11,461 matches
-
doua jumătate a deceniului cinci al secolului trecut, ca urmare a progreselor edilitare, producția de sticlă în Moldova a fost reluată de data aceasta însă într-o formă de producție superioară - de fabrică. În acea vreme a luat ființă pe moșia Grozești (Bacău) a cneazului D. Cantacuzino o instalație mecanică și nu o manufactură după cum se crede. Hrisovul de întemeiere a acelei mici fabrici a fost dat lui D. Cantacuzino la 4 februarie 1845. La 18 ianuarie 1848, D. Cantacuzino anunța
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
mecanică și nu o manufactură după cum se crede. Hrisovul de întemeiere a acelei mici fabrici a fost dat lui D. Cantacuzino la 4 februarie 1845. La 18 ianuarie 1848, D. Cantacuzino anunța că a clădit o fabrică de sticlă pe moșia Grozești, care producea geamuri și tot felul de sticlărie de calitate foarte bună și mai ieftină decât cea importată. În 1851, această instalație mecanică lucra pentru Palatul domnesc din Iași 338 „șocafuri” de sticlă. Din nefericire, nu avem știri suficiente
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
construiască o manufactură sau o fabrică și nici dacă și-a pus în practică proiectul. Așadar, între anii 1848 și 1864 a funcționat în Moldova o singură instalație mecanică de producere a sticlei. Această făbricuță, întemeiată de către un boier pe moșia sa, a rezistat „neîndemînărilor Principatului Moldovei” și concurenței străine în toată perioada amintită. Ea s-a menținut în luptă cu împrejurările nefavorabile create de lipsa de specialiști, de capital etc. Producția de hârtie. Și în acest domeniu, între anii 1848-1864
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
cu ulei de a incendia instalațiile companiei, asociații au reușit totuși să construiască la Solonț o rafinărie care a și intrat în funcțiune la 8 martie 1858. Ea era destul de rudimentară, după cum rezultă din faptul că asociații contractaseră de la arendașii moșiei Solonț doar 300 vedre de păcură lunar cu 16 lei vadra, care urmau să fie rafinate. În noiembrie 1858, o comisie a constatat că gazul avea o concentrare cam slabă - 34°, 35°, petrolul se vindea șase lei ocaua. În 1859
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
Până în anul 1863, în Moldova s-au înființat doar ateliere meșteșugărești de reparații a uneltelor agricole, pe care le-am prezentat în paragraful consacrat meșteșugarilor. În anul 1863, înfruntând condițiile vitrege interne și concurența externă, Alecu Negruți a fondat pe moșia sa Voinești o instalație industrială mecanică pusă în mișcare printr-un motor de zece cai putere. Instalația a fost construită și era condusă de Charles Bouchon. Ea avea cinci „ilăi”. La expoziția economică din Iași din anul 1865, Charles Bouchon
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
și prin așezământul din 1851, țăranilor li s-a confirmat dreptul de a practica meșteșugul, dar numai ca o îndeletnicire complementară agriculturii. Meșteșugarii din sate au fost siliți să rămână, înainte de toate, agricultori, clăcași legați de îndatoriri feudale față de stăpânul moșiei. În art. 32, anexa lit. Z din Regulamentul Organic, se spune că birnicii „au dreptul, după obiceiul pămîntului, de a-și întrebuința meseriile ce uneltesc a butnăriei, a cărăriei, a rotăriei, a morăriei, a cărăușiei, a pescăriei, a teslăriei, a
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
a fiecărui an. Isprăvnicia era obligată să încunoștiințeze imediat pe proprietar. Până la 23 aprilie, săteanul era obligat să-și achite toate obligațiile și datoriile față de proprietar, partea sa de capitație și rămășițele la cutia sătească. Grădina și casele rămâneau proprietarului moșiei, fără ca acesta din urmă să fie impus la plata unei despăgubiri. Referindu-se la meșteșugarii țărani din regiunea de munte, autorii așezământului au prevăzut că „pentru cheresteaua care locuitorii vor voi să lucreze feresteile sau a tăia pentru catarguri, grinzi
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
catarguri, grinzi și alte lemnari de negoț, să aibă a se învoi cu proprietarul”. Subordonarea față de proprietar a țăranului clăcaș meșteșugar, întărită prin legiuiri, este una dintre cauzele principale ale menținerii în mediul sătesc a meșteșugului de tip feudal. Proprietarul moșiei are posibilitatea să escamoteze stabilirea unor relații bănești de liberă învoială cu meșteșugarii, folosind munca acestora în schimbul obligațiilor de clacă. Deasemenea, până la eliberarea țiganilor, proprietarul utilizează muncă neremunerată a acestora. De altfel, prin articolul 2, anexa litera J din Regulamentul
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
li se acordă un mare ajutor în această privință: Ministerul din lăuntru, la cererea proprietarilor care aveau nevoie de „lucrătorii industriei”, era însărcinat să le pună la dispoziție țigani meșteșugari. Nu-i mai puțin adevărat însă, că, deși pe unele moșii proprietarii aveau ateliere proprii, relațiile dintre aceștia din urmă și meșteșugari erau adesea relații de tip capitalist. De cele mai multe ori, meșteșugarii erau angajați contra plată ca argați. Astfel de ateliere existau, de pildă, pe moșiile lui Anastasie Bașotă. În condicele
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
însă, că, deși pe unele moșii proprietarii aveau ateliere proprii, relațiile dintre aceștia din urmă și meșteșugari erau adesea relații de tip capitalist. De cele mai multe ori, meșteșugarii erau angajați contra plată ca argați. Astfel de ateliere existau, de pildă, pe moșiile lui Anastasie Bașotă. În condicele contabile ale acelor moșii sunt menționați, de exemplu, „rotarii boierești”. Totuși, un rol important în lucrările meșteșugărești pe domeniile boierești au continuat să-l aibă țiganii, chiar după eliberarea lor, când mulți dintre ei au
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
proprii, relațiile dintre aceștia din urmă și meșteșugari erau adesea relații de tip capitalist. De cele mai multe ori, meșteșugarii erau angajați contra plată ca argați. Astfel de ateliere existau, de pildă, pe moșiile lui Anastasie Bașotă. În condicele contabile ale acelor moșii sunt menționați, de exemplu, „rotarii boierești”. Totuși, un rol important în lucrările meșteșugărești pe domeniile boierești au continuat să-l aibă țiganii, chiar după eliberarea lor, când mulți dintre ei au rămas pe loc ca argați sau clăcași. Pe domeniile
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
familii dintre care 20 fierari, 7 pietrari, căldărari etc.. Se știe, deasemenea, că „meșterii cantacuzineștilor” au făcut, cu prilejul mișcărilor din 1848, arme și tunuri din cireș. La 22 decembrie 1848, Mihail Sturdza era încunoștiințat despre mersul cercetărilor întreprinse pe moșiile cantacuzineștilor, pentru a se afla „cât și unde anume sunt ascunse armile și un feliu de tunuri ce se lucrase acolo din porunca proprietarilor”. Investigațiile colonelului Eller au stabilit că „armile s-au lucrat acolo de către meșterii d. d. cantacuzineștilor
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
Investigațiile colonelului Eller au stabilit că „armile s-au lucrat acolo de către meșterii d. d. cantacuzineștilor”. În documentele epocii întâlnim însă tot mai frecvent țărani meșteșugari care lucrează prin târguri și pe la moșii contra plată; în condicile de administrare a moșiilor sunt însemnări relative la plata meșteșugarilor, ceea ce înseamnă că meșteșugul de tip feudal, propriu gospodăriei naturale închise, era înlocuit prin meșteșugul de tip nou, caracteristic relațiilor capitaliste. Acest fenomen este un rezultat al progreselor pe care le-au făcut atât
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
pildă țărani proprietari sau posesori de pive, dârste, ferăstraie, fierării etc.), iar pe de altă parte, existența unei mase de meșteșugari muncitori, care lucrează, după cum am mai spus, contra plată dintr-un loc în altul, în târguri, orașe și pe la moșiile boierești. Aceasta era posibil în Moldova chiar în condițiile persistenței relațiilor de producție feudale, deoarece țăranul înstărit putea să-și achite în bani obligațiile de boieresc, prin liberă învoială cu proprietarul, iar țăranul sărac putea practica meseria în timpul liber [...] Spre deosebire de
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
întreprinderi care funcționau vremelnic, unii lucrători se recrutau dintre țăranii clăcași, deci nu erau liberi juridicește. Ei se angajau în timpul lor disponibil, după împlinirea obligațiilor față de stăpâni. Această din urmă stare de lucruri o întâlnim îndeosebi la întreprinderile înființate pe moșiile proprietarilor funciari. Într-o situație deosebită se aflau minele, unele întreprinderi manufacturiere, care funcționau permanent (ca de pildă atelierele navale de la Galați), și întreprinderile mecanice. Cei mai mulți dintre lucrătorii angajați la aceste întreprinderi erau liberi din punct de vedere juridic, exceptând
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
care, în majoritate covârșitoare, erau țărani clăcași sau liberi. Cât privește lucrătorii salariați din atelierele meșteșugărești, îndeosebi cei din atelierele orășenești de cooperație capitalistă simplă, este neîndoielnic că majoritatea lor era ruptă total de agricultură. Deși orașele și târgurile aveau moșii și izlazuri (în proprietate sau în folosință), de ele dispuneau orășenii „gospodari”. În Bacău, de pildă, la 1859-1860, se aflau 677 de „familii de cultivatori”. În moșia orașului aveau însă loc de hrană numai 425 locuitori. În Iași, la 1861
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
că majoritatea lor era ruptă total de agricultură. Deși orașele și târgurile aveau moșii și izlazuri (în proprietate sau în folosință), de ele dispuneau orășenii „gospodari”. În Bacău, de pildă, la 1859-1860, se aflau 677 de „familii de cultivatori”. În moșia orașului aveau însă loc de hrană numai 425 locuitori. În Iași, la 1861, din cei 2.384 „mahalagii” cu case în Tătărași numai 300 aveau vite mari. Iar dintre aceștia din urmă, 10 erau proprietarii tuturor oilor (3.025) care
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
Iar dintre aceștia din urmă, 10 erau proprietarii tuturor oilor (3.025) care pășteau pe imaș. În orașe, distribuția pământului nu s-a făcut în mod echitabil, în funcție de necesități, ci în funcție de suma pe care familiile o avansau eforiei care răscumpăra moșia, așa încât, în cele din urmă, și pământul se concentra în mâna celor înstăriți. Se înțelege că între aceștia nu se aflau lucrători angajați în atelierele industriale. Muncitorii din întreprinderile și instalațiile mecanice erau, cum este și firesc, în cea mai
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
Excepție făcea M. Kogălniceanu, care a dat fiecărei familii de lucrători de la fabrica sa de postav „o bucată de loc, fără plată, pentru grâne și legume”. Într-o situație oarecum deosebită se aflau lucrătorii de la velnițele și morile situate pe moșiile boierești, întreprinderi mecanice care nu funcționau permanent și unde erau angajați, ca argați, țărani de pe moșii. O mare parte a acestei categorii de lucrători alcătuia pătura de proletari agricoli în formare. Spunem o mare parte și nu toți, deoarece unii
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
o bucată de loc, fără plată, pentru grâne și legume”. Într-o situație oarecum deosebită se aflau lucrătorii de la velnițele și morile situate pe moșiile boierești, întreprinderi mecanice care nu funcționau permanent și unde erau angajați, ca argați, țărani de pe moșii. O mare parte a acestei categorii de lucrători alcătuia pătura de proletari agricoli în formare. Spunem o mare parte și nu toți, deoarece unii din ei, deși săraci, au casa lor; pământ în folosință pe care-l lucrează membrii familiei
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
nu ne îngăduie să precizăm dacă lucrul la zalhana era pentru ei o îndeletnicire principală sau complementară. Exceptând zalhanalele, unde este foarte probabil să se fi folosit parțial și munca clăcașilor, îndeosebi atunci când proprietarul întreprinderii era și proprietarul sau arendașul moșiei, în industria moldovenească între anii 1848-1864 se generalizaseră relațiile de producție capitaliste. Despărțirea totală a lucrătorilor de mijloacele de producție, un proces anevoios și îndelungat, se înfăptuia în măsura în care progresa industria de fabrică care desăvârșește acest proces. După cum am văzut însă
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
instalațiilor mecanice de preparare a rachiului, a berii, a lumânărilor, a postavului, a cărămizilor, a sticlei etc., sunt mari proprietari funciari. Aceasta este explicabil, deoarece materia primă care stă la baza acestor ramuri industriale se afla în mâna proprietarilor de moșii, deoarece principala sursă a acumulărilor de bani, comerțul cu cereale și vite, aparținea în cea mai mare parte proprietarilor funciari. Pe de altă parte, ca urmare a dezvoltării relațiilor marfă-bani, a rolului mereu crescând pe care-l jucau negustorii în
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
trebuință le cumpără de prin târguri”. Miile de documente din Arhivele Statului Iași referitoare la acte de proprietate dovedesc că în principalele centre urbane ale Moldovei și, în special, la Iași, bunurile imobiliare, inclusiv și îndeosebi parcelele de teren din moșiile orașelor și „dughenile” erau angrenate la mijlocul veacului trecut într-o mare măsură în circulația mărfurilor. Așadar, aveau loc transferuri masive de proprietăți și posesiuni de la o categorie socială, adesea boieri și mănăstiri, către alta - negustori și meșteșugari înstăriți. În orașe
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
numeroși țărani, deși în perioada de care ne ocupăm devenise relativ mai lesnicioasă ca urmare a stabilirii între sat și oraș a unor legături nemijlocite, era totuși împiedicată de către marii proprietari funciari feudali, interesați în sporirea brațelor de muncă pe moșii. În această privință, măsurile restrictive prevăzute de Regulamentul Organic și așezământul din 1851 au constituit obstacole peste care țăranii nu puteau trece decât jertfind bunurile lor mobile și chiar imobile (plata datoriilor, a birului și a clăcii, constrângerea la vânzare
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
în orașe sporea însă într-o astfel de măsură, încât boierimea a încercat, mai întâi, să-și impună punctul de vedere potrivit căruia strămutarea nu putea avea loc în cazul când țăranii nu „ar fi lipsiți de pământ la o moșie”, iar mai târziu a invocat o dispoziție inexistentă care ar fi limitat dreptul de strămutare numai de la sat la sat și nu de la sat la oraș. Constrângerea economică, folosirea forței, sistemul feudal al răspunderii colective a sătenilor față de plata birului
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]