2,217 matches
-
legătura. Din păcate, n-am mai vorbit de ani de zile. Acum ea locuiește în Chicago, cu soțul ei și cu cei doi copii. E o nebunie, nu? Doi copii? am repetat eu, înseninându-mă. Cel puțin fosta lui, devenită manechin și apoi neurochirurg, părea destul de așezată la casa ei. Dar tu? m-a întrebat el, cu ochii ațintiți asupra mea cu intensitate. Ești căsătorită? Ai copii? — Nu, nu încă - simțeam cum încep să mă îmbujorez - am fost destul de concentrată asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
Nu mai pot să iau nici o înghițitură. Randall a zâmbit, s-a lăsat pe spătarul scaunului și s-a bătut cu palma peste abdomenul tare ca piatra. Eu am pus jos furculița. Probabil că Randall era obișnuit să iasă cu manechine care considerau măcrișul de baltă ca fiind o masă copioasă (după care petreceau două ore pe banda de alergare ca să ardă toate caloriile). Cu toate că prăjitura cu ciocolată era spectaculoasă, nu era nevoie să las să se vadă - cel puțin, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
de la masă. Mă rog, m-am gândit cu amărăciune. Crezi că nu cunosc codul? „Sunt destul de aproape ca să merg pe jos“ înseamnă: Aștept un minut după ce pleci tu, mai merg câteva străzi și mă duc la Marquee ca să agăț niște manechine brazilience. Ce nu mersese bine? Am încercat să nu-mi arăt dezamăgirea, dar mă simțeam destul de pleoștită. De ce-mi îngăduisem să sper? De ce interpretasem atât de pozitiv bujorii ăia, cinele costisitoare, complimentele în exces, favoarea cu Vivian, invitația s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
a deschis înainte s-apuc să plec. — Sa-lut, măi, mamasita splendidă și sexy ce ești! a mugit unica și fantastica Candace Masters, țopăind în birou pe tocurile ei cui, de zece centimentri. Candace, unul dintre noii mei autori, fusese un manechin internațional în anii 80, petrecuse în toate locurile celebre, începând cu Studio 54 și terminând cu Bungalow 8, aderase la politica strictă a întâlnirilor „doar cu miliardari“, se luptase să scape de dependența de toate drogurile cunoscute pe pământ, făcuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
penny pe care l-ai luat ca avans. Capice 1? Nu-mi pasă dacă maică-ta mai are trei ore de trăit - Vivian a trântit receptorul, după care l-a sunat pe Tad, noul ei asistent (douăzeci și patru de ani, fost manechin de lenjerie intimă masculină, care în cursul acelei dimineți scrisese „auteor“ într-un e-mail trimis tuturor angajaților companiei). — Scoate-l de pe lista mea de telefoane pe Hiram Peters, a lătrat Vivian în intercom. Poponautul dracului. Vai, nu. Bietul Hiram. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
de rahat“ , îi dă în judecată pe Sampson și Evans pentru dreptul de publicare. Lângă coloana de text, Daily News publicase o fotografie veche de-a lui Vivian - botoasă, cu un machiaj încărcat și părul cu bucle mari, fermecătoare, de manechin. Am mugit și am luat o gură de cafea, ca să prind puteri. — Claire? m-a chemat David prin intercom. E Candace, linia unu. — Vrei s-o suni tu înapoi? Nu, vorbesc acum. Mulțumesc, i-am răspuns, preluând apelul. Salut, Candace
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
Vrei s-o suni tu înapoi? Nu, vorbesc acum. Mulțumesc, i-am răspuns, preluând apelul. Salut, Candace. Ce s-a întâmplat? Ai luat o decizie în legătura cu oferta noastră? Cu o zi în urmă, îi dădusem lui Candace - fostul manechin care scrisese o carte de memorii cu toții Domnii Imperfecți pe care-i cunoscuse - oferta noastră finală pentru cea de-a treia carte, iar acum speram, cu disperare, să mergem, în sfârșit, înainte cu contractul. Din păcate, Candace părea să aibă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
Încă un “Îâî”, era fericit: hotărâse să renunțe la teologie și să rămână printre acești oameni stilați, ocupându-se cu altceva. A fost de ajuns să spună tare ce gândește și doamna Morar-Koblicska Îi propuse pe loc postul permanent de manechin la atelierul ei din Piața Carolina, plus pe acela sezonier de vânzător ambulant de vată de zahăr pe patru străzi: Calvin, Dacia, V. Lucaciu și dr. Teofil Dragoș. Coriolan primi fără să clipească ambele slujbe, chit că despre cea dintâi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
În oraș. El Însă a preferat să rămână În „Bosnia”, În casa Martei, lăsată moștenire de domnul Andrei Morar, spre mirarea tovarășilor de la Municipiu care nu mai trăiau demult În umbra Îndemnului marxist la unire În cumpătare. Un răspopit, fost manechin apoi și vânzător de Înghețată, convertit la marxism-leninism, nu putea avea o altă opțiune, observau cei mai lucizi și cu o experiență mai Îndelungată la serviciul de cadre al partidului. „Bosnia” era un cartier liniștit, plin de verdeață, cu cinematograf
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
sprânceană. Ceea ce se și Întâmplă, la momentul potrivit. Înainte de a părăsi această mică oază de „postmodernism românesc”, capsula hilară a unei rachete căzută aiurea și nu În regiunea calculată cu precizie de cei de la NASA, Petru mai aruncă o privire manechinului de la Mica publicitate În speranța că stridența până la macabru a anunțului cu vânzarea de organe se va estompa. Dar nu! Ochii erau la fel de reci și de inexpresivi ca ecranul ordinatorului din ultima generație. Afară Însă, În zloată și vânt, lucrurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Îi era strâmtă. O porți peste ceva subțire, Îi sugeră el cu timiditate Zorelei. Adică peste furou, cum ar veni, șuieră printre dinți Zorela. Îi venea greu să se recunoască În „dulapul” din oglindă. Nu fusese niciodată sfrijită ca un manechin, dar nici cât o batoză, cum se vedea acum. Deoarece până la Revelion nu avea cum să slăbească, hotărî că urma să-și țină blana de nutrie pe umeri ca pe o pelerină. Și când dansăm? Întrebă Gheretă cu un alint
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
se mai dezbrăca cu firescu-i știut, ci se lăsa dezbrăcată fără să consimtă și fără să se apere, docilă, indiferentă, supusă, vinovată, știindu-se parcă supravegheată de o privire mustrătoare și Îndepărtată. O putea manipula după plac, ca pe un manechin abandonat Într-o debara, sau ca pe o păpușă gonflabilă. Acum, nici acest lucru nu mai era posibil, dar nici nu și-l dorea. În cel mult o oră tragem cortina, zise Petru. Și ne vom duce cu toții la culcare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
pe Emmett, puse în scenă spectacolele îndelung plănuite, care înfățișau indirect lăcomia și lașitatea lui. Căsuțele de jucărie dărâmate semnificau cocioabele lui Emmett, construite de mântuială și făcute una cu pământul la cutremurul din ’33. Copiii care se ascundeau sub manechine îmbrăcate în imitații de uniforme germane îl reprezentau pe Emmett cel laș. Pe unii părinți îi deranjau aceste spectacole și le-au interzis copiilor lor să se mai joace cu fetele Sprague. Cam în aceeași perioadă Georgie dispăru din viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
Hingherul a fost auzit bolborosind fraze amenințătoare, iar Domnul Andrei s-a întors din bălării cu o noutate care ne-a pus pe gânduri. Hingherul se îndeletnicea acolo cu o treabă foarte ciudată. Făcuse, din paie întărite cu crengi, un manechin de înălțimea unui om, căruia îi înfășurase în jurul gâtului un fular și dresa un câine uriaș să sară la gâtul manechinului și să-l sfârtece. „Ucide-l!”, icnea el, scurt, poruncitor, și, în clipa următoare, câinele se năpustea de lângă picioarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
pus pe gânduri. Hingherul se îndeletnicea acolo cu o treabă foarte ciudată. Făcuse, din paie întărite cu crengi, un manechin de înălțimea unui om, căruia îi înfășurase în jurul gâtului un fular și dresa un câine uriaș să sară la gâtul manechinului și să-l sfârtece. „Ucide-l!”, icnea el, scurt, poruncitor, și, în clipa următoare, câinele se năpustea de lângă picioarele lui, în salturi mari și negre, își înfigea colții în gâtul manechinului, tăvălindu-l la pământ. Apoi, cu ochii injectați de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și dresa un câine uriaș să sară la gâtul manechinului și să-l sfârtece. „Ucide-l!”, icnea el, scurt, poruncitor, și, în clipa următoare, câinele se năpustea de lângă picioarele lui, în salturi mari și negre, își înfigea colții în gâtul manechinului, tăvălindu-l la pământ. Apoi, cu ochii injectați de sânge și cu fire de iarbă atârnându-i de buze se întorcea la Hingherul, care-l mângâia mulțumit, bolborosind vorbe tandre, și o lua de la început. Refăcea cu răbdare manechinul, îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
gâtul manechinului, tăvălindu-l la pământ. Apoi, cu ochii injectați de sânge și cu fire de iarbă atârnându-i de buze se întorcea la Hingherul, care-l mângâia mulțumit, bolborosind vorbe tandre, și o lua de la început. Refăcea cu răbdare manechinul, îi dădea câinelui să miroasă fularul și asmuțea fiara din nou. Nu intrasem niciodată până atunci în bălării. M-am decis să dau și eu o raită pe-acolo. Nu era foarte ușor să înaintezi. Bălăriile creșteau ca într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
un buldog uriaș, urât și furios; era de ajuns să-i vezi botul turtit și falca de jos, proeminentă, amenințătoare, ca să te treacă sudori reci. O adevărată bestie pregătită să omoare. Pentru că se înțepase când își înfipsese colții în beregata manechinului avea pe gură bale amestecate cu sânge. Stăteam ghemuit în bălării, încremenit în spatele sălciilor, așteptând. Dacă mă mirosea buldogul, eram pierdut. Înainte ca Hingherul să-și dea seama cine îl spiona, câinele m-ar fi sfârtecat și mi-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
spiona, câinele m-ar fi sfârtecat și mi-ar fi rămas cadavrul să putrezească împreună cu ierburile. Din fericire, vântul bătea înspre mine. Hingherul nu arăta ca dresorii de la circ. Avea un aer fanatic și sumbru. Aranjase la capătul luminișului un manechin de paie, legat cu crenguțe subțiri peste tot, mai puțin la gât unde atârna un fular roșu. — Ucide-l! porunci el brusc. Animalul țâșni ca o săgeată neagră. Din câteva salturi ajunse la manechin și îi sări la gât, doborându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
sumbru. Aranjase la capătul luminișului un manechin de paie, legat cu crenguțe subțiri peste tot, mai puțin la gât unde atârna un fular roșu. — Ucide-l! porunci el brusc. Animalul țâșni ca o săgeată neagră. Din câteva salturi ajunse la manechin și îi sări la gât, doborându-l. Am închis ochii. Când i-am deschis, Hingherul ridica de jos manechinul hărtănit, îl așeza la loc; și pentru că nu stătea foarte bine, deoarece i se rupsese unul din picioare, l-a sprijinit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
unde atârna un fular roșu. — Ucide-l! porunci el brusc. Animalul țâșni ca o săgeată neagră. Din câteva salturi ajunse la manechin și îi sări la gât, doborându-l. Am închis ochii. Când i-am deschis, Hingherul ridica de jos manechinul hărtănit, îl așeza la loc; și pentru că nu stătea foarte bine, deoarece i se rupsese unul din picioare, l-a sprijinit cu o creangă groasă de salcie. Când a terminat, i-am zărit fața. Era înfricoșător de luminoasă; față de om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
idee salvatoare. Am râs și am împins cărțile din fața mea. — De fapt, am trișat. 36 Îmi luasem obiceiul să dau câte o raită prin bălării și, într-o zi, am descoperit în luminișul dintre sălcii, cu o mare emoție, un manechin de paie, hărtănit, care o reprezenta pe Moașa. Deci, Hingherul vroia să se răzbune acum împotriva ei!? Probabil, dresa un câine care s-o atace și s-o omoare, la fel cum îl omorâse pe individul cu mers de pisică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
În zilele următoare m-am dus din nou în bălării, m-am așezat la pândă în spatele sălciilor și mărăcinilor, dornic să-l văd la lucru pe Hingherul care-mi devenise, dintr-odată, foarte drag. Dar nu era nimeni acolo, iar manechinul devenea din zi în zi mai jalnic. Paiele putrezeau, se înnegreau. Fularul roșu al Moașei, pus în jurul gâtului acelei caricaturi postume care semăna cu un cadavru în descompunere, putrezea și el. În curând n-avea să se mai recunoască nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
să se mai recunoască nimic. Am început să-mi pierd speranța și să mă întreb ce se întâmplase. Renunțase oare Hingherul la planul său? Se scârbise să mai stea în bălării și plecase în lume? Într-o după-amiază am găsit manechinul răvășit de șoarecii care își făcuseră culcuș în el. Asta însemna că nu mai aveam nimic de așteptat acolo. Mi-am zis atunci că manechinul era, cel puțin, o bună ocazie ca să mă împac cu Moașa. L-am încropit la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
scârbise să mai stea în bălării și plecase în lume? Într-o după-amiază am găsit manechinul răvășit de șoarecii care își făcuseră culcuș în el. Asta însemna că nu mai aveam nimic de așteptat acolo. Mi-am zis atunci că manechinul era, cel puțin, o bună ocazie ca să mă împac cu Moașa. L-am încropit la loc cum am putut și m-am dus s-o anunț. Ea m-a ascultat cu atenție, dar am simțit din privirea ei că denunțul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]