3,686 matches
-
stâncă, altarul e străjuit de o pânză neliniștitoare ce Întruchipează chinurile condamnaților În măruntaiele infernului. Câțiva călugări cu glugă Îmi fac loc să trec printre șirurile lor tenebroase, și Încă nu mă tulbur, fermecat cum sunt, de fantezia iberică... Dar - oroare - pânza se ridică, și dincolo de ea, miraculoasă lucrare a unui Arcimboldo al speluncilor, apare o altă capelă, pe de-a-ntregul aidoma celei În care mă aflu, și acolo, În fața altui altar, stă Îngenuncheată Cecilia, alături de ea - o sudoare de gheață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
aș fi auzit murmurând răgușit muzica sferelor, Turnul sorbea chiar În momentul acela unde din inima pământului gol pe dinăuntru și le transmitea tuturor menhirelor din lume. Rizom de articulații bătute-n piroane, artroză cervicală, proteză a unei proteze - ce oroare, din locul unde mă găseam, pentru ca ei să mă zdrobească În abisuri, ar fi trebuit să mă azvârle spre vârf. Acum veneam, desigur, dintr-o călătorie spre centrul pământului, mă aflam În vârtejul antigravitațional al antipozilor. Noi nu născocisem fantasmagorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
era compusă dintr-o mamă În pielea goală care alăpta la sîn un prunc, cu o fetișcană nubilă, de asemenea goală, stîndu-i alături. Nu tu figură paternă, nu tu protector, nu tu Bărbat. Bunicul lui Maggie, crezînd că vaietul de oroare al mulțimii avea de a face cu calitatea prestației lui, a tot tras de sfoara agățată de prelata doborîtă pînă cînd a căzut lat. A zăcut În comă vreo trei zile, apoi a murit. Scandalul era complet. Editorialul din Răbojul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
repede, dar ce-ar avea el Împotriva așa numitei „normalități“? Familia „normală“ este, la urma urmei, sursa acelor lucruri dragi Diavolului: neliniște, boală mintală, violență, gînduri negre, teamă și frămîntări sociale. Ceea ce detestă Diavolul sînt Încercările de a scăpa de oroarea de toate zilele a obișnuitului. Aceste evadări În artă, În diversitate, trebuie că-i dau bătăi de cap pentru că ele ar putea, ar putea doar, să conducă spre nevinovăție. Nici el, nici Wakefield nu cred că prezentul exercițiul de diferență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
grămadă de bani este că atunci ceilalți oameni nu vor mai rîde de ei. În trecut - cam prin anii 1980 - bogații erau atît de ostentativi și atît de evident nouveau riche Încît toată lumea rîdea de ei. Dar În zilele noastre oroarea de a rîde lumea de tine a depășit tentația și gîdilitura banului. În plus față de teroarea, ușor de Înțeles, de a te trezi avînd un păr ca al lui Donald Trump, a avea prea mulți bani te poate face să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
de roata tibetană, din care jumătate este ornată cu demoni grotești, iar cealaltă jumătate cu Îngeri minunați. Se crede că, așa cum se Învîrte roata, lumea devine pe rînd minunată sau oribilă și viceversa, dar că pentru cel iluminat, frumusețea și oroarea sînt totuna. Demonii sînt cealaltă față a Îngerilor; diferența stă numai În modul În care Îi percepem noi. Wakefield a vrut mult timp să creadă asta, dar n-a reușit niciodată să atingă acest grad de Înțelepciune: frumusețea Încă Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
cealaltă față a Îngerilor; diferența stă numai În modul În care Îi percepem noi. Wakefield a vrut mult timp să creadă asta, dar n-a reușit niciodată să atingă acest grad de Înțelepciune: frumusețea Încă Îi mai Înmoaie genunchii, În timp ce oroarea Îl face să fugă și să se ascundă. Susan atinge clapele mașinii de scris și suflă praful de pe tăblia biroului. — Mami n-a mai intrat aici după ce a murit profesorul, așa că toate sînt așa cum le-a lăsat el. Ea nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
rețineri, o studiază cu atenție si apoi propune: — O să măresc poza asta și o să o proiectez În spatele siglelor care se transformă! Efectul subliminal va fi fenomenal! Wakefield Își imaginează bebelușii grunjoși străfulgerînd printre sinistrele sigle metamorfozate și se chircește de oroare. Nici Mariana nu este foarte impresionată, așa că pleacă oarecum brusc, lăsîndu-l pe bietul artist să se simtă Încă și mai singur. Fiecare pavilion național este Înconjurat de castani și arțari fără frunze, cu zăpadă Înghețată pe ramuri și, pe măsură ce Înaintează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
care arată solid, piciorul Îi trece direct prin lemn. — Numai cinci bucăți de astfel de ticăloase creaturi ar putea da gata căpriorii unui Întreg etaj În douăzeci de minute, Îi mărturisește entomologul amicului său. Wakefield Înregistrează această informație În Catalogul Ororilor, care stă depozitat În memoria lui chiar alături de Anuarul Libidinal și nu are cu acesta nici o legătură, sau, mă rog, nici una de care el să-și fi dat seama. Trec săptămîni pînă cînd Wakefield prinde informația pe care o căuta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
destăinuie cuiva și avea o vagă speranță că Stevie ar putea s-o înțeleagă. — Pentru că nu știu dacă e copilul lui sau al lui Jack. Reacția lui Stevie fu ultimul lucru la care se aștepta Fran. Nici urmă de șoc, oroare sau dezaprobare. Doar un zâmbet. — Biata de tine. Ai cam intrat în belea, nu? — Cam așa. Și acum nu știi dacă să mergi până la capăt cu nunta? — Nu pot dacă e copilul lui Jack, nu? Chestia e că există un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
-l dau gata. Ce-ar fi să fac cu ultimele scursori, criminalii! Nu știam nimic despre viețași, nici regim juridic, nici câți sunt, nici ce făcuseră, nici numele lor. Am spus și celorlalți în ce voiam să mă bag. Eroare. Oroare. Reportajele mele mă duceau spre ei: De treisprezece ani tot despre morți îngropați, spiritiști, bolnavi, șmecheri, tâmpiți scriam. Și erau acceptate ca o toană, ca o ciudățenie, trebuia la ziar să fie și unul specializat pe așa ceva. Acum, morți vii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
am împărțit în vreo cinci genți și le-am scos pe la geamul de la șosea, fără să vadă vecinii. Cum ați tăiat-o? De la picioare. Dacă mă credeți, eu n-am putut toată viața mea să tai o găină; eu aveam oroare de sânge. Mi-am făcut tot felul de scenarii de astea: să iau taxiuri, ca să nu mă miroasă câinele. Am aruncat-o în Dunăre. Deci la mine-n casă n-a mai rămas nimic; am dus tot la Dunăre și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
numai nenorociri, spargeri, tâlhării. Mai multă fibră, forță, nu masă musculară, ci mobilitate, alte caracteristici care alții practic nu le aveau, și am folosit calitățile astea cu succes. Singur, am început cu toate mașinile din cartier, pentru că aveam o mare oroare pentru sectoristul de sector. Urmăream numai unde era dânsul de servici, când era la noi la bloc - toate mașinile din raza lui, chiar dacă nu furam, le stricam, spărgeam bordul, tăiam scaune, să-i fac rău lui. Pentru că, fiind în fața blocului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
Totuși, n-au fost singuri. Solidaritatea intelectualității române și evreiești în anii 1900-1940, ediție îngrijită de Maria Marian, Editura Universal Dalsi, București, 2005, pp. 131-132). „Acuzatorii” - Camil Petrescu și Barbu Lăzăreanu - au incriminat modernismul strident al acestui tip de teatru („orori osifere, monosilabisme care creează impresia de lugubru și hipertranscendental”), în schimb Sandu Tudor, Ilarie Voronca și M.H. Maxy s-au ridicat în apărarea „considerabilului efort de sinteză și viziune” al lui Sternberg, influențînd decisiv decizia favorabilă a juriului... E de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în a cărui oglindă putem „citi” atît literatura, cît și viața „obscurului grefier”: „E limpede pentru noi că Urmuz preferă accidentul lingvistic, nefiind în stare să ducă pînă la capăt banalitatea. În acest sens, „panica propriului loc comun ori numai oroarea față de al celorlalți (...) atestă scriitorul cu un paroxistic simț critic” (p. 318). În opinia lui Eugen Negrici, textele urmuziene ilustrează o „inadecvare a sintacticului la semantic”, o „ciocnire” între pedanteria clasică a sintaxei și anarhica libertate semantică. Este reafirmată natura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
mai coboare intrarea și să se descotorosească de treptele inutile“, gândi Takamori. „În felul ăsta, ar avea un aer mai intim“, judecă el pe când intra la secția de poliție Marunouchi. Orice tânăr de vârsta lui Takamori, care nu a trăit ororile războiului, nu putea să nu simtă o oarecare spaimă când pășea într-un astfel de loc. Odată ajuns înăuntru, a scăpat de senzația neplăcută. Tînărul polițist de la intrare le-a spus politicos încotro s-o ia. — Dacă-l căutați pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
vegheze mereu din Ceruri. Știu că intenția ei fusese să mă consoleze, dar ani de zile după aceea nu m-am mai gîndit la asta decît atunci cînd făceam sex. Pierdută În extaz alături de iubitul meu, vedeam din senin, spre oroarea mea deplină, cum mama se uita la mine din Rai și trăgeam grăbită pilota ca să ne acopăr pe amîndoi. Chiar În timp ce ședeam În birou, ascultînd-o pe doamna Dickinson cum Își continua monologul tragic, mi-am Închipuit-o pe mama privindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
și trăgeam grăbită pilota ca să ne acopăr pe amîndoi. Chiar În timp ce ședeam În birou, ascultînd-o pe doamna Dickinson cum Își continua monologul tragic, mi-am Închipuit-o pe mama privindu-mă și aproape că m-am cutremurat din cauza senzației de oroare. Pe urmă, a venit tata să mă ia. M-a strîns În brațe și a plîns, dar eu tot nu am reușit să mă manifest În vreun fel. Amorțeala care mă cuprinsese era Încă prea copleșitoare. Tata a făcut tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
rău. — Tu chiar crezi, cu mîna pe inimă, că vreau ca trei sute de oameni pe care nu-i cunosc să vină la nunta mea? Îi strig. Îți Închipui că voiam nenorocitul ăla de biban de mare chilian În meniu sau ororile alea de funde albe uriașe legate de speteaza scaunelor? — Păi, de ce n-ai spus nimic dacă nu ți-a convenit? Ai avut, slavă cerului, destul timp. — Din cauză că n-am vrut să par nerecunoscătoare și pentru că mi-am dat seama de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
În privința felului În care o să-i dăm vestea. Cel puțin, nu pînă ne Întoarcem din luna de miere. Iar motivul pentru care nu-i vom spune pînă atunci nu este că o va lua razna la ideea că - vai, ce oroare! ce șoc! - sînt Însărcinată În ziua nunții mele, ci pentru că nu o privește pe ea. Sigur că o privește, scutură Dan din cap. Acesta va fi copilul meu și primul ei nepot. Are tot dreptul să știe. — Doamne, Dan, clatin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
picioarele desfăcute, În timp ce căpșorul unui copil Îmi ieșea din vagin? Numai gîndul mă face să transpir. M-am uitat și eu la documentarele acelea despre naștere, am văzut Întregi familii strînse În jurul mamei, În salon, și n-am simțit decît oroare. Nu e ăsta cel mai intim moment al vieții? Cine ar vrea să fie expus, În acea stare vulnerabilă, În fața unor oameni care nu sînt medicul sau moașa, o asistentă și soțul? Și n-am știut ce să răspund cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
pe pat și s-a aplecat să mă sărute. Am sperat că nu avea să fie decît unul mic, pe buze, dar, În clipa În care nu și-a retras capul mai mult decît cîțiva centimetri, un sentiment familiar de oroare m-a cuprins. Stînd Întinsă În pat, rezemată de perne, cu soțul meu care se apropia pentru un alt sărut, care bănuiam că va implica și limba, mi-am făcut un scurt calcul. Ultima dată, făcusem sex luni, ceea ce Înseamnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
-i sărute picioarele și să-i aleagă calul consul. Nici ca el să închidă grânarele, decretând foamea obligatorie; sau, dintr-un capriciu, pentru că într-o zi nu-i plăcea cum îi stătea cuiva capul pe umeri, să omoare... Tuturor acestor orori ce le-a opus Roma? ― Caligula a fost înjunghiat. ― Crima nu ține locul unei morale cu ajutorul căreia să poți lupta, real, împotriva altor crime. ― Eu nu știu să lupt împotriva crimei. Nu suport sângele. ― Dar trebuie să suporți adevărul. Și
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
o parte În alta printr-un coridor alb, Încurcând apoi butonul ascensorului cu cel de la soneria portarului, hăituit de o hoardă de femei Însărcinate - rațe legănate, fantasme grase și inerte. O viziune pe care o considerase Întotdeauna dezgustătoare. Aris avea oroare de urmările raporturilor sexuale: boli congenitale, infecții, plăgi și copii. Prefera să-și fie suficient lui Însuși. Ca de altfel, În toate celelalte privințe. Chiar și pe Maja o iubea abstract - ca pe un idol binefăcător pe care nu l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
pentru a picta nu mai au nevoie de peneluri și de pânze, ci de sprayuri cu aerosol, și, pentru a expune, nu mai caută Încăperile unor palate minunate, ci spațiile goale și abandonate din cartierele destinate eternei și iremediabilei urâciuni, ororii pure și anonime. Oricum, după câtva timp, Meri se transferase În dormitorul de la Battello Ubriaco, iar sacul său de dormit, care fusese aranjat pe podeaua mansardei lui Aris, dispăruse. Meri stătea acum Într-un colț cu picioarele Încrucișate, iar Mabuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]