42,645 matches
-
singurul lucru de care se temea Mihail erau evenimentele de doi bani care se bucurau de o publicitate prea mare. "Chestiunea Cocoș" intra în această categorie. Iar, el, Leonard Bîlbîie, era făcut pentru a lămuri o astfel de confuzie. Așa judecase Mihai Mihail și nu avea cum să-l contrazică, nici cum să se opună, cu toate că habar nu avea cum trebuie să procedeze în concret. Acum, cînd în fiecare dimineață, cu ziarele așezate cu grijă pe birou, lîngă telefonul său, își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
măcar un topor tot ține în mînă" s-a gîndit și s-a străduit să zîmbească larg, cît mai larg cu putință, cu toate că știa că așa nu face nici un fel de impresie bună. Se studiase îndelung în oglindă și se judecase aspru, dar exact. Cînd zîmbea era la fel de caraghios ca și numele. Dar nu avea încotro, Ali Mehmet ăsta era pe jumătate adormit și în puterea nopții putea să-i dea cu ceva în cap înainte de a se dumiri cu cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Mihail, viziunea ansamblului. Dacă ar fi avut-o, se justifica fiecare șef de birou dacă era întrebat, dar nu era!, dacă ar fi avut-o, prin forța lucrurilor și-ar fi dat cu părerea ori, și mai rău, ar fi judecat dacă e bine sau e rău ceea ce face, dacă e folositor sau nu, dacă îl avantajează sau dimpotrivă. Or, rostul, soarta lui era doar aceea de a duce la capăt misia încredințată, ea fiind doar o frântură din altceva mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
e folositor sau nu, dacă îl avantajează sau dimpotrivă. Or, rostul, soarta lui era doar aceea de a duce la capăt misia încredințată, ea fiind doar o frântură din altceva mult mai complicat decît și-ar fi putut închipui ori judeca. Știa prea bine că nici șeful de birou nu avea toată lumea în palmă, dar era una să-i spui omului din teren nu-ți iei ochii de pe fereastra de deasupra intrării la hotel Marna -, iar tu să știi că de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
de care toată lumea politică avea nevoie. Fără el ar fi fost orbi și surzi pe jumătate. Mihail cu Serviciul său îi trăgea pe toți de mînecă să le spună pe ce lume se află, iar ei n-aveau decît să judece dacă le convine să țină cont de asta ori nu. Dar fără el nu se putea face mai mult de doi pași fără ca să nu fie gata să se răstoarne "greoiul car al statului". Că unii voiau să-l ușureze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Italo Balbo. Orice aviator, iar Șerban Pangratty se considera înainte de toate aviator, zburător, unul dintre aceia care este inițiat în tainele plutirii și care văd altfel lumea, oricine putea să-și dea seama că lumea odată văzută de sus este judecată altfel decît dacă n-ar fi fost văzută niciodată astfel, orice aviator din lume s-ar fi simțit emoționat dacă ar fi primit o asemenea invitație. Italo Balbo era un pilot desăvîrșit, un geniu al aviației și un nebun fermecător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ca și cîștigată. Toate acestea erau întărite chiar în acea seară prin simpla prezență, chiar particulară, a lui Coriolan Popa. Era o petrecere la care lipseau mai toate fețele importante ale Bucureștilor, în schimb era prezent Coriolan Popa, care, dacă judecai simplu, făcea cam cît toți cei ce lipseau la un loc. "Știi, domnule, ăă..." Cantacuzino a ezitat o clipă, căutînd în minte numele celui cu care conversa, în general avea o memorie excelentă, dar căldura, agitația, își reveni "știi, domnule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
avea rostul ei, probabil nu-și dădea prea bine seama cu cine discută, oricum, dacă se găsea acolo, în casa lui, însemna că insul avea un rost pe lume și de aceea catadicsise să-i intre în voie. Leonard Bîibîie judeca repede, fără să se înfunde în amănunte. Ceea ce-i spunea lui, Basarab Cantacuzino mai spusese și altora desigur, cu alți termeni, cu alt ton. Probabil îl făcuse să-și aleagă limbajul ăsta corcit, oricum nepotrivit cu starea lui socială dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
dat seama că se întîmplase ceva îngrozitor cu el. Nu mai avea nici un fel de aduceri-aminte. Totul se consuma în prezent. Înțelegeți, în cele două luni de zile, două luni și ceva, în fiecare noapte își rememora viața, și-o judeca, și-o cumpănea, dar mai ales retrăia scene, imagini, frînturi. La început a fost destul de ușor, trecutul venea singur, năvălea, se înghesuia, curgea ca un rîu umflat de pîraie. După cea de-a zecea zi a început să se chinuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
iertați". Apoi totul a mers strună. Așa cum atunci, pe malul Dunării, nu s-a gîndit decît la moartea soldatului, despre propria moarte nu avusese nici cea mai mică idee, ea era exclusă ca posibilitate de la începutul începutului, mai tîrziu a judecat și a cumpănit lucrurile la fel. Existau rezolvări soluții definitive, compromisuri, dar în nici una dintre aceste situații propria sa viață, propria sa moarte nu aveau vreun rol de îndeplinit. Nu erau luate în considerare, nu puteau fi amestecate cu afacerile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
logică comună te va face să calci sigur de tine pe oricare din mușuroaie, să te străduiești chiar să treci cîmpul morții pășind din mușuroi în mușuroi. Cei care fac așa aproape sigur își pun singuri capăt vieții, încredințați că judecă bine întru salvarea ei. Pe cînd un om dotat cu fler și intuiție, cu o privire mai de sus asupra fleacurilor care ne înconjoară va ajunge la concluzia că doar mușuroaiele umede, proaspete sînt adevărate, acelea care au legătură între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
mult să facă o comparație corectă. Urma în mod firesc aflarea adevărului care nu întotdeauna era ceva folositor. Iar furios pe Bîlbîie era pentru că felul său de a-și redacta raportul îl împiedicase să ajungă la adevăr, îl împiedica să judece imparțial, fără nici un fel de idee preconcepută. Și cum puteai să nu fii deja "intoxicat" de părerile lui Bîlbîie cînd acesta scria "Basarab Cantacuzino a invitat în mod intenționat ofițerii de grade mici din arma tehnică (Arsenal, Pirotehnie, Depozitele Armatei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ori pe cînd se afla într-o conversație, trebuia să aibă răbdare, să aștepte un moment prielnic. Cel mai rău era faptul că din clipa în care își dăduse seama că s-a declanșat procesul de amorțire nu mai putea judeca absolut liber, stăpîn pe sine. Cu voia, dar mai mult fără voia sa, urmărea în minte cum se desfășoară fenomenul. Avea în fața ochilor, ca pe o hartă militară, desfășurarea zonei, urmărind milimetru cu milimetru înaintarea frigului, profunzimea lui. Era, poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
micilor ofițeri, nu-i decît un joc de copii, în vreme ce în altă parte se pune la cale lovitura, adevărata lovitură? De unde să mai știe el cum stau lucrurile dacă domnul Bîlbîie l-a și intoxicat l-a îmbolnăvit, obligîndu-l să judece, orice-ar face, după mintea lui, nu după cea proprie? Și-a turnat pînă la jumătatea păhărelului, mirosea plăcut a alcool tare și a strugure, gustă cu vîrful buzelor, apoi bău totul dintr-o dată, cu o mișcare scurtă. Îi veniseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ceva care să vină în contra opiniunilor oricărui bărbat adevărat, iubitor de neam și țară, ia și citește!" Radul Popianu s-a dat mai către geam, nu că ar fi vrut mai multă lumină, dar voia să fie singur ca să poată judeca limpede. Cît putea de limpede, deoarece numai faptul că se afla acolo, la nici zece metri de camera lui K.F., îl tulbura îndeajuns. Nu mai era pe terenul său, pe pămîntul lutos al Vladiei, ci în preajma domnișoarei și simțea acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
adus ceva marfă de contrabandă, care trage în piept fiscul, pe cine trebuie să dea pe mîna Gărzii Financiare din Comana, care trage mîța de coadă și puțin îi pasă, pentru că are el un plan formidabil... Dacă ar fi să judece numai după cîte știe el din Vladia, tot ar trebui să fie cu ochii în patru față de acești doi domni ofițeri în rezervă sau în retragere, dracul să-i pieptene, pentru că niște oameni pe care îi interesează Teama și respectul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
va fi ultimul reflex al minții sale, înainte de a se întuneca. Dacă punea lucrurile în această cumpănă, față în față cu neliniștea și curiozitatea, la urma-urmelor toate nu mai valorau nici cît un fir de praf. Și, atunci, cum să judece și mai ales ce să facă, ce măsuri concrete să ia, cînd nici măcar nu erau limpezi, nu erau clare toate aceste rapoarte ale lui Bîlbîie. Trecuseră aproape două luni de cînd îl trimisese la serata dată de prințul Cantacuzino, omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
în situația sa fiind considerată de ceilalți o măsură a înțelepciunii și autorității, nu s-a arătat preocupat, nici măcar nu i-a acordat lui Pangratty o atenție cît de cît subliniată. Desigur, nu s-a arătat nici bădăran, oricum ar judeca alții lucrurile, Pangratty făcea parte cumva "din familie". Puteai număra pe degetele unei mâini pe cei care puteau demonstra o descendență atît de ilustră cum era aceea a lui și a lui Pangratty. Chiar dacă nu-l suferea, ba chiar îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
mult fler, talent chiar, pentru a lega un fir de altul, n-o făcuse, pentru că știa ce înseamnă asta, dar pentru cîteva momente fusese conștient pe de-a întregul de tot dezastrul. Un ochi neobișnuit, cineva care îl privea, îl judeca, îl făcea să fie atent și să se strecoare nevătămat printre nenumăratele pericole care pîndeau Serviciul, acest ochi atoatevăzător pe care uneori îl simțea dureros de real, fizic, în țeasta lui, văzuse ceva, el, Mihai Mihail, începuse să se teamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Krohal radia, căci În spusele Maestrului Își descoperea aievea gândul tainic, gândul său călăuzitor, cum că toate pe lume erau părelnice și se aflau pe muchie, Între Plenitudine și Aparența plenitudinii, și că, deci, nimănui nu‑i era dat să judece ce era una și ce era cealaltă (aici concepția sa se deosebea de cea a Maestrului), fiind vorba tot de valoare, că era morală sau poetică, și‑n ultimă instanță doar o chestiune de abilitate sau șansă, o formă goală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
vor intersecta și vor răzbi din bezna Bibliotecii Muzeului Britanic. 8. Acțiunea acestui roman Încâlcit ne va duce la un hotel de mâna a treia din preajma unei piețe. În prim‑plan se Înalță un lăcaș de cult, catedrală sau geamie. Judecând după timbrele de un verde pal de pe cartea poștală, ar putea fi Aga‑Sofia. Pe ștampilă este imprimat anul douăzeci și unu. În hotel locuiește emigrantul rus Arcadie Ipolitovici Belogorcev, căpitan de cavalerie, În viața civilă inginer forestier. Trecutul său ne este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
către apus, ignorându-i. Vetéa Pitó fu cel care arată cu mâna spre niște recife care se ridicau la vreo jumătate de milă distanță, printre care, pe masura ce erau împinși spre nord, se zăreau tot mai clar resturile unui vas uriaș. Judecând după carena, acum distrusă, isi dădură seama că era vorba despre misterioasă ambarcațiune care trecuse pe lângă ei în acea noapte întunecoasa, cu ceva timp în urmă. Nu se mai putea folosi nimic din ea, decat lemnul, iar ochii oamenilor de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
se mulțumise să le indice oamenilor săi ce aveaude făcut, desi păreau mai degrabă niște sugestii, decât niște adevărate ordine, ca și cum în sufletul său ar fi fost convins că timpul când s-a aflat la comanda rămăsese definitiv în urmă. Judecând după atitudinea să, s-ar fi putut crede că singura lui intenție era să le arate drumul de urmat pentru a termina o dată pentru totdeauna cu dușmanii lor, lăsând însă clar să se înțeleagă că dacă îl ascultau sau nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
că mama ei a murit. Simți o durere sfâșietoare, care-i rupe sufletul în două. Lacrimile îi șiroiau pe obraji, tăind în carne vie. Dar, în ciuda suferinței, a prăbușirii, împreună mâinile și ridică ochii spre cer spunând: "Doamne, nu Te judec. Doamne, nu mă supăr pe Tine. Dacă asta e voința Ta, atunci așa să fie. Dar sunt doar un om mărunt și păcătos și nu pot să nu Te întreb: De ce mi-ai făcut asta? De ce m-ai lăsat singură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
făcea. Dacă nu i-ar fi acordat divorțul, Luana nu s-ar fi recăsătorit niciodată. Ce-a fost în mintea lui? De ce s-a lăsat purtat de o clipă de orgoliu și nu s-a oprit, măcar o secundă, să judece la rece, detașat, o situație ce se tot repeta de când lumea și pământul? Încurajată, continuu, de atitudinea lui iubitoare, cine știe, prin apariția unui copil mai apoi, ea ar fi rămas legată de el pentru totdeauna. Dar, așa ca altă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]