4,886 matches
-
zona de lucru. Unde credeți că își petrec timpul supervizorii ineficienți? Ați ghicit. În birourile lor. Singurul comportament pe care îl poate întări un supervizor în biroul său ar fi doar ceea ce face o persoană în acel birou. În mod ironic, cele mai multe îndatoriri ale supervizorului în zilele noastre îl trimit pe acesta din zona de lucru în birou sau în sala de ședințe. Când întărirea este imediată, știți ce întăriți, pentru că se petrece chiar în fața ochilor dumneavoastră. Angajatul care primește întărirea
Managementul performanței. Strategii de obținere a rezultatelor maxime de la angajați by Aubrey C. Daniels () [Corola-publishinghouse/Science/2338_a_3663]
-
Examinând cei șase pași din punct de vedere comportamental, i-am interpretat și i-am explicat în următoarea secțiune. Cele șase „reguli” ale revistei Fortune Regula nr. 1: eliminați orice activitate inutilă Interpretare comportamentală: schimbați ceea ce fac oamenii. În mod ironic, în cele mai multe organizații, primul pas este concedierea oamenilor, nu renunțarea la anumite activități. După cum am spus anterior, cei ce rămân se simt amenințați și cred că muncesc prea mult. Când cele mai multe companii fac disponibilizări, încearcă să supraviețuiască și au tendința
Managementul performanței. Strategii de obținere a rezultatelor maxime de la angajați by Aubrey C. Daniels () [Corola-publishinghouse/Science/2338_a_3663]
-
spațiu al exercitării libere a imaginației și posibilitatea de a descoperi funcționarea perenă a structurilor arhetipale. Nu va mai părăsi tărâmul imaginației și va profita din plin de libertățile genului fantastic pentru a scrie o operă de moralist sceptic și ironic, deghizat în inventator de motive și de lumi științific utopice (unul dintre cei care i-au sesizat cel mai bine procedeele, imitându-l, a fost Ov. S. Crohmălniceanu, în Istorii insolite). Specialiștii SF au calificat prozele lui C. drept science
COLIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286330_a_287659]
-
Convorbiri literare” ș.a. Volumul de debut, Planeta Moft, subintitulat „o utopie critică despre rolul celei de-a patra puteri constituționale (Sfinte Sisoie!) în opera lui I.L. Caragiale”, constituie o insolită sinteză critică scrisă cu nerv, într-un stil degajat și ironic, spumos, pe alocuri un adevărat „festin stilistic”, preluând cu voluptate modelul „carnavalului textual” caragialian. „Utopia critică” propusă, o mostră de demers critic postmodern, analizează în principal publicistica lui Caragiale, cu referiri la momente relevante ale biografiei scriitorului, cu detalii savuroase
CONDEESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286357_a_287686]
-
visului, nostalgiei, singurătății, asupra crizei societății actuale. În Literatura. Povestea unei ficțiuni (1998), C. simte nevoia să se lămurească pe sine, dar și pe cititorul său asupra ideii de literatură, a ideii de ficțiune. Cartea abundă în definiții concentrate, spirituale, ironice, solemne, ocolind cărările deja bătute, despre „eseu”, „poezie”, „act creator”, „frumos”, „estetica limbajului”. Aserțiunile, oricât de șocante, se sprijină pe un temenic arsenal teoretic. Dacă romanul Oglinzile sparte este un monolog despre existență, iar Literatura. Povestea unei ficțiuni, un monolog
COMOROSAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286350_a_287679]
-
personaje și locuri istorice la care adaugă, pentru sporirea verosimilității, documente de epocă, citate din presa vremii, glose folcloristice din Bărăgan. C. asociază „amurgul levantinilor” (al unei mentalități fanariote, mai degrabă) cu organizarea statului român după modele europene, relatarea autorului, ironică și îngroșată cu picanterii, evocări bufe și parodice, amintind de Mateiu I. Caragiale (Mircea Scarlat), pentru a sugera ciclicitatea istoriei într-o viziune influențată de realismul magic și mitic sud-american. Virtuțile fanteziei epice (ca în scena dialogului Leontinei Vaideeni cu
CONSTANTINESCU-7. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286374_a_287703]
-
1992) se dorește o evocare a bucureștenilor dintotdeauna, în efortul lor de a-și emancipa orașul. Apelul copios la documente istorice urmărește edificarea orașului de la presupusa Cetate a Dâmboviței până la 1878. Protagoniștii sunt descriși cu binecunoscuta emfază mucalită și vag ironică, sentimentală cel mai adesea, într-un stil în bună măsură la fel de flamboaiant: este într-un fel o închidere a ciclului „levantin” prin descrierea originii orașului de popas. SCRIERI: Ciudățenii de familie, București, 1968; Cancerul blond, București, 1970; Smog, București, 1971
CONSTANTINESCU-7. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286374_a_287703]
-
Abia în 1916 își adună versurile într-un volum: Câte au fost, o plachetă elegantă, ilustrată de J.Al. Steriadi și Al. Satmari. C. scrie o poezie intimistă, cu vădite accente neoanacreontice. Afectând naivitatea, alegând o tonalitate jucăușă, câteodată ușor ironică, autoarea reface senzual, cu insistențe indiscrete, scenariul unui aprins joc de-a dragostea. Prin acordurile ei de romanță, această poezie cu articulații fragile se înrudește frapant cu versurile lui Gheorghe din Moldova. SCRIERI: Câte au fost, cu desene de J.
CORNELIA DIN MOLDOVA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286425_a_287754]
-
prozatorului despre un Preda sfios și îndrăgostit, stimulat prin iubire să-și publice capodopera Moromeții, imagine care constituie punctul de pornire spre un excelent portret interior al scriitorului. Toată această performanță - o spune criticul - se datorează unui „personaj original”. Inteligentă, ironică, de o sinceritate stânjenitoare uneori prin brutalitățile ei, dar care nu jignește niciodată, C. este o româncă bine adaptată mentalității pariziene, o româncă fără complexe și fără ifose. SCRIERI: Studenta, București, 1954; Distanțe, București, 1962; Poezii, pref. Eugen Simion, București
CORNU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286427_a_287756]
-
poetului și a poeziei sunt temele din Elementul „lume” (1978). Volumul Satiră duhurilor mele... (Parodii și nu prea) (1980) constituie oarecum o răspântie în creația lui C., în sensul apropierii de lirica optzecistă prin adoptarea unui limbaj prozaic, anecdotic, colocvial, ironic și autoironic. Timpul, moartea, dualitatea funciară a lumii rămân teme predilecte, dar, aspirând să pătrundă câte un înțeles, poetul percepe totul ca pe un spectacol factice, tragicomic. În Declinul elegiei (1983), ochiul-spectator, martor însingurat, surprinde iluzia, „farsa” pretutindeni în „teatrul
COSTIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286447_a_287776]
-
1981 e distinsă cu Premiul Asociației Scriitorilor din București pentru volumul Supa de ceapă. Volumul de debut, Scrisori dintr-un câmp cu maci, anunță o poetă a exuberanței, a vitalismului, cu accente blagiene și uneori labișiene, tratate însă în cheie ironică: „Mă uit la cer și pământ / mănânc mămăligă cu ceapă, / plâng ca proasta în drum”. Poeta se desparte astfel, simultan, atât de direcția lirică reprezentată în generația anterioară de Constanța Buzea, cât și de cea pe care o ilustrase Marin
CRACIUNESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286465_a_287794]
-
noapte de război), „anatomia caracterelor” și „sintaxa imaginarului” (ciclul Hallipilor), poetica „dosarului de existențe” (Patul lui Procust). „Construcția”, concept central, e văzută ca un câmp al solicitărilor (și tensiunilor) estetice. Figurile de construcție („amânarea” și circularitatea la Rebreanu, capcanele „analizei” ironice în ciclul Hallipilor, discontinuul și montajul de joc al perspectivelor la Camil Petrescu) deschid căi de acces spre spiritul operelor: arta rebreniană a denudării esențelor de sub crusta cenușiului, „poetica suspiciunii” și a grotescului ori cea a analizei (și autoanalizei) intelectualizate
CREŢU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286488_a_287817]
-
produs lent, în timp. De la Arcașii orbi (1978) și Crângul hipnotic (1979), care marchează eliberarea de monotonia calofil-contemplativă, și până la Vânzătorul de indulgențe (1981), cel mai reprezentativ volum al poetei, dezabuzarea, retorica detașării și autopersiflării amare, relativismul, adică resorturile „distanțării ironice” postmoderne, definesc o experiență lirică rotundă: „Ninge frumos, ninge corect, după program/ ninge după toate canoanele artei./ Nu mă mai gândesc la dumneata, la tine, deloc.// La douășpe ziua mă simt cel mai bine./ Creierul meu lucrează-n acord. Își
CRASNARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286479_a_287808]
-
ironie, încercând să se distanțeze de ea, dar, adevărat don juan local, amator de legături amoroase cu vedetele feminine ale nomenclaturii, se adaptează totuși, ba chiar suportă îngăduitor penibile povești cu „militanți comuniști, idealiști”. În ultima parte a cărții, tonul ironic, degajat al naratorului se convertește într-unul reflexiv, ca să dezvăluie, în spatele mascaradei la care asistase, o crimă odioasă, în care sunt implicate, mai mult sau mai puțin, toate personajele. Din altă perspectivă și într-o manieră originală, C. își aduce
CREMENE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286482_a_287811]
-
ale romanticilor și, făcând comparația de rigoare, se observă puținătatea elementelor cu care lucrează spiritul bacovian, absența ceremoniei, obstinația cultivării micilor simboluri ale derizoriului din sfera existenței. Dar tocmai această lipsă de „măreție de simbol”, pentru a reproduce o formulă ironică, dă măreție poemului bacovian, simplu și cutremurător ca un bocet șoptit. Scenariile, modelele, în fine, pozele luate de la alții și care se văd, ca o cusătură cu ață albă la un costum de gală, nu strică tonalitatea și nu falsifică
BACOVIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285530_a_286859]
-
un lider care, în momentul în care populația ar ajunge la 4.600, ar proclama: „am demonstrat că ecologiștii Și criticii se înșeală; am dublat estimările cu privire la limitele creșterii populației Și continuăm să ne extindem” (Hawken, 1993: 33). În mod ironic, la scurt timp după ce a fost publicată lucrarea Eseu asupra principiului populației, civilizația umană a început să scape de „capcana lui Malthus”. La începutul secolului XIX, standardul de viață al clasei muncitoare era în creștere. Există informații despre o creștere
Turismul și dezvoltarea durabilă by Dorin Paul Bâc () [Corola-publishinghouse/Science/238_a_160]
-
armonic” cultivat de școală, omul liber și amăgirea de sine, omul mare și sacrosanctul său interes personal, „îndreptările” rizibile aduse de progres conturează farsa perpetuă a bâlciului deșertăciunilor (Piacere per piacere, Camuflajul, O firmă revoluționară). La un pol, intenția satirică, ironică și tehnicile denigrării - jocul insinuant cu proporțiile, distrugătoarele antiteze -, la celălalt, elogiul deschis al ordinii, al vigorii creatoare. A. n-a fost un spirit retrograd, ci un adversar al falsității. „Tezaure mocnite” zac în popor. Fierarul afirmă forța faptei, țăranul
ARGHEZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
domnește un duh al evocării, dar memoria autorului nu e nostalgică și sentimentală, ci poezia ei, reală, vine din imprevizibile volute și salturi, într-o mișcare interioară firesc și echilibrat subiectivă, capabilă să alăture, nesilnic, desenul precis și culoarea, accentul ironic ori malițios și unda lucid lirică, nervul povestirii și informația istorică, anecdota și ideea. Reînvie sub pana lui Ion Ghica lumea unor timpuri apuse, mai îndepărtate sau mai apropiate de momentul scrierii, portrete de domni fanarioți lacomi și abuzivi, gata
BALCANISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285580_a_286909]
-
Abisiniei) și oameni-povestire (căpitanul Laurent, Gheorghe Șeriful), cămătari ca Băltărețu, satrapi locali (Clucerul Alecu Gheorghescu), figuri ale boemei bucureștene (A. Pann, N. Filimon), Dascăli greci și dascăli români, „nebuni” ca Manea, Sgabercea și „prințul” Zamfir, cu gâlceava lor bufonă (și ironică), „cuconași” iuți la mânie, „arțăgoși și tulburători”, zavergii de la 1821. Tablouri de epocă: ciumă, tâlhării, „ziafeturi” și țara în jaf domnesc, fanariot (Din vremea lui Caragea), eșecul Eteriei și uciderea „domnului Tudor” (Din timpul zaverei), trecerea din ghearele fanarioților „sub
BALCANISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285580_a_286909]
-
căzuți la datorie” și „lauda cuvântului” în care „susură cântecul”. Sesizând riscul de a se bloca într-un lirism minor, al efectelor, poetul își dezvăluie un alt chip în Proba mea de viață (1995). Tonalitatea sentimental-melancolică e „bruiată” de rostirea ironică sau chiar de strigătul sarcastic. Schimbarea nu e în dezavantajul poetului, dar nu-i poate schimba identitatea conturată anterior. B. a fost distins cu Premiul Eminescu pentru poezie pe anul 1995, acordat la Festivalul Național de Literatură „Mihai Eminescu” de la
BELDEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285679_a_287008]
-
poetul însuși, „stampe lirice”, în care muntele, turnurile, bruma sunt simboluri ale înaltului și purității glaciale, ale verticalității și solitudinii. După „fractura” (Ilie Constantin) proletcultistă, se revine la registrul contemplativ, solemnitatea rituală a rostirii, tonul elegiac, alături de notația meditativă, alegoria ironică, viziunile grotești. Poezia lui B. își adaugă un registru reflexiv, care se arată dominant, chiar și în incantațiile elegiace. Tema lirică principală este timpul, ca biografie și ca istorie. Locul reveriilor îl iau interogațiile fără răspuns, neliniștea discretă, sentimentul trecerii
BARNA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285649_a_286978]
-
precum și romanul O crimă lângă Brașov (1945) indică o anume evoluție a lui B., desprins într-o măsură de sentimentalism și de eticismul confuz. Pe fondul unei anumite obiectivități câștigate, precizia observației, accentele discrete relevă o atitudine mai detașată, ușor ironică. În afară de dramatizarea după Apărarea are cuvântul, B. a mai scris piesa Chestia cu Aura, jucată în București în 1937, reluată și publicată în 1941 sub formă de roman (Uzina B). SCRIERI: Apărarea are cuvântul, pref. Panait Istrati, București, 1934; Cazul
BELLU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285693_a_287022]
-
înceapă traducând din Baudelaire. Efectul nu e, din nefericire, cel scontat, dimpotrivă, Vianu îl „mortifică” prin ironii; și atunci novicele se va încăpățâna să-i demonstreze că poate „la rigoare simula poezia” atât de bine, încât să-l oblige pe ironicul prieten să scrie o carte despre el. Astfel că, peste ani, pe deplin consacrat și în poezie, și în matematici, B. va mărturisi: „Cariera mea poetică sfârșește logic la cartea lui Vianu despre mine. Orice vers mai mult e o
BARBU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285623_a_286952]
-
a compensa insignifianța existenței („Fugind de mit ne trebuie noi mituri / să umplem golul care țipă-n noi” - Fugind de mit). Poemele definitorii pentru profilul lui liric sunt cele care dezvoltă un fel de privire sumbră, mai degrabă sarcastică decât ironică. De aici, limbajul liric uneori violent, parcă îngroșat, căutând, în aceeași cheie nonconformistă, grotescul. Poemele erotice, animate unele de un elan studiat, reunesc gestul agresiv și delicatețea, spontaneitatea elementară și ironia, în madrigale de o disimulată solemnitate. Al doilea volum
BOITOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285795_a_287124]
-
alături de numele generoasei protectoare. Ne permitem să prezentăm două puncte de vedere în analiza acestei afirmații: primul ne face să credem că aceasta văduva este o invenție a autorului. A doua ipoteza ne duce cu gândul la o formulare subtilă, ironică, a aceluiași autor, care sugerează că aceasta văduva ar fi avut o serie de relații intime cu viitorul rege sau cu unul dintre slujitorii săi și poate de aici și generozitatea să. Tindem să acceptăm a doua variantă, pentru că regele
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu () [Corola-publishinghouse/Science/266_a_513]