2,300 matches
-
Călătoream cu amicul meu Vespasian Pella, ocupând împreună o cabină de două paturi (pe atunci existau și cabine mari, de patru paturi) în vagonul de dormit. Ce obosit mă simt! îmi spune Pella, care, pe jumătate desbrăcat, se așezase la măsuța compartimentului, cu tocul și câteva foi de hârtie dinainte. El trebuia mi-o spusese cu puțin înainte să scrie un "articol de fond" pentru Opinia, destinat să apară în numărul de a doua zi al ziarului. Articolul trebuia scris repede
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
și de neuitat. Discuțiile au început să se aprindă din senin care mai de care mai interesantă, fiind stropite de fiecare dată de câte un pahar de vin, țuică, bere sau palincă. Camera de hotel cu doar două paturi, o măsuța mică de fantezie și una pentru televizor plus două scaune, foarte frumos amenajată și spațioasă, devenise imediat aglomerată și neîncăpătoare. Participanții veniți la marea petrecere s-au așezat pe unde au putut și unde mai găsiseră loc, formând astfel o
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
să Înfrunte fără teamă Muntele. Singurătatea, scria Pavese, poartă În ea dorința de a ucide. De a ucide, bineînțeles, ceea ce o face de nesuportat, În cazul lui Pavese, din nefericire, pe el Însuși. (16 plicuri de somnifere desfăcute erau pe măsuța de lîngă patul de hotel unde s-a Întins Îmbrăcat, avînd totuși grijă să-și scoată pantofii; gest de supremă și inutilă delicatețe.) Inima celui care iubise cu Încăpățînare zeițe sălbatice cu glasul răgușit s-a prăbușit pînă la urmă
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
putere superioară care cu siguranță avea ca rezultat moartea. Medicamentele nu-și mai făceau efectul. Se simțea rău încă de la începutul verii. Fără ajutorul unei puteri divine, nu putea avea loc nici o îmbunătățire și astfel omul devine neputincios. Pe o măsuță, lângă medicamente era pusă o lumânare cu un chibrit. Când o văzuse își aminti că aceasta se punea lângă un bolnav atunci când se aprecia că va muri. Întinse mâna să o ridice, dar o trase imediat când văzu privirea lui
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
fabrica de mobilă, care vor îmbrăca un perete întreg al garsonierei de la blocul-turn, de lîngă parc, unde mă voi muta săptămîna viitoare, cel mai tîrziu. Lîngă peretele celălalt voi pune o canapea, iar mai spre fereastră, două fotolii lîngă o măsuță joasă. Aproape întreaga suprafață a camerei va fi acoperită de covorul de lînă, țesut de mama, cu frumoase motive populare stilizate. Plafoniera, perdeaua de nylon și draperiile plușate le am deja cumpărate, acasă, împachetate și puse la capătul patului, lîngă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
caut! Îmi fac loc printre bărbații din fața porții, încă nehotărîți, și întind legitimația portarului, care mă salută cu "să trăiți, dom' inginer!", apoi intru. Grăbesc pasul pe aleea centrală, traversez prima cale ferată a combinatului și ajung la secție. Pe măsuța instalată la parter găsesc condica de prezență. O semnez, semnez și pentru plecare la ziua de ieri, pun ora de plecare, iar la rubrica cu ora de sosire azi sînt tentat să trec, ca de obicei, șapte treizeci, dar mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
mă opresc în fața ușii biroului meu, răscolind din mers buzunarele, căutînd cheile. Cheile nu-s. Rămîn un timp în fața ușii și mă gîndesc. Aseară am răscolit buzunarele în căutarea unei hîrtii, am scos cheile și le-am pus pe o măsuță, în holul apartamentului Liviei. Acolo le-am uitat. Acum vreau să intru în birou, așa că merg în atelierul mecanic și-l caut pe Ghiță. Îl găsesc pitit într-un cotlon al magaziei de materiale, frecînd de zor mînerul unui cuțit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
să amăgesc durerile cu aspirine, cum mi-a spus doctorul Berneagă și totul e-n ordine. Azi mai am de umblat, așa că scot din buzunar o aspirină, o mestec între dinți, apoi beau ceaiul fierbinte. Mă așez pe scaunul din fața măsuței pe care e telefonul și formez numărul centralei de la șantierul de pe platforma industrială. Încerc din nou să dau de urma lotului care a preluat lucrarea la separator, dar nimeni nu știe nimic și-s plimbat de la un telefon la altul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
le obțineți? Vă rog, îi zic, arătîndu-i drumul, să mergem aici, la intrare, la telefon. Nu mergem la Desfacere? Nu. Prin telefon sînt mai convingător. Intrăm în holul de la intrare, la biroul de informații și ne oprim în colț, lîngă măsuța cu telefon. Ridic receptorul și formez numărul Lilianei. Sună ocupat. Pun receptorul la loc. Ocupat. Nu mi-ați răspuns ce faceți dacă nu obțineți cele două tone. Mă duc din nou la Brîndușa. Să zicem că le obțineți mîine. Deseară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
și nu are cine-mi semna contractele colective de muncă în acord la filamente. Mîine e ultima zi de predare a contractelor. E o problemă urgentă... După ce și-a aranjat încă o dată hîrtiile din fața sa, Brîndușa s-a întors spre măsuța din dreapta, de lîngă birou, pe care stă cel de-al treilea telefon și formează un număr. Alo, ridică ea glasul, sînteți tabloul de comandă? Inginera-șefă a combinatului la telefon. Chemați-l pe tovarășul Petran. Așteaptă cu telefonul la ureche
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
să explice mai departe. Se întoarce și-mi face semn că pot să intru. Înăuntru, în biroul președintei, n-am mai fost pînă acum. E frumos, ba chiar foarte frumos. Are un birou cu două corpuri, două fotolii cu o măsuță între ele în fața biroului, o masă lungă cu cîte șapte scaune de o parte și de alta, un dulap de metal, o bibliotecă plină cu cărți politice și teancuri de ziare, iar în spatele biroului, lîngă fereastră, este o foarte frumoasă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
obrazul i se înroșește puternic. Știți..., strînge din umeri, tovarășul Amariei ar vrea să vă primească, dar e foarte prins cu niște telefoane interurbane... Curios! pufnesc eu în rîs. Prin deschizătura ușii am văzut toate telefoanele la locul lor, pe măsuța de lîngă birou. Nu, nu dă el telefon, se precipită secretara. Așteaptă din clipă în clipă să fie sunat... Dealtfel, în ultimele zile... e tare... ocupat... "Așteaptă să fie sunat", îmi surîd eu; de fapt, surîsul meu fiind o ușoară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
părul roșcat liber, peste umeri. Picioarele ei, lăsate la marginea patului, sînt pline de noroi: noroi pe cizme, noroi pe pantalonii lăsați peste cizmulițe. Un radiocasetofon rusesc transmite o muzică nocturnă. O bibliotecă din cîteva corpuri pline cu cărți, o măsuță și o masă de bucătărie la capătul canapelei, dincolo de bucățica de perete care vrea să însemne, în mintea proiectanților, despărțitură între cameră și locul unde se poate pregăti mîncarea. Oricum, chiar și-n acest spațiu de confort cinci, mai mult
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
de cînd s-a evaporat! Toarnă două cești cu apă în ibric, ferindu-se să n-o atingă vreunul din stropii care sar la atingerea apei de metalul încins. Ia loc, vecine, îmi arată către unul din fotoliile de lîngă măsuță. Cam îngrămădit aici. La tine e mai mult loc? Da. După ce deschid ușa, am de ales: mă urc în pat, mă așez pe fotoliul de lîngă masă, ori rămîn afară. Fulvia rîde. Ia receptorul telefonului, formează 05 și roagă să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
receptor, aud răsuflarea apăsată a lui Vlad. Mă duc, sigur că mă duc, șoptește el și închide telefonul. Închid și eu telefonul. Rămîn cu mîna peste receptor, cu privirea în gol, clătinînd încet din cap. Apoi îmi iau mănușile de pe măsuță și mă îndrept spre ușă. Deschid ușa, dar înainte de-a ieși, mă întorc spre Fulvia și strîng din umeri. Fulvia strînge și ea din umeri. Lăsăm cafeaua pe altădată, îi spun. Pe altădată, clatină ea din cap. Viața e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
fine expedia. Apoi la 6 la Liceul Lazăr; am înscris pe Iani la cl. III D cu program după masă 2½ - 6½. Și apoi acasă, obișnuitul meu radiojurnal, masa și... în sfârșit singură. În casă e o liniște adâncă. Pe măsuța de lângă caloriferul tău, fotografia ta, tristă, cu ochii plecați peste enigma zilelor viitoare. Eu obosită, extrem. Parcă s’au topit zilele de Manga lia cu toată splendoarea ce o dau chiar oamenilor bătrâni, cu toată veleitatea de împuternicire în care
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
cu cei doi copii, telefoane pentru a anunța Consiliul de Direcție și Consiliul de Administrație că întâia ședință va avea loc în ziua de 19 oct[ombrie], orele 5½-6. La 4½ doamna Vanghele, cu flori galbene; împodobesc, în vasul verde, măsuța ta pe care am pus fotografia ta cea mare. La 5, un telefon de la o doamnă Mavros (?) venind de la Paris, cu o adresă la care nu ți-am scris încă, pentru că nu am înțeles numele doamnei la care stai. Dard
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Vis-à-vis de pat, un divan-canapea de aceeași culoare pentru suivanta ei și în colțul de lângă fe reastră un mic biurou alb, cu sertare, de serie; pe jos un covor fără culori, imprecise de uzură, o oglindă veche, un scrin, o măsuță și peste tot un praf de renunțare, tristețe, bătrânețe și singurătate. Doamna de companie, d-ra Martini, pe care o cu noscusem pe vremuri, blondă ca Mariana, e acum boțită la față ca un chip într’o oglindă spartă, fumurie. Peste
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
uitat, iubit și trist. Era călduț, bătrânesc și uitat și eu eram toropită de căldură, de amintiri și atracție spre batrânețea ce parcă mă prindea ușor-ușor. Când a venit porția de mâncare modestă și a apărut ca în basm o măsuță mică, curată, cu un rond de servietă și două tacâmuri, m’am sculat, am trecut prin curtea mare, îngrădită de ziduri peste care nu poți vedea și în care creșteau de-a valma trandafiri sălbateci, crăițe ofilite și buruieni, grădină
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
energiile deslănțuite, mica mea prințesă cerșetoare cu babouchii ferfeniță, cerând bani! În ce colț de minte strămoșească va fi dăinuit acest grăunte de roman senzațional și cum [de] nu am putut să rup vraja malefică în noaptea ursitoarelor, când pe măsuța de noapte, pe tablaua de argint am pus tacâmuri de argint, farfurii de argint, azimă și miere ca să te iubească și să șteargă ce va fi fost sortit rău? Sunt ca o infirmă, țintuită într’un fotoliu, cu o singură
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
față boțită, ochii triști, gura cu colțurile lăsate: învață-mă să zâmbesc, să trăiesc. II 8 septembrie [1948], miercuri dimineață E de dimineață sumbru și înnorat. E ziua plecării tale. În casă niște tufănici roșii ca vinul pe biurou, pe măsuța ta. Eu, molâie și fără nici un pic de vlagă. Aseară, când m’am întors de la organizația de bază, de unde am fost parțial debarcată - fapt de care mă simt și turburată, dar și bucuroasă, căci voi avea poate a zecea parte
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
și, cum ultimele zece scrisori de la tine erau în dulapul dinspre baie, mi le-am strecurat repede între cordon și chilot; pe urmă, foarte calmă, m-am îmbrăcat și m-am pieptănat repede și m-am întors în birou: radioul, măsuța, biroul, nimic n-a scăpat, totul a fost inventariat. Pe urmă a sunat iarăși și au sosit două cozi de topor, foști anticari; s-au apucat să răsfoiască, să cotrobăie prin cărți, de parcă ar fi fost la ei acasă. Marele
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
-mi: „Când era mică...?“ - „Da“, i-am răspuns. „Păstrați-l“, a zis și, către celălalt: „Portret de familie“ - și apoi tu la 4 ani, pictură de Pica, și alte două tablouri mici mi-au rămas. În rest, au inventariat tot: măsuța din lemn de trandafir, biroul tău Biedermeyer... tot, tot. Sunt deocamdată desem nată custode conservator provizoriu, dar asta n-o să poată dura mult. Vor fi obligați să mă mute în altă parte. Am făcut contestație pentru tot, cu excepția bibliotecii și
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
cea mare, noul locatar, Victor, ca să-i spunem pe nume, mi a dat voie să iau din birou: frumoasa noastră masă de lucru și micul tău birou, pe care l am pus în locul noptierei și pe care stă acum radioul; măsuța am așezat-o în colț, în spatele ușii, iar deasupra ei e oglinda de cristal din baie, cea cu ramă de nuc. Eram încântată! Văzând că cearta se întețește, el a adus pur și simplu în camera mea, cu mari eforturi
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
se mai întoarce decât azi la 5 și jumătate. Pe urmă am pus masa, am gătit, am mâncat de prânz și, cum Mabell s-a oferit să spele ea vasele, mi-am făcut toaleta și imediat m-am așezat la măsuța asta frumoasă - n-are pereche în tot Bucureștiul. Totul e atât de ordonat și în sfârșit am găsit o sugativă mare de un metru pe 75 de centimetri, care odihnește ochii și-ți dă impresia de calm și de vreme
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]