3,535 matches
-
soartă. Fără să vreau, am spus: —Simon, știu despre Primrose Gardens. Am înjurat în gând. A ieșit mult mai direct decât am intenționat. Răspunsul a fost o tăcere de mormânt. —Simon? am avut eu o tentativă. Numele lui căzu în neant și dispăru. Nu mai știam ce altceva aș fi putut spune. Mă așteptam să aud un clic scurt, care mi-ar fi dat de înțeles că mi-a închis telefonul în nas. Dar, într-un final, a vorbit, iar vocea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
a oprit chiar lângă rondul de la Socului. — Meserie, și-a frecat bucuros mâinile. De când vreau să mă lămuresc ce-i cu anșouaul ăsta. Au urmat câteva clipe de tăcere, timp în care Paul, răsucit spre bancheta din spate, descoperise parcă neantul și-l studia speriat. S-a întors în cele din urmă spre mine, cu fața prăbușită. — V-au furat pachetu’! Cre’ că ați soilit-o la intersecție și vi l-a săltat. Sau l-ați uitat acolo. Sau nu l-ați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Vei regăsi o servietă pierdută. Vei găsi niște blestemate de chei care să-ți deschidă încăperea în care vei adormi liniștit. Vei regăsi paginile cu, poate, cea mai frumoasă povestire a literaturii române. Vei regăsi un timp frânt, clipe de neant în care te-ai lăsat dus, neștiind dacă ai revenit tu sau un altul în viața pe care o duci. Vei scrie cărți din deznădejdea de a fi, nepăsător la cititorul care crede că te citește, care speră că pătrunde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
și-a retras Încet revolverul. — Unde-i? — Jos. În criptă. — Du-mă acolo. Vreau să fii de față cînd o să-i spun nemernicului cum gemea Nuria Monfort cînd i-am Împlîntat cuțitul În... O siluetă și-a croit drum din neant. Lucind peste umărul lui Fumero, mi s-a părut că zăresc cum bezna se agita În perdele de ceață și cum o figură fără chip, cu privirea arzătoare, aluneca spre noi Într-o tăcere absolută, ca și cînd abia ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
zis, scara ce duce spre adevărata mântuire. Scara se afla În el, rezemată de un zid prăbușit În bezna de nepătruns. Bezna nu-l Îndepărta Însă pe Oliver de la misiunea care-i fusese Încredințată de Însuși Tatăl ce viețuia În neantul de deasupra, ce se reflecta În bezna așternută dedesubt. Acesta, coborând pe scară, Îi poruncise să caute adevărul revărsat pe pământ din cer, pe care omul Îl mătura odată cu gunoiul În casa sa și-l ascundea sub preș. Când ridica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
diferență poate exista la nivel instinctual”, Își continuă gândul Oliver, „Între Olivia, femeia-salcie, cu fața acoperită de cochilii, și femeia Bernic, a cărei carcasă goală aduce cu o scoică și al cărei trup gelatinos te absoarbe ca un uter În neantul lui... Amândouă sunt o apă și-un pământ...” Și ca să alunge „stafia” ce Înainta urcând pe scări spre el, masterandul, aducându-și aminte de câinele Spinoza, scoase un urlet prelung, după care, Îndreptându-și ținuta, intră cu demnitate În salon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
totuși zarurile se Înmulțeau. Dinlăuntrul fiecăruia, pe nevăzute, apăreau rostogolindu-se zaruri mai mari și mai mici, Împrăștiindu-se sub masă, pe linoleum și sub pat. Era ca și cum Înlăuntrul cuburilor de os ar fi pătruns o creatură nevăzută, venită din neant, de pe o planetă necunoscută, numită Hazard, care și-ar fi depus ouăle acolo și acum, la sorocul potrivit, din interiorul fiecărui zar ieșeau, alergând pe niște piciorușe iuți, o serie de progenituri pătate pe burtă, pe spate și pe părțile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
-o. Sau dacă le trece așa ceva prin cap, eu Însă vă asigur că nu le trece, atunci se gândesc că trupul lor va umple acest gol. Or, tocmai aici stă toată problema: aruncându-se În gol, trupul transformă golul În neant... Nu mai există atunci nici o scăpare...” „Observ” - Noimann Îi aruncă omului din fața sa o privire ce se vroia ironică -, „că vorbiți ca un adevărat expert În materie de sinucideri.” „Păi, sunt chiar expert”, surâse cinic falsul Satanovski. „Am asistat la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
I se părea că omul care umbla cu forcepsul prin măruntaie, trimițând fetușii În hăul de unde au apărut, ar trebui să știe câte ceva despre modul cum ia naștere materia În univers și cum dispare sufletul, dacă dispare, după moarte În neant. Însuși domeniul meseriei lui Îl Împingea să mediteze la astfel de chestiuni. „N-am ajuns la nici o concluzie”, răspunse celălalt. „De fapt, materia nu există”, adăugă el. „Totul nu-i decât o adiere...” „Profitați de starea mea ca să abuzați?” zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
evaporat ca și cum n-ar fi fost nimic. Și totuși, nimic nu se evaporă aiurea. Pe undeva rămâne o drojdie, un lest. E ca la mahmureală. Alcoolul s-a dus, dar visele rămân. Așa și-aici. Fâsul s-a evaporat În neant. Dar În urma lui tot rămâne ceva. Și după un timp vezi că Începe să fâsâie din nou. E ca la hocus-pocus. Cineva se joacă cu noi. Pocnește din degete și-am apărut. Mai face o mișcare și-am dispărut. Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
palme ale sale: Bergenbier... „Prin urmare, am intrat din nou În zodia halucinației”, Își spuse el. „Să vedem cum vom putea scăpa de asta...” De ceea ce-i era teamă nu scăpase. Abstracțiunile reveneau. Piciorul care-l obseda nu venise din neant. Ci se născuse În urma unor alambicate procese de conștiință. Între oamenii-picior aflați În stabilimentul doctorului Perjovski și această creatură ce-i apăruse În fața ochilor exista, probabil, o strânsă corespondență. Toți venim de undeva și mergem undeva, Își spuse Noimann. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
diverse scene din spectacole de operă sau cabaret... Mânuind cărțile și zarurile, inginerul se comporta ca un adevărat magician. Sub bagheta nevăzută, În fața comesenilor apăreau personaje cunoscute care, după ce-și intonau o parte din arie, se topeau, dispărând În neant. Nu cumva, se Întrebă stomatologul Paul, Satanovski Își băgase un pic nasul și În alcovul său?! Între patul lui, pe care ședea Lilith, și Împărăția asfaltului lui Satanovski exista un fir nevăzut. Cărțile de joc și cele de tarot aveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
dat pe ceafă și ochii ațintiți În gol, ba pe sine Însuși ciucit Într-o poziție ciudată, Încolăcit de patru perechi de picioare, două de bărbat, două de femeie... Apoi din nou „filmul” se rupse... După care, venită parcă din neant, răbufnea o altă scenă. Cele trei trupuri constituiau un grup statuar Înlănțuit Într-o poziție neverosimilă. Capul lui Satanovski se vedea deasupra, la mijloc și dedesubt. Dedesubt un cap mai mare, cu ochii ieșiți aproape din orbite, la mijloc un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
al vremii? Nu era mai simplu să te lași dus de curent, devenind o simplă părticică din acest tot șovăielnic și inconsistent ce Încerca să-și găsească identitatea, umplând până la refuz orice margine, pentru a se pierde fără urmă În neant?! Cu sau fără experimente, viața are un sfârșit. Și atunci, la ce bun să te Împiedici la orice pas de stavile pe care tu sau altul ți le așază În cale? Cui servesc preceptele În beznă? „Cătușe Kandji, cu atingeri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
evaporat ca și cum n-ar fi fost nimic. Și totuși, nimic nu se evaporă aiurea. Pe undeva rămâne o drojdie, un lest. E ca la mahmureală. Alcoolul s-a dus, dar visele rămân. Așa și-aici. Fâsul s-a evaporat În neant. Dar În urma lui tot rămâne ceva. Și după un timp vezi că Începe să fâsâie din nou. E ca la hocus-pocus. Pocnește din degete și-am apărut. Mai face o mișcare și-am dispărut... trăim ca-ntr-un coșmar. Suntem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
își tråia ultimele amintiri. 2006, 3006, 4006, ... , Cât de importantå poate fi o astfel de enumerare într-o perspectivå fårå capåt? O poartå metalicå, întredeschiså, înconjuratå de ziduri groase, o intrare cåtre aceeași irealå pre destinație. Un teatru scufundat în neant, o scenå pustie, luminatå strident că o mascå inexpresivå, la care båncile goale asistå fårå pic de emoție. De ce oare sunt atat de importante culisele în desfåșurarea întregii piese, locul de unde actorii își fac vânt cåtre jocul de-a viața
Aripi de påmânt by Viorel Surdoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/866_a_1650]
-
de lângă el. Comenzile se auzeau șoptit, propagate parcă printr-o perdea de pâslă. Se auzea, vag, câte un nechezat de cal. Clinchetele de arme se pierdeau și ele În nesfârșirea ceții. Tropote se apropiau, apoi se depărtau și dispăreau În neant. Ceva, totuși, se mișca. Porunci treceau din om În om. În fiecare grup apăruseră luptători cu semnul scutului și spadei, purtând arcuri mari și câte trei tolbe de săgeți. Mai aveau la ei pânze groase de cânepă, Îmbibate În păcură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
intens. Apoi Începu să simtă frigul. Și apoi Începu să simtă durerea. După un timp pe care nu-l putea aprecia defel, Încercă să miște un braț. Nu reuși, dar o durere sfâșietoare Îi trecu prin umăr. Căzu iarăși În neant. Când deschise iar ochii era noapte, dar ceva lega toate aceste imagini și, târziu, Oană Își dădu seama că singura legătură dintre ele e mișcarea. Mergeau fără oprire. O vreme merseseră pe teren plat, apoi urcaseră, apoi coborâseră, apoi urcaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
vor fi stăvilite. Semnul că Imperiul va coborî valea neagră a Înfrângerii. - Vorbești ciudat, mesagerule. Spuneai ceva despre Valea Albă. - Vorbesc firesc, fiindcă știu ceea ce mi-a Îngăduit stăpânul meu să știu. La Valea Albă va fi moarte, suferință și neant. Iar apoi va fi doar singurătate. - Și apoi... ? - Și apoi ceea ce trebuie să se Împlinească se va Împlini. Dar, Înainte de asta, va apărea un om sfânt. El Îi va arăta voievodului tău calea. Mesagerul făcuse trei pași Înapoi și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
urmă... Cam așa au luat sfîrșit relațiile noastre diplomatice... O specie cu numeroși membri își continuă mersul la fel de bine cu sau fără unul dintre indivizii ce o compun... Conștientizarea acestui lucru, în cazul speciei lor, a dus la "apariția" Nimicului, Neantului. Pentru a evita nu atît extincția, cît subminarea poziției unor membri cu stare, au inventat pentru neavenitul Nimic un substitut "genial" pe calapodul gîndirii lor antice: sufletul nemuritor. Își bat joc de viața pe care o au și cerșesc cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85073_a_85860]
-
neagră, de netrecut... 13", 12"... Nu! gemu, deznădăjduit. Nu se poate! I se părea că unul dintre ei moare pentru celălalt... 9", 8"... Barbara, vino înapoi! zbieră, deși el era cel ce plecase... 5", 4"... Dar el era de pe acum neant și numai formidabila inerție a dorinței lui i-a mișcat, ca în transă, brațul... 3"... și mâna... 2"... și degetul care voi să apese butonul "întoarcere"... 1",5..., dar nimeri pe cel de "accelerație"... 1"... și, fulgerător, dându-și seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85062_a_85849]
-
Păreau trei monștri simpatici și grotești. Homer îi privea însă cu spaima superstițioasă a unui animal căzut în cursă. - Reazimă-te de bara de lângă tine, îl invită binevoitor paralelipipedul central, al cărui soclu purta pe o placă înscrise fosforescent cuvintele: ZEUL NEANTULUI. - Spune-ne tot ce ți s-a întâmplat, ceru paralelipipedul din dreapta: ZEUL CONCENTRĂRII. Homer scoase câteva sunete guturale, ca un plâns, ca un strigăt strangulat. - Destul! spuse zeul. Din firimiturile memoriei tale și din informațiile pe care le-am cules
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85062_a_85849]
-
de la mine? - Foarte bine! râse Zeul Concentrării. Vei primi răspuns la toate întrebările pe care ni le vei pune și chiar la acelea pe care nu vei ști să le pui. - Nu vrem nimic de la tine, luă blând cuvântul Zeul Neantului. Sau nu mai vrem nimic. Venind aici, ne-ai dăruit tot ce există mai de preț pe această planetă: o improbabilitate absurdă, devenită realitate. Recapitulați faptele. - Pe mii de parseci cubici Pământul este un fenomen rar, reluă cutia gânditoare din dreapta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85062_a_85849]
-
Zeul Concentrării. - Norocul să fii proiectat de jetul din fundul fluviului - o sută de miliarde... - Cât viața unei galaxii. - Și probabilitatea să ajungi viu până la noi - o mie de miliarde de ani... - Cât suflul universului! murmură ca o încheiere Zeul Neantului. În acest timp, Homer, care, la început, de bine de rău, se ținuse de bara din fața altarului, atârna acum moale, ca o marionetă, cu picioarele rășchirate grotesc și cu brațele bălăbănindu-i-se de la subțiorile proptite de sulul metalic. - Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85062_a_85849]
-
reproducea glasul interior al omului crucificat pe brațele metalice, nu mai avea nimic dintr-o voce umană: era ca o bandă magnetică desfășurată vertiginos. Dacă ar fi fost încetinită, ar fi ținut, probabil, cât o viață. - Homer Hidden, hârâi Zeul Neantului, ești o făptură cum nu se ivește decât o singură dată într-un cosmos. Bucură-te de unica ta apariție! - Amplificatoarele interogatoare! comandă Zeul Vitezei. Pânza viziunii se întinse nemărginit, și întreg firmamentul se preschimbă pentru Homer în surâsul Barbarei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85062_a_85849]