2,178 matches
-
vi se pare ?... Să intrăm însă puțin în detalii. În topul imaginii de sine a fiecărui român se află, în mod foarte interesant, „comportamentul civilizat” - revendicat în și mai mare măsură de tinerii între 20 și 30 de ani. Sacrosancta ospitalitate românească retrogradează pe locul nouă în topul trăsăturilor definitorii, iar bine-cunoscuta hărnicie a neamului nostru nu mai este revendicată aproape de nimeni. Am devenit, între timp, o societate de indivizi civilizați. Statistic vorbind, fiecare dintre noi pare să se considere o
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
spuneam, deoarece exprimă o sensibilitate brusc crescută față de un ideal de „civilizație” pe care îl regăsim și în referințele noastre frecvente la „societățile civilizate”, acolo unde totul arată altfel, unde totul este așa cum ar trebui să fie. „Civilizația”, și nu ospitalitatea sau hărnicia, a devenit caracteristica cea mai dezirabilă pentru fiecare român, dar și maxima frustrare a tuturor, căci trăiesc într-o țară de oameni necivilizați : vecinii lor. Reperul nu mai este deci unul autohton, reprodus de pe lista specificului național, ci
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
cîrciumă de cartier sau cînd, ajuns într-un oraș necunoscut, mă așezam ore în șir cu un pahar în față pe o „terasă cu peisaj”. Comandam ceva pur și simplu pentru că acest gest era biletul de intrare în spațiul de ospitalitate al instituției, în acest spațiu alternativ de joc în care spuneai, fără drept de contestare, „piua !”. Ca pe vremea jocurilor din copilărie. Zăbovitul la o masă era o declarație unilaterală aruncată în față unei realități ostile : „Piua, aici nu mă
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
Ca pe vremea jocurilor din copilărie. Zăbovitul la o masă era o declarație unilaterală aruncată în față unei realități ostile : „Piua, aici nu mă poți atinge, aici nu mi se poate întîmpla nimic rău, sînt păzit de legile nescrise ale ospitalității !”. Ostilitate și ospitalitate, cuvinte gemene, despărțind dintotdeauna fețele vieții în societate... Acum, din toate acestea, mi-a rămas doar o pornire compulsivă de a „pune masa” ori de cîte ori se întîmplă să mai apucăm să luăm masa împreună în
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
jocurilor din copilărie. Zăbovitul la o masă era o declarație unilaterală aruncată în față unei realități ostile : „Piua, aici nu mă poți atinge, aici nu mi se poate întîmpla nimic rău, sînt păzit de legile nescrise ale ospitalității !”. Ostilitate și ospitalitate, cuvinte gemene, despărțind dintotdeauna fețele vieții în societate... Acum, din toate acestea, mi-a rămas doar o pornire compulsivă de a „pune masa” ori de cîte ori se întîmplă să mai apucăm să luăm masa împreună în familie sau dacă
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
Cu un gest aproape fanatic oficiez astfel adăpostirea întru sărbătoare, căutînd febril un mizilic, ceva, acolo, care să transfigureze mîncatul în festin. Ce bag apoi în gură aproape că nu mai contează : mă simt din nou în spațiul protejat al ospitalității, pe care o oficiez eu de data aceasta. Cam acesta era și rostul înțelept al sărbătorilor sătești. Cine se uită în calendarul ortodox al țăranului român fie vede, patetic, frumusețea sărbătorilor tradiționale, fie comentează, cinic, lenea strămoșească a țăranului român
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
sîntem conștienți sau nu de aceste lucruri, fie că le recunoaștem în sinea noastră sau facem totul să ne autoconvingem de contrariu. Iar sărbătoarea, sărbătorescul au fost dintotdeauna antidotul ostilității, piua țipată unei realități nu tocmai prietenoase, leagănul dulce al ospitalității protectoare ; la limită, o fugă bine tem perată și legitimă de un cotidian invadator. În acest peisaj, grătarul este sărbătoarea la purtător. Îl faci cînd vrei și (aproape) unde vrei. Și, mai ales, cu cine vrei. Grătarul mai este apoi
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
copii, care reprezintă oile. Pentru a reveni în grup, „lupul” îi ademenește pe copii cu următoarea promisiune : „Primiți-mă în sat, că o să vă fac ciuboțele !”. Metaforic, tot ce era de spus este spus în acest joc : incluziune și excluziune, ospitalitate și ostilitate, dar și contra-dar și tot ce mai doriți. Pe scurt, meșteșugarul este lupul printre oi - dar un lup care se poate dovedi util și ca atare poate fi primit în sat. Cu o condiție : să nu uiți niciodată
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
ei inventarea națiunii pentru a deveni xenofobi în acest sens. Două sensuri distincte în aceeași teacă semantică s-ar putea însă să ne încurce... Străinul „tradițional”, premodern, făcea mai degrabă obiectul unei negocieri mai mult sau mai puțin ritualizate a ospitalității și ostilității decît al unei uri apriorice. Dar și în această privință, țăranii erau foarte reticenți chiar și între ei : „Cel cu masa să poftească/ Cel chemat să nu-ndrăznească !”, avertizează o zicătoare culeasă de Zane. Și tot în culegerea
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
Dar și în această privință, țăranii erau foarte reticenți chiar și între ei : „Cel cu masa să poftească/ Cel chemat să nu-ndrăznească !”, avertizează o zicătoare culeasă de Zane. Și tot în culegerea sa putem găsi și alte avertismente împotriva ospitalității nesăbuite : „Cînd ești chemat la masă, mai bine te duci cu burta plină” ; „Cheltuielile ospitalității te lasă cu buzunarul gol” etc. Existau, în consecință, nenumărate modalități de a-l pune la încercare pe străin înainte de a te hotărî să-l
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
masa să poftească/ Cel chemat să nu-ndrăznească !”, avertizează o zicătoare culeasă de Zane. Și tot în culegerea sa putem găsi și alte avertismente împotriva ospitalității nesăbuite : „Cînd ești chemat la masă, mai bine te duci cu burta plină” ; „Cheltuielile ospitalității te lasă cu buzunarul gol” etc. Existau, în consecință, nenumărate modalități de a-l pune la încercare pe străin înainte de a te hotărî să-l „omenești” - adică să-l faci om ca tine. Adică sedentar, om al pămîntului, pe scurt
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
o femeie străină așezată pe un sac de făină ; în unele cazuri, aceasta trebuia să fie o țigancă. Xenofobie, venerație ? întrebarea este fără rost. Străinul era prezent sub cele mai diferite înfățișări pretutindeni în afara - și chiar în interiorul - comunităților „tradiționale”, iar ospitalitatea era diplomația curentă de raportare la acesta, care putea duce, după caz, la asimilare, la conviețuire pașnică sau la ostilitatea războiului ori a îndepărtării. Referința de bază rămînea totdeauna ontologia proprie ; iar în cazul nostru aceasta era aceea de țăran
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
și deliberare nu ar exista reguli „civilizate” la care să ne raportăm. Sîntem de acord cu toții că multe ar trebui să fie și la noi „ca în țările civilizate”, cu o singură excepție însă : discursul public. (Ah, era să uit ospitalitatea noastră strămoșească, pentru care, de asemenea, nu există model civilizațional de invidiat !) Și totuși, într-un fel, de la aceste reguli ale conăvorbirii începe totul. Ele instituie și garantează poate mai mult decît orice altceva ordinea Civilizației, elaborînd și rafinînd de-
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
să-l fluiere pe polițist și să-l laude pe infractor. Mulți scriitori resping tradiția numai pentru că e semnată de alții. Prostul trage concluzii, nu învățăminte. Unii sunt foarte stresați de teama că nu vor mai veni barbarii. Imbecilii consideră ospitalitatea semenilor drept un semn al inferiorității. Prostul burdușește lumea la dimensiunile alveolei lui. Stăm unii pe la ușile altora, urlăm și ne vânăm de parcă am reprezenta specii diferite. Față de abuzurile mărunte, oamenii au fost întotdeauna extrem de vigilenți. Marea plăcere a proștilor
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
separați de mări de nisip, măgari sălbatici, porci mistreți, gazele și nesfârșite stoluri de păsări migratoare. Fugise Gacel de înaintarea civilizației, de influența invadatorilor și de exterminarea fără deosebire a animalelor nisipurilor, și știut era, pe toată întinderea Saharei, că ospitalitatea lui Gacel Sayah nu avea seamăn de la Tombuctu până la malurile Nilului, cu toate că furia lui se abătea asupra caravanelor de sclavi și a „vânătorilor nebuni“ ce îndrăzneau să se aventureze pe pământurile lui. Tata m-a învățat, spunea el, să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
deșert. Privi spre noaptea care venea și încercă să afle în ea răspuns la întrebările sale. Sufletul lui de targuí și tradițiile milenare ale deșertului îi spuneau că se purtase corect primindu-i pe călători sub acoperișul lui, pentru că simțul ospitalității e prima poruncă a legii nescrise a imohag-ilor, dar instinctul lui de bărbat obișnuit să se călăuzească după presimțiri și cel de-al șaselea simț, care-l salvase de la moarte de atâtea ori, îi șopteau că îl paște o mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
și Gacel își dădu seama imediat că nu era un om al deșertului, că gesturile și felul său de a privi vorbeau de lumi și orașe îndepărtate. Se întoarse spre Mubarrak și acesta înțelese, pentru că își îndreptă privirea spre ofițer. — Ospitalitatea este sfântă pentru noi, zise. E o lege mai veche decât Coranul. Militarul cu stele pe mânecă rămase câteva clipe nehotărât, aproape incredul în fața absurdității acelei explicații, și se pregăti să-și continue drumul. — Eu reprezint legea aici, spuse tăios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
lui Mubarrak nu îi produse nici o plăcere, ci o profundă și descurajantă senzație de gol. Așa cum spunea bătrânul Suilem, răzbunarea nu-i învie pe morți. Apoi se întrebă de ce fusese întotdeauna atât de importantă pentru tuaregi legea aceea nescrisă a ospitalității, care era mai presus de toate celelalte legi, inclusiv de cele ale Coranului, și încercă să-și facă o idee despre cum ar fi deșertul dacă un călător n-ar avea siguranța absolută că, oriunde ar ajunge, va fi bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
absolută că, oriunde ar ajunge, va fi bine primit, ajutat și respectat. Istoriseau legendele că, odată, doi bărbați se urau atât de tare, încât unul din ei, cel mai slab, se prezentă pe neașteptate în jaima dușmanului său, cerându-i ospitalitate. Respectând tradiția, targuí-ul îl primi pe oaspete, îi oferi protecția sa și, după câteva luni, obosit să-l mai suporte și să-i dea de mâncare, îl asigură că poate pleca în pace pentru că nu va atenta niciodată la viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
fel de-a fi devenise un comportament obișnuit pentru tuaregi, care își rezolvau în felul acesta disputele și puneau capăt neînțelegerilor dintre ei. Cum ar fi reacționat el însuși, dacă Mubarrak ar fi venit în tabăra lui să-i ceară ospitalitate, încercând astfel să fie iertat pentru greșeala comisă? N-avea cum să știe, dar ar fi făcut, probabil, ca targuí-ul din legendă, căci ar fi fost ilogic să comiți un delict ca să pedepsești pe cineva care comisese exact același delict
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
timp va mai supraviețui acest neam în deșert, dar pentru Gacel era limpede că, atâta vreme cât unul singur dintre ei ar fi supraviețuit în ținuturile nisipurilor, în nesfârșitele întinderi lipsite de viață sau pe terenurile bolovănoase fără zări ale hamadei, legea ospitalității trebuia să fie în continuare sfântă, căci, în caz contrar, nici un călător nu s-ar mai fi aventurat vreodată să străbată deșertul. Fapta lui Mubarrak nu admitea scuze, și el, Gacel Sayah, se va însărcina să-i facă pe ceilalți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
Nimeni n-are de ce să mă judece, preciză Gacel cu naturalețe. Pe Mubarrak l-am omorât în luptă dreaptă, după obiceiul neamului meu, iar pe militar l-am ucis pentru că era un asasin care n-a respectat legile sacre ale ospitalității... După legea tuaregilor, n-am comis nici un delict. Atunci de ce fugi? — Pentru că știu că nici păgânii de rumi, nici voi, care ați copiat legile lor absurde, nu le veți respecta pe ale mele, chiar dacă ne aflăm în deșert. Pentru tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
fie remarcabili. Ferește-te de ei!“ — Un targuí nu i-ar face rău niciodată unei femei, spuse în cele din urmă. Și nu cred că tu ești o excepție. Respectul pentru femei e la voi aproape la fel de important ca legea ospitalității. Ai încălca o lege ca să respecți alta? — Nu, bineînțeles, recunoscu Gacel. Dar nu va trebui să-i fac rău. Dacă ea înțelege că de răspunsul ei, de faptul că dacă îmi dezvăluie unde se află Abdul-el-Kebir depinde viața ta, îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
între acești patru pereți... Abdul-el-Kebir îl observă în liniște și încuviință cu o mișcare a capului, ca și cum ar fi înțeles ceva ce la început i se păruse neclar. — Acum îmi amintesc de tine, spuse. Ești targuí-ul care ne-a oferit ospitalitate. Te-am văzut când m-au luat. — Da, recunoscu Gacel. Sunt Gacel Sayah, erai oaspetele meu și datoria mea e să te trec granița. De ce? îl privi fără să înțeleagă. în cele din urmă, spuse: — Așa e obiceiul... Mi-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
împodobit cu o mantie lungă de pene roșii. Cine sunteți și ce doriți? întreba bătrânul, cu voce groasă. Suntem oameni pașnici și căutăm protecție împotriva atacurilor unui rechin alb, răspunse Miti Matái, înclinând ușor capul. Vă rugăm să ne acordați ospitalitatea voastră până când va trece pericolul. —Un rechin alb! se alarmă celălalt, schimbându-se la culoare. Cand v-a atacat? —Ieri la amiază. De atunci nu l-am mai văzut, dar cu Teatea Maó nu se știe niciodată. —Știu, recunoscu bătrânul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]