KorAP: Find »[drukola/base=mira & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...81 82 83 ...473 >

11,805 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836

un mod nu tocmai cuviincios, că ar fi trebuit să-i mulțumească și să-și ia rămas bun de la el. Dar când se întoarse și îl căută cu privirea acolo unde îl lăsase, nu văzu pe nimeni și se frecă mirat la ochi. Drumul pe care venise până acolo era cu desăvârșire pustiu, iar badea Petre parcă intrase în pământ. Nici urmă de căruță, de cai sau de căruțaș. Doar niște aburi albicioși se ridicau ici și colo din iarba izlazului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
repetă Culae cu încăpățânare, în timp ce pe chipul tatălui său se așternu o expresie de adâncă tristețe. Păi deadul Vasile, mă Culae, Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească..., s-a prăpădit de astă iarnă!... zise badea Ivan, uitându-se mirat la vecinul său de casă. Tu nu i-ai spus până acum, mă Mitică?!... În loc de răspuns, Mitică al lui Caloianu plesni din nou caii cu biciul, icnind din fundul rărunchilor: Dii, boalele naibii, diii!... Că parcă nu v-am dat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
o să fie mai bine!... Își aprinse o țigară și rămase puțin pe gânduri. Apoi se uită la cumnatul său. Dar cu Pătrășcanu ce se mai aude?... Nu se mai aude nimic, răspunse Ticu. Cum nu se mai aude nimic?!... se miră Nando. Păi nu i-au dat drumul încă?... Ticu se uită la cumnatul său, ca la un picat din lună. Auzi, cică i-au dat drumul! exclamă el ironic, luându-i pe ceilalți drept martori. Dar ce-ți închipui, că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
să-i cumpere casa la prețul pe care i-l ceruse mai demult. Zâmbind la rându-i politicos, Stelian îi răspunse că, din păcate, nu mai puteau să ajungă la nici o învoială în această privință. Cum așa, de ce nu?! se miră basarabeanul, făcând ochii mari. V-ați înțeles cu altcineva?... Nu e corect!... Eu am vorbit mai întâi cu dumneavoastră, știți bine!... Stelian clătină din cap și-i spuse că nu se înțelesese cu nimeni în privința vânzării casei. Atunci ce mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
a dreptul comic să te gândești că ei, americanii, doar atâta așteptau: să ajungă el, Grigore Gospodin la închisoare, ca să declare război comunismului și să vină să-l elibereze ca pe un fel de erou național. De ce râzi, ginere?! se miră țăranul. Ce e de râs?!... Nimic. Mă gândeam, așa... Ia lasă, ginere, nu te mai gândi!... Socrul și ginerele se mai ciorovăiră vreun ceas, fără să ajungă la nici o învoială, după care, ajunși de oboseală, începură să caște și să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
se așeze, dar copilul, nemulțumit, se porni să țipe și să țopăie prin cameră, ca să-i atraga atenția. Ei, ce e, ce spui tu acolo? îl întrebă mama sa amuzată și nedumerită. Ce vrea copilul ăsta al tău, Mițo? se miră și maica. Mmmm, mmmm!... se porni s-o cheme Ștefănel, așezându-se pe pragul ușii de la intrare și începând să bată cu palma pragul. Înțelegând ce voia copilul, maica Agripina se ridică de la masă și veni să se așeze alături de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
țină cumpătul în aproape orice fel de împrejurare, fără să verse lacrimi ca alte femei, începu de astă dată să lăcrimeze și să-i spună fratelui ei că peste familia lor dăduse un mare și neașteptat necaz. Ce necaz?! se miră Virgil, remarcând în acel moment absența lui Sever. Norica își șterse ochii cu o batistă, se duse să închidă mai bine ușa de la intrare, îi turnă într-o cană niște cafea menado și îl pofti să stea la masă. Lucrurile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
braț o mapă plină cu acte și cu tot felul de documente, care-i probau seriozitatea și competența în serviciul pe care-l avusese până nu de mult. Dar cine sunteți dumneavoastră și ce doriți de la noi? păru să se mire funcționarul ministerial spre biroul căruia fusese îndrumat de portar, un tip chel și urât, privindu-l suspicios prin lentilele fumurii ale unor ochelari rotunzi, cu ramă groasă, de baga. Solicit să fiu primit în audiență la domnul ministru..., îi explică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
vizită inopinată, pe Ticu și pe fiul său, Victor. Era ceva vreme de când nu îl mai văzuse pe fratele cel mic al socrului său și, dând mâna cu el și cu fiul său, îi măsură cu ochi întrebători. Ce te miri așa, frate?... Nu l-ai mai văzut pe nenea Ticu? Uite că a mai venit și el pe la noi, dacă tu nu vrei să mergem pe la el!... îl luă Norica la rost, așezând pe masă, pentru musafiri, o prăjitură preparată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
mă țin de-o parte, dar eu le-am spus clar că nu mă interesează. Eu n-am fost nici legionar, le-am zis, nici liberal, nici țărănist și nici în partidul comunist nu vreau să mă înscriu! Da? se miră Stelian. Nu știam, că nu mi-ai spus nimic. Nu ți-a fost frică?... "Fraților", le-am zis, "eu nu vreau să mă puneți voi șef", vorbi mai departe Ticu. "Eu vreau să-mi fac meseria mea de frizer, că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
cea mai frumoasă poezie a lui Eminescu, domnule poet, dar ne-ai cam tras pe sfoară, fiindcă ne-ai făcut să credem c-o să auzim o poezie de-a ta! se auzi un glas îndrăzneț de fată. Victor își răsuci mirat capul înspre locul de unde se auzise glasul. Cea care vorbise astfel era o studentă din primul an, judecând după faptul că își purta încă uniforma de elevă și peste părul împletit cu grijă în două cozi groase avea petrecută o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
să calculez câți ani ne trebuie nouă ca să ajungem la nivelul de unde-am plecat pe vremea lui Cuza și-am ajuns la concluzia că nici o sută de ani n-o să ne-ajungă! Te-ai gândit la vremea lui Cuza? se mirase Paulică Dobrescu. Exact. La vremea lui Cuza! confirmase Mircea Cartojan plin de siguranță. De ce n-ai făcut raportarea la anul 1938?... voise atunci să știe celălalt. Simplu, deșteptule! Fiindcă dacă făceam raportarea la anul 1938, ajungeam la concluzia că nici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
să se intereseze de evoluția ucenicului său, avusese astfel mereu despre ce discuta acasă cu Norica, impresionată și ea de isprăvile nepotului lor: Dar de unde a putut, frate, să iasă un matematician ca ăsta?! nu mai contenea ea să se mire. Că nenea Ticu s-o pricepe el la multe, dar cu matematica n-a fost niciodată frate!... Păi fiindcă a fost bine îndrumat, mă Norica, de ce te miri atâta?... îi replica Sever cu mândrie. Evoluția studentului era urmărită în mod

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
să iasă un matematician ca ăsta?! nu mai contenea ea să se mire. Că nenea Ticu s-o pricepe el la multe, dar cu matematica n-a fost niciodată frate!... Păi fiindcă a fost bine îndrumat, mă Norica, de ce te miri atâta?... îi replica Sever cu mândrie. Evoluția studentului era urmărită în mod discret, dar cu cert interes, și de profesorul Barbilian care, de câte ori îl întâlnea pe coridoare, ținea să-i reamintească, cu o figură sobră, să nu cumva să trădeze

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
în mod imperativ, așa cum nu mai făcuse până atunci. Fata se arătă și mai surprinsă, pradă unei tulburări evidente. O, nu cred că se poate, veni grăbit și parcă panicat răspunsul ei. Acum nu e momentul. Și de ce nu?! se miră el, căutându-i privirea și continuând să o țină strâns de mână lângă el. Doar ne cunoaștem destul de bine! Așa îți închipui tu, articulă ea moale, uitându-se într-o parte. Dar cred că te-nșeli. Eu cred că nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
un comitet pe-aici, sugeră imperturbabil medicinistul, uitându-se în jur. Să le arătăm că suntem solidari. Ce tot vorbești, frate-meu?... sări cu gura Paulică Dobrescu. De unde?... Cu cine mama mă-sii să-l facem? Cum cu cine? se miră Tase. Nu sunteți și voi studenți? Băieții de pe-aici nu prea vor sa se amestece, mă, nu-i interesează, interveni Mircea Cartojan, care tocmai apăruse din sala de curs. Medicinistul și politehniștii îl priviră lung. Nu suntem decât noi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
încă părinților săi. Atitudinea reticentă adoptată de Ticu îl determinase să tot amâne momentul, în speranța că, în cele din urmă, bătrânul avea să-i ceară el însuși să vină acasă cu fata. Ce ți-a venit așa, deodată?! se miră Felicia, uitându-se la el lung. Victor făcu semn unui taxi să oprească și o invită să urce. Felicia se conformă fără să mai facă mofturi. E cazul să-i cunoști pe bătrâni, îi spuse el. Mama vrea și ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
În mod ciudat, după ce până atunci de-abia se târâse, tramvaiul trecu în viteză pe lângă universitate și nu opri decât hăt-departe, aproape de Piața Romană, cu toate protestele și vociferările unor pasageri. Așa ceva nu se mai pomenise și Victor îl întrebă mirat pe studentul filolog dacă avea idee ce naiba se întâmpla. Habar n-am! ridică acesta cu nonșalanță și cu bizară nepăsare din umeri. Poate-o fi fost vreun manipulant nou, care nu cunoaște bine traseul!... Răspunsul în doi peri al celuilalt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
ceață alburie și înecăcioasă. Am făcut-o pe mahmurul, ca să nu se prindă cineva unde mergem..., se porni Călin Moraru să-i explice și, scoțând din buzunar o brasardă tricoloră, i-o întinse lui Victor. Ce-i cu asta? se miră Victor, ezitând să ia brasarda. Ia-o tu, insistă studentul, că eu mai am și altele!... Și scoase, într-adevăr, încă una, pe care și-o prinse, bravând, la mâna stângă. Nu cumva e riscant să le scoatem la vedere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
satisfacție dinții îngălbeniți de tutun și îmbrâncindu-l pe ușă afară, unde dădu nas în nas cu Paulică Dobrescu, care tocmai voia să intre. Ce-ai pățit, mă?!... Cine te-a caftit în halul ăsta? mai apucă acesta să se mire. În clipa următoare, cei doi securiști îl înhățară și pe el de guler, cu toate protestele și lamentările lui, și îi siliră pe amândoi să se urce într-un camion militar cu prelată staționat nu departe, după colțul străzii. Autocamionul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774

având o nedefinită culoare alburie, și o a doua, care îi veghează la căpătâi, îmbrăcată într-un înveliș de un violet discret. "Să fie oare spiritul meu alături de cel al Minodorei ? Oare așa arată spiritele ?", nu contenește Dora să se mire și să se întrebe. Da, asta-i, ai început în fine să înțelegi... Schimbul de gânduri între cele două spirite pare să capete, de data acesta, forma unui adevărat dialog : De ce susții că ești sora mea ? întreabă spiritul Dorei. Așa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
Speranța mea este Atanasie, prietenul și omul meu de încredere. Poate vine cu sania să ne salveze, el anticipează mai bine ca mine faptele mele. Și pe el l-am moștenit de la tata. "Miraculoasă întâlnire !" nu contenește Dora să se mire, ca apoi să insiste : Mă gândesc că obiectivul meu este acest sat sau oraș care începe cu litera X. La Arbore m-am gândit numai ca la un loc unde aș fi putut afla... Nu mă puteți ajuta să ajung

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
care o orbise... Lumina puternică a zilei de iarnă de azi îi amintește de fulguranta sclipire albastră din mica dugheană a fotografului din târg. După vreo săptămână cineva adusese de la oraș fotografiile. Nu contenise să privească acea imagine, să se mire că cea care o privește este cu adevărat ea și să folosească fotografia, cu discreție, ca semn de carte. Mama o căutase cu insistență ca s-o aranjeze în albumul familiei, dar degeaba. Oare nu știuse, cu adevărat nu știuse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
Atanasie, du-te acasă, băiete ! Ești mare, fii brav ! Maică-ta are nevoie de tine." Deși nu înțelesese ce treabă avea mama cu el, căci își îndeplinise toate obligațiile, dăduse ascultare domnului Țăcălie. Nici n-a avut timp să se mire, până când domnul Țăcălie, însoțit de domnul cel bătrân, s-au ivit în poarta casei lor. De cum i-a văzut, mama a înțeles. Aduceau prima scrisoare din sat imprimată cu "Mort la datorie". Tata... Plânsul mamei a fost înăbușit, molcom, doar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
și a răsfoit hârtiile pe care le conținea ne-a anunțat bucuros : "Ulitia, Ana și Olga sunt puse în libertate și vor fi conduse în localitatea unde Vasili urmează școala de ofițeri. Au dat deci curs rugăminților mele ! Te rog, Mira așa îi spunea el Minodorei invită-le și pe ele aici, să se bucure și ele de Crăciun ! " Când Minodora a ieșit, Gerhard a spus cu o voce mai puțin veselă că cei doi ofițeri vor trece pe la spital în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]