2,843 matches
-
mai îndelungată îi imprimă propriul reflex, propriul cod cultural. Stare pasageră, înclinație temperamentală sau maladie a sufletului, melancolia pare să se fixeze la sfârșitul secolului XIX ca fenomen morbid. Le vague à l'âme, "doliul fără obiect" (Sigmund Freud), tiparul melancolic este similar celui reflexiv. De fapt, reflexivitatea ca delectatio morosa și meditație filozofică pe marginea efemerității se regăsește în celebra garvură a lui Dürer, mal du coeur rezonează încă de la început cu un mal du pensé. Mâna dusă la tâmplă
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
o figură complexă. Geniul are acum înzestrările artistului printre care și capacitatea vizionară. Melancolia se încarcă și cu o anume capacitate de predicție în context decadent, afiliată unui milenarism care scoate la suprafață imaginea somptuoară a apocalipsei civilizației europene. Poetul melancolic contemplă sfârșitul grandios al civilizației europene pe care iminenta sosire a "barbarilor" albi urmează s-o pulverizeze. Verlaine publica celebrul poem "Langueur" (Melancolie) în 1883, în revista Le Chat noir și ulterior în volumul Odinioară și altădată 375, poem considerat
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
lui J.K. Huysmans, În răspăr, apărut în 1884. Poetul nu face cunoscuta o zonă geografică precisă, imaginea delectabil-morbidă a declinului este interiorizată, o transpunere a unei trame istorice în economia intimă a spleen-ului. Romantismul aducea în prim plan eroii melancolici cărora Renașterea le conferea un rol pozitiv ca artiști, poeți, prinți, sub influența neoplatonicienilor, așa cum o reflectă și opul lui Marsilio Ficino. Filip al II-lea al Spaniei, Rudolf al II-lea de Praga, Ludovic al II-lea al Bavariei
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
prinți, sub influența neoplatonicienilor, așa cum o reflectă și opul lui Marsilio Ficino. Filip al II-lea al Spaniei, Rudolf al II-lea de Praga, Ludovic al II-lea al Bavariei, prietenul și admiratorul lui Wagner, se află printre marii prinți melancolici. Melancolia este plasată sub semnul suferinței ca metaforă a creației. În Evul Mediu i se atribuia melancoliei o valoare negativă, ca acedia. Era maladia anahoreților, eremiților supuși ordaliei tentațiilor, dar și exigențelor unui timp al contemplării, al monotoniei, al claustrării
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
mai ales în literatură, de la nevrozele lui Baudelaire și Rollinat, la cele ale lui Bacovia. Melancolia figurează în registrul sensibilității decadente și ca o formă laicizată de damnare, de consacrare pe dos. Prima trăsătură devine interesantă pentru pictură, în măsura în care portretele melancolicilor sunt extrase unui decor realist, înlocuit cu un cadru adaptat oniric stării melancolice, ruine sau ape litificate, sau un cadru neutru, lipsit de referenți obiectuali, ca desprindere de orice contingență. Pierderea interesului pentru lumea exterioară se traduce simbolist prin edificarea
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
lui Bacovia. Melancolia figurează în registrul sensibilității decadente și ca o formă laicizată de damnare, de consacrare pe dos. Prima trăsătură devine interesantă pentru pictură, în măsura în care portretele melancolicilor sunt extrase unui decor realist, înlocuit cu un cadru adaptat oniric stării melancolice, ruine sau ape litificate, sau un cadru neutru, lipsit de referenți obiectuali, ca desprindere de orice contingență. Pierderea interesului pentru lumea exterioară se traduce simbolist prin edificarea unei lumi corespunzătoare stării melancolice, care să întrețină "dispoziția dureroasă." Comparația cu doliul
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
realist, înlocuit cu un cadru adaptat oniric stării melancolice, ruine sau ape litificate, sau un cadru neutru, lipsit de referenți obiectuali, ca desprindere de orice contingență. Pierderea interesului pentru lumea exterioară se traduce simbolist prin edificarea unei lumi corespunzătoare stării melancolice, care să întrețină "dispoziția dureroasă." Comparația cu doliul introduce în ecuație morbiditatea, căreia melancolicul i se consacră. Freud explică doliul printr-o rezistență la retragerea libidoului în absența, la dispariția obiectului iubit, conducând în anumite situații la "o menținere a
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
un cadru neutru, lipsit de referenți obiectuali, ca desprindere de orice contingență. Pierderea interesului pentru lumea exterioară se traduce simbolist prin edificarea unei lumi corespunzătoare stării melancolice, care să întrețină "dispoziția dureroasă." Comparația cu doliul introduce în ecuație morbiditatea, căreia melancolicul i se consacră. Freud explică doliul printr-o rezistență la retragerea libidoului în absența, la dispariția obiectului iubit, conducând în anumite situații la "o menținere a obiectului printr-o psihoză halucinatorie a dorinței"378. În cazul melancoliei, cea mai actualizată
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
necunoscut. Melancolia, așa cum o descrie Freud, reunește două trăsături specifice artei decadente: "narcisismul rezidual" și componenta sa morbidă. În ceea ce privește decadentismul, spre deosebire de romantism, melancolia primește o suprasarcină negativă printr-o accentuată morbiditate dublată de spectrul maladiei psihice care încifrează acum stările melancolice. Spleen-ul generează un exces de conștiință, o conștiință rea, care proiectează viziuni sumbre, ca în cazul lui Des Esseintes, estetul decadent din În Răspăr, sau la Franz von Stück, Lucifer (1890). Așezat pe ceea ce ar putea fi o piatră
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
sesizează în atitudinea unui Ovidiu care întoarce spatele agitației vibrante a lumii în care a fost inserat, o lume care îi este complet străină. Însă acest dezinteres pentru lumea exterioară configurează și dimeniunea sensibilității artistice a poetului, a cărui ipseitate melancolică constituie și expresia vocației sale. Este foarte posibil ca pictorul să fi avut drept inspirație statuia lui Ovidiu executată de sculptorul italian Ettore Ferrari în 1887 și devenită monument public al Constanței, din moment ce decupajul postural al figurii este același în
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Octav Băncilă se află sub influența Secession-ului și simbolismului german pictează Crinii, Bachus, Visătorul, "alegorii depărtate de realitate". Între crini, intitulat și Melancolie (între 1895-1897), poartă amprenta simbolismului, expresia femeii se nuanțează prin reverie și prin rama florală, aerul melancolic invită la o stare meditativă. Frumusețea feminină apare dintr-o dată mai complicată, florile care constituie clasica ramă simbolistă din care se ivesc femeile adaugă aici și o fragilitate pusă în relație cu o hipersensibilitate. Melancolia nu este o simplă alegorie
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
factură simbolistă în Tristia (ulei pe pânză 1898, 0,555 x 0,463 cm, cota 69737/7677, semnat dreapta sus cu vișiniu: Kimon Loghi). Aici, atât maniera de a trata portretul, cât și expresia chipului contribuie la crearea unei atmosfere melancolice într-un spațiu aparent natural. Ca și în Prințesa bizantină, Loghi realizează portretul decupat în bust al unei femei cu umerii dezgoliți, al cărei păr se dizolvă în brunuri pe fundalul care pare să emane din pletora capilară. Pictorul nu
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
dense. Chipul pare prins în rama acestei marame ca într-o mască. Și Loghi urmărește un spectru larg al stărilor sufletești circumscrise reveriei, de la exuberanța erotică calchiată parcă după Watteau, Boucher sau Fragonard din Reverie pastișa este evidentă -, la insolitarea melancolică de factură böckliniană din Peisaj cu personaj siguratic sau la vibrația sensibilă a feminității din La malul lacului. Ipolit Strâmbu atinge tema reveriei în Visare și Pe gânduri tot în registrul unei feminități transportate reflexiv în cuprinsul propriei interiorități. În
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
emoțională prin reverie. Frumusețea acestui nud nu mai este asociată cu voluptatea, nu este menită să reflecte o armonie a proporțiilor, ci este trecută prin filtrul sentimentului de tristețe, de abandon, corporalitatea fiind astfel sensibilizată prin gest. Altfel, inefabilul reveriei melancolice poate fi cuprins într-o temă îndelung utilizată în formatul idilic. Artur Verona încetează să mai picteze idile, ceea ce-l reține sunt elementele folclorice și desfășurarea plenitudinară a unui suflet național. O parte din tablourile sale cu țărănci dobândesc o
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
-se în fața oglinzii. În acest caz, fundalul pădurii constituie ecranul pe care se proiectează visul. VII.4. Muzica înainte de toate orfismul decadent Armonicele simboliste sunt recuperabile cu un întreg instrumentar și repertoriu specific simbolist, de la clavir la vioară, de la valsul melancolic la romanța-tangou. Scriitura artistă în proza decadentă dezvoltă propriile sale armonice, iar nu odată muzica apare tematizată. În Casa Buddenbrock (1901) și Doctor Faustus (1947) ale lui Thomas Mann, ea constituie nu numai instrumentul formativ, ci și cel faustic al
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Casa Buddenbrock (1901) și Doctor Faustus (1947) ale lui Thomas Mann, ea constituie nu numai instrumentul formativ, ci și cel faustic al geniului damnat. Romanul matein, Craii de Curtea-Veche, se deschide și se închide cu o paranteză muzicală, un vals melancolic cu funcție opiacee pentru care întreg romanul constituie un libret. Însă înainte de toate, simbolismul asociază muzica poeziei într-un nou registru de sensibilitate, care nu mai reclamă sonoritățile incantatorii ale recitării care se adresau rimei și ritmului, ci o muzicalitate
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
când vechea temă revine, dar într-o tratare sensibil diferită, cum este cazul cu pictura lui Franz von Stück, Orpheus (1891), unde acesta adună în jurul său marile carnasiere domesticite prin magia lirei sale, însă atitudinea sa dezvăluie, mai degrabă, dimensiunea melancolică și nu serenă a acestei muzici, iar accentul cade pe linia elegantă a corpului efebului. Asocierea muzicii cu muzicalitatea poeziei se regăsește în Arta poetică a lui Verlaine, versul celebru, "De la musique avant toute choses", dobândind o valoare axiomatică pentru
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
sa, adică de poezie, și care întoarce orgolios spatele unei mulțimi de femei evident îndurerate. Cortegiul de menade sau de bocitoare îl însoțește. În general, poetul întoarce spatele societății dedicându-se în exclusivitate artei sale într-o insolitare orgolioasă și melancolică. Orfeu devine modelul exemplar pentru culminarea stărilor poetice, pentru cocktailul decadent care aduce arta în preajma cruzimii, expresie a pesimismului visceral al poeților damnați. Un tablou al lui Artur Verona, precum Violonist în barcă, reflectă o stare sufletească, muzica fiind scoasă
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
și nimfă, La fântână etc. constituie expresia revival-ului anticizant impregant de sensibilitatea simbolistă. Ruinismul romantic exercită o influență asupra lui Loghi, "ruinurile" se integrează firesc unui peisaj arcadic dominat de nostalgia trecutului, pictorul oscilează între sugestia unei stări de visare melancolică pe care tabloul o imprimă și armonia arcadică a peisajului. Într-un tablou precum Idilă antică este poate cel mai bine precizată influența böckliniană, pornind de la rama aurită a tabloului, rama cu decorații în stil Secession, la expresia hieratică a
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
său prin mahalalele Bucureștiului găsește în el sensibilitatea observației, fără ictusul vaticinar al militantului socialist. Într-un tablou precum Popas în pădure, figurile personajelor, un bătrân însoțit de un copil, probabil fiica sa, se detașează de contextul interpretativ al pitorescului melancolic sau idilic, marcând o izolare într-un cadru mai vast al sensibilității notației pe marginea unei scene. Spre deosebire de spațiul urban, spațiul silvan legitimează aici o notă intimistă și o ritualitate îndepărtată, ritualitate care ieșea în evidență la Böcklin, cu Pădurea
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
pe care o găsea formulată în abordarea secesionist-simbolistă a temei. În Legenda Salomeii (ulei pe ghips), un servitor îi aduce acesteia pe un talger capul sfântului Ioan. Apropierea de decadentism ține și de estetizarea actului crud. Figura sfântului posedă frumusețea melancolic renascentistă a reprezentărilor cristice, o frumusețe nobilă a durerii resemnate. Servitorul îi închină ofranda, talgerul pe care se află capul martirului, într-un gest care poate fi tradus prin ecoul suferinței pe care-o provoacă Salomeei vederea acestuia. Aici apare
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
craniu, ultimul element fiind singurul păstrat de Kimon Loghi. Așa cum remarcă Victor Ieronim Stoichiță, "Georges de La Tour reușește să surprindă, în seria Magdalenelor, atmosfera unei meditații solitare, concentrate și esențiale [...]"560. În opinia istoricului de artă, Magdalena ar ilustra reflecția melancolică transpusă în ecuație pascaliană, pe care elementele din jur, reduse ca număr, o conotează simbolic. Pictura lui Kimon Loghi, circumscrisă contextului ideatic și de sensibilitate al finisecularismului, reflectă din plin estetica decadentă, însă, constituie ea, mutatis mutandis, și o pictură
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
și posibile rezonanțe cu această temă. Cum se poate observa, Kimon Loghi nu păstrează decât un singur element esențial în configurarea vanitas-urilor, craniul pe care fata îl ține în poală. Este posibil ca artistul să preia, pe filiera düreriană, atitudinea melancolică ca atitudine "artistică" tipică, prezentă și în titlul tabloului. Diferența evidentă ține de dimensiunea senzualist-morbidă, accentuată în sensul sensibilității decadente. Dacă Magdalenele lui La Tour se abandonau reflecției, absorbite într-o contemplatio morosa care le spiritualiza, privind la flacăra lumânării
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
intimă a unui eu imolat în propria locuință. Sensul decadent al acestei imolări poate fi regăsit deformat macabru-fantast în povestirile lui Allan Edgar Poe și, în special, în Prăbușirea Casei Usher. Apropierea derivată prin stări tranziente de disoluție și rapt melancolic conduce la substituția interiorității cu interiorul, a casei Usher, în sensul de cuprindere genealogică a familiei, cu recipientul secular al locuinței Usherilor. Locuința a dobândit prin transferul mediumic al unei senzitivități maladive, funeste, propria sa corporalitate, astfel încât sfârșitul ultimului vlăstar
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
în drum o loggia, unde se află un bust în marmoră realizat de Paciurea, bust care consacră amintirea mamei. Nota intimistă se inserează prin acest reflex spectral la genul feminin, geniul artei se însoțește cu o formă discretă de cult melancolic tipic sensibilității simboliste. Rezonând cu această această état d'âme, tabloul lui Artachino, La cimitir, recuperează, de fapt, coordonatele unui climat specific, de o solemnitate de recluziune. Un discret reflex narcisic se precizează nu numai prin prezența tablourilor fratelui pictor
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]