26,665 matches
-
de neputința de a-ți depăși epoca și spiritul ei. Toți trăim în etuva unei psihologii colective care ne dictează gîndurile și ne hotărăște temerile. În raport cu ele, orice adevăr e secundar și maleabil. Dacă așa stau lucrurile, atunci obligația unui istoric este să se îndepărteze cît mai mult de tiparul obedient pe care îl presupune scrierea istoriei sub presiune ideologică. Numai că, pe cît de lesne sună în teorie această cerință, pe atît de anevoie e de tradus ea în realitate
Un autor inclasabil by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8858_a_10183]
-
se îndepărteze cît mai mult de tiparul obedient pe care îl presupune scrierea istoriei sub presiune ideologică. Numai că, pe cît de lesne sună în teorie această cerință, pe atît de anevoie e de tradus ea în realitate. Vremea cînd istoricii erau dispuși să sufere represalii pentru rostirea unui adevăr a trecut. În fond, trecutul nu are în el nici o miză: el e cu totul inert, ca tot ceea ce a încetat să mai fie; în schimb, miza cea mare stă în
Un autor inclasabil by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8858_a_10183]
-
cu totul inert, ca tot ceea ce a încetat să mai fie; în schimb, miza cea mare stă în arta cu care știi să folosești trecutul spre a te înstăpîni asupra prezentului. Aici se despică apele și tot aici poți recunoaște istoricii onești de cei care au prins gustul profitabil al servituților ideologice. Istoria e ancilară în raport cu ideologia - iată principiul de bază al actualei discipline istorice. În fond, e un alt fel de a spune că, istoria nefiind știință, pretențiile de obiectivitate
Un autor inclasabil by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8858_a_10183]
-
de cei care au prins gustul profitabil al servituților ideologice. Istoria e ancilară în raport cu ideologia - iată principiul de bază al actualei discipline istorice. În fond, e un alt fel de a spune că, istoria nefiind știință, pretențiile de obiectivitate ale istoricilor nu au temei. Tocmai de aceea un istoric nu poate fi neutru. Poate fi sincer și dezinteresat, sau poate fi înrobit și dornic de a impune o anumită interpretare, dar nu poate fi neutru. Neutralitatea rămîne un deziderat, varianta pură
Un autor inclasabil by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8858_a_10183]
-
servituților ideologice. Istoria e ancilară în raport cu ideologia - iată principiul de bază al actualei discipline istorice. În fond, e un alt fel de a spune că, istoria nefiind știință, pretențiile de obiectivitate ale istoricilor nu au temei. Tocmai de aceea un istoric nu poate fi neutru. Poate fi sincer și dezinteresat, sau poate fi înrobit și dornic de a impune o anumită interpretare, dar nu poate fi neutru. Neutralitatea rămîne un deziderat, varianta pură a unei situații ideale. Și pentru că nu poate
Un autor inclasabil by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8858_a_10183]
-
fi înrobit și dornic de a impune o anumită interpretare, dar nu poate fi neutru. Neutralitatea rămîne un deziderat, varianta pură a unei situații ideale. Și pentru că nu poate fi neutru, ca orice om care are convingerile și bănuielile sale, istoricul trebuie să se străduiască să nu-și lase preferințele să pătrundă în substanța discursului său. Preferințele însemnînd: simpatiile, antipatiile și obligațiile secrete. Sarcina e cu atît mai ușoară cu cît trecutul despre care vorbește este mai îndepărtat. Cauza e tot
Un autor inclasabil by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8858_a_10183]
-
un exercițiu în virtutea căruia evenimentele sunt ordonate după criteriul verosimilității istorice, dar în nici un caz ele, evenimentele, nu mai pot răscoli astăzi pe cineva. Sunt indiferente, opace și fără răsunet în prezent. În materie de neutralitate teoretică, cel mai atipic istoric pe care îl au românii în clipa de față este Lucian Boia. Este atipic din două motive: mai întîi, fiindcă este inclasabil; mai apoi, fiindcă e incorigibil. Nu cunosc autor care să nască mai multă nedumerire și să provoace mai
Un autor inclasabil by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8858_a_10183]
-
atenție pe care îl croise deja în mentalul românilor. Grație lor, Lucian Boia a devenit cu timpul o figură incomodă și bizară. Incomodă, fiindcă nu putea fi atacat pe seama prestației din perioada comunistă, și asta deoarece nu se număra printre istoricii care își plecaseră fruntea în fața mentalității dominante de atunci; bizară, fiindcă nu iubea publicitatea și prefera discreția unei vieți retrase. Pe scurt, nu se identifica cu imaginea pe care ceilați și-o făcuseră despre el și nu era dispus să
Un autor inclasabil by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8858_a_10183]
-
făcuseră despre el și nu era dispus să-și irosească timpul în dezbateri TV inutile pe marginea unor controverse istorice. Frumusețea este că, după 2000, Lucian Boia și-a rămas fidel sieși. Nu s-a repezit, ca noua generație de istorici, să emită semnale de obediență față de noua mentalitate dominantă - stîngismul corectitudinii politice - și nici nu a dat semne că, de dragul unor profituri temporare, va începe să rescrie istoria secolului XX în așa fel încît să facă pe placul noilor focare
Un autor inclasabil by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8858_a_10183]
-
facă pe placul noilor focare de presiune ideologică. Erau destui oportuniști în cursă ca să se coboare pînă la teapa lor. Dacă totuși încerci o insatisfacție în cazul lui Lucian Boia este că nu-l poți clasifica, și asta fiindcă, dintre istoricii actuali, el a mers cel mai departe în tehnica ecranării propriilor convingeri. Nimic din simpatiile sau idiosincraziile sale nu răzbat în discursul său. E cel mai aseptic istoric în materie de toxine ideologice. Și-a cenzurat opiniile personale pînă la
Un autor inclasabil by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8858_a_10183]
-
Lucian Boia este că nu-l poți clasifica, și asta fiindcă, dintre istoricii actuali, el a mers cel mai departe în tehnica ecranării propriilor convingeri. Nimic din simpatiile sau idiosincraziile sale nu răzbat în discursul său. E cel mai aseptic istoric în materie de toxine ideologice. Și-a cenzurat opiniile personale pînă la a le face inexistente. Nu știi dacă e de stînga sau de dreapta, cum nu știi pe cine detestă și pe cine preferă în materie de istorie sau
Un autor inclasabil by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8858_a_10183]
-
-le, am surâs. Nu i-am dat nici o șansă. Nici cea mai mică. Nimeni pe lume, mi-am spus, începând să scrie la o asemenea vârstă, nu poate da ceva literar valabil. Cultura lui umanistă se reducea de altfel la istorici și politologi francezi. Cu literatura nu avusese niciodată o bună întâlnire. Afară de epistole ocazionale, scrise cu haz, nu știam să fi produs vreodată ceva. Știam că seara, târziu, îi plăcea să facă focul în căminul din living și să se
Prefață la o carte în curs de apariție by Gabriel Liiceanu () [Corola-journal/Journalistic/8891_a_10216]
-
însoțit de sergentul însărcinat cu paza mea." Potrivit practicii comuniste, cererea sa nu a primit nici un răspuns. Și mai rău, scriitorul a fost condamnat și închis. La scurt timp după eliberare, s-a stins din viață la 14 decembrie 1946. Istoric literar de riguroasă metodă analitică, Nicolae Scurtu însoțește fiecare document cu bogate și precise note explicative și bibliografice privitoare la scriitorii de la care provin aceste documente, la atmosfera epocii în care au trăit, la evenimente și personalități menționate, adesea aluziv
Documente literare by Teodor Vârgolici () [Corola-journal/Journalistic/8894_a_10219]
-
să-și ia loc lîngă atîtea altele, în portofoliul meu" (Piatra Teiului). în aceste ultime cuvinte extrase din încîntătoarea Piatra Teiului, Russo face aluzie la observațiile melancolice pe care avea obiceiul să le schițeze, la delicioasele fragmente pe care un istoric literar trebuie astăzi să le examineze cu atenție. Vor fi fost mai multe decît cele ajunse pînă la noi aproape din întîmplare? Fără îndoială că da. Iar acest fapt le sporește considerabil valoarea - ca și regretul nostru că o neobișnuită
Inventarea melancoliei by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/8893_a_10218]
-
Ion Simuț Orice ar face, oricât s-ar frământa să se elibereze, Niculae Gheran nu poate scăpa de subiectul Re-brea-nu, care l-a subjugat de patru decenii. Evident că istoricul literar nu a încercat alte modalități de eliberare decât aceea de a-și face datoria până la capăt. Abandonul era exclus ca soluție. Cu imense dificultăți, datorate cercetării în sine sau tergiversărilor instituționale, editorul a încheiat ediția critică de Opere Liviu
Istorie literară în schițe satirice by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8912_a_10237]
-
1968, iar ultimul, al douăzeci și treilea, în 2005. Oricât ar fi fost de plăcută subjugarea inițială față de un mare scriitor, până la urmă ea se transformă, psihologic, într-o captivitate nedorită sau în confiscarea propriei biografii intelectuale a editorului și istoricului literar, la fel de devotați în restituirea integrală a operei și în reconstituirea minuțioasă a vieții scriitorului. Niculae Gheran se simte din ce în ce mai nemulțumit de sine însuși pentru simplificarea la care a fost obligat și evadează în două direcții previzibile: comentarii despre contextul
Istorie literară în schițe satirice by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8912_a_10237]
-
Cu Liviu Rebreanu și nu numai (evocări și documente), Editura Academiei Române, 2007. Cele două cărți trebuie citite împreună, pentru că sunt mărturia aceleiași etape de transformare semnificativă a scriiturii lui Niculae Gheran. Mai întâi, e evident spiritul publicistic al tuturor evocărilor. Istoricul literar scrie alert, cu nerv, cu umor, cu simțul pitorescului social, un fel de reportaje retrospective, instantanee de viață (cotidiană sau oficială), episoade comice din sfera politică sau culturală, evocând cu sarcasm și distanțare un trecut mai apropiat sau mai
Istorie literară în schițe satirice by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8912_a_10237]
-
desigur, poanta întâmplării. E mai narativ, mai sarcastic și mai pitoresc, cum nu a fost în paginile sale anterioare de istorie literară. Nu e un act de complezență din partea mea (de ce ar fi?) să remarc această epicizare a scrisului unui istoric literar și o îndreptare categorică spre proză. De la scenariul de istorie literară și memorialistica pitorescului cultural nu e decât un pas până la proza de ficțiune. (L-a făcut și Dumitru Micu.) Pentru cei mai mulți cititori, sau poate chiar pentru prieteni, va
Istorie literară în schițe satirice by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8912_a_10237]
-
viitorul roman să meargă pe linia ficționalizării unor posibile memorii și să ne facă să ne gândim la referințele reale ale unor personaje fictive. Dar e cert că Niculae Gheran scrie cu umor și vivacitate. Descopăr chiar că, la senectute, istoricul literar năzuiește să se întoarcă la aspirațiile (le-am putea zice chiar păcatele) tinereții: proza satirică. O pagină de confesiune din volumul Cu Liviu Rebreanu și nu numai dezvăluie nostalgia și posibila revanșă: "Cu mine sau fără mine, Rebreanu rămânea
Istorie literară în schițe satirice by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8912_a_10237]
-
înspre un roman al generației, rămânând probabil în sfera aceluiași "stil pamfletar". Nu se putea să dau o caracterizare mai bună a actualelor schițe de istorie literară ale lui Niculae Gheran. După "40 de ani de editorlâc", cu toate reușitele, istoricul literar nu-și poate reprima tristețea sacrificiului de sine: Ajuns la senectute, aș îndrăzni să spun că doar tinerețea rămâne girul marilor elanuri, când este vorba de înfăptuirea unor proiecte de largă respirație. Întârziate, ele suportă inevitabil riscul abandonării, de
Istorie literară în schițe satirice by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8912_a_10237]
-
jocul să nu ne fure prea mult. Vorbe - deoarece, peste tururile de onoare, au urmat repetate prelungiri, mereu pentru recuperarea timpului pierdut, hărăzit altminteri să se ducă pe Apa Sâmbetei" (p. 155). Scriitorul amânat își spune aici oful, întristat că istoricul literar i-a furat timpul și posibilitatea de afirmare. Modestia editorului nu-l satisface: " În cazul unui autor de ediție critică, singura lui pricopseală este de a se îngropa la zece metri sub monumentul ridicat de el, într-un anonimat
Istorie literară în schițe satirice by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8912_a_10237]
-
prozator satiric, că Niculae Gheran nu ar mai proceda la fel, dacă ar avea posibilitatea să-și reia destinul (p. 156). Situația nu e deci nici pe departe una lejeră, relaxată, acceptabilă. Dimpotrivă! Avem concentrată aici drama profundă a unui istoric literar și editor. Iar motivele acestei decepții sunt dintre cele mai serioase, angajând chiar deficiențe de sistem: indiferența instituțiilor politice și a celor culturale, absența unui program național de valorificare a patrimoniului literar, carența instrumentelor bibliografice, ceea ce face, ieri, ca
Istorie literară în schițe satirice by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8912_a_10237]
-
dorită mai mult? Momentul mă ia parcă pe nepregătite și, efectiv, rămân interzis. Dar, la urma urmei, pe cine interesează? Cel puțin acum. Noroc că post-mortem mai avem o șansă" (p. 167). Am insistat pe drama scriitorului înăbușit în activitatea istoricului literar și mi-a rămas prea puțin loc să arăt modul în care Niculae Gheran face haz de necaz, cum spusese el însuși că și-ar defini specialitatea atitudinii epice. Proza lui satirică e memorabilă. Rezum două-trei texte. În prima
Istorie literară în schițe satirice by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8912_a_10237]
-
fost - și cu relele, Gabriel Dimisanu este unul dintre criticii de azi cei mai autorizați să scrie o istorie a literaturii române postbelice. Și timpul pentru un astfel de demers, mai mult decât necesar, nu este încă trecut. Vocația de istoric literar a lui Gabriel Dimisianu este confirmată și de mica monografie, Constantin Negruzzi (prima ediție a cărții a apărut în anul 1984, cu titlul Introducere în opera lui Constantin Negruzzi). În buna tradiție călinesciană, Gabriel Dimisianu încearcă să înțeleagă specificul
Costache Negruzzi, precursorul by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9809_a_11134]
-
le-a întocmit, Poeți tineri ardeleni (1940) și Transilvania în poezia românească (1943). După acest capitol, Liviu Grăsoiu a alcătuit un tablou edificator de Repere critice, selectate din comentariile pe care i le-au consacrat lui Giurgiuca, poeți, critici și istorici literari reprezentativi, ca G. Călinescu, Pompiliu Constantinescu, Perpessicius, Dragoș Vrânceanu, Eugen Simion, Dumitru Micu, Ion Dodu Bălan, Mircea Zaciu. Dintr-o bibliografie selectivă aflăm că poetul s-a bucurat de aprecierea și a altor critici și istorici literari cu autoritate
Destinul unui poet by Teodor Vârgolici () [Corola-journal/Journalistic/9820_a_11145]