5,243 matches
-
apoi m-am gândit să i-o ofer Domnului Andrei. ― Ca să-ți aduci aminte de admiratoarele din tinerețe, i-am zis când l-am întîlnit câteva ore mai târziu. Domnul Andrei a aruncat o privire nemulțumită spre goliciunea urâtă de marmură. ― Ce, așa arătau fetele care mă așteptau să aterizez? Mă jigniți, domnule sculptor. Nici cu Călugărul n-am avut mai mult succes. ― Sânt un gunoi, Doamne, un păcătos, iartă-l pe robul tău care nici la bătrânețe n-a devenit
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
grăbesc să-și risipească viața în fleacuri, în loc să aibă curajul să înfrunte eternitatea. Eram gata să mă las de sculptură, convins că nu mai există nimeni care să înțeleagă astfel arta, când am aflat cu emoție de proiectul cimitirului de marmură. Și sânt fericit că am venit aici. că pot să-mi pun talentul în serviciul dumneavoastră". Bătrânul tăcea. Eram mulțumit de discursul meu și puneam pe seama emoției tăcerea Bătrânului. Obișnuindu-mă însă cu întunericul, am descoperit uimit că mă aflam
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
din parcuri, acum aveam posibilitatea să fac ceva ieșit din comun. Azilul mă scosese din modestia în care amorțisem în atelierul meșterului de cruci și aveam visuri mari de glorie. În plus, marea era la doi pași de Stâncile de marmură. Încă un motiv de recunoștință. Viața are de obicei eleganța să ne dezguste de ea înainte de a o părăsi, or eu o simțeam în acele momente arzând în mine aproape scandalos pentru o înmormîntare. Păstram a aparență cuviincioasă, de reculegere
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Eu mă mai puteam bucura de toate astea! Simțeam și în rândul bătrânilor un freamăt de satisfacție. Din moment ce se inaugura cimitirul de pe țărm, puteau fi siguri acum că aveau să-și doarmă somnul de veci cu o piatră funerară de marmură la căpătâi. Îi priveam cum stăteau înșirați în jurul mormântului, îmbrăcați în obișnuitele lor halate ponosite, și înțelegeam în acele clipe chiar faptul că o antipatizau pe Laura. La o anumită vârstă, oamenii devin răi cu cei tineri, mai ales dacă
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
să te strivească mîngîindu-te. Am renunțat să-l provoc. M-am oprit singur și m-am întors. A doua zi m-am apucat de lucru cu toate că era duminică. Vroiam să termin cât mai repede prima piatră funerară din cimitirul de marmură. Mă găseam într-o stare de spirit bună și ciopleam piatra cu un zel neobișnuit. La amiază, m-am oprit să mă odihnesc. M-am dezbrăcat, m-am aruncat în mare, apoi m-am lungit pe o stâncă. Deasupra mea
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
ea ca Prometeu în stâncă și, vrând nevrând, îi împărtășește destinul. Când m-am întors spre mare, care scânteia până la orizont, mi s-a părut într-adevăr că nu poate exista ceva mai dumnezeiesc decât acel țărm cu stânci de marmură răsărind albe dintre florile violete ale scaieților. A trecut atunci pe acolo Vecu, despre care se zicea că în tinerețe fusese poet. Era un bătrân foarte taciturn, uscat la trup, deșirat, adus din spate, cu o claie de păr blond
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Acum puteam să-mi sporesc ambițiile și pretențiile. Puteam să fiu pilot de furtună, Michelangelo și chiar mai mult. Nu mi se dase, prin destin, aproape nimic? Ei bine, vroiam totul. Nu mă mulțumeam să fiu creatorul unui cimitir de marmură. Vroiam să fiu admirat, ascultat cu răsuflarea tăiată, vroiam, de ce nu? să-mi pot ciopli mie însumi într-o zi un monument. Toate acestea nu mi le putea oferi era rațiunii. În schimb, oglinzile da. Sala în care mă găseam
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
stânci să-mi pozeze. Dinu îmi spusese că Aristide suferea de ciroză și n-am vrut să repet întîmplarea cu Tuberculosul. Îl persecuta ideea sfârșitului, probabil, și dorea să se asigure că va rămâne în urma lui măcar un bust de marmură. I-am promis ceva vag, ca să nu-l jignesc. N-aveam însă de gând să mă țin de cuvânt. 28 (Din caietul de vise) Jucam cărți cu Bătrânul. Nu era învățat să piardă și nu vroia să piardă. Ca să fie
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
pe masă, a scos o cheie, a deschis ușa restaurantului, care era încuiată, și mi-a făcut semn s-o urmez. Am mers după ea, pe o cărare subțire, foarte subțire, până ce m-am pomenit pe țărm, între Stâncile de marmură. Acolo femeia a dispărut. Se înnorase și marea începuse să fiarbă. Am auzit un zgomot și m-am întors. Filip lovea cu o bară de fier în piatra funerară a Tuberculosului, icnind la fiecare izbitură. Se răzbuna pentru moartea Prințului
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
ar fi fost de mirare ca în mintea Arhivarului, îmbîcsită de praful înghițit între hârțoage, să se fi cuibărit o asemenea idee. Poate chiar își închipuia, viezurele, că într-o zi îmi va porunci disprețuitor să-i sculptez mutra în marmură. M-am crispat și am regretat că nu lăsasem fantoma Bătrânului să putrezească în sala cu oglinzi, să se acopere acolo de mucegai, să se adune peste ea praful ca peste o coroniță de premiant... Apoi m-am retras, să
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
un ochi de apă tulbure, noroioasă, și mi-am văzut chipul. Îmi căzuse o parte din păr. Apăruseră și câteva riduri noi. Începeam deci să îmbătrînesc. Și ce realizasem? O scurtă perioadă de glorie, câteva pietre funerare în Stâncile de marmură și cam atât ― cum, asta era tot? ― da, cam atât, prea puțin ca să nu simt un gust de noroi în gură. Iubisem în felul meu o femeie, sigur că o iubisem, dar mă lepădasem de ea. Dinu îmi fusese singurul
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
aici (pieri-le-ar sămânța și neamul lor necinstit) și s-au legat să fure aurul munților noștri și să otrăvească pământurile și izvoarele”. în „Rob” autorul își recunoaște situația de Rob în înțelesul superior al cuvântului - afirmând: „Am luat marmura și am cioplit-o și eram fericit că toate mă recunosc de stăpân... Apoi... am prins a lega cuvânt de cuvânt, să scot șirag frumos sunător. Dar cuvântul nu m-a lăsat să-l împletesc după voia mea.... Și așa
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
brațele și le trecu pe după umerii lui, până când el, încă înțepenit și nemișcat, fu cuprins în îmbrățișarea ei. Îl ținu așa un minut, apoi încă unul și încă unul, bătăile inimii ei domolindu-se treptat, în timp ce el rămânea neclintit ca marmura. În cele din urmă, îl convinse să se așeze, repetându-i că suferise un șoc teribil, că trebuia să-și acorde timpul necesar ca să accepte cele întâmplate și că abia după aceea putea gândi limpede. Știa că nu o ascultă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
și copacii pitici și cărămizile minuscule din fiecare zid. Orașul avea grădini, turnuri, chiar și un coloseum. Maggie era confuză: să fie oare o copie a Romei antice? Dar ce era structura aceea care le domina pe toate celelalte, din marmură solidă și de trei ori mai mare decât orice altă clădire, cu intrarea încadrată de patru coloane corintice, fiecare aurită la capătul de sus, ducând către un acoperiș care părea să arunce văpăi datorită metalului său prețios? O clipă mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
particulară se înțelegeau bine. Ei nu-i plăcea deloc că el fuma țigări în pat. — Se îndreaptă spre hol, spuse Dolly. Nu, se întorc. Holul principal era un pasaj oval uriaș, cu un tavan aurit înalt, lumini blânde, coloane de marmură. Făcea ca oamenii care treceau prin el să pară niște pitici. Vasco rămase în urmă. — S-au răzgândit? Sau ne-au văzut? — Cred că sunt prudenți. — Ei bine, acum e momentul cel mare. Pentru că, mai mult decât prinderea fugarului, îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
niciodată, iar pietrele de pavaj cunoșteau multe secrete, sub razele soarelui reflectate de ferestrele clădirilor dărăpănate și printre țipetele pescărușilor, Asya Kazanci stătea goală și nemișcată, ca o statuetă ce sorbea talentul artistului care o sculpta dintr-un bloc de marmură. Așa cum mintea ei bântuia tărâmul fanteziei, la fel se Încolăcea și fumul gros pe care-l inhalase În trupul ei, arzându-i plămânii, exaltându-i spiritul până când, În cele din urmă, l-a dat afară Încet, fără prea mare tragere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
se așezau toate pe covor și Își Întindeau substanța aceea fierbinte, lipicioasă pe picioare, pălăvrăgind tot timpul. Când ceara se Întărea, o Îndepărtau. Uneori mergeau toate la hamam-ul din zonă și se epilau acolo pe picioare, pe podeaua uriașă de marmură de sub aburi. Zeliha ura hamam-ul, spațiul acela al tuturor femeilor, la fel cum ura și ritualul epilatului. Prefera să se radă cu aparatul; era ceva rapid, simplu și intim. Zeliha și-a bălăbănit picioarele deasupra patului și s-a privit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
deja și voiam să o regăsesc era aceea care îmi aducea lumina unui cer senin de primăvară în priviri... de aceea își merită numele de Legendă, ca toate marile mituri ale pămîntului... ca enigmatica insulă Atlantida, ca albele coloane de marmură ale Atenei, ca imensitatea oceanelor, ca intensitatea flăcării... de aceea este Legendă pentru mine acum, inegalabilă în iubirea aceea de primăvară și cu toate acestea absentă... * Mitologie modernă, episod inedit: Romeo pe post de Ulysse internațional al iubirii, rătăcit și
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
roccoco aurite. Aerul era umed de aburul înmiresmat al ceaiului. Perdele de mătase din același albastru drapau cele trei ferestre mari. Lumina care trecea prin ele arunca o umbră lăptoasă pe rochia neagră a Annei Alexandrovna, iar din șemineul de marmură, flăcări scurte și repezi se furișau printre munții de cărbuni incandescenți. ă Este șoc așa de mare, spuse Anna Alexandrovna, uitându-se pe fereastră, vorbind parcă despre violența bruscă a vremii. Cum s-a întâmplat? ă Se pare că amândoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
aveau birourile atât faimoasa editură a lui Smirdin, cât și editura Atena, după cum aflase Porfiri uitându-se pe paginile de gardă ale cărților de filozofie pe care le răscumpărase de la Limașin. După ce intră, acesta își lăsă galoșii în foaierul de marmură, sub privirea fermă a bătrânului portar, un munte de om în jurul căruia, după toate probabilitățile, fusese construit biroul imens în spatele căruia era așezat. Fiindcă vitalitatea portarului se concentrase în ochi, cu care părea în stare să comunice doar din clipiri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
strângerea de fonduri. Te rog, ridică receptorul dacă ești acasă! Este foarte, foarte important! se auzi vocea femeii strigând disperată la telefon. Trebuie neapărat să răspunzi acum, e În interesul tău! Ridică receptorul, țigăncușă afurisită! Kitty alergă spre măsuța de marmură de lângă fereastră și ridică receptorul. — Bună, scuze, eram ocupată. Ce-i? Kitty Își ascultă prietena și se Încruntă. — Ce? exclamă. Interesant! Ascultă un minut, mijindu-și ochii În Întuneric spre luminile unui avion care tăia văzduhul de la est spre vest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
vrei, totuși, să suni la poliție? Desert Rose medită o clipă. — Nu, nu am decât o zi de petrecut cu Charlie, nu vreau să o pierd la secția de poliție. Făcură câțiva pași, cercetând fiecare colțișor din holul placat cu marmură. Kitty stătea din nou ca pe ace, iar Desert Rose era Întruchiparea seninătății. — Așteptăm deja de un sfert de oră. Nu vrei să-l suni? Nu, nu vreau să-l deranjez. Hai să mai așteptăm... — Ai de gând să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
totul În el, În ei. Când, În cele din urmă, se opriră, nu mai puteau vorbi, erau șocați amândoi. Șase ore mai târziu, sună să-și anuleze Întâlnirile și o invită la duș Într-o baie imensă, cu jacuzzi din marmură gri. Apăsă un buton și aburul Începu să-i Învăluie din toate părțile. Îi plăcea enorm trupul lui suplu, bronzat, sub stropii de apă, pe jumătate ghicit sub aburi. Apoi Își studie corpul și se Îngrozi. Nu era epilată pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
sentimentele ei erau reale. Sigur că e casa mea, răspunse el amuzat și puțin distrat. Dar nu vin aici foarte des, stau mai mult În Bel Air. Matthew dispăru În abur, apoi reveni și se așeză pe o treaptă de marmură, lângă jacuzzi, odihnindu-se și așteptând-o și pe ea să termine. Acum Îl vedea dintr-o parte, profilul nasului său frumos arcuit, fruntea largă, ochii cenușii sclipind ca o lamă de oțel, umerii săi musculoși și bronzați, care urcau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
să-și tragă răsuflarea. Îi veni brusc În minte imaginea vulturului care și-a dus prada sus, În vârful muntelui, iar acum se odihnea, cu aripile strânse. Își Închipui cum se scurg picături de sânge de pe trupul său musculos, pe marmura gri. Minunat. Picăturile de sânge erau, de fapt, picături de apă care i se rostogoleau pe spate, iar aripile strânse se transformaseră În aripi de Înger, un Înger cu ochi de mercur și bucle argintii, grele de apă, un Înger
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]