4,922 matches
-
ființei, în fine, amestecul de naivitate și poză satanică într-o lirică muzicală care încearcă, din loc în loc, să strice regulile retoricii. G. Călinescu vorbește chiar de „o retorică întoarsă”, însă retorica poetică nu-i răsturnată integral și consecvent în lirica bacoviană. Poetul, fidel programului lui Verlaine, încearcă doar s-o sugrume din când în când, desfăcând versul, rupând fluiditatea discursului pentru a-l recompune, apoi, în altă strofă. Multe versuri sunt emblematice tocmai prin prozaismul sau, mai bine spus, prin
BACOVIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285530_a_286859]
-
posedă nu știu ce încordată luciditate; materia în dezagregare are un fel de conștiință de sine, vizibilă în însuși propriul ei proces de dezatomizare; ea umple toată conștiința reflexivă a poetului, manifestată printr-o atentă notație. Oricâtă simplitate și stângăcie verbală dovedește lirica bacoviană, acestea sunt și semnele neîndoioase ale lucidității lui artistice; conștiința umană se prăbușește în reacții fiziologice, dizlocate, fără nici o putință de se ridica pe un plan egal sau analog, dar numai o inteligență artistică o poate surprinde în înseși
BACOVIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285530_a_286859]
-
au fost strânse în plachetele Frumoasele (1927), 13 poezii (1939) și în volumul Versuri (1934). Fără să fie un profesionist al ziaristicii, B. practică, în articolele pe teme la ordinea zilei, o gazetărie de atitudine, degajată de atonia și întunecările liricii lui monocorde. Reportajele vădesc și simpatie, și compasiune pentru dezmoșteniții soartei. Broșura Pacea universală perpetuă (1935), încropită împreună cu Crăciun C. Dronca, dovedește că poetul oltean are acces la utopie. În notațiile critice pe marginea unor scrieri literare, el preferă textele
BASSARABEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285669_a_286998]
-
felul de a scrie, „anarhic, arbitrar și absurd”, prin care cohorta de „dadaiști, futuriști, integraliști, ermetiști” nu ar face decât să producă o „bâiguitoare confuzie lirică”. Pentru autorul unor poeme ca Romanță și Tu, sora mea, Durere..., totul este ca lirica să închidă în sine zvâcnetul unui suflet. Nevrozele lui își acomodează o ambianță cutreierată de un „duh de jale”. „Alcoolizat”, în cârciuma îmbâcsită de fum de țigară, trăindu-și sfâșierile „între vis și lut”, abulicul cunoaște stări de dedublare, ruminând
BASSARABEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285669_a_286998]
-
Camera, patul, oglinda constituie recuzita evocatoare a unei intimități defuncte. Reflex al deziluziei, căderea în desfrâu mai păstrează urmele unui idealism corupt. Erotica lui B. e indecisă între viciu și himeră. De fapt, poetul e un bacovian, care preia din lirica marelui „pontif al poeziei de atmosferă”, deturnându-le în poncif, nu doar tenta întunecată a unei viziuni sau o anume cadență a rostirii, ci și un calapod pentru sintagme. Impresia de monotonie rămâne oricum preponderentă, chiar dacă poetul încearcă să-și
BASSARABEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285669_a_286998]
-
în 1970, Facultatea de Ziaristică a Universității de Stat din Chișinău. Funcționează ca redactor la radio, la publicațiile „Cultura” și „Moldova suverană”. Debutează editorial în 1976, cu placheta Veghe, urmată în același an de volumul Nesfârșitul spicului. B. cultivă o lirică a sentimentului de mirare în fața frumuseții și luminii, care aureolează mugur, spic și om, totul fiind transpus în imagini simple și într-o prozodie melodioasă. În Vameș (1991) și Procesul lui Narcis (1995) a încercat și tehnici poetice mai noi
BELICOV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285686_a_287015]
-
la răzvrătirea care e datul unui suflet apostat. Un ifos teoretizant există și în articolele lui, scrise cu duh încrâncenat și cârtitor. Polemismul, revers al unor frustrări, imprimă publicisticii o tentă pamfletară. Și în versurile cu accente sociale, și în lirica erotică, prezente în volumul Aliquid (1933), B. eminescianizează. Pe alocuri, câte o notă bacoviană. Serenada, romanța nu formează registrul liric cel mai potrivit pentru acest spirit zbuciumat, captiv al unor stări de anxietate. Elegiacul alternează cu grotescul, litania alunecă în
BATOVA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285672_a_287001]
-
abscons. În poeziile de după Aliquid, fizionomia eului liric se modifică. Captând ecouri barbiene, poetul cultivă acum un balcanism cutreierat de vedeniile unui delir oniric, în turnură expresionistă. Dincolo de asemenea înrâuriri și contiguități, B. este, nu încape îndoială, un poet autentic. Lirica lui exprimă armoniile și dizarmoniile unui „cântec bizar”. SCRIERI: Aliquid, Silistra, 1933. Repere bibliografice: Victor Corcheș, Gavril Voșloban, Lirica dobrogeană, Constanța, 1984, 308-311; Ovidiu Dunăreanu, Victor Corcheș, Corabia de fildeș, Constanța, 2000, 111-113; Faifer, Pluta, 27-30. F.F.
BATOVA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285672_a_287001]
-
de vedeniile unui delir oniric, în turnură expresionistă. Dincolo de asemenea înrâuriri și contiguități, B. este, nu încape îndoială, un poet autentic. Lirica lui exprimă armoniile și dizarmoniile unui „cântec bizar”. SCRIERI: Aliquid, Silistra, 1933. Repere bibliografice: Victor Corcheș, Gavril Voșloban, Lirica dobrogeană, Constanța, 1984, 308-311; Ovidiu Dunăreanu, Victor Corcheș, Corabia de fildeș, Constanța, 2000, 111-113; Faifer, Pluta, 27-30. F.F.
BATOVA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285672_a_287001]
-
tablete, diatribe împotriva lui M. Dragomirescu, N. Crainic, N. Iorga (la intervenția acestuia, poliția interzice în 1938 „Bilete de papagal”). Scriitorul, ajuns la o rodnică împlinire creatoare, încredințează tiparului aproape an de an câte o carte, experimentează alte formule în lirică, dă romane (deși era adversarul prozei lungi, îmbâcsite), într-un fel de efervescență a reînnoirii și descoperirii de sine: Icoane de lemn. Din amintirile ierodiaconului Iosif (1929), Poarta neagră (1930), Flori de mucigai și Cartea cu jucării (1931), Tablete din
ARGHEZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
e pusă sub semnul apăsător al blestemelor, cu mari viziuni ale agoniei universului („Usca-s-ar izvoarele toate și marea,/ Și stinge-s-ar soarele ca lumânarea./ Topească-se zarea ca scrumul”) și ale dezagregării monstruoase a materiei. În centrul liricii argheziene stă, însă, proiecția unor neliniști interioare de ordinul căutării morale (interogația conștiinței etice, opțiunile ei) și al cunoașterii. Ceea ce refuză el e viețuirea amorfă, anestezierea elanurilor într-un orizont meschin, incoerența sinelui: „Ca fluturii, ce rabdă să-i poarte
ARGHEZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
în glod. Lexicul brutal dinamitează șabloane, dar trivialul interesează supus unei semnificări superioare (Hagi-Tudose). Și numai „intrând în ele” (Blaise Pascal), trăindu-le, „constructorul de cuvinte” ajunge să le însuflețească și sporește înțelesurile lumii. Deși era atras de teatru, deși lirica sa are o încărcătură dramatică, textele destinate scenei nu atestă la A. o reală înzestrare de dramaturg. Seringa, piesă jucată în 1946 și în 1967, denunță, fără nerv, într-un cadru de melodramă, venalitatea și parvenitismul unor medici. Mai interesante
ARGHEZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
tradiție (pentru el, un „fond ancestral [...] mai profund decât formele, deci din afara tradiției” - I. Negoițescu), ca și la modernitate (ea nu se datorează opțiunilor formale, ci observării, adânci, neconvenționale, a sufletului omenesc). Poezia îl situează între cei mai de seamă lirici ai secolului al XX-lea, prin patosul unei interogații moral-cognitive care unește altitudinea căutărilor cu limbajul violent și cu simboluri de largă rezonanță, integrând în curentul unui lirism organic și al unei energii expresive cu nesfârșite resurse reacția în fața spectacolului
ARGHEZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
de beatitudine (treapta ultimă, purificatoare, a oricărei conștiințe mistice), aceasta se va întâmpla numai după descoperirea vieții înseși ca formă manifestată a misterului... POMPILIU CONSTANTINESCU Universul său substanțial, sensul de explorație metafizică al viziunilor, intelectualitatea fără cadre raționale ale acestei lirici, iată chestiunile adevărate. Rezultatul cercetării este zguduitor. Cine va asculta până la înfiorare solemnul Testament? [...] Al doilea aspect profund al poeziei lui Arghezi, în afara oricărei poziții noționale, este sentimentul de oscilare materială între două lumi cu densități deosebite, cerul și pământul
ARGHEZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
interioare face din opera mateină o scriere emblematică pentru implicațiile complexe ale b. literar românesc. Fără să lipsească, momentele raportabile la balcanitate și b. au fost, cu siguranță, mai puține, mai rare în poezie. Costache Conachi și Văcăreștii scriu o lirică neoanecrontică într-un context, nu numai cultural, în care legăturile cu Grecia erau puternice. Dimitrie Bolintineanu, mai târziu, cânta Florile Bosforului, cultivând o deschidere spre orizonturi exotice, deși, geografic cel puțin, nu chiar așa de îndepărtate de spațiul românesc. Dobrogea
BALCANISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285580_a_286909]
-
intermitente. La orizontul epocii în care a fost scrisă și publicată, este o poezie banală, „corectă”, nu dezagreabilă, nici impresionantă, incontestabil rutinieră și minoră. O anumită atmosferă „casnică” și „gastronomică” poate uneori aminti, prin ingrediente și recuzită, de cea din lirica unor Emil Brumaru ori G. Almosnino, însă fără concretețea fascinant-enigmatică obținută de aceia, fără fior, mai degrabă marcată de un fel de „suficiență” discret egolatră și compromisă prin proliferarea „mecanică” a expresiei, prin metaforizarea previzibilă (chiar atunci când e construită în
BELDEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285680_a_287009]
-
perioadă mai lungă a publicat pasteluri în „Convorbiri literare” (1872-1881) și un timp a frecventat cenaclul junimist. Decisive în formația lui au fost însă apropierea de socialiștii ieșeni și colaborarea la „Contemporanul”. Poezia sa din această perioadă se înscrie în lirica socială, protestatară și umanitară. În „Contemporanul” îi apar Dezmoșteniții, Lăutarul, Vechituri, Amurgul veacului, piese în care, înrâurit de ideologia socialistă, evoluează spre militantism. În 1887, în urma unor neînțelegeri cu V. G. Morțun, B. părăsește cercul „Contemporanului” și își formează un
BELDICEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285682_a_287011]
-
experimentând-o, pe teme tradiționaliste, în poema Țăranii. Vorbește, pentru prima dată la noi, despre versul polifonic și Poliritmicele sale anunță noi tehnici ale poeziei. Când reușește să se desprindă de modele și să exprime cu spontaneitate impulsurile sufletului (Sorin), lirica lui capătă simplitate, și accente grave îl apropie, surprinzător, de Tudor Arghezi. Alteori sprinteneala versului anunță ritmurile lui St. O. Iosif. B. este autorul unei drame, Dorman, cu un subiect situat în perioada formării poporului român, dramă ce a servit
BELDICEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285682_a_287011]
-
profesionale la Viena și la Berlin, după care, în stagiunea 1905-1906, va practica o scurtă asistență pe lângă actorul Ermete Novelli, la Florența. Între 1906 și 1913, reia turneele în Trasilvania, incluzând în repertoriul trupei sale fragmente din dramaturgia și din lirica românească, precum și traduceri sau localizări proprii. Până în anul 1919 mai apare, deseori cu succes, pe scenele bucureștene sau, în perioada refugiului din 1917-1918, la Iași. B. era un actor cu temperament puternic, ținută impunătoare, distincție scenică, frazare limpede, timbru vocal
BARSAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285656_a_286985]
-
va resimți în întreaga sa operă, dominată, tematic, de câteva idei-reper: cinstirea trecutului istoric, realizarea unității naționale, valorificarea filonului folcloric. Din ideologia sămănătoristă reține doar viziunea idilică asupra vieții satului. Debutează editorial cu volumul de versuri Visuri de noroc (1903). Lirica mărturisește, de multe ori, un epigonism lesne de recunoscut; de la Eminescu și Coșbuc sau de la Heine și Lenau, B. învață să prețuiască valorile poeziei populare, să cultive balada și cântecul, să alăture meditației umorul. Prioritatea acordată frumosului este declarată deschis
BARSAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285656_a_286985]
-
și de visare definesc alte dimensiuni ale prozei lui B. Mediul citadin, considerat, tot pe linie sămănătoristă, ca loc al dezagregării sufletești, îi prilejuiește comentarii moralizatoare. Intitulate „nuvele”, prozele sunt, de fapt, povestiri în care, la fel ca și în lirică, domină o tonalitate subiectivă. Ceea ce nu i-a reușit decât rareori în scrierile de ficțiune, B. izbutește în bună măsură prin memorialul Impresii de teatru din Ardeal (1908), unde sunt descrise plastic locuri și medii sociale, sunt portretizați oameni pe
BARSAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285656_a_286985]
-
Stilizate în sensul abstractizării, geografia natală, atmosfera și amintirile transilvane sunt invocate/evocate fie în tablouri fumurii, grave, dominate de simbolicele turnuri ale reveriilor gotice, fie în peisaje delicat irizate de „brume” luminoase. „Brumate” (B. a impus „poezia brumei” în lirica românească) sau ninse, înălțimile alpestre figurează „scena fermecată a universului” (M. Petroveanu). Sugestiile de legendă și mit nordic induc sentimentul unei istorii fabuloase și al unui spațiu exotic/ utopic. În erotica din Brume, ființa iubită e reprezentată ca o himerică
BARNA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285649_a_286978]
-
B. încă necesar într-un moment (1970) de redescoperire euforică a „orizonturilor blagiene”. Cartea conține interesante sugestii interpretative, însă partea cea mai rezistentă se referă la anii lugojeni ai poetului (1924-1926) și la raporturile lui cu familia Bredicenilor. Ceva din lirica lui B. pătrunde și în cele două romane istorice, cu deosebire în Fericita jale a Cumbriei (1979), unde intrarea în narațiune e prefațată de familiarizarea cu „spiritus loci”: muntele, entitate emblematică a eroului, Eftimie Murgu. Prima parte îl evocă în
BELLU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285694_a_287023]
-
dificilă nu poate fi înțeleasă deplin (în măsura în care acest lucru e posibil) dacă este „cercetată” numai în punctul ei cel mai înalt, și totodată terminus. Astfel că cele două variante de analiză și interpretare trebuie creditate alternativ, urmărind mai întâi evoluția liricii lui B. până la punctul culminant reprezentat de Joc secund, și reproiectând apoi, prin interpretarea acestuia, lumini asupra traseului parcurs. Formal parnasiene, primele poeme (considerate, retrospectiv, simple „exerciții de digitație pentru poeziile de mai târziu”) acoperă de fapt cu perfecțiunea rece
BARBU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285623_a_286952]
-
altfel spus, până la sinteza, pe spirala spiritului, dintre teză și antiteză. Sinteza de apolinic și dionisiac, aspirația către absolut și experiența intensă, orgiacă, a trăirii, tensiunea dintre un acolo, sus și un aici, jos se vor dovedi extrem de fecunde pentru lirica barbiană. Un poem se intitulează chiar Nietzsche, un altul, Panteism, se încheie cu două versuri definitorii („Cutremurând vertebre de silex ori granit, / Va hohoti, imensă, Vitala Histerie”); sufletul universal vorbește - și se exprimă - prin glasul „munților” (soliditate, „supremă încordare de
BARBU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285623_a_286952]