3,813 matches
-
fapt, noi suntem cazuri paradigmatice de romenglish, de țărani cosmopoliți, de autobiografie cu CV?! De trecere de la comunism la helloism. La Dubrovnik era o ceată de profesori de filosofie din Europa și SUA. Și Lipman, creatorul programului, o întreprindere intelectuală minunată de care ar fi meritat să mă țin toată viața dacă nu mă regăseam creativ mult mai bine în filosofia feministă, mă rog, se vede după CV. Am cochetat o vreme cu asta. Doina St. și cu mine am pus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
NJ, cu așezări omenești care îmi turteau nasul de geam ca în Fetița cu chibrituri. Așa am făcut în primele dăți cu supermarketurile: intram în ele ca în expoziții, îmi duceam mâna la gură ca Valeriile din Sâncrai și mă minunam, nerecunoscând mai nimic din „exponate”. Ca să nu mai spun că engleza mea era învățată din cărțile de filosofie unde termeni precum: curry, mango, camambert nu prea se foloseau. În memoria mea foarte activă, precum și în imaginea prezentului de atunci, supermarketul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
pare că, în casa ta, ușa s-a deschis vraiște împinsă de miasmele totalitare exact cu nouă ani mai târziu, ca la carte. Pe scurt, ai trăit conștient și cu responsabilitate față de alții această rușine doar doi ani. Ceea ce este minunat ca să te simți mai puțin intoxicat. Trebuie să-ți spun că Andrei, care are acces la texte (începe să fie pasionat după istorii trăite), mi-a zis că diferența între noi nu e doar de durată a traiului în totalitarism
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
americane (vezi jurnalul bloomingtonian de mult mai la vale), m-am prins eu, Mircică dragă, de ce unii ca noi sunt condamnați la inadecvare. Pe vremea comunismului, lumea era croită pentru proști și mediocri. Toți ceilalți se simțeau alienați. Tranziția este minunat construită să nu aibă nici o criză identitară escrocii și șmecherii. E vremea lor. O lume nealienată, pentru profesioniști competitivi care trăiesc după reguli nu a existat încă în jurul munților Carpați, necum mai la sud, pe la Valahia, unde trăiesc eu. Așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
la alta. Chicotea ca în fața miracolelor. Nu este așa de mare distanța în timp. Eu am avut acces la e-mail din 1998, iar cu un an înainte a demarat mai serios și telefonia mobilă în România. După ce s-au tot minunat, la un moment dat s-au oprit: - No way! Nu ne mai pierdem atâta vreme să învățăm asta. Vor trece mulți ani până vom avea curent la universitate și mai multă până vom putea să avem computere. Între timp uităm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
-ți ajunge, de imperfecțiunea creației lui Dumnezeu, căci săvârșirea s-a făcut numai în șase zile, ceea ce e prea puțin pentru eternitate, dar cum Dumnezeu nu poate greși, iar mintea noastră e neputincioasă a-L înțelege, nu rămâne decât să visăm, minunându-ne. „Totul e perfect dar nu știi, o auzii, deodată, pe Keti, o să vină o zi când o să-ți dai seama singur de asta” - „ Ce-ai spus?” - Cu cine vorbiți? mă întrebă profesoara ușor dezorientată. - Cu dumneavoastră, vă răspundeam, numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
cum își pot trimite copiii la studii în România, cum pot călători în România, dacă pot veni la noi și multe altele. Mă mai întrebau și despre evoluțiile din Republica Moldova, chestiuni la care evitam cu grijă răspunsuri tranșante. Mulți se minunau că merg pe stradă fără teamă, fără bodyguards. În piețele orașului, mai ales printre precupeții mai mărunți, bărbați și, îndeosebi, femei, eram ușor de recunoscut, lumea mă văzuse la televizor sau fotografiat în ziare. În magazinele mai mari, nu prea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
și plăteam cu voie bună... De altminteri, aveam și de ce. Pândele, vânătorile noastre erau foarte fericite. Marin cunoștea cotloanele cele mai ascunse ale sălbătăciunilor și mă strecura cu luntrea spre ele, încet, cu fereală, cu un meșteșug de care mă minunam totdeauna. Balta, pe de altă parte, gemea de rațe, de găinuși, de dupli - de toate neamurile zburătoare și fricoase cu ochii rotunzi, cu gâturile lungi, tremurătoare și lucii. Și parcă și vânătorul meu avea ceva din mlădierea aceea a gâtului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Taica s-a dus pe Iezer. A văzut că plouă și a socotit că n-o să mai vii... Acuma s-a dus să cerce niște coșuri pe care le-a lăsat de cu sară la loc bun... Începeam să mă minunez de glasu-i blând. S-a sfârșit! Mă hotăram din clipă în clipă - și-mi ardeau ochii în cap. Eu l-am așteptat multă vreme la foc, și mă miram de ce nu mai vine... Nu, s-a dus... Mai făcui un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
vorbi ea într-un rând - să ne ducem amândoi la boier la primăvară, și să-i spunem că ne luăm... Și să ne înlesnească să facem o gospodărie bună, cum am auzit noi că sunt prin alte părți... Lepădatu se minuna de gândurile ei, dar îi plăceau. Și trebuie să facem nuntă, la biserică, cu popă... Pe-aici oamenii nu mai știu de rânduiala asta. —Așa este... încuviință Niță. Trebuie să ne cununăm ca creștinii, înaintea lui Dumnezeu... Și trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
L-am ținut totuși bine și l-am întors la fața apei făcându-l să beie aer. În starea asta, pe jumătate înomolit, mă privea de pe celălalt țărm în fața Coloianului, împreună cu grangurii bordeiului, stârci, coțofene și alte lighioane care se minunau cât și dânsa de întâmplare. Ochi de urs, 1938 24 iunie a apărut prima dată în Însemnări ieșene, nr. 4 și 11/1938. 24 iunie 1937 este chiar data reală a unei vânători în bălțile Dunării. Nuvela a fost scrisă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
fuste identice, două perechi de pantofi - cu toc și cu talpă subțire - și o serie de bluzițe. —Patruzeci de minute cu totul, mi-a spus, foarte mândră de ea. Cu excepția părului, care îi vine până la umăr și are o nuanță minunată de șaten (artificială, evident, nu renunțase chiar de tot), arăta mai mămos decât mama. —Uită-te la vechitura aia de fustă, a murmurat mama. Lumea o să creadă că suntem surori. Să știi că te-am auzit, a strigat Maggie. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
de vină. Poate pentru că produsele sunt atât de frumoase, am sentimentul că, asemenea minunilor naturale, transcend orice drept de proprietate. Cum ai putea să construiești un zid în jurul Marelui Canion? Sau a barierei de coral? Unele lucruri sunt atât de minunate încât toată lumea are dreptul la ele, nu? Oamenii mă întreabă adesea, cu o grimasă de invidie: — Cum se poate obține o slujbă ca a ta? Ei bine, o să vă spun. Capitolul 3tc " Capitolul 3" Cum mi-am obținut slujba După ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
mână. Firește, n-am putut să zbier de durere deoarece mă aflam într-un loc public. Tot ce-am putut să fac a fost să dau din mână energic sperând că durerea va dispărea și, în timp ce făceam asta și mă minunam că lichidul n-a produs mai multe daune, ne-am dat seama că partea din față a cămășii mele albe arăta ca un tablou de Jackson Pollock. —Știi ce? a zis bărbatul. Cu puțin efort, ne-am putea face un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
unor prăpădiți bătuți de soartă. Orășenii se distrează de minune, alergând de colo-colo, jucându-se cu sculele electrice și stând treji toată noaptea, bând bere în jurul unui foc de tabără, ștergând-o apoi înapoi la New York și la apartamentele lor minunate cu parchetul uniform, lăsând în dar comunității rurale sărace o casă strâmbă în care intră apa și în care toată mobila stă în pantă astfel că, dacă e ceva pe roți, alunecă pe podea până se izbește de perete. „Trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
Nu cred că știa că mai există și alte materiale, în plus umbla zvonul că nu cumpărase în viața ei ceva de la Zara. Făcea cumpărături de la cei trei B - Bergdorf, Barneys și Bendel, triunghiul de aur. Și, auziți și vă minunați: uneori tatăl ei îi cumpăra haine. Își lua „fetița“ la o partidă de cumpărături în weekend și îi spunea: Fă-i o bucurie tatălui tău, lasă-mă să-ți cumpăr gentuța asta retro/haina japoneză cu broderie/sandale de la Gina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
imprimate cu pantofi, ceea ce m-a cam șocat. Nu scăpam deloc de accesoriile trăsnite. Nu, a spus, făcând ochii mari. Oh, nu. E pentru că tata a vrut să mi-o dăruiască, și eu am zis că am deja destule rochii minunate în dulap. Am rămas uitându-mă la ea, cu inima grea. — Am zis că e atâta sărăcie în lume și că sincer n-am nevoie de o altă rochie. Dar el a zis că nu înțelegea ce era rău în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
telefonul și a venit acasă și le-am descărcat pe calculator, moment în care ne-am dat seama că mama nu știe să folosească aparatul foto de la telefon. Făcuse poze ținând telefonul invers și aveam o mulțime de prim-planuri minunate cu fusta și brațul ei și jumătate de față. Un moment de deznădejde, crimă și pedeapsă. Chiar am crezut că mă așteaptă răstignirea. M-am gândit să fug din țară și apoi mi-am zis, Ei, ce mama naibii, cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
-ți iau. Teenie și Brooke o să rămână cu tine. Îmi pare rău, dar eu trebuie să plec acum, a zis Brooke. Am promis că voi vinde bilete de tombolă la gala pentru elan. —OK, ei bine, mulțumesc, Brooke, ai fost minunată astăzi. Ne vedem luni. —Miercuri, mi-a amintit ea. Nu mă întorc până atunci. —Așa, miercuri. Am plonjat în mulțime, căutând disperat înghețată. M-am întors, după cincisprezece minute chinuitoare, purtând triumfător un baton Eskimo, un baton Dove și alte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
de mulțumire. Oh, da, scuze. Rachel și-a înclinat capul (izbind melodios cu acul într-o sticlă de Kombucha 1) și a spus că eram cu toții norocoși, nu doar pentru că urma să luăm o cină delicioasă, ci pentru toate lucrurile minunate din viața noastră. Au dat cu toții din cap în semn de aprobare, cu acele luminate de flăcările lumânărilor. —E totodată momentul, a zis Rachel, să ne amintim de cei care nu mai sunt printre noi. A înălțat paharul cu suc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
mi-a zis mie, trebuie să ai o scuză mai bună decât să spui „îmi căutam pantofii albaștri“. La spital îmi dăduseră două radiografii pentru acasă și, ipohondră cum sunt, obișnuiam să le studiez; le țineam la lumină și mă minunam cât de lungi și de subțiri sunt degetele mele de fapt sub pacostea de mușchi și de piele, în timp ce Aidan mă privea cu îngăduință. Vezi linia asta subțire de-a lungul articulației, ziceam, ridicând una din radiografii și privind-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
După câteva zile, a ajuns acasă înaintea mea - un eveniment neobișnuit - și avea un aer de agitație abia stăpânită. Observi ceva? a întrebat. —Te-ai pieptănat? Apoi am văzut. Le-am văzut. Radiografiile mele. Agățate pe perete. Înrămate. În rame minunate din aur cu platină, de parcă ar fi încadrat clasici ai picturii mai degrabă, decât negativele fantomatice ale degetelor mele fusiforme. M-am luat cu mâna de burtă și m-am prăbușit pe canapea. Nu mai puteam nici să mă țin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
inima îndoită am zis: —OK. La început obișnuiam s-o spun cu voce tare. Obișnuiam să spun, „Eu îl iubesc pe Aidan Maddox și Aidan Maddox mă iubește pe mine“. Trebuia să mă aud spunând-o pentru că era atât de minunat încât nu-mi venea să cred. De câte ori pe zi îți spunea că te iubește? —De șaizeci. Nu, serios. Da, serios. De șaizeci de ori. —Cum de-ai știut? Țineai socoteala? — Nu, dar el o ținea. Spunea că nu poate să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
vină cu mine când mergeam să cumpăr haine, deși era stânjenit la culme în magazinele pentru femei. Da. E adevărat. Îl imita de minune pe Humphrey Bogart. Într-adevăr, așa e! Nu era doar vocea; știa să facă o chestie minunată cu buza de sus încât chiar semăna cu el. — Da, o ținea lipită cumva de dinții de sus! Era grozav. —OK, am eu unul, a zis Jacqui. Îți amintești când te-ai mutat cu el și, ca să mă consoleze, m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
contracție. —Era bodyguard. —Arătos, nu-i așa? —Mângâietor Delicat. În ce fel? —Prea drăguț. Până să ajungem în salonul pentru nașteri de la spital, contracțiile erau la un interval de patru minute. Am ajutat-o pe Jacqui să-și schimbe rochia minunată cu o cămașă oribilă, apoi a apărut o infirmieră. —Oh, slavă Domnului, a zis Jacqui. Repede, repede, anestezia. Infirmiera a examinat regiunile inferioare ale lui Jacqui și a clătinat din cap: —Prea curând. Nu sunteți dilatată îndeajuns. — Dar trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]