4,107 matches
-
calea pentru armata lor de uscat. Iar adolescenta aceea somnoroasă, mama mea, fascinată de straniile constelații mult prea ordonate, se afla, de fapt, într-o paranteză fulgurantă între război și pace. Era deja aproape imposibil să părăsești casa. Pământul se legăna, țiglele, șir după șir, alunecau de pe acoperiș și se sfărâmau cu un trosnet sec pe trepte. Zgomotul exploziilor învăluia gesturile și vorbele, asurzindu-le. Charlotte a reușit în cele din urmă să-i împingă pe copii afară, a ieșit și
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
unduia trupul în ritmul exercițiului. Probabil se antrenase mult ca să poată mânui corpul lunecos al armei cu atâta îndemânare. Am privit-o uluit. La ea, totul era atât de simplu și atât de viu! Șoldurile, răspunzând mișcării brațelor, i se legănau ușor. Picioarele pline și aurii fremătau. Se bucura de propria ei agilitate, care îi permitea până și gesturi inutile - de pildă, să-și cambreze cadențat arătoasa ei crupă pietroasă. Da, ea dansa. Și, chiar fără să îi văd fața, îi
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
ordinele instructorului. Nici o umbră din trecut nu tulbura limpezimea acelui moment. Respiram, doream, executam mașinal comenzile. Și, cu o plăcere de nespus, simțeam cum mi se risipea în cap cheagul reflecțiilor mele de iarnă, apăsătoare și încâlcite... Tânăra roșcovană se legăna din șolduri ușor în fața mitralierei. Soarele îi lumina contururile trupului prin țesătura subțire a tunicii. Buclele de foc i se răsuceau pe chipiu. Și numele acelea grotești: Marguerite Steinheil, Isabeau de Bavaria... răsunau ca din fundul unui puț, cu un
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
era caldă, cețoasă. Mirosul apei se îmbina cu efluviile fade ale socului. Din când în când, un vas care se vedea trecând în depărtare, în mijlocul Volgăi, trimitea în șenalul nostru un șir de valuri leneșe. Barca noastră începea să se legene, frecându-se de marginea neagră a șalupei. Tot cimitirul acela pe jumătate scufundat se însuflețea. Se auzea scârțâitul unui cablu, clipocitul sonor al apei sub un ponton, fâșâitul trestiilor. - E grozav bastingajul ăsta! am exclamat eu, folosind cuvântul acela, căruia
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
o expresie împietrită. Toată ființa i se mobiliza în acel unic efort - de a nu cădea, de a nu da nimic de bănuit, de a continua să se învârtească în cercul acela luminos până când copacii negri vor înceta să se legene, să tresară la apropierea ei, agitându-și crengile foșnitoare. M-am dus la ea. Am intrat în cercul albastru al felinarului. Trupul ei (fusta ei neagră, bluza ei de culoare deschisă) a concentrat subit toată dorința pe care o simțeam
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
grabă o bancnotă din sacoșă și a dat-o celui care s-a apropiat primul. El nu a putut să o apuce - singura lui mână, mâna stângă, nu mai avea degete. A înghesuit bancnota în fundul lăzii, apoi, brusc, s-a legănat pe scaun și, întinzându-și ciotul spre Charlotte, i-a mângâiat glezna. Și și-a ridicat spre ea privirea plină de o demență amară... Ea nu a apucat să înțeleagă ce s-a întâmplat după aceea. A văzut un alt
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
a reușit să se apropie de animal. Saigak-ul nu a fugit. Charlotte, în lumina vagă a amurgului, a văzut pete negre pe nisip - sânge. Animalul s-a prăbușit, apoi, mișcând violent din cap, s-a smuls de pe jos, s-a legănat pe picioarele lungi, care tremurau, a făcut câteva salturi dezordonate. A căzut din nou. Fusese rănit de moarte. De oamenii care erau gata să o ucidă și pe ea? Poate. Era primăvară. Noaptea a fost înghețată. Charlotte s-a ghemuit
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
față. Îl dădea la o parte din când în când, cu un gest rapid. În ciuda soarelui, începea uneori să cadă o ploaie măruntă. Charlotte îmi zâmbea prin vălul acela scânteietor. Ceea ce s-a întâmplat pe neașteptate pe palierul ce se legăna în mijlocul stepei a semănat cu încântarea unui copil care, după o îndelungă cercetare zadarnică, descoperă în liniile încurcate savant dintr-un desen un personaj sau un obiect ascuns. Îl vede, arabescurile desenului capătă un nou sens, o nouă viață... Așa
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
a spus el, În timp ce copiii ceilalți Îl trăgeau pe Mitruț În sus. Mitruț râdea și bătea din palme. L-au urcat până la jumătatea stejarului, și l-au lăsat În leagănul ușurel al vântului. Deodată, cum râdea el așa și se legăna, s-a uitat departe. A Îngălbenit ! Glasul i-a pierit În gât ! Abia a izbutit să strige: Tătarii !... Vin tătarii !... Vin tătarii... Și se uita cu groază cum vin tătarii cei adevărați, În galopul cailor, cu iataganele-n dinți, cu
Istoria românilor prin legende şi povestiri istorice by Maria Buciumaş, Neculai Buciumaş () [Corola-publishinghouse/Science/1126_a_1952]
-
ce nu pot ca să iasă În sânta zi cu soare. Ruinele pustii Înfrică bătrâneța, și sperie copii! ARB[ORE] Și de trece moșneagul cu fruntea încrețită, Cu părul alb ca neaua cu buza -nvinețită Pare-i încă o dată că-l leagănă un înger Ce-i cântă cu durere, ce-usucă a lui plângeri Și care-n vecinicie voiește să îl culce Ș-adoarme mintea-i veche cu o poveste dulce Sperată-n tinerețe pe țară-o dalbă soarte, A desperat acuma
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
argint, Cu gânduri zâmbitoare, cu visuri care mint, C-un ocean de raze, cu îngeri de cristal, Pierduți într-a lor suflet sublim și ideal, Pin aste minuni vie ce-mi farmecă gândirea Ce-adorm inima-mi plină, ce-mi leagănă privirea. Voi să aud un cântec frumos, sublim, ceresc, Voi să aud suspinul a arpei ce iubesc. O, Maio, barde june! lungi visuri înfocate {EminescuOpVIII 179} Transpoartă al meu suflet în norii de palate Unde ginii cântă și visele suspin
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
Cu gânduri zâmbitoare, cu visuri cari mint, C-un ocean de raze, c-un înger de cristal, Pierduți într-al lor suflet sublim și ideal, Prin aste minuni vie ce-mi farmecă gândirea, Ce-adorm inima-mi plină, ce-mi leagănă privirea. Voi să aud un cântec frumos, sublim, ceresc, Voi să aud suspinul a arpei ce iubesc O, Maio! barde june! lungi visuri înfocate Transpoartă al meu suflet în norii de palate Unde ginii cântă și visele suspin, Unde umbrele-alintă
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
Pe corpuri albe haină, de diamantină brumă Să scânteie în umbră, să spânzure feeric, Treceți încet pin aer călcând pe întuneric. (el se uită pe mare) Din insule bogate, sfâșiind apa, iese O luntre cu vintrele ce spânzură, sumese. Se legăn visătorii copaci de chiparos Cu frunza lor cea neagră uitîndu-se în jos, În ape... Iar pin crenge de-un verde-adînc de jale S-oglindă-n ap-albastră de aur portocale. Și parcă glas de clopot înfiorează sara, Pe-a stâncilor lungi colțuri apusul
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
ieșită din mormânt, Sfarmă-n stânca rece a ta nebună liră, Căci lumea este piatră și ea nu te admiră, Ci tu, nebun și palid, la poalele ei plângi Ca valul care cântă trecutul unei stânci Ce veștedă, bătrână, se leagănă prin nori Când stânca e eternă și valu-i trecător. POETUL Și tu crezi, geniu negru, că fără scop și țintă A lumei und-amară mă-neacă, mă frămîntă? Tu crezi că eu degeaba m-am scoborât din stele, Purtând pe frunte
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
placa mării-l trag, Pe fruntea-i e-mpletită o ramură de fag. Plutind cu repejune sub palida lumină A lunei, pe-nmiirea a undelor senină, Se pare cumcă este al mării Dumnezeu Blând îngînat de lebezi în mândru visul său. Se legăn visătorii copaci de chiparos Cu frunza lor cea neagră lăsîndu-se în jos... În ape... Iar prin crenge de-un verde-adînc, de jale, S-oglindă-n ap-albastră mari de-aur portocale. Și parcă glas de clopot înfiorează sara, Ș-a stâncilor lungi colțuri
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
în ritmul văluros a acelor versuri pulsante, încît vedeam cum oamenii lipsiți de spirit dădeau cu căpățînele lor proaste tactul la discursul meu. Și, Mark, m-ei crede sau nu m-ei crede, dar, înainte de a sfârși, toată adunarea își legăna încet capetele în solemnă concordie: jeluitori, îngrijitori, cu-n cuvânt toți. Când am încheiat, am fugit în altar, într-o stare aproape de nebunie. Firește că norocul a voit să găsesc acolo pe o fată bătrână, foarte îngrijită, o mătușă a
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
să le stăpânească statornic. Dar, în loc de-a lepăda garnizoane cu de prisos în orașele și târgușoarele din Em, așezate în văi sau pe {EminescuOpXIV 82} culmi de dealuri, el se mulțămi să aprindă proviziile de grâne din țară și, legănat în liniște prin amăgitoarele asigurări de supunere ale românilor, ce răsăreau sporadic pe ici pe colea, el se-ntoarse în capitală. Pustiise șesul, înmulțise nevoia locuitorilor, urcase ura și mânia lor și totuși le lăsase putința de-a reîncepe lupta
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
și a conștiinței mai bune, prin mișcarea a leviere tari și de-a o amăgi prin efecte (singularii) de detaliu, prin treceri repezi și surprinzătoare, ca c-un frapant joc de lumini. Pentru că prea e mare farmecul de-a se legăna prin un entuziasm devenit auzibil în iluziunea că acesta ar fi un triumf curat al artei și pentru că conștiința îi spune cu viociune că impresiunea odată pierdută nu se poate reajunge. Contra acestei tentațiuni puternice artistul dramatic are necesitate de
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
de la cari ar trebui să atârne cea mai naltă deciziune. n2 Tudora Adeseaori darul conces cu prodigalitate a unui fizic ideal ne face să ni pară rău că acest avantagiu a cufundat individul într-o comoditate leneșă și [l-a] legănat în ideea că natura îl va duce fără vro osteneală la ținta dorită. E pretutindene spectacolul cel mai nemângâiat de a nu vedea darurile natnrale (preschimbate) schimbate într-o proprietate spirituală (morală), de-a nu vedea făcut din ele un
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
distribuirea așa-numitelor role strălucite decât relațiunile cele mai spurii, sau cel puțin au o parte mai mare în formarea deciziei directorilor decât inteligența. Dacă din prima posesie a unui rol se naște proprietatea individului asupră-i atuncea acesta se leagănă într-o plăcută siguranță în proprietățile sale teritoriale și, fiind asigurat contra expropri[er]ei, se uită fără multă grijă la dezvoltarea talentelor mai tinere. Publicul însă este condamnat prin această stabilitate la privirea pacientă a unor produceri mediocre, privind
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
în caz de împreunare insuficientă, din multe se dezvoltă bărbătuși cari nu-ncap în cășițele strâmte destinate pentru surori lucrătoare și cresc mai mari decât cășițele, încît lucrătoarele trebuie să clădească cupole întregi asupra chilioarelor respective, pentru ca să ajungă a face legene în raport cu mărimea trupului celor ce cresc în ele. Ouăle indivizilor masculini și feminini puse odată, crăiasa nu se mai preocupă de ele; clocirea lor, precum și hrănirea viermușilor extrem de mici e treaba albinelor lucrătoare. Viermușii stângaci (ca copilașii) capătă în cele
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
structură „păgână”, cosmogonică a acestora : Dimineața de Crăciun Născutu-mi-a un domn tânăr, Domn tânăr ca Dumnezeu, Tinerel și frăgețel Și mi-și face-un scuticel, Scuticel de bumbăcel, Fașe dalbă de mătase, Legănior de păltior, Vântul tragănă, De mi-l leagănă... Domnul tare să creștea, Lucru mare că-mi făcea : Făcu ceriul și pământul, Făcu ceriu-n două zile, Și pământu-n nouă zile (15, p. 26). Tema arhaică a colindei (regenerarea cosmosului uzat) și cea ulterioară, creștină (nașterea lui Isus), s-
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
trupul defunctu lui, motiv din belșug atestat în textele populare româ nești și de aiurea. În unele variante ardelenești ale baladei Meșterul Manole, din trupul (coastele, ochii) femeii zidite cresc „două păltinele” sau „doi păltișori”, iar pruncul continuă să trăiască, legănat de vânt, într-un „langăn” de paltin sau într-un leagăn pus „în vârf de păltinaș” (42, pp. 176, 196, 284). într-o variantă ardelenească a basmu lui Doi feți cu stea în frunte, din trupurile celor doi copii îngropați
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
Mama cea rea : „[Pe fată] o aflară moartă și mult timp o plânseră și o jeliră, ca pe o soră a lor, în urmă-i făcură un coșciug de aur ș-o așezară într-un vârf de paltin, ca să o legene vântul și să o vază pământenii”. Dar, ulterior, fata învie (44, p. 147). În esența lor, datele epice ale scenariului par a se repeta, dar ele nu sunt încă în măsură să jaloneze și să definească substratul mitic și complexul
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
Tudor Orzaru, hotărî să părăsească această vale de lacrime, cum zic poeții, și-a ales o cracă de arbor într-una din aleile Șoselei și, punîndu-și ștreangul de gât, a încercat să zică: Adio, lume!... El începuse deja să se legene cu melancolie în aer "ca o trestie bătută de vînt" cum se exprima un procuror cu idei poetice într-un raport devenit celebru printre camarazii săi, când mâna generoasă a unui grădinar veni să taie firul fatal care-l ținea
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]