect: logica, aspectul formal; filosofia și știința, aspectul "obiectual", interpretativ; iar ideologia, aspectul său ultim, condiția sa împlinită, sinteza celorlalte două, adică absolutul său. Ideologia, prin urmare, reprezintă forma desăvârșită a dictaturii judicativului, adevărul său. Ea s-a constituit pe baze exclusiv judicative, analitica susținându-i structura formală, ea însăși
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
dacă nu sunt capabile să comunice între ele, să emită și să perceapă semnale de „mobilizare”. Relația dintre celulele corpului se conturează ca un mutualism simbiotic, care funcționează pe baza principiilor biosemiotice. În totalitatea sa, situația presupune existența unui univers interpretativ comun. Discursul ecosemiotic stă la baza relațiilor dintre celule, asigurând astfel edificarea unui sistem complex - organismul pluricelular. 8. Tot ceea ce simte un organism are o semnificație pentru el. Hoffmeyer atribuie această declarație lui Uexküll. Fiecare acțiune, care consistă din percepție
75 - VÂRSTA MĂRTURISIRII by Gheorghe Mustaţă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/794_a_1652]