4,526 matches
-
niște ordine. Soldații își scoaseră bracae, tibiali și calcei. Se dezbracă? întrebă uimit Titus. Peste tunică au doar lorica, pe frigul ăsta? — Probabil că nu vor să-și ude hainele și încălțările, pentru că or să stea în zăpadă și în noroi. — Dar ce fac? Soldații își ungeau trupurile cu o pomadă pe care o treceau din mână în mână. — Mirosul ăsta - Valerius adulmeca aerul... Camfor. Se ung cu camfor... Vara e răcoros și alungă insectele, și iarna... Pe frigul ăsta, important
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
tot așa, un castrapilum lângă altul, o barieră aducătoare de moarte, construită cu o repeziciune uimitoare. Valerius se uita înfrigurat când la soldații care pregăteau capcana, când la quazii care continuau să avanseze urlând; înaintarea le era însă îngreuiată de noroi și zăpadă. — Fratele tău a calculat foarte bine timpii - Titus exulta. Capcana va fi gata chiar în clipa când quazii vor ataca dispozitivul. Quazii se apropiau. Soldații legau castrapila unul de altul. Văzute de sus, legăturile formau o rețea asemănătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
deveneau o țintă pentru pila cu vârful lung, îngust și implacabil. Pila străpungeau scuturile de lemn ale germanilor, barbarii aruncau scuturile și rămâneau fără apărare în labirintul de frânghii și vârfuri ascuțite. Încercau să scape din capcană, se împotmoleau în noroi și dădeau peste castrapila, pradă scuturilor soldaților. Sfârșeau sub tăișul lor. De sus, cei doi bărbați ascunși în spatele stâncii văzură venind alți barbari care strigau și își roteau armele deasupra capetelor. Ca să evite scuturile și castrapila, se deplasau pe exteriorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Vitellius fusese ales imperator. Cel care își pierdea scutul în luptă se spânzura, pedepsindu-se singur pentru rușinea îndurată. Cei vinovați de fapte nedemne - de minciună, în primul rând, și de furt - erau aruncați în mlaștini, să fie acoperiți de noroi. Uciderea unei preotese era însă o crimă teribilă - atât de teribilă, încât în triburile germanice, inclusiv în cel al batavilor, nu se cunoștea pedeapsa pentru ea. În popoarele germanice și celte, precum și în toate popoarele barbare care venerau femeile ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
trimis înainte ca să ocupe malurile Padului cu o parte din armată. Otho venea în urma lor cu cohortele pretoriene și mulți soldați din infanteria marină, care erau gărzile lui de corp. L-am văzut: mergea pe jos, înaintea însemnelor, murdar de noroi, îmbrăcat ca un soldat de rând, cu ferrea... — Continuă, îl îndemnă Antonius. Povestește-mi cum a fost bătălia. Spune-mi că am învins. — Spurinna a ocupat Placentia imediat, cu puține cohorte, și a dus toți soldații în interiorul zidurilor. Eram și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
drum. Vine acasă și spune: — Din păcate, nepotul meu e puțin cam idiot. Râul e doar un canal mic și murdar. La mijlocul verii, un vecin face același drum și spune: — Toată familia e idioată. Râul e doar o întindere de noroi uscat. — Poate cineva să înțeleagă tot ce e de știut despre Dumnezeu? îl întrebă altcineva. — Odată ce ai spart sticla, nu mai poți face deosebirea între aerul de dinăuntru și cel de afară. — Baba, poți să ne vorbești despre problema frământărilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
ca să adune muguri de lotus, făcea raiduri prin cuiburile păsărilor, deschidea ca pe o surpriză păstăile bine închise, pigulea ieburile și mugurii, săpa după rădăcini, scutura fructele din copaci și se întorcea acasă cu părul răvășit, cu mâinile murdare de noroi pline de flori, cu gura roșie și albastră din cauza tuturor lucrurilor din care gustase. Colțurile sariului îi erau legate strâns și avea înăuntru crini de ghimbir și trufe, mostre de semințe și bucățele de scoarță. Uneori aducea câte o potârniche
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
verandei sale cu un scrâșnet sonor al frânelor. Domnul Chawla sări din scaunul său direct pe peticul de pietriș din fața trepetelor verandei și le urcă în fugă pentru a se posta amenințător în fața funcționarului oficial, neținând seama de urmele de noroi pe care pașii săi le lăsaseră pe podeaua lustruită, vopsită în roșu. Fără a se opri pentru schimbul obișnuit de amabilități, începu să țipe. Ați auzit noutățile? aproape că urlă în starea de excitație nervoasă în care se afla. Maimuțele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
bară ori de câte ori trebuie să se ducă undeva. În ciuda tuturor calităților lui, n-a fost niciodată cu adevărat o mașină. ceea ce-i place - la ce este el incredibil de bun - e să stea locului... Drumurile principale erau tivite cu brazde de noroi. Era genul de trafic pe care mașinile îl suportă cel mai greu, circulația îngreunată de o mie de timpi de reacție, după tine, după tine, după tine. Am făcut brusc la dreapta pe o scurtătură nemaiîncercată până atunci, un unghi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Mă urmărește-un gând Ce mă îndeamnă: - Dispari mai curînd! În casa iubitei de-ajung, Eu zgudui fereastra nervos, Și-o chem ca să vadă cum plouă Frunzișul, în târgul ploios. Dar, iată, și-un mort evreiesc... Și plouă, e moină, noroi - În murmure stranii semite M-adaug și eu la convoi. Și nimeni nu știe ce-i asta - M-afund într-o crâșmă să scriu, Sau râd și pornesc înspre casă, Ș-acolo mă-nchid ca-n sicriu. Și mereu delirând
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
există, - Un alcoolic trece piața tristă. Orașul doarme ud în umezeala grea. Prin zidurile astea, poate, doarme ea, - Case de fier în case de zid, Și porțile grele se-nchid. Un clavis îngînă-ncet la un etaj, Umbra mea stă în noroi ca un trist bagaj - Stropii sar, Ninge zoios, La un geam, într-un pahar, O roză galbenă se uită-n jos. Plumb de toamnă De-acum, tușind, a și murit o fată, Un palid visător s-a împușcat; E toamnă
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
dintre care una purta în prezent povara trupului său slăbit, erau așezate pe o podea de pământ - dar o podea măturată meticulos. Mătura, un mănunchi de crengi, era rezemată leneș de un perete. Pereții erau făcuți din bușteni acoperiți cu noroi uscat, iar acoperișul la fel. Un șemineu și o măsuță joasă, de răchită, răsturnată. Câteva oale. într-un colț îndepărtat un cufăr vechi. Nimic pe pereți. Nici un fel de ornament nicăieri. Era ceva atât de departe de reședința somptuasă, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
de atunci, de când am făcut dragoste, spuse ea. în fiecare noapte m-ai respins. E evident, Virgil, că-mi disprețuiești trupul. Și nu pot să trăiesc dacă tu mă urăști într-atât. Sângele țâșni pe pământ, formând grămăjoare mici de noroi roșu. Ce trebuie să faci ca să oprești o venă din sângerare? Deggle privi neputincios în jurul lui. — Bandaje, spuse el cu voce tare. — Lasă-mă-n pace, spuse ea, și începu să cânte cu o voce slăbită: Barbă albă e toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
direcția vocii. Virgil, mai lent și mai greoi, l-a urmat, clipind des. Media stătea la marginea pădurii, cu brațele tremurându-i și mâinile țepene, încleștate una de alta. Prinsă între brațele ei, se afla silueta posomorâtă și murdară de noroi a Prepelicarului. Fratele și sora rămaseră nemișcați un moment, cântărind totul în minte. — Spune-i femeii ăsteia proaste să-mi dea drumul, frățioare. Vocea îi era arțăgoasă. — Am văzut-o apărând, Vultur-în-Zbor, rosti Media cu un glas tremurător. Ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
ale Belindei Fine și mă îndoiam că managerul meu bancar mi-ar acorda un împrumut pentru o asemenea investiție. —Bine, dar ce-ar fi să fixăm o altă întâlnire? insistă David Stronge într-un mod mizerabil. Literalmente vorbind. Era ca noroiul. Nu prea am avut ocazia să stăm de vorbă, nu? Numai noi doi? Lumea începuse să se împuțineze. M-am uitat cu disperare în jur, sperând să găsesc salvarea, când îl zăresc pe Sebastian Shaw, cu bretonul lui răvășit, apropiindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
de parcă nici nu terminaseră oamenii lucrul la un capăt, că au și început cu celălalt, precum Forth Bridge. Mi-am parcat camioneta pe aleea ce ducea către casă, alături de ultimul model de jeep Toyota, care nu avea nici un strop de noroi care să-i strice aspectul vopselei mov mat. Cel mai îndepărtat colț de țară în care fusese era Hyde Park. Suki avea o Honda decapotabilă; consideram a fi de râsul lumii să ai jeep în oraș, doar dacă îți ies
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
să spun, pe Makamoto. Unde spui că ai văzut că era menționată? l-am interogat, făcând legătura în gând cu ceva. —La rubrica „Agenda“. Știi, au mici bârfe și lucruri din astea, unii care sună și aruncă și ei cu noroi în colegi, chestii de genul ăsta. —Hawkins, cât este ceasul? i-am spus imperios. S-a uitat în jos la ceas. —Apoape trei. De ce? — Acum mi-am amintit că ar trebui să fiu în altă parte. Îmi pare rău, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
Pare a fi lucrul cel mai înțelept. Încă zăpăcită, am continuat să mă uit prin dosar. Nu ai ajuns la partea cea mai bună încă, a mai spus Simon. Am săpat mai adânc în dosar și, pe ultima pagină, stătea noroiul. Poze de-ale lui Dominic și de-ale Belindei împreună, nu cu foarte multe haine pe ei, întinși pe ceea ce am recunoscut a fi podeaua din dormitorul Belindei, cu masa de sticlă în fața lor plină cu droguri, niște folie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
simți niciodată singur, chiar dacă am dus o viață însingurată. Mi-a dat, revenirea, puterea de a mă bucura de fiecare zi, de a crede în frumusețea Lumii, de a o redescoperi mereu, chiar atunci când trăiam în neguri, în pâcle, în noroaie. Mi-a păstrat, reîntoarcerea, sufletul curat, gândurile limpezi, puterea de a nu face rău și aceea de a ierta. Sunt convins, acum, că nu mor, că nu voi muri. Doar revin, mă voi întoarce Acasă. Citesc nu dintr-o curiozitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
furișate din oglindă. — Auziți, eu nu vreau necazuri, eh? Dacă moare, coborîți. Dumneata accelerează și taci. CÎnd am ajuns În strada Fernando, Gustavo Barceló și Bernarda așteptau la poarta clădirii, Însoțiți de doctorul Soldevila. Văzîndu-ne plini de sînge și de noroi, Bernarda Începu să țipe, Într-un atac de panică. Doctorul Îi luă repede pulsul lui Fermín și ne asigură că pacientul era viu. Tuspatru, izbutirăm să-l urcăm pe scări și să-l ducem pînă În camera Bernardei, unde o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Am fost În stare să găsesc baia lui Gustavo Barceló, Însă nu și Întrerupătorul pentru lumină. Dacă stau și mă gîndesc, mi-am zis, prefer să fac duș pe Întuneric. M-am dezbrăcat de hainele pătate de sînge și de noroi și m-am cățărat În cada imperială a lui Gustavo Barceló. O ceață perlată se strecura prin fereastra care dădea spre curtea interioară a proprietății, sugerînd profilurile Încăperii și jocul de plăcuțe emailate de pe jos și de pe pereți. Apa țîșnea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
mai aveam la dispoziție pentru restul zilei. Comandamentul militar barcelona Biroul de recrutare — Aleluia, am murmurat. Știam ce conținea plicul, fără să mai trebuiască să-l deschid, Însă, chiar și așa, am făcut-o, ca să mă tăvălesc mai abitir prin noroi. Scrisoarea era succintă, două paragrafe din proza aceea concepută undeva Între proclamația Înflăcărată și aria de operetă, ce caracterizează stilul epistolar militar. Eram anunțat că, În termen de două luni, eu, Daniel Sempere Martín, urma să am onoarea și mîndria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
gaz aprinse În jurul gropii. Siluetele a șase persoane se aliniau pe fundalul unui cer de cenușă. Am iuțit pasul și m-am oprit În punctul pînă unde ajungeau cuvintele preotului. Sicriul, un coșciug din lemn de pin necurățat, odihnea În noroi. Doi gropari Îl străjuiau, rezemați În lopeți. I-am scrutat pe cei de față. Bătrînul Isaac, paznicul de la Cimitirul Cărților Uitate, nu venise la Înmormîntarea fiicei sale. Am recunoscut-o pe vecina de palier, care sughița scuturînd din cap În timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
salvase viața cu o zi Înainte. Palacios. Își ridică privirea și mă observă fără să clipească, preț de cîteva secunde. Cuvintele oarbe, lipsite de sens ale preotului erau tot ce ne despărțea de cumplita tăcere. Am contemplat coșciugul stropit de noroi. Mi-am imaginat-o Întinsă Înăuntru și nu mi-am dat seama că plîngeam pînă cînd necunoscuta În cenușiu nu se apropie de mine și-mi oferi o floare din buchetul ei. Am rămas acolo pînă cînd grupul s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
cenușă găsesc oasele tatălui pasăre, ale mamei pădure și ale unchiului munte dar le arunc, ele nu mă interesează, pentru că eu caut ceea ce simt că există și nu va exista niciodată . din aripi de îngeri arunc poduri peste râuri de noroi, și rostogolind totul de-a valma, ca într-un dement joc de cuburi clădesc iar și iar scări în colțuri până la cer, scări de lut până la un cer prea albastru, prea rotund și prea cer pentru mine .
Caracterizare. In: Gânduri şi doruri by Bogdan NEDELCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/509_a_838]