3,146 matches
-
naționalitate, statut, sex sau rasă. Extinderea acestor drepturi la toate popoarele ocupă un loc important în gândirea liberală de politică externă și relații internaționale, din două motive. Mai întâi, aceste drepturi dau o bază legală emancipării, justiției și libertății umane. Negarea lor de către autoritățile statului constituie un afront adus demnității tuturor și o pată asupra condiției umane. În al doilea rând, statele care își tratează propriii cetățeni în mod etic și permit acestora participarea la procesul politic sunt considerate ca fiind
Teorii Ale Relațiilor Internaționale by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
un număr de guverne din Asia de Est, și care reprezintă o provocare directă a ideii că drepturile omului sunt indivizibile și universale, o revoltă contra Occidentului. Argumentul presupune că diminuarea sărăciei și dezvoltarea economică în aceste societăți depinde de negarea inițială a libertăților politice și a drepturilor umane pentru cetățean. Totuși, pretenția că drepturile pot fi ierarhizate în acest mod sau că libertățile procedurale și cele substanțiale sunt incompatibile este problematică și este percepută, întrucâtva pe bună dreptate, drept un
Teorii Ale Relațiilor Internaționale by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
sunt construite social" mai precis, spune Cox (1992a: 138), "acestea devin o parte a lumii obiective în virtutea existenței lor în intersubiectivitatea grupurilor relevante de oameni". Acceptarea unui rol activ al minților umane în constituirea lumii sociale nu duce neapărat la negarea realității materiale, ci îi oferă pur și simplu un statut ontologic diferit. Deși structurile, ca produse intersubiective, nu au o existență fizică cum au mesele sau scaunele, ele au totuși efecte reale, concrete (1992b: 133). Structurile produc efecte concrete deoarece
Teorii Ale Relațiilor Internaționale by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
identitate care îi lipsește celuilalt (de exemplu, suveranitatea în opoziție cu anarhia). Deconstrucția încearcă să arate că astfel de opoziții nu se susțin, deoarece fiecare termen depinde deja, întotdeauna, de celălalt. Într-adevăr, termenul privilegiat își câștigă poziția doar prin negarea dependenței sale de termenul subordonat. Dintr-o perspectivă postmodernă, ceea ce vrea să pară o opoziție clară între doi termeni nu este nici clară și nici măcar opoziție în sine. Derrida vorbește adesea de această relație în termenii unui parazitism structural și
Teorii Ale Relațiilor Internaționale by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
al ideii că relațiile internaționale sunt un domeniu anarhic al politicii de putere. Scopul inițial al acestei duble citiri este opoziția dintre suveranitate și anarhie, unde suveranitatea este valorizată ca un ideal regulator, iar anarhia este privită ca absența sau negarea suveranității. Anarhia capătă sens doar ca antiteză a suveranității. Mai mult, se consideră că suveranitatea și anarhia se exclud reciproc și că sunt reciproc exhaustive. Ashley demonstrează, totuși, că problematica anarhiei funcționează doar prin formularea unor anumite presupuneri privind statele
Teorii Ale Relațiilor Internaționale by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
condițiilor și limitelor în care obține recunoaștere și putere". Fuziunea dintre stat și suveranitate este, în consecință, condiționată de reprezentări și practici istorice și culturale schimbătoare ce servesc la producerea unei identități politice. O funcție principală a modelului exemplar este negarea concepțiilor alternative asupra subiectivității sau devalorizarea acestora prin prezentarea lor drept subdezvoltate, inadecvate sau incomplete. Anomaliile sunt puse în contrast cu modelul "potrivit", "normal", sau "exemplar". De exemplu, "cvasistatele" sau "statele eșuate" reprezintă cazuri empirice de state deviate de la modelul exemplar, deoarece
Teorii Ale Relațiilor Internaționale by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
femeilor au fost și încă sunt, deseori, excluse din studiul relațiilor internaționale. Această excludere sexistă a dus la cercetări care prezintă numai o perspectivă parțială, masculină, deși teoriile dominante susțin că explică realitatea politicii mondiale (Halliday 1988b). Feminismul empiric corectează negarea sau subreprezentarea femeilor în politica mondială, produse ale falsei asumpții că experiențele bărbaților pot fi reprezentative atât pentru bărbați, cât și pentru femei, și că femeile sunt fie absente din activitățile politice internaționale, fie irelevante pentru procesele globale. Problema nu
Teorii Ale Relațiilor Internaționale by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
relațiilor internaționale produce o cunoaștere relativ superficială și tinde să reproducă dihotomiile care au ajuns să dividă domeniul. Aceste dihotomii sunt genizate: ele definesc puterea ca putere asupra celorlalți, autonomia ca reacție mai degrabă decât ca relație, politica internațională ca negare a politicii interne "blânde" și ca absență a femeilor, și obiectivitatea drept o lipsă a subiectivității (feminizate). Rezumând, abordările Relațiilor Internaționale care nu iau în serios genul omit aspecte critice ale ordinii mondiale și renunță la o deschidere importantă spre
Teorii Ale Relațiilor Internaționale by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
discursivă specifică. Alexandru George face o distincție fundamentală între implicitul și explicitul polemic, atribuind primului un caracter generic propriu discursului critic și echivalent al unui antiinstituționalism presupus (spre exemplu "însăși viața literaturii la un nivel greu observabil", cum ar fi negarea eminescianismului epigonic prin instaurarea noilor curente în poezie), iar celui de-al doilea un caracter direct și deschis, definibil ca "formă a dialecticii ideilor, în care disputa are menirea de a dezvălui adevărul, de a-l obliga să se releve
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
grefate, se știe, pe un datum structural inconformist în raport cu sine însuși, dar și cu o alteritate pe care o desconsideră din varii motive: ipocrizie, mediocritate, imoralitate, interes meschin etc. Putem vorbi, la Arghezi, de o capacitate inepuizabilă de contestare, de negare, detectabilă în aproape fiecare text publicistic, în diferite grade de intensitate și într-o diversitate impresionantă de forme, de la un singur rând ce poate exprima dezacordul printr-o antifrază, rătăcit, de pildă, într-un text encomiastic, la nuanțe polemice de
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
intra într-un mediu cu potențial coercitiv pentru eul său creator. Astfel, ceea ce numim ars poetica argheziană reprezintă un corpus aparte din literatura de factură polemică și are câteva caracteristici care nu pot fi nicidecum eludate: ▪ implicitul polemic rezidă în negarea prin afirmație categorică. Atunci când își exprimă un punct de vedere teoretic, Arghezi o face radical, direct, într-o manieră tranșantă. Adevărurile sale au un caracter axiomatic, de aceea nu se întemeiază pe demonstrații decât rareori. În discursul de tip manifest
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
noțiunii la care se referă. Această redefinire presupune o conceptualizare nouă, iar în jurul ei se înfiletează structura argumentativă a textului. Refuzul de a asimila idei și accepțiuni prefabricate e specific teoretizărilor argheziene și exprimă, în esență, un sens imanent al negării. O poziționare de-a curmezișul curentului ca exteriorizare a unui datum structural, grație căruia aproprierea sensului creației este rezultatul unui fericit melanj între sensibilitatea poetică și luciditatea rațiunii. Dacă e să rămânem tot în perimetrul redefinirii argheziene, un aspect se
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
un linșaj perfid pe care, ulterior, istoria literară l-a deconspirat și amendat ca atare. Iată percepția, peste timp, a unui confrate mai tânăr (Ion Caraion), despre acest episod: "Dintre toți câți au depus eforturi într-o asemenea direcție a negării, trei înfrânți mi se par îndeosebi demni de ilustrat pilda pilduitorului eșec: Nicolae Iorga, Eugen Ionescu și Ion Barbu. Iorga s-a dovedit cel mai nedrept și mai penibil"280. Opinia e cu atât mai îndreptățită cu cât, în atacul
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
Nimic nu se poate explica, totul trebuie interpretat. Sociologii și istoricii, la rândul lor, privesc efuziunile adesea verbioase ale inefabilului ca pe simptome al lucrului pe care ei îl denunță. Opera de artă, zic ei, este un artefact social, iar negarea estetizantă a acestei condiționări sociale este ea însăși un fapt social. În spatele acestui dispreț încrucișat, al acestor acuzații reciproce de terorism, stă poate o antinomie a Rațiunii estetice, o problemă fără soluție, analogă cu dilema etnologului prins între dorința de
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
spre scopuri estetice și în special spre scopurile esteticii noastre. Paradoxul fiind că respingerea oricărui naturalism descriptiv simplul joc al suprafețelor și liniilor ne face aceste imagini mai apropiate. Abstracția lor ne pare culmea stilului, când ele sunt de fapt negarea acestuia, ca produse conforme, interschimbabile, ritualizate ale unei reguli de viață colectivă. Aceste forme extreme de intelectualism care sunt sculpturile în lemn ale populațiilor Fang și Baoubé se armonizează cu al nostru, care se poate oglindi cu plăcere în ele
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
blocul de evidențe în vigoare, spre marea bucurie a acestuia din urmă, care se legitimează și mai mult). Imaginea TV este un mod de a vedea imaginea TV, care exclude vederea vederii. În afară de cazul în care întorci butonul. Inaptitudinea pentru negare va forma spirite pozitive, deschise spre partea bună a lucrurilor, privind lumea în față, fără negativitățile deșarte de odinioară. Atenți la mediul lor apropiat, preocupați de echilibrul lor privat, tați și soți buni. Dar și spirite conservatoare, mai puțin dispuse
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
Maimonide, rabinul din secolul al XII-lea, să scrie un volum prin care să pună în acord Biblia semită, orientală, cu filozofia grecească, apuseană, care pătrunsese în toată Europa. De la Aristotel, Maimonide a învățat să dovedească existența lui Dumnezeu prin negarea infinitului. Reproducând argumentele grecești cu fidelitate, el a susținut că sferele goale ce se roteau în jurul Pământului erau mișcate de ceva, de exemplu, poate chiar de următoarea sferă, dinspre exterior. Însă următoarea sferă dinspre exterior trebuia să fie și ea
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
cum se perpetuează dizarmoniile. Din cele prezentate până acum, păstrând aceleași principii explicative ca opțiune metodologică, reiese că dizar moniile survin fie prin încălcarea principiului completitudinii, fie prin încălcarea principiului identității la nivelul multiplului. Mai precis, este vorba fie despre negarea ori refuzul integrării anumitor părți sau trepte în ierarhie (ceea ce face imposibilă armonia ca integralitate a părților), fie despre dublarea (ori multiplicarea) părților sau treptelor, respectiv a Unului, prin pierderea unicității și proliferarea „canceroasă“ a unei configurații care „parazitează“ ierarhia
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
sau treptelor, respectiv a Unului, prin pierderea unicității și proliferarea „canceroasă“ a unei configurații care „parazitează“ ierarhia, încer când să se autonomizeze în virtutea altor principii decât Unul. Principiul ierarhic exclude, prin natura lui, adaosul (prin multiplicarea părții) sau lipsa (prin negarea sau omiterea unei părți ori prin înlocuire). Unicitatea părții cuprinde implicit și determinația „locului“ specific în ierarhie. Prin urmare, păstrarea specificității în absența locului „propriu“ va conduce la pierderea unicității și la crearea unei „malformații“ în cadrul ierarhiei, prin translocație. Altfel
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
la pierderea unicității și la crearea unei „malformații“ în cadrul ierarhiei, prin translocație. Altfel spus, ordinea treptelor și a părților este esențială, cea mai mică „răsturnare“ provocând dizarmonia întregului sistem. Voi aduce în cele ce urmează câteva exemple: 1. Excluderea, omiterea, negarea ori refuzul existenței unei părți sau trepte a. Diavolii și demonii, în perspectivă creștină, de exemplu, apar prin „extragerea“ din ierarhie (și deci din legătura cu Unul) și sunt mai departe excluși de către practicanți și interpreți ai ierarhiei, treapta lor
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
și splen doarea. De aceea, adevărata renunțare este doar partea vizi bilă pentru noi a iubirii celuilalt față de Unul. Numai pentru acesta din urmă renunțarea la toate în iubirea față de Unul este pentru rodire și creștere - nu pentru respingerea sau negarea unei părți ori trepte din ierarhie. Renunțarea asu mată doar negativ, ca respingere a treptelor sau dimensi unilor realului, pierde strălucirea multiplului și posibilitatea „îmbrățișării“ Unului la nivelul ierarhiei. Hristos nu se retrage în deșert pentru că respinge lumea, fugind de
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
a identificat următoarele trăsături caracteristice ale monoteismului: (1) monoteismul se naște ca o religie nouă în cadrul unui context anterior politeist; (2) apariția lui este asociată cu o reformă religioasă și cu lucrarea respectivului reformator; (3) afirmarea monoteismului se exprimă prin negarea politeismului.“ Este ca și cum, trecând de la roșu la ocru în spectru, am spune că ocrul s-a format prin distrugerea „revoluționară“ a roșului. Acest mod de a înțelege și interpreta lumea nu lasă loc simultaneității, concomitenței și anulează violent existența celorlalte
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
97(5), pp. 585-592. 366 http://ec.europa.eu/health/ph information/reporting/statistical fr.htm (pagină de documente EUROSTAT etc. consultată pe 15 iunie 2011). 367 http://www.freemedicaljournals.com. 368 http://ec.europa.eu/health/ph information/reporting/statistical fr.htm. 369 Negarea sau conflictul se regăsesc mai ales în familille structurate rigid, în care rolurile sunt cele tradiționale, clar delimitate pentru bărbați și pentru femei. Familiile cu o structură internă flexibilă, parteneriale, sunt mai capabile să redistribuie rolurile și responsabilitățile în funcție de situația
Societatea românească în tranziție by Ion I. Ionescu [Corola-publishinghouse/Science/1064_a_2572]
-
în Dumnezeirea Lui, rămân închiși iubirii Lui, pe care El o îmbie tuturor și la care îi cheamă pe toți, ca formă a comuniunii cu El, a bucuriei de această comuniune. Neprimindu-L pe Hristos ca Fiul lui Dumnezeu întrupat, negarea aceasta îi face orbi față de lumina și iubirea pe care le aduce El ca Dumnezeu, ca izvor al iubirii. (n.s. 1303, p. 697) footnote>“. (Sf. Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, cartea a șasea, capitol unic, în PSB
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
alte elemente, precum descrierea și analiza realității (în acord cu ceea ce este bine sau rău), prescripțiile tehnice (referitoare la prudență și eficiență în acțiunea politică), implementările (reguli pentru introducerea și adaptarea obligațiilor în funcție de cerințele de circumstanță) și respingerile (referitoare la negarea sau rejectarea anumitor principii aflate în dezacord cu cele proprii). O astfel de definiție conține, în mod subsecvent, ideea că politica și ideologia sunt inseparabile și că deci întreaga acțiune politică este coordonată de un sistem ideologic de convingeri, fiind
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]