5,376 matches
-
deasupra Atlanticului. Nu s-a mai auzit nimic despre mobilele cele noi care, dacă Îi dădeam crezare tatei, trebuiau să umple casa: un șezlong făcut de Le Corbusier, o masă proiectată În Italia de un tînăr arhitect care restaurase o mînăstire, mobilă nouă de bucătărie, de fabricație daneză... Tatei Îi plăcea mobilierul modern. Visa să avem așa ceva. A fost toată viața un visător, iar eu l-am moștenit. Ne anunța periodic tot soiul de minunății - anul viitor va duce familia, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
un afiș care spune încercați senzații naturale, ploaie, vânt și zăpadă la discreție, un zid chinezesc, un taj-majal, o piramidă egipteană, un templu din karnak, un apeduct al apelor libere din lisabona care funcționează douăzeci și patru de ore din douăzeci și patru, o mânăstire din mafra, turnul clericilor din porto, un fiord, un cer de vară cu nori albi plutind, un lac, un palmier autentic, un schelet de tiranozaur, altul care pare viu, un himalaia cu everestul lui, un fluviu amazon cu indieni, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
a plăcut foarte mult. Tata, însă, nici nu s-a uitat bine la ea că i-a și trântit ușa în nas, mințind: „Locul nu mai e liber, domnișoară”. Apoi s-a îndepărtat bombănind: „Asta a greșit adresa. Căuta o mânăstire”. În schimb, cum a zărit-o pe Luchi, i-au scânteiat ochii. Era cam șleampătă, dar masivă, impunătoare, cu șolduri late și cu părul lucios și negru. „Cum ai zis că te cheamă, fetițo, Luchi?” „Da”, râse lat Luchi, cucerindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Mă arătasem credincios acestor condiții, eram mulțumit de mine. Am avut o tresărire numai când am ajuns la clădirea azilului. O clădire destul de comună, cu un singur etaj, aproape pătrată, care avea însă, dacă te uitai mai bine, ceva de mânăstire sau de fortăreață în ciuda albului strident, zgomotos, al zidurilor; sau poate din pricina lui. Nici o podoabă în arhitectură. Ziduri drepte, rezistente și grosolane, ferestre zgârcite, mici, și acoperișul de tablă vopsită în roșu putred. Câteva trepte de piatră suiau spre singura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
-i înșele pe cei care-i făceau percheziție și care nu izbuteau niciodată să găsească nimic. Îmbătându-se, plângea și bolborosea „Doamne, iartă-mă”, pentru ca, dintr-odată, să înceapă cu cântece deocheate. Se vorbea că din pricina asta fusese alungat din mânăstire. Purta un fular soios de lână, de care nu se despărțea niciodată, nici vara, și se poreclise singur, în derâdere, „Cobaiul lui Dumnezeu”. Dar nu era un șarlatan. Credea, din câte mi-am dat seama, cu aceeași pasiune și în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de adevăr, fiindcă, în istorie cel puțin, infernul a apărut numai după ce a fost trâmbițat paradisul. În schimb, îl ascultau cu plăcere de câte ori avea mâncărime de limbă și își amintea de societatea secretă în care intrase după ce fusese izgonit de la mânăstire; un fel de sectă care își fixase drept țel de necrezut să se răzbune împotriva oamenilor de valoare care aveau proasta inspirație să ia în râs prostia și pe imbecili. Istoria acestui episod era piesa de rezistență a Călugărului. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
până la poartă. Parcă îi luase foc reumatismul în oase”, râse el. „Lasă asta”, interveni Călugărul, fiindcă își adusese aminte o întâmplare din viața lui care le putea fi, eventual, de folos în lămurirea retragerii Bătrânului: „Înainte de a mă duce la mânăstire, mă îmbolnăvisem de o boală curioasă. Cum vedeam pe cineva pe stradă intram în panică. «Dacă-l opresc pe ăsta și îi spun o prostie?» Ajunsesem să mă feresc să umblu la orele de mare aglomerație. «Doamne, o sută, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ai zis?” „Așa cum vă spun, domnule sculptor”. „Păi circul? Trapezul?” „Vorbe. Minciuni”. Și Domnul Andrei îmi comunică în mare taină că Mopsul fusese mai întâi grădinar, primit din milă de un stareț care-i dăduse adăpost. Îngrijea florile din grădina mânăstirii, iar în timpul liber juca zaruri la cafenea. Apoi se trezi cocoțat în postul de director de închisoare, unde s-a hotărât să se răzbune pentru toți anii în care trebuise să îndure viața printre flori. Cu o șiretenie diabolică născocea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
în ochi. Parcă n-o interesa răspunsul, convinsă că voi minți, și urmărea să surprindă singură adevărul. — Nu înțeleg. Râse. — Ei, nu-nțelegi. Chiar așa, doamnă. Și, apoi, ce vă interesează relațiile mele? Dacă nu mă înșel, aici nu e mânăstire. Așteptam. Mă aflam, cum se zice, la punctul de fierbere. Nu mai eram obișnuit cu obiecții. Și deși în ultima vreme o văzusem rar pe Laura, în cazul că Moașa ar fi îndrăznit să-mi atragă atenția că nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
văzusem rar pe Laura, în cazul că Moașa ar fi îndrăznit să-mi atragă atenția că nu era de dorit etc., etc., aș fi poftit-o să-și vadă de administrație. Ea râse din nou. — Așa e. Nu e o mânăstire. E un azil de bătrâni. — Mă rog. Dar eu nu sunt bătrân. Sunt... — Uite ce e, domnule sculptor, mă întrerupse Moașa pe un ton încă și mai familiar, n-am venit să mă cert cu dumneata... Se opri. Mă examina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
lanțuri, destinate să celebreze faptele Cavalerilor pe oceane. Însă, pe cele două laturi ale ferestrei, strângând ca Într-o centură cele două turnuri ce o Încadrau, se vedeau sculptate Însemnele Jaretierei. Ce căuta oare simbolul unui ordin englezesc În acea mânăstire portugheză fortificată? Ghidul nu știu să ne spună, dar puțin după aceea, pe o altă latură, cred că pe cea dinspre nord-vest, ne arăta Însemnele Lânii de Aur. Nu m-am putut abține să nu gândesc la subtilul joc de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
al marelui maestru. Dar se ajunge acolo trecând pe sub șapte chei de boltă, fiecare În formă de roză, una mai mare decât alta, iar ultima, cea mai extinsă, se afla deasupra unui puț. Crucea și roza, și asta Într-o mânăstire templieră, și Într-o sală construită Înainte de manifestele rozacruceene... I-am pus câteva Întrebări ghidului, care a zâmbit: „Dacă ați ști câți cercetători de științe oculte vin aici În pelerinaj... Se spune că aceasta era sala inițierii...“ Pătrunzând din Întâmplare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
lui Diotallevi că Postel călătorește și În Răsărit și e contemporan cu Isaac Luria, trageți de-aici ce concluzie doriți. Bun; În 1564 (anul În care Dee scrie Monas Hierogliphica) Postel Își retractează ereziile și se retrage... Ghiciți unde? La mânăstirea de la Saint-Martin-des-Champs! Ce anume așteaptă? Evident, așteaptă anul 1584“. „Evident“, confirmă Diotallevi. Am continuat: „Vă dați seama? Postel e mare maestru al nucleului francez, care așteaptă contactul cu grupul englez. Dar moare În 1581, cu trei ani Înainte de Întâlnire. Concluzii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
o ruină și toată țara În care trăiați era o ruină și lumea În care vă născuserăți era toată În ruină și școala la care a mers profesorul Telescu școala primară a Ursulinelor redenumită Școala Steaua Roșie era ruina unei mînăstiri pe sub care mergeau tuneluri care legau ruinele Între ele tuneluri care serveau și drept morminte și care fuseseră folosite În Evul Mediu pentru a fugi de năvălitori către codrii unde puteai fi În siguranță În brațele naturii și forma acelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
anilor ’20. Un colaborator minor, dar interesant, al Contimporanului a fost ortodoxistul de stînga Sandu Tudor: disident al Gîndirii, ulterior director al revistelor Credința și Floarea de foc, călugărit după război sub numele Daniil, membru al grupului isihast clandestin de la Mînăstirea Antim, victimă a închisorilor staliniste... Considerat de critică - pe bună dreptate - mai curînd un poet „ritualist”, „bisericos” decît religios, acesta publică în paginile revistei poeme apocaliptice, cu figurație istorică și tentă expresionist-futuristă („Stih hun“, „Stihuri pentru rîsul roșu“, „Apocalips de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
prejudecățile dogmatice, raționalist-pozitiviste. Caracterizîndu-l în Istoria literaturii române contemporane, E. Lovinescu atrăgea atenția asupra faptului că: „Pentru a da impresia autorității, suprema calitate a criticei, extirparea legăturilor de afecție, reprezintă o imperioasă operație preliminară: așa și-a construit meșterul Manole mînăstirea și așa își construiește criticul opera”, sacrificarea manolică a elementului „feminin” fiind o calitate absentă la autorul Mențiunilor... Pe aceeași linie, evidențierea liniei moderniste a criticii lui Perpessicius („activitatea sa critică (...) îmbrățișează aproape în întregime literatura contemporană pînă în producțiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de senin ai cerului și cântă. Eu zac în umbra unor maci, fără dorinți, fără mustrări, fără căinți și fără-ndemnuri, numai trup și numai lut. Ea cântă și eu ascult. Pe buzele ei calde mi se naște sufletul. LA MÎNĂSTIRE De trei zile luna crește ca un fagure de miere într-un stup. La mânăstire vine-o babă. Zice: "Stareț purtător de bolți cerești, să faci o rugăciune de ieșirea sufletului din trup." "Pentru cine?" Pentru mine." Luna - s-a
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
mustrări, fără căinți și fără-ndemnuri, numai trup și numai lut. Ea cântă și eu ascult. Pe buzele ei calde mi se naște sufletul. LA MÎNĂSTIRE De trei zile luna crește ca un fagure de miere într-un stup. La mânăstire vine-o babă. Zice: "Stareț purtător de bolți cerești, să faci o rugăciune de ieșirea sufletului din trup." "Pentru cine?" Pentru mine." Luna - s-a coborât pe-o biblie și de pe file privește înapoi la chipul ei spre cer. Cu
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
părul ei, prin părul ei și-apoi prin nori s-adun din ei ca dintr-un caer fulgerele-așa cum toamna strânge din aer funigei. III - Umbra Pan rupe faguri în umbra unor nuci. E trist: se înmulțesc prin codri mânăstirile, și-l supără sclipirea unei cruci. Zboară-n jurul lui lăstunii, și foile de ulm răstălmăcesc o toacă. Subt clopot de vecerne Pan e trist. Pe-o cărăruie trece umbra de culoarea lunii a lui Crist. IV - Pan cântă Sunt
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
sifilis 20. Chestiunea Rinaldeschi este de asemenea descrisă în Jurnalul lui Luca Landucci, din care a fost copiată, cu câteva diferențe, de Agostino Lapini în jurnalul sau ulterior, si de Carlo Strozzi, care a compilat manuscrisul cu date despre bisericile, mânăstirile, spitalele și confreriile florentine. Conform relatării lui Landucci, un băiat a fost martorul delictului, iar paratul a fost "urmărit" (codiato) și arestat în aceeași zi21. Însă cea mai neobișnuită dintre surse în legătură cu acest episod este cu siguranță o pictură, acum
Sacrilegiu și răscumpărare în Florența renascentistă by William J. Connell, Giles Constable [Corola-publishinghouse/Science/1047_a_2555]
-
sufletului său. Dar ce ? lunga călătorie, cu neajunsurile și obstacolele ei, care i-au solicitat la maximumm forța și răbdarea, trebuie să-l fi făcut pe Kórösi un alt om. Să fi tânjit el oare, după atâtea luni petrecute în mânăstirea budistă în care a alcătuit faimosul dicționar, după acel tărâm magic pe care el însuși, pentru prima dată în lume, într-o revistă a Societății Britanice de Studii Asiatice, îl localizează ca aflându-se între 45 și 50 de grade
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
titlu de glorie, ci era mai degrabă dovada existențială a faptului că ceva nu a mers cum trebuie în propria viață, impunându-se concentrarea tuturor forțelor pentru a porni pe un drum de pocăință și de conversie. În mod paradoxal, mânăstirea se asemăna mai mult cu un spital decât cu o academie. Ținând cont de această considerație, menită să ne ferească de orice derivă gnostică și elitară, o comunitate de consacrați este cu atât mai autentică cu cât înăuntru ei frații
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
căci tot mai mult se conturează convingerea că mănăstirile, în caz de necesitate, ar putea deveni un spațiu de «turism spiritual» - pe piață există deja «Ghiduri la mănăstiri» extrem de frumoase și captivante. E un fapt cert, știut de toți, că mânăstirile, în aceste ultime două decenii, poate chiar trei, au devenit o adevărată atracție pentru laici și pentru preoții seculari. Un exemplu elocvent este succesul a două producții cinematografice: «Filmul Die Grosse Stille al lui Philip Gröning, de aproape o sută
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
ridicolă prin grandoare, amestecul de frontoane grecești și chiar ogive, făcute însă din var și lemn vopsit, umezeala, care dezghioca varul, și uscăciunea, care umfla lemnăria, făceau din strada bucureșteană o caricatură în moloz a unei străzi italice. În apropierea mânăstirii și peste drum de ea, o casă cu ferestre înalte era încă luminată. În fața ei staționa o trăsură luxoasă cu doi cai albi, înăuntrul căreia dormea, cu capul în piept și cu hățurile în mână, un birjar gros, înfășurat în
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
al cărui birjar, impacientat, plesnea din bici. Gîndește-te mai bine! Norodul te așteaptă, de ce nu vrei să mergi? De altfel, orice sfânt se retrage câtăva vreme în pustiu, într-o chilie, ca să se purifice. Dacă vrei, te ducem într-o mânăstire adorabilă, unde vei putea medita absolut singur. Nu vin acolo decât îngeri îmbrăcați în alb, dimineața la nouă și seara. Acolo este locul dumitale, maestre! - Și e pustiu? - Pe onoarea mea! Mai pustiu ca-n Thebaida. Un cap zbârlit se
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]